205 matches
-
reorganizează un material tradițional, creștin și profan. O altă operă interesantă, foarte cunoscută în Evul Mediu, este cea intitulată Cele două cărți cu sinonime (Synonimorum libri duo), construită sub forma unui dialog între omul păcătos și rațiunea lui, în maniera Solilocviilor lui Augustin; în această operă a lui Isidor, gramatica devine un instrument de educare morală, fără să-și piardă însă funcția retorică. Și aici, cultura clasică, filtrată prin Ciprian și Lactanțiu, se îmbină cu meditația asupra cărților din Sfînta Scriptură
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
însuși le desemnează drept „textúle”, „texticule”, note și „notúle”, „eseuri explodate, cogitațiuni intemperante, aluviuni moldovinești, ghiveciuri bahluvioase, anamneze desferecate”, „lucrături frontaliere” etc.), diferite prin tematică ori structură, însă izbitor de asemănătoare între ele, ca segmente ale unui continuum, ale unui solilocviu virtual infinit și atotcuprinzător. Definitorie este identitatea lor stilistică, inconfundabilă. Scriitorul combină erudiția cu spiritul ludic, cultivă un vocabular neologistic și tehnicist (cu alimentare copioasă din terminologia științelor limbajului, în special a poeticii, semioticii și retoricii, discipline în vogă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288830_a_290159]
-
melodramei, restrânge aria de referință a melodramaticului exclusiv la modernitate (mai mult, la estetica puristă a modernității), neglijând practic ponderea socio-culturală a fenomenului. Or, conflictul tradițional dintre "pasiune" și "rațiune", care în teatrul clasic francez luase forma auster- aristocratică a solilocviului și a unui fatalism răsfrânt ca într-o oglindă în segregarea ierarhic-piramidală a claselor sociale, se vede ilustrat în modernitate nu doar de exigențele unei arte pure, precum expresionismul, ci și de o "utopie" ceva mai vulgară, clamând necesitatea "îmblânzirii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fără dificultăți în ordinea ideală a super-ego-ului". Or, dacă Peter Brooks nu greșește, aceasta e chiar definiția melodramei, înțeleasă ca luptă de afirmare a Sinelui ("the assertion of selfhood"). În sprijinul afirmației sale, teoreticianul american ținea să facă distincția între solilocviul tragic (expresie a unei introspecții angoasante) și acela melodramatic, care nu mai trădează nicio angoasă, ci se ipostaziază ca manifestare pură a Sinelui, revelată în actul autonominalizării (în enunțuri de tipul "Eu sunt omul", "Eu fac", "Eu vin" etc.). Drept urmare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
and satisfaction found only in dreams". 61 După Brooks, stilul de a juca presupune deci un cod potrivit genului, ilustrat de următoarele principii generale: sublinierea posturilor dramatice; exagerarea grimasei, a expresiei faciale; folosirea unei dicții emfatice, care să sublinieze limbajul; solilocviile sunt punctate de suspine adânci; momentele încordate sunt marcate de bătaia cu tocul în scenă etc. (op. cit., pp. 30 ș.u.). 62 Michael R. Booth, op. cit., p. 206. 63 Cf. James L. Smith, Melodrama, Methuen, Londra, 1973, p. 68. Potrivit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Nichifor, Cursurile de mistică, Sibiu, Editura Deisis, 2010. Deleanu, Paul Costin, Ideea Românească, București, Editura Criterion Publishing, 2007. Eliade, Mircea, Images et symboles. Essai sur le symbolisme magico- religieux, Paris, Gallimard, 1952. Eliade, Mircea, Oceanografie, București, Humanitas, 1991. Eliade, Mircea, Solilocvii, București, Humanitas, 1991. Eliade, Mircea, Psihologia meditației indiene, București, Editura Jurnalul Literar, 1992. Eliade, Mircea, Contribuții la Filosofia Renașterii, București, Editura Capricorn, 1994. Eliade, Mircea, Itinerariu spiritual. Scrieri de tinerețe 1927, București, Editura Humanitas, 2003. Ionescu, Nae, Roza Vânturilor, București
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
patriotism americanilor, a cărei încălcare, de către pastor, Black o numește "contravenție"126. Toate acestea îl determină pe profesor să exclame: "Dar la ce bun să continui? Discursul a avut un public virtual inexistent, așa că la ce bun să discut un solilocviu ascultat de trei persoane?"127. Și totuși, Edwin Black remarcă, alături de Edmund Wilson, faptul că discursul lui Chapman e "straniu și impresionant"128. Profesorul ne dezvăluie, în cuvinte la fel de impresionante, că da, într-adevăr, discursul ne "mișcă", într-o măsură
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
din perioada postbelică, durează atât cât el trece Nistrul pe sub apă de la un mal la altul. Imaginea copilului amenințat de pericolul războiului și a omului matur suspectat de colaboraționism domină întregul roman. Suprapunerea planurilor temporale amplifică efectul. Timpul, dilatat în solilocvii, fărâmițat, pus, aparent, în cele mai haotice relații este în fond strict ordonat potrivit legilor contrapunctului. Forțele care contribuie la regenerarea sufletească a lui Isai sunt datinile satului, tradițiile neamului, legile nescrise, dar atât de instructive ale pământului. Investigând în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285712_a_287041]
-
proza subiectivă) transformă monologul întro strategie discursivă specifică (persoana I narativă). - În opera dramatică, monologul ia forme diverse: monologul adresat altui personaj prezent în scenă (monolog propriuzis) sau unui grup, unei mulțimi (discursul retoric sau tirada), ori monologul autoadresat (apartéul, solilocviul). - Genul liric conferă monologului statutul unui mod definitoriu de expunere pentru cea mai reprezentativă arie a sa: lirismul subiectiv. Astfel, monologul liric devine cadrul discursiv al eului liric. 2.7. Repere spațiale și temporale Universul ficțional instituit prin opera literară
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
în somnul materiei încremenite, în neantul neființei ori în abisul lăuntric. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în poezia studiată Întreaga poezie a lui „Bacovia, poetul de plumb“ este „un solilocviu pe muche de cuțit, între luciditate și demență; ca și pe marii romantici, amorul și moartea îl obsedează, dar fără patetism retoric“. Această opinie critică formulată de către Pompiliu Constantinescu evidențiază, cred eu, nu numai două dintre temele poeziei Plumb, ci
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
imaginea unui univers căzut în inerția dezolantă a plumbului este construită prin aglomerarea simbolurilor thanatice (cavou, sicriu, funerar veșmânt etc.). Mai mult chiar, ființa însăși, luată în stăpânire de un frig lăuntric - substitut al neantului -, încearcă zadarnic să opună morții solilocviul, cuvântul, Logosul, care eșuează însă în strigăt (expresionist), în zbor invers. ÎNCHEIERE Rezultă, așadar, un topos poetic ce există sub teroarea realului „concret“, a limitelor, a spaimei de neant și necuvânt. O lume ființând numai în limbaj ce anunță depoetizarea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
lui Dumnezeu; două cărți Despre ordine (De ordine), în care se discută despre ordinea care domnește în univers și despre semnificația răului în cadrul acestuia. Dialogul cel mai important prin fericita fuziune dintre cercetarea filosofică și spiritualitatea creștină este cel intitulat Solilocvii (Soliloquia), un cuvânt folosit pentru prima dată și de Augustin; opera are drept scop cercetarea celor două realități fundamentale: Dumnezeu și sufletul. Augustin a completat-o, pentru a discuta în mod mai riguros o problemă specifică, cu un tratat mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și profan. O altă operă interesantă care a fost foarte cunoscută în Evul Mediu este cea intitulată Cele două cărți cu sinonime (Synonimorum libri duo) care e construită sub forma unui dialog între omul păcătos și rațiunea lui, asemănător cu Solilocviile lui Augustin; în această operă a lui Isidor, gramatica devine instrument de educare morală, fără să-și piardă însă funcția sa retorică. Și aici, cultura clasică filtrată prin Ciprian și Lactanțiu, se îmbină cu meditația asupra unor cărți din Sfânta
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ierarhică între N1 și N2 rămîne clar vizibilă. Cînd propozițiile curg una după alta fără intervenția Naratorului 1, putem uita că avem de-a face cu un dialog-în-ramă. Cînd textul înrămat este vorbit sau "gîndit" de către un actor, el este solilocviu sau monolog. Conținutul unui monolog poate fi, din nou, orice. Nu există nici o diferență intrinsecă între un monolog-în-ramă și altă utilizare a limbii. Pasajele în ramă conțin confidențe, descrieri, reflecții, ante-reflecții, orice. De aceea nu voi mai discuta despre monlog
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
colorate afectiv de vagi neliniști sau de satisfacții neeuforice. De regulă succinte, poemele sunt deseori salvate in extremis de platitudine prin menținerea unui miez inefabil (semnalat uneori printr-o difuză „poantă” concluzivă) și prin decența rostirii. Poetul schițează adesea mici solilocvii pe teme morale, cochetează fără exagerare cu tonul gnomic. Tabloul general e al unei cronici a înțelepciunii eului liric prin acomodare cu contingentul. „Peisagistica lăuntrică” și cea exterioară intră în comunicare și reverberează în același registru, de regulă fără picturalitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285567_a_286896]
-
și ucis pentru convingerile lui creștine, a fost canonizat de Biserică (Sf. Mucenic Iustin Martirul și Filosoful, prăznuit la 1 iunie). Romanul combină într-un complex tematico-expresiv greu discernabil, formula parabolei cu notația „autentistă” (a stărilor lăuntrice, a percepțiilor, a solilocviului etc.) și cu o poetică naratologic frapantă, modernă, ținând de o estetică prozastică moderat „revoluționară”. Justin este un roman despre putința descoperirii adevărului și despre „utilitatea” acestuia. Mai este, totodată, și o cronică, cu valoare generală, a mizeriei și neputinței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
poemului și semnificația dedusă din relaționarea imaginilor și comentariilor care-l compun. În aceste condiții, poemul poate fi o acumulare de imagini, în „sarabandă”, „enciclopedism ceremonios de imagini” (Petru Poantă), dar și o caligrafie aeriană, cizelată și intensă ori un solilocviu coșmaresc. Într-un registru imagistic variat, poezia lui C. sublimează o stare dominată de viziunile singurătății, melancoliei, pustiului. Pastelul aparent se convertește în peisaj metafizic, simbolizat prin straniul simbol al „cinei pe mare”, care și dă titlul celui de-al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
și colajele devin panouri luminiscente. Unele sunt citate de toți comentatorii: „imnul” închinat în Ulise „veacului mediocrității”, lauda ceaiului, a cartofului cu „față de Hristos” tot de acolo, orația-reportaj despre tipografii din Brățara nopților (1929), unele secvențe din Plante și animale, solilocviul îndurerat din Petre Schlemihl intitulat Hemoragie, ascensiune. Asamblând - sau răsturnând din „coșuri” - imagini disparate (Ov. S. Crohmălniceanu), V. nu le învestește pe nici unele cu funcții simbolice. Dacă în alte privințe poetul și-a călcat cu seninătate principiile atât de bătăios
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
al limbii mult mai depersonalizate! Oprea ișî la pensie? Caracal, da' ce-o face ciungu' ăsta? ăla a fost om cuminte, bă! grai care, ca și limbajul figurativ, ești obligatoriu restrîngere! codul rămas pe dinafara ta, limbă literară! abătut de la solilocviul nostru de bătaia repede că principala percepție a inevitabilului, a morții între altele, este rapiditatea, oameni repezi lipsind iubirea și se știe moartea! atitudinea și vorba repede, miza pe gîndul tău repede și fără temei, nici iubire de sine, lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de vecie / Căci nici o legătură nu are pe pământ”. Totodată, confesiunea sa se deschide către marile porniri și motivații altruiste existente în om, însoțindu-se de denunțarea falsului, în morală și politică. Așa se face că poetul e autor de solilocvii și elegii, dar deopotrivă de satire și fabule. Despărțită în registre antitetice, creația sa se dovedește, în fond, rodul aceleiași trăiri romantice, ce nu poate accepta lumea decât în formula idealității ei. Structurii lui A., înclinat spre reflecția gravă, îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
au păstrat fragmente), lua asupra sa ceva din acest duh sarcastic, incisiv. Lirismul și tendința psihologizantă domină și în prozele antologate, în 1940, în Vulturul albastru (efuziunile, locvacitatea fiindu-i amendate autoarei, în revers). Pagini de monolog sau dialog, lungi solilocvii în care autoscrutarea nu contrazice darul de a privi iscoditor în jur închipuie o partitură adecvată pentru eroii săi contemplativi ori pentru eroine ce despică firu-n patru, disimulându-și, sub un aer de bravadă, sfiala, vulnerabilitatea. Stigmatizați de boală sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
fost de a muta resorturile libertății din instincte în inteligență: a devenit astfel Adolescentul miop fascinat de Isabel și de apele diavolului, eternul câutător al Drumului spre centru, visând mereu la Întoarcerea din raiul copilăriei intrate mult prea devreme în Solilocvii. Cu o monumentală cultură prematură a plonjat în Oceanografie, cu atenția mereu încordată la Lumina ce se stinge. După inițierea în Alchimia asiatică, după fascinația Indiei și indiscreția Caietelor maharajahului, a trudit pe Șantier cu gândul la Huliganii săi, visând
Lecția Eliade... by Luminița Săndulache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1707_a_3025]
-
M.: Oceanografie, Editura Humanitas, București, 1991. 17. Eliade M.: Nostalgia originilor, Editura Humanitas, București, 1992. 18. Eliade M. Sacru și profan, Editura Humanitas, București, 1992. 19. Eliade M.: Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, București, 1992. 20. Eliade M. : Solilocvii, Editura Humanitas, București, 1991. 21. Eliade M.: Jurnal, III, Editura Humanitas, București, 1993. 22. Eliade M.: În curte la Dionis, Editura Cartea Românească, București, 1981. 23. Eliade M.: La țigănci și alte povestiri, Editura pentru Literatură, București, 1969. 24. Eliade
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
cu cele dialogale. Când o persoană produce un mesaj, adresându-se unui public (real sau imaginar) fără a aștepta un răspuns imediat de la acesta, comunicarea ia forma monologului. Monologul se caracterizează prin lipsa alternanței la cuvânt. Monologul autoadresat se numește solilocviu. În structura lui internă, orice monolog are, în esență, caracter dialogic prin două trăsături definitorii: dialogism și plurivocitate. Orice activitate comunicativă este, în esența ei, dialogală, chiar dacă, la nivelul structurii de suprafață, apare ca monolog. Dialogul este o practică socială
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
au terminat de spus o poveste, [e18] evitînd astfel întrebările care dau naștere atîtor minciuni. (Trad. Irina Dogaru, Polirom, Iași 2002, p. 177-178) În cele cîteva rînduri asistăm la inserarea unei explicații într-un dialog care este de fapt un solilocviu, (personajul vorbește cu sine însuși) și la inserarea unei povestiri într-o explicație, în poziție de răspuns la întrebarea pusă. La aceasta se adaugă perioada explicativă de la [e16] la [e18] care explică acțiunea de a scuipa la sfîrșitul unei povestiri
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]