528 matches
-
când o plecat... Biata țigancă vorbea deja cu ușa, care i s-a Închis În față. „Uiti-ti numa’ ci Însamnî domnu’ profisoru’ șî cu domnu’ doctoru’ ceal tânâru’, cu vorba ca di mieri, fațî di aista cari parcâ i smucit din botez... Da’ mari-i Dumnezău șî puternic Îi dracu’!” - gândea piranda, rămasă singură. Doctorul Vatră tocmai Îndepărtase pansamentul de pe plaga operatorie a șetrarului, când a intrat val-vârtej „doctorașul”. ― Ori mi se pare mie, ori nu știi ce Înseamnă ora
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Fără să-l întrebe nimic, el dădu scurt bice cailor, urnind căruța din loc. Astfel merseră amândoi, bătrân și copil, o vreme, hurducați pe drumul de câmp, cu hopuri și cu dâmburi, muiat de ploaie și plin de băltoace. Bărbosul smucea cu meșteșug de hățuri și își îndemna caii să tragă, atingându-i cu biciul pe spinările lucioase și ude doar atât cât se cuvenea. Într-un târziu, drumul începu să coboare și din dosul unor răchite și sălcii, peste o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mirat. Drept răspuns, badea Petre plesni mai întâi prin aer cu biciul lui și râse scurt în barbă. He-he!... Păi cum unde mergem?... Înapoi, peste apa Vavilonului, nepoate!... Că avem cale lungă de mers și până la ziuă trebuie s-ajungem!... Smucind din hățuri, omul o cârmi la dreapta și o apucă peste pod. Sub roțile căruței, bârnele podului începură să tresalte zgomotos. Adică de ce peste apa Vavilonului, bade Petre?... îngăimă nedumerit copilul. Păi uite-așa!... chicoti bărbosul de căruțaș, aplecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mie de ele, bade Petre! se făli Culae. O să le cânt la găidulcă, să le văd cum joacă!... Și, ca să arate că într-adevăr nu se temea, se apucă să-i zică o horă săltăreață, învățată de la deadul Vasile. Căruțașul smuci din hățuri și fluieră la cai. Hora lui Culae se risipi prin tot zăvoiul și se întoarse răsfrântă de ecou, dar nici o mișcare nu se făcu simțită printre trunchiuri și crengi. Ei, nu-i nimic, nepoate, îl consolă căruțașul. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și cu o căciulă țuguiată pe frunte, se vedea vecinul Ivan, bunicul lui Mituș. După ce stătu puțin pe gânduri, Culae își luă inima în dinți și-o porni mai departe, în întâmpinarea căruței. Când ajunseră față în față, tatăl său smuci tare de hățuri, mai-mai să le rupă și să rămână cu ele în mâini. Chipul omului era înnegrit de o barbă nerasă de multe zile, iar ochii îi erau duși în fundul capului și roșii de griji și de nesomn. Hooooo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și foarte nervos. Mă ridic în fund și mă prefac preocupată de eventualele răni. Îmi frec încheieturile. Și în clipa următoare o rup la goană. El izbește înjurând și pleacă nervos după mine. Când mă apucă de braț și mă smucește. Țip. El mă trage după el. Însă eu apuc o piatră și i-o izbesc de cap. Stai locului îți spun. Însă eu nu mă opresc și mă trezesc jos culcată și cu el deasupra mea. Stau, stau, promit, rostesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
greu, pentru că am trecut prin asta. Eu consideram fiecare minut de exercițiu o declarație de dragoste pentru fetele mele, pentru soțul meu, pentru Dumnezeu, pentru viață. Și eu pentru cine ai vrea să lupt, Arm?! obiectă cu năduf bărbatul. Și smucindu-se de pe dușumele, începu să se miște agitat prin încăpere, fără să-și dea seama că făcea acest lucru fără să aibă nici cârjele, nici căruciorul. Femeia tresări văzând miracolul, dar se abținu să-i atragă atenția, de teamă să
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
a adresat matern: „Ce-ți place?”. În loc de răspuns, băiețelul i-a pus o întrebare, încântător de inocentă pentru vârsta lui: „E frumoasă cartea asta?”. Femeia din chioșc nici nu a apucat să deschidă gura, că bunica venită din spate îl smucește de lângă raft și, cu o voce guturală, i se adresă agresiv și autoritar: „Idiot mic, nu atinge cărțile. Au bacterii! Vrei injecții?”. În loc de încheiere, credem că ar fi pueril să tragem o concluzie. Nu de alta, dar am da satisfacție
Bunica, unui copil: Idiot mic, nu atinge cărţile. Au bacterii! by Val Vâlcu () [Corola-journal/Journalistic/79481_a_80806]
-
scot din matca gîndurilor obișnuite. Căci te rup de rețeaua obișnuințelor și te transpun într-o zonă de dificultăți la care nu ai stat niciodată să reflectezi din proprie inițiativă. În fond, rostul unei cărți de filozofie este să te smucească, să-ți zdruncine opiniile, silin-du-te să accepți că lumea poate apăra cu totul altfel decît ești obișnuit să crezi. În privința asta, Husserl e emblematic. Un gînditor clasic, pe cît de inactual, pe atît de modern.
Impuritatea gîndirii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7948_a_9273]
-
ieșit cercetând". (Mijloc). N-ar fi nimic, decît regretul idealelor ascunzători de altădată, cînd se putea să nu vezi și auzi, dacă din amintiri pierdute n-ar înflori, șuierător, tîrziul: „Golul apasă tăcerile în care spaimele cresc,/ Vântul trântește fereastra smucind-o din balamale,/ Geamuri se sparg în rafale de ireparabil lumesc,/ - Dar cât o fi ceasul, vecine, mă rog dumitale." Rugăminte, firește, fără răspuns. Vag absurd, nu, însă, mai mult decît viața, e Răsăritul peste apus: „Care dintre voi înțelege
Chimicale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6814_a_8139]
-
cuvinte, refaci un colier dintr-o grămadă de mărgele aruncate alandala. Între cei doi, rolurile sînt distribuite cu decență de conjunctură. Girard e conservatorul resemnat care deplînge prăbușirea spiritului apusean, în vreme ce Vattimo, înfășurat în hlamida progresului, e rebelul care se smucește din dorința de a culca la pămînt și ultimele interdicții, mai puțin pe cele ale corectitudiii politice pe care o întruchipează cu aplomb. René Girard e măsurat, lucid și împăcat, de aceea verdictele sale au sfîrșeala sentințelor care cad prea
Paracleții declinului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5381_a_6706]
-
Dumitru Radu Popescu. Îl stingherește, în orice caz, vizibil și o va fi acceptând ca pe un rău suportabil, dar în momentele de încredere, când gesturile devin reflexe, el schițează aproape întotdeauna o încercare de a-și deschide gulerul cămășii, smucind apoi într-o parte și în alta sufocantul gât-legău, în acest inofensiv tic refugiindu-se și răzbunându-se toate tensiunile strângerii de cheutori, asumate, îndurate totuși cu un stoic orgoliu invers, cerut de respectarea protocolului”; ideea portretului scriitorului și a
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
asigură bărbatul. - Tipul ăsta, interveni colonelul, e deja pilot de vînătoare. E căpitan în Forțele Aviatice ale Vietnamului de Sud. Sam îl întrebă pe tînărul căpitan: - Păi, și e război acolo sau ce? Război? Bum-bum-bum? Schiță cu mîinile o mitralieră, smucindu-le la unison. Da? Nu? Căpitanul se întoarse cu spatele la american, își formă frazele în gînd, le exersă, se întoarse cu fața și spuse: - Nu știu este război. Mulți oameni este morți. - Suficient, aprobă colonelul. E clar. - Ce cauți aici? - Am
Denis Johnson - Arborele de fum by Mircea Pricăjan () [Corola-journal/Journalistic/6412_a_7737]
-
vreme de vreo șase zile. - Habar n-aveți ! Nu știți nimic despre Dumnezeu ! Rabinul se răsuci înapoi spre Ozzie. - Poftim ? - Nu știți... nu știți... - Cere-ți iertare, Oscar, cere-ți iertare ! Era o amenințare. - Nu știți... Mîna rabinului Binder se smuci spre obrazul lui Ozzie. Poate că fusese menită doar să-i închidă gura, dar Ozzie se feri și palma îl nimeri din plin în nas. Sîngele țîșni într-un jet scurt, care pătă cu roșu partea din față a cămășii
La revedere, Columbus by Philip Roth () [Corola-journal/Journalistic/4614_a_5939]
-
ți-o provoacă tensiunea perorației. Fler expresiv, memorie spontană și temperament de scriitor, iată trăsăturile portretului său. Dar întîi de toate, temperamentul: o nerăbdare ahtiată care vrea să se manifeste imediat, și o permanentă agitație care îl face să se smucească mereu, scriind parcă sub impulsul unei trepidații maladive. Și abia intuindu- i firea vitală îți dai seama ce supliciu au fost pentru el anii petrecuți în singurătatea pereților de celulă. Întorcîndu-mă la volumul trei, grosul narațiunii e dat de răfuiala
Cititorul de dicționare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5649_a_6974]
-
viziunea e statică, liniștită, fără răscoliri și fără tensiuni. De fapt nu se întîmplă nimic în tablourile sale: nu găsim acte, ci potențe, nu aflăm gesturi, mișcări, atitudini, ci, stări, așteptări, cufundări. Lucrurile sînt lăsate în voia lor, nu sînt smucite și nici deformate, ele plutesc în tihna creației, în duhul zăbovirii ce atinge lucruri concrete. Trăsătura tipică a lui Paștina corespunde grecescului sophrosyne - amestec de sfială, cumințenie, cumpătare și bun-simț -, de aceea cînd Platon și-a scris dialogul Charmides, a
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
până simți pe obraji curentul creat de rostogolirea apelor în gol, iar stropii mărunți îi răcoriră chipul. Se întrebă dacă nu cumva visează. Din această reverie plăcută de simplu spectator, îl readuse la realitate calul care, apărându-se de muște, smuci din cap și Pătru Valdescu simți căpăstrul în mână. - Murgule, așa ceva n-am văzut noi niciodată! - exclamă cu satisfacție. Calul dădu din cap de parcă înțelese vorbele stăpânului. Tânărul, cuprins de exuberanță, se aventură până aproape de cascadă savurând plăcerea valului de
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
pe la ferestrele tale la doleanțele Buhei! Ha, ha, ha! Ce mă mai distram când te speriam! Ha, ha, ha!... Baba își îngroșase gluma și nu pricepea în prostia sa că eu de fapt am altă treabă cu tine. Pătru se smuci de lângă stâlp, dar o gheară lungă și vânjoasă îl prinse de turul izmenelor. - Unde fugi? - Cine-i? - întreabă cu un tremur în glas femeia din pragul ușii, neînțelegând ce se petrece la poartă. - Ucigă-l toaca! - exclamă subit bărbatul, dar
IX. UN MUSAFIR CIUDAT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384104_a_385433]
-
Acasa > Poezie > Credinta > MANEJ Autor: Marin Mihalache Publicat în: Ediția nr. 2128 din 28 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Un cal frumos mi s-a oprit în poartă Cu aripile frânte împrejur El s-a smucit și s-a desprins din coardă De infinitul cercului sătul. „Grăbește-te, mi-a zis, e seară Și prin pustiul umbrelor vom trece Să bem acum pentru întâia oară Zăpada îngerilor rece. De-om fi ajuns la steaua nemuririi Acolo
MANEJ de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2128 din 28 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382901_a_384230]
-
unu când, a dat nas în nas cu inginerul Zincă, acesta beat criță a început să o înjure, ar fi vrut să-l ocolească, nu avea pe unde. Inginerul era violent, a încercat să pună mâna pe ea, s-a smucit, apoi a urcat la etajul trei, inginerul împleticindu-se a urcat după ea. Norocul ei a fost debaraua unde își ținea cele necesare curățeniei. S-a închis în mica încăpere, a plecat, abia când s-a auzit ușa, închizându-se
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385342_a_386671]
-
dovedit cu totul neputincios la cea mai mică intenție de nesupunere din partea lui. Atingerea involuntară, cu umărul, a pieptului acestuia, tresăltând sub respirația profundă, îi provocase fiori. La comanda plecării, spre surprinderea sa, calul îl urmase docil, cu pași mărunți, smucind ușor frâul, parcă să-i dea de înțeles că el era făcut să înghită distanțele, nu să bată aproape pasul pe loc, să scormonească pământul centimetru cu centimetru, să-l frământe în copitele nerăbdătoare. Surprinzător de bine își aducea aminte
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
Profitând de adăpostul provizoriu oferit de tejgheaua unui schimbător de valută, se ridică pe vârfurile picioarelor, uitându-se după polițai. Dar nătărăii se vede treaba că dispăruseră. Tresări. Cineva Îl apucase de o mână. Căută să se elibereze din strânsoare smucindu-se, dar cel ce i-o strângea rezistă cu o forță nebănuită. Un bănuț! Ce naiba vrei de la mine, babo? Îi strigă poetul femeii care Îl reținuse. Acoperită de zdrențe, cu părul lung și alb despletit peste spatele cocârjat, Își ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fusese respinsă de ceva. Probabil că Veniero purta un guler din oțel care oprise lovitura mortală. Dintr-o săritură, poetul ridică din nou mâna, de astă dată țintindu-l mai jos, În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apropie vreun cal!... Auzind bătăile din poartă, doamna hatman Potoțki se întinse și scutură cu putere de șnurul gros de la capătul divanului. Un dangăt de clopot răsună grav într-o altă încăpere. Doamna Potoțki așteptă circa un minut, apoi mai smuci o dată. Bătaia de clopot se repetă. în sfârșit, somnoros și puțin cam surd, intră silențios, în papuci de casă, bătrânul majordom Piotr. Bine c-a plouat - zise el înaintând lent pe covor. Dacă mai ținea o săptămână zăpușeala asta, pierdeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iepure. Mulțimea avea o frânghie lungă. La unul din capete a făcut un laț pe care l-a înfășurat de gâtul bărbatului. Apoi a aruncat frânghia peste țeava tancului, a apucat-o de partea cealaltă și a început să o smucească ritmic. O smucea, o lăsa, pauză. Trupul bărbatului țopăia în sus și în jos între Mulțime și tanc. Nu era liniște, ci se putea auzi cum cresc frenetic mugurii ascuțiți ai semințelor plantate în inimi. O smucea, o lăsa, pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]