111 matches
-
nu. O zdreanță, Mărgărite, asta ești, o zdreanță de om! Și iarăși: ți-arată el, ai să vezi, dacă nu te-o face dă spital, să mă scuipi! Așteptau, desigur, să apară și Zizi, să-și rezolve treburile cu Mărgărit. Sobolul cel tânăr ținea mobilul la ureche și dădea din cap, aprobându-l, de bună seamă, pe Zizi și ținându-l la curent cu negocierile, cu felul cum reacționa Mărgărit la mesajele lui. Nu era totuși Mărgărit atât de spășit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
duce, clătinându-se ca bătut de vânt, făcându-și loc printre mesele înghesuite una-n alta și înciorchinate de lume. Se împiedică de un scaun, gata să cadă grămadă pe masa unora. Până să ajungă, Mărgărit o mai încasă. De la sobolul bătrân de astă dată - un jab lansat cu gestul unui aruncător de disc de undeva de sub coapsă, pe lângă care ce-i dăduse blondul fusese o mângâiere. Mărgărit se cutremură ca electrocutat, se îndoi și se ghemui cu capul între brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
zbieretele lui - nepăsători, sastisiți câteșitrei, și parcă i-ar fi făcut semn să plece, să-și vadă de treabă, să nu-și mai bage nasul în problemele lor cu Mărgărit. Idiotu’ și perversu’ ăsta de Mărgărit, preciză apăsat blondul, iar sobolul tânăr că lasă-l dracului, tată, îți faci păcate cu tebecistu’ ăsta. Ăsta-i om să dai în el? Acuma-l vezi că dă ochii peste cap, și blondul tot așa: lasă-l că știe el ce face; n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
că nu i-am spus... Se calmaseră, deh, nu mai aveau nimic cu tebecistu’ de Mărgărit. Îi dăduseră două palme și gata. Trebuie că și Zizi le spunea același lucru. Cu mobilul la ureche și atent la indicațiile lui Zizi, sobolul cel tânăr scutură din mână, făcându-i semn lui Rafael să elibereze terenul, să cânte la altă masă, vede doar că aici nu-i dorit. Boturile alungite ale celor doi soboli, mișcându-se tot mai încet și încleindu-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mobilul la ureche și atent la indicațiile lui Zizi, sobolul cel tânăr scutură din mână, făcându-i semn lui Rafael să elibereze terenul, să cânte la altă masă, vede doar că aici nu-i dorit. Boturile alungite ale celor doi soboli, mișcându-se tot mai încet și încleindu-se în lumina gălbejită a neoanelor, parcă i-ar fi spus și ele să plece. Mărgărit parcă ar fi vrut să le facă pe plac, trăgându-l pe Rafael de mână spre masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de achitat? Cei trei se strânseră cu scaunele pe lângă masă ca să le facă loc și lor, și de-acum se sfădeau în draci. Rafael nu putea fi de acord în ruptul capului, de ce să dea ei în Mărgărit? La care sobolul bătrân nu mai prididea să se mire că a văzut și el, în sfârșit, pe cineva care să pună curu’ pentru jigodia asta de Mărgărit, iar Mărgărit n-avea nimic de spus de chestia asta. Doar că se uita a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a văzut și el, în sfârșit, pe cineva care să pună curu’ pentru jigodia asta de Mărgărit, iar Mărgărit n-avea nimic de spus de chestia asta. Doar că se uita a milă la halbele goale și lungea gâtul spre sobolul bătrân. Să-i dea bani pentru încă un rând, da, și acesta îi dădu fără să comenteze nimic, și pe urmă făcură prezentările. Rafael, da, iar blondului cu lanț de aur la gât îi zice Adrian. Ceilalți doi, tată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
da, și acesta îi dădu fără să comenteze nimic, și pe urmă făcură prezentările. Rafael, da, iar blondului cu lanț de aur la gât îi zice Adrian. Ceilalți doi, tată și fiu într-adevăr, sunt nea Ghețu și Răzvănel. Răzvănel, sobolul cel tânăr, se apucă să-i explice lui Rafael cum că ei, în definitiv, îi vor binele lui Mărgărit și-l învață numai de bine... — Păi, cum dracu! Umpleți-l voi de sânge... — Uite ce e, moșule, nu știu de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
odată cu halba și o trânti la loc pe masă, expirând stropi de bere și salivă, spunând că s-ar putea să-l știe din vedere, chiar dacă numele nu-i spune nimic. — De unde zici că ești de fel, băiete? îl întrebă sobolul bătrân. — De pe-aici, din zonă. Mă-nvârt de niște ani prin părțile astea: Dudești, Vitan, Văcărești, Sfânta Vineri, Piața Unirii... — De câți ani? — De patruștrei de ani. Atâta am. — Aș fi zis că ești mai mic. Și io am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-te odată, mânca-ne-ai pula. Nu mă ține să mă usuc. — Cred că-mi mai trebui’ douăj’ de mii pentru un rând de încă cinci halbe... Nea Ghețu țuguie buzele spre Rafael. Seamănă încă și mai mult cu un sobol gras, cu gușa cotropită de rețeaua deasă a unei bărbi de o săptămână. — Mânca-ne-ar pula pretenu’ ăsta al tău. Așa face mereu. Dacă-i merge cu noi, el crede că și cu Zizi. Ești prost, Mărgărite? Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-i merge cu noi, el crede că și cu Zizi. Ești prost, Mărgărite? Vrei să-ți ia ăla beregata cu sabia? Ie-n drept să te taie pân’ la urmă. Datoria-i datorie. Mărgărit dă din cap în ritmul intonației sobolului bătrân, subliniindu-i parcă frazele. — Așa-i, nea Ghețule, mai ales că și matale-mi ești dator. Și Adrian pe lângă matale. — Așa e! se repede Rafael să confirme, deși nu știe nimic de afacerile lui Mărgărit cu cei doi. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lui Mărgărit cu cei doi. Îi sunteți datori! Răzvănel îi amintește lui taică-său: — Ați dat în el, bă, îi sunteți datori pentru alea două palme. Tu și Adrian. Io unu nu m-am mânjit să dau în amărâtu’ ăsta. Sobolul bătrân se izbește cu palma peste frunte. — Uitasem, Mărgărite, mânca-ne-ai... Datoria-i datorie. Acuma, două palme n-ar fi cine știe ce. — Ar fi-ncăput și zece, nea Ghețule, îl liniștește Mărgărit. Știi că io nu mă supăr, da’ am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lu’ mă-ta. Mărgărit băgă banii în buzunar, încuviințând mut. Ușor aplecați în față, cu coatele pe masă, el și Rafael păreau să-i pândească pe ceilalți trei, răstigniți în scaune cu burțile răsfrânte peste brăcinarii șorturilor, relaxați, îmbuibați, mahmuri. Sobolul bătrân rupea anevoie: Nu știu, Adriene, mă fut. Pentru mine-i destul o sută de mii. Pentru-o palmă... Scosese totuși o bancnotă de o sută de mii și o flutura peste masă. Nu știu, io muncesc din greu pă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pică din cer. — Hai, tată, dă-i, miorlăi Răzvănel, înduioșat parcă de soarta lui Mărgărit și plângându-l totodată și pe taică-său: să știți că muncește, toată ziua aleargă ca un cal ca să producă. După lungi ezitări, în sfârșit, sobolul bătrân îi întinse bancnota lui Mărgărit. — Că te-am auzit de mă-ta, mânca-ne-ai pula. Îmi pare bine că ai grijă de ea. Da’ să știi că de banii ăștia încă-mi ești dator. — Trece-mă pă listă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Îmi pare bine că ai grijă de ea. Da’ să știi că de banii ăștia încă-mi ești dator. — Trece-mă pă listă, nea Ghețule, nici o problemă. Știi doar că-s om de-nțeles. Se ridicaseră de la masă. Cei doi soboli și blondul trecură peste gărdulețul ce despărțea terasa de parc. Mărgărit păru să-i aștepte câteva clipe, după care o luă după ei, cu Rafael urmându-l și întrebându-l la ce să se mai țină după ăștia. Mărgărit dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
umeri. Păi, au cotizat și poate c-o mai scoate ceva de la ei, mă rog, cei trei intraseră în parc să se pișe. Rafael și Mărgărit se pișară și ei și pe urmă ocoliră toți terasa prin parc spre bulevard. Sobolul bătrân rămase puțin în urmă, mormăind ceva din care nu se înțelegea nimic. I se încleiau pașii, așa încât fiu-său se întoarse din drum să-l ajute. Îl goni. Nu vroia să fie ajutat, îl înjura pe Mărgărit și dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
prompt, păi, cum să nu, nea Ghețule, și la matale, și la Zizi sunt dator și că io te respect ca pă tatăl meu, și nea Ghețu se uita la el cu mâinile-n șolduri gâfâind, cu botul lui de sobol ridicat, adulmecând zăpușeala nopții străbătute de luminile lunecânde ale mașinilor peste bulevard, sfidându-l îndelung. Într-un târziu, sări și tăbărî pe el cu pumnii și cu picioarele. Îl doborî și căzu peste el, și de-acum se tăvăleau amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-ți facă triunghiul masonic în palmă dacă i-ai fi strâns laba, furnicarul fără Dali și porcul spinos, mai mult spinos decât porc, se strâmbau în vitrina din stânga, arătîndu-și cusăturile și suturile retușate artificial; în dreapta era neamul cilindric al cârtițelor, sobolilor, orbeților și aricilor, mâncători de râme și pupe lăptoase. Și astfel, prin aceste furci caudine ale strămoșilor cam dubioși, puteai intra în marea sală a mamiferelor adevărate, în cuști de sticlă, grupate în perechi ca în Arca lui Noe și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în ambele epoci. Că, așa cum astăzi oamenii foarte bogați, în veșminte de lux, călătoresc cu vagonul de dormit, tot așa atunci, deși în alt fel, oamenii foarte bine îmbrăcați călătoreau în carete căptușite cu mătase și acoperiți cu blănuri de sobol; că, așa cum astăzi există oameni deși nu foarte luxos, totuși foarte bine îmbrăcați, care călătoresc cu clasa a doua, și al căror țel în viață este să găsească mijloacele de a călători cu vagonul de dormit, tot așa, pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a călători cu vagonul de dormit, tot așa, pe atunci trăiau oameni care se deplasau în echipaje mai puțin scumpe și se înveleau cu blănuri de vulpe, visând să dobândească o caretă și mai luxoasă și să înlocuiască vulpea cu sobolul; că, precum astăzi sunt oameni care merg cu clasa a treia pentru că nu au cu ce plăti suplimentul de viteză, fiind condamnați să suporte inconfortul băncilor de lemn, tot așa erau pe atunci oameni care nu aveau nici bani, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe liniile de cale ferată, tot așa atunci trăiau oameni la fel de flămânzi, la fel de jalnici, în aceleași zdrențe și rătăcind pe traseul poștei. De mult au putrezit mătăsurile, s-au prăvălit de vechime caretele, și molia demult a mâncat blana de sobol, dar oamenii pare că nu s-au schimbat, pare că nu au dispărut, semețindu-se la fel de meschin, invidiind și urând la fel și în ziua de azi. Nu mai avem în față trecutul închipuit de Stein, un trecut de mucava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
singur. Ea îți trezea gândul că în trecut, în trecutul îndepărtat, nu putem să nu observăm o nedreptate strigătoare la cer, revoltătoare chiar: neconcordanța dintre calitățile unui om și situația lui, neconcordanță care-i îmbrăca pe unii în blănuri de sobol, iar pe alții în zdrențe. Asta în trecut. Cât despre prezent, colegul nostru nici măcar nu făcea aluzie la el, știind, chipurile, cât de bine, cât de temeinic cunoșteam noi acest prezent. Dar pânza de păianjen era deja gata țesută. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
O bluză albă pe dedesubt. Era gras, cu nasul turtit. De sub șapca i se vedea par cârlionțat, perciuni mari. La ora 14 a plecat. Era cu botul mașinii la „stejar”. Avea o vedere extra spre Alină. L-am poreclit Sobo (sobolul pentru că avea nasul că sobolița din Degețica)”. Despre această filă de jurnal, Alină Tăcu Își amintește că i-a fost aruncată pe geam de fetița familiei vecine, care dădea târcoale toată ziua pe langă mașinile supraveghetorilor. Tatăl, condamnat pentru Înaltă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
foarte des (172), având în vedere faptul că se putea procura numai din spițerii, la prețuri destul de piperate. În 1765, de pildă, taxa vamală pentru importarea unei ocale de teriacă era de 22 de aspri, cam „cât o blană de sobol”. În 1792, aceeași taxă era de 18 bani pe oca, iar în 1818, pentru o oca de „teriac altânbaș i prost” vama era de 40 de bani. Prin „teriac prost” se înțelegea „obișnuit” (rus. prostoi = „simplu”), adică un opiaceu făcut
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cu norii învălătuciți greoi, a apărut și Degețica... Avea doar nouă ani și cinci luni și se rătăcise... Scăpase de broscoiul cel râios, de cărăbuși fusese alungată fiindcă nu le plăcuseră că are doar două picioare, se debarasase și de sobolul urâcios, îl părăsise chiar și pe Craiul florilor, neconvenindu-i rolul anost de nevastă credincioasă. Auzise de pitici, de balauri, de vrăjitori etc. și se aruncase într-o viață aventuroasă cu mare poftă, mustind de dorințe... Norocul făcu să o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]