334 matches
-
anterioară, desigur, pentru că în cea actuală cu siguranță nu mi-am permis și n-o să-mi permit. În fine, deci aia e ideea: e greu, domne, și să te menții cât șifonierul. Tre’ să te lupți cu munți de prăjeli soioase, cu maioneze, cu dulciuri, cu tot ce trebuie. Să fiu ministru al sănătății aș reforma sistemul în așa fel încât doamnele despre care tocmai v-am povestit să plătească o contribuție la sănătate proporțională cu nesimțirea domniilor lor. Vrei să ai
Şi silueta de balenă se întreţine greu by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19296_a_20621]
-
cunoștea, dar se așeză fără să scoată nici un cuvânt la o masă mai retrasă. O bere rece! spuse el după ce se prăbușise pe scaun. Aveți vreo preferință? îl întrebă chelnerul care deja își scosese din buzunarul de la pantaloni un carnețel soios. Ce preferință să am? La halbă, la sticlă? Cum preferați? Tu ce-mi recomanzi? Avem o bere neagră excelentă. Nu-mi place berea neagră! spuse Cristi. Atunci una blondă cu guler generos? În regulă, ridică Toma din umeri, numai grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dacă nu l-am Întîlnit În iarna geroasă a anului 1965, la Novi Sad, Într-un lacto-bar din preajma catedralei catolice. Era un tip Înalt, uscățiv, cu pince-nez, puțin adus de spate, Într-un sacou uzat și cu o lavalieră neagră, soioasă. Întocmai cum va fi descris de contemporanii săi. Vorbea cu un puternic accent rus, iar la rever purta ordinul Nikolai. Stătea la o masă și cu degetele-i uscate și tabagice răsfoia, ca pe-o carte, foietajul unei plăcinte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Magazinul de pălării Fortuny, ori ce mai rămăsese din el, zăcea la parterul unui edificiu Îngust, Înnegrit de funingine și cu un aspect mizerabil, În Ronda de San Antonio, lîngă piața Goya. Încă se mai zăreau literele imprimate pe geamurile soioase și un afiș În formă de gambetă Încă mai flutura pe fațadă, promițînd croieli după măsură și ultimele noutăți de la Paris. Ușa era asigurată cu un lacăt ce părea să fi rămas acolo de cel puțin zece ani. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
rămas-bun de la doña Aurora și i-am promis că o s-o țin la curent În privința investigațiilor mele despre Julián Carax, m-am Îndreptat spre biroul administratorului proprietății. Domnul Molins trăise și vremuri mai bune, iar acum lîncezea Într-un birou soios, Îngropat la un mezanin de pe strada Floridablanca. Molins era un individ surîzător și pîntecos, agățat de un chiștoc fumat pe jumătate, ce părea să-i crească din mustață. Era greu de stabilit dacă dormea sau era treaz, fiindcă respira ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cămăruța aceea părea încă și mai masiv decât mi-l aminteam. Purta o jachetă sport, veche, și nu se răsese de câteva zile. Când îl văzusem ultima dată era destul de îngrijit, dar părea stingherit de hainele elegante. Acum, nețesălat și soios, părea întru totul la el acasă. Nu prea știam cum o să primească fraza pe care mi-o pregătisem. — Am venit să vă văd din partea soției dumneavoastră. — Tocmai ieșeam să sorb o băuturică înainte de cină. Ar fi mai bine să vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ei. Fața lui roșie strălucea de transpirație și avea un aer ridicol de agitat, dar în ochii lui rotunzi și mirați strălucea flacăra zelului nerăbdător. — Strickland e tare bolnav. Mă tem că e pe moarte. E singur într-o mansardă soioasă și nu are pe nimeni care să-l îngrijească. Vreau să-mi dai voie să-l aduc aici. Blanche își retrase repede mâinile - parcă niciodată n-o văzusem făcând o mișcare atât de rapidă - și se îmbujoră la față: — Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ochi mici și albaștri, înspăimântător de nestatornici. Se mișcau mereu, îmi urmăreau până și cele mai mici gesturi și-i dădeau înfățișarea unui pezevenghi înrăit. Dar în momentul acela era entuziast și prietenos. Era îmbrăcat într-un costum kaki destul de soios și nici mâinilor lui nu le-ar fi stricat să mai fie spălate din când în când. — L-am cunoscut bine pe Strickland, mi-a zis lăsându-se pe speteaza scaunului și aprinzându-și trabucul pe care i-l oferisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
i centrul, iată‑l, desigur, e penisul. Bună ziua! Tremurând ca gelatina se ridică precum un monument închinat unor lucruri mărețe. Ei, nu‑i așa că‑i din cale‑afară de frumos? Acum! Ana le face semn scotocind puțin, de formă, prin stofa soioasă a pantalonilor, dar nu‑l găsește - unde‑o fi, unde‑o fi, s‑o fi micșorat sau ce? Dacă nu‑i ăsta, atunci chiar nu știu ce să mai zic, stai, ăsta trebuie să fie, că doar n‑o fi având vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să-i spun că-l Întâlnisem În containerul ăla de bețivi care e cartierul Bowery, că era un vagabond și că nu-mi prea aduceam aminte cum arată pentru că avea o barbă de câteva zile și niște plete lungi destul de soioase, dar m-am stăpânit. Din felul ei de a vorbi, din acea distincție pe care o avea În voce, simțeam că hotelul Plaza și vagabonzii din Bowery reprezentau două universuri care, pentru ea, se situau la distanță de ani-lumină unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dădu paginile: Asta e grețoasă, râse el. — Serviți-vă, domnilor, zise bărbatul numit Helmut. Dacă e ceva anume ce căutați doar cereți, nu vă sfiiți. Se lăsă pe spătarul scaunului și scoase din buzunarul de la piept al hainei gri și soioase o cutie de prizat, pe care o deschise cu un bobârnac al degetului său murdar. Se servi cu o doză, o plăcere care avu ca efect o ofensă la fel de mare asupra auzului precum oricare dintre materialele tipărite disponibile ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
puțin nu înainte de a-și fi făcut raportul. Cum ați intrat aici? — Supraveghetorul de noapte al stației, domnule. El păstrează cheile în biroul său atunci când se închide la bagaje lăsate în păstrare. Deubel arătă spre un bărbat gras, cu înfățișare soioasă, care stătea la câțiva metri mai încolo, rozându-și podul palmei: — Ăla e. — Se pare că îl reținem de la cină. Spune-i că vreau numele și adresele tuturor celor care lucrează în sectorul ăsta și ora la care încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de încredere și bătu darabana pe coperta tare a registrului său: — Cel care a lăsat cufărul dumneavostră sângeros este aici înăuntru. Își deschise caietul, linse un deget pe care un câine l-ar fi refuzat și începu să dea paginile soioase: — Pe cufărul din fotografie e un tichet, zise el, și pe tichetul ăla e un număr, identic cu numărul scris cu cretă pe o latură a obiectului. Iar acest număr va fi în registru, împreună cu o dată, un nume și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
discipoli ai magistrului, spun gurile rele... Antiphon îi reproșează lui Socrate că trăiește ca un model al idealului ascetic: mănâncă hrană de proastă calitate, bea băuturi ieftine, umblă desculț, nu are tunică și poartă fie iarnă, fie vară aceeași mantie soioasă care-i servește și pentru a se proteja de intemperii, și pentru a se acoperi când doarme, nu ia bani de la elevi și se mulțumește cu această existență de vagabond, mai curând dascăl într-ale mizeriei decât învățător ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Tot coșmar! Din piept îi iese greu oftatul. Trotuarul s-a udat de ploaie, la noapte unde-și pune capul când apa hainele-i înmoaie? Și frigul îi pătrunde-n oase, de unde cald aici,pe stradă?! În țoale rele și soioase doar Dumnezeu poate să-l vadă Unde să se adăpostească, să își adoarmă foamea cum, că numai mila creștinească nu-i de ajuns când stai pe drum Trecea un cerșetor agale cu un băț și o traistă în spinare să
UN OM DUCEA O VIAŢĂ-N TRAISTĂ de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363425_a_364754]
-
Asta este poezie? Eu mă joc. Copilărie. Unde-s conții, trubadurii, Farmecul Venerei, nurii? Alergările de cai, Pegașii plutind în Rai? Sărutările fatale În subsolul dumitale. Ce se-ntâmplă , căra mia? Am sărit în clasa-tria? Din intelectuali serioși, Devenirăm toți soioși. E timpul să refacem eticheta, Dăm șapca, îmbrăcam bereta, Bastonul, pipa din lemn tare, Scoatem maneaua, dăm concert de vioară. Care-i problema? Mă întreabă un jegos. Problema e că am ajuns prea jos. De din vale-n Cișmigiu, Îți
PE FALEZA DIN BALI de BORIS MEHR în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362394_a_363723]
-
Acasa > Strofe > Simpatie > CANA DE GER Autor: Camelia Radulian Publicat în: Ediția nr. 1591 din 10 mai 2015 Toate Articolele Autorului muzica, voce si chitara- Dan Pantis https://www.youtube.com/watch?v=xzP QZdgjBA&feature=youtu.be Din soioasele căni nu beau vin, beau trecut, toată iarna din târg, toată viața de chin, tot ce-am fost când erai, toată noaptea de lut, tot ce n-am, și nu sunt,ce-am pierdut. Și nu sunt privitori să mă
CANA DE GER de CAMELIA RADULIAN în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368008_a_369337]
-
la muncă... înainte era politicos și mă lăsa să mă scald prima în roua dimineții dar de un timp dă dovadă de indiferență. Adevărul e că și pe mine a început să mă plictisească cu fracul lui veșnic ponosit și soios, pătat cu sosuri până în coate, încărcat cu mirosuri grele, amestecate de odorante ieftine, improprii pentru recepțiile pe care le dau în fiecare seară Se dă în stambă mereu, fumează pipă crezându-se mai interesant, și-a lăsat și barbișon și
GÂNDIREA UNEI ZBURĂTOARE de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366949_a_368278]
-
ca un cuțit în șale. În picioare purta veșnic aceleași ghete negre stâlcite, căci nu știu cum făcea el că avea totdeauna călcâile fugite rău în spate... iar pe cap avea o pălărie ce fusese odată fumurie și care avea o panglică soioasă de sudoare bătucită cu praf. Pălărie purta numai vara - ziua, pentru că noaptea se culca cu o căciulă țuguiată pe care o înfunda până la urechi. Tanti Dumitra, sau țața Dumitra cum îi spunea toată lumea, trebăluia toată ziua la prăvălii, având o
SLUGĂ LA NEA GHEORGHE de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 59 din 28 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349054_a_350383]
-
Pol) e gata să „cerșească” răspunsuri de la Divinitatea care nu-și asumă actul creației. Acesta este hotărât să suporte “aceeași zilnică povară”( dacă asta i-a fost sortit), să îndure toate umilințele( asemenea unui Crist), “O să cerșesc la poarta lumii,/ Soios și plin de-absurditate,/Scuipat în ochi de toți milogii,/Umil, răspunsurile toate / Și copleșit de resemnare,/ O să le cântăr c-o părere/ Când clipa cade-amețitoare/ În goluri pline de tăcere.../ Să-mi fie pâinea, ca și trupul, / Aceeași zilnică
„SĂ-MI FIE PÂINEA, CA ŞI TRUPUL, /ACEEAŞI ZILNICĂ POVARĂ,” ... AXIS MUNDI , AUTOR ALENSIS DE NOBILIS. CRONICA ( VALENTINA BECART) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1295 din 18 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349341_a_350670]
-
înfățișarea Cerului, Algheri s-a apucat să scrie o epistolă lui Can Grande della Scala, înmuind pana de gâscă în cerneala făcută din coacăze, nu înainte de a o ascuții cu un cuțit din oțel de Toledo. Așezat la masa, puțin soioasă, a început să explice corespondentului său că Divina Comedie se poate citi în moduri diferite, unul literal, iar altele de tip alegoric. S-a oprit din scris, și-a mângâiat barba puțin încărunțită, apoi, explicând în câteva cuvinte că el
REVERBERAŢII, POVESTIRE DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 994 din 20 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365077_a_366406]
-
putea reîncepe oricînd și, mai înainte de toate, cu gîndul lui Dumnezeu. Și cu văduvia noastră originară. O, frumoasa mea văduvă a celei mai bărbătoase iubiri ! Ne așteaptă șantierele de lucru, barajele suspendate și păstrăvii dulci ca mierea, caleștile cu deținuți soioși, lipiți de noi ca niște îngeri ai păcatului, vagoanele cu pescari deportați în Bărăgan la vîslitul pămîntului și plutitoarele mănăstiri lipovenești, și gazdele cu ochi de sticlă care ne-au marcat existența ca niște rude. Desigur însă ca nimic nu
VECHIUL DRUM AL MĂTĂSII de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2198 din 06 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368840_a_370169]
-
Trebuia împușcat. Ne aflăm în centrul lumii. Buricul pământului. Pe zidul Kremlinului este desenat un taur incolor.Înj linii subțiri, le ștergi, taurul dispare, dar el se află în provinciile marelui imperiu. Portretul Conducătorului a apărut pe o față de masă soioasă, într-un local din Old Compton Street. A murit mama, șopti un copil, vorbind cu fața de masă. De sub masă ieșiră doi civili, luară copilul. L-au dus în Labirint. Când te gândești că totul a plecat de la argintiu în
LABIRINTUL de BORIS MEHR în ediţia nr. 1284 din 07 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371036_a_372365]
-
ce mai mergea și la școala satului, „îndemnat“ / „dresat“ de bătrâna Vronea, devine mai întâi „hoț de găini“, apoi „tâlhar la drumul mare“ și, în ultimă instanță, ucigașul avarei mătuși, sufocând-o cu bancnotele - «șapte sute de mii» (p. 38) - din soioasa pungă, care-și pierduseră valoarea după reforma monetară: « - Na, bani, na ! Să te saturi odată ! Și-i îndesă hârtiile în gură. Vronea horcăi slab, tot mai slab, apoi se stinse, ca și când n-ar fi fost. Ion Vasilici fugi, uitând să
POETUL MIRON ŢIC ŞI PROZATORUL NICOLAE ŢIC de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370606_a_371935]
-
leninistă / stalinistă, la modă, în acele vremuri: «Pe la începutul lui cincizeci răsărise în Lupeni unul Costea Modrigan; era înfășurat într-o pătură zdrențuită, năclăită de praf, iar în picioare avea opinci grele din roată de camion, cusute cu sârmă; șapca soioasă și cârpită îi stătea anapoda, parcă i-o așezase cineva cu furca; de sub cozorocul șepcii răsărea sprâncenele ca niște aripioare de fluture; obrajii uscați erau numai vânătăi, iar ochiul stâng, umflat ca o ceapă, lăcrima des.» (p. 40). (5) În
POETUL MIRON ŢIC ŞI PROZATORUL NICOLAE ŢIC de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370606_a_371935]