342 matches
-
minor și cel în fa minor pentru clavecin și orchestră au deosebită frumusețe tematică, variate efecte timbrale și bogăție expresivă, fiind construite în tiparul clasic al timpului. În afară de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic în două Concerte și în Concertul pentru două viori și orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată școlii italiene, precum și cultivarea virtuozității de către maeștrii germani au pregătit drumul creației violonistice bachiene. Cele șase Sonate pentru clavecin și
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
a viitorului stil clasic. El este primul compozitor care utilizează clavecinul ca solist, fapt ce duce la lărgirea paletei expresive, iar instrumentele monodice, ca vioara sau flautul, se limitează la melodii cantabile și pasaje de virtuozitate. Prin atribuirea de rol solistic clavecinului, acesta va putea diversifica expresia prin resursele sale polifonice și armonice. Dacă până la Bach orchestra avea doar un rol de acompaniament în concertele "grossi", în cele șase Concerte brandenburgice orchestra realizează un dialog cu grupul concertino. În Concertul nr.
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
viori, viole și violoncele, fiecare având trei voci care dialoghează sau se unesc într-un ansamblu viguros. În aceste concerte Bach îmbogățește paleta timbrală, căci pe lângă grupul instrumentelor cu coarde el le folosește și pe cele de suflat cu rol solistic. În Concertul nr. 5 în Re major flautul, împreună cu vioara, alcătuiesc grupul solistic. Concertino-ul primului concert conține și el instrumente de suflat: oboi, fagot, corn. Fundamentul armonic este realizat de un bas și cu "basso continuo". Și în Concertul
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
într-un ansamblu viguros. În aceste concerte Bach îmbogățește paleta timbrală, căci pe lângă grupul instrumentelor cu coarde el le folosește și pe cele de suflat cu rol solistic. În Concertul nr. 5 în Re major flautul, împreună cu vioara, alcătuiesc grupul solistic. Concertino-ul primului concert conține și el instrumente de suflat: oboi, fagot, corn. Fundamentul armonic este realizat de un bas și cu "basso continuo". Și în Concertul nr. 6, scris fără violine, diferențierea dintre "concertino" și "ripieni" este foarte puțin
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Se pare că Bach a fost nemulțumit de această lucrare, motivul cel mai probabil fiind faptul că nu a modificat prea mult părțile ripieno și, prin urmare, clavecinul era prea mult acoperit de ansamblul instrumental pentru a fi un instrument solistic eficient. Bach nu a continuat acest set pe care l-a marcat la început cu 'J.J.'; a abandonat următorul concert pentru clavecin, fragmentarul BWV 1059 după doar nouă măsuri, care trebuia să fie bazat pe un concert pentru oboi. Fragment
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
orchestră. El ajunge la alternanța de trei mișcări, o parte lentă cantabilă fiind încadrată de două părți cu mișcarea rapidă (model asemănător uverturii italiene din concepția contemporanului său Alessandro Scarlatti). Aceasta este forma ce se va impune în desfășurarea concertului solistic până în zilele noastre. De aici reies primele „concerti” care se afirmă clar în culegerea op.8 - publicată postum în 1709 ¬-, când vioara se desparte de grupul concertino, fiind instrument solist, având ca acompaniament un ansamblu orchestral restrâns: Concerti grossi con
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
instrument solist, având ca acompaniament un ansamblu orchestral restrâns: Concerti grossi con una pastorale per il santissimo Natale. Concertul în re minor pentru vioară, orchestră de coarde și cembalo - se găsește în op.8 ¬- este considerat ca fiind primul concert solistic cu acompaniament din istoria genului. Torelli a conturat trăsăturile exterioare, a stabilit forma și principiul concertului pentru solist, dar intensitatea expresivă caracteristică acestui gen se observa începând de la Vivaldi. Totul se explică prin deosebirile de temperament, clar reliefate, dintre cei
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
cunoscut pentru renumitul său menuet), Antonio Salieri (cunoscut mai bine pentru rivalitea sa cu W. A. Mozart, decât pentru muzica sa) și Leopold Mozart (tatăl compozitorului). Genurile preferate de compozitori în perioada clasicismului muzical au fost simfonia, sonata și concertul solistic (se trage din concerto grosso, gen specific barocului muzical). La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Europa de Vest, apare o nouă mișcare în literatură, numită Romantism. La început de secol XIX această mișcare apare treptat și în muzică, însuși Beethoven fiind
Muzică clasică () [Corola-website/Science/306748_a_308077]
-
astfel aparițiile - pe disc, sau pe scenă -, încât ele să constituie evenimente muzicale așteptate cu interes crescând, de către o audiență care creștea continuu numeric. Asemenea grupului The Who, Led Zeppelin realizează combinația perfectă a grupului de trei instrumente cu vocea solistică. În anul 1974, formația si impresarul său întemeiază casa de discuri „Swan Song” sub auspiciile firmei „Atlantic Records”. Coloana sonoră a filmului "The Song Remains The Same" este constituită în principal din piesele albumului "The Song Remains The Same" editat
Led Zeppelin () [Corola-website/Science/302456_a_303785]
-
43-a ediție, este cel mai longeviv festival de muzică clasică din România. În mod tradițional, oferta muzicală a festivalului este eclectică atât cronologic cât și componistic și interpretativ. În cadrul festivalului au loc concerte simfonice, vocal-simfonice precum și recitaluri camerale și solistice acoperind întreaga istorie a muzicii clasice, de la primele partituri pâna la compoziții contemporane. Iarăși în mod tradițional, festivalul omagiază anual câte un mare compozitor, contribuind uneori la o mai bună cunoaștere a unor opere intrate într-un con de umbră
Toamna Muzicală Clujeană () [Corola-website/Science/317599_a_318928]
-
anul 1987 la Festivalul Național de Muzică Mamaia, iar un an mai târziu începe colaborarea cu Ansamblul «Doina» al Armatei. Alături de acest ansamblu începe o serie de turnee în țară și străinătate. Tot în acea perioadă este inclusă în echipa solistică a programelor barului Melody din București și începe o colaborare cu firma de impresariat Romagram. În 1993 a participat la Festivalul Național Mamaia cu piesa «Din tot ce a fost» și cucerește trofeul și premiul I. Piesa aparține lui Lucian
Luminița Anghel () [Corola-website/Science/303402_a_304731]
-
încărcătura afectivă a versurilor), uneori stabilitatea giusto-ului permițând folosirea efectului "behind beat" (decalaj de finețe între secția ritmică și intervenția solistului, care dă un relief ritmic aparte melodiei - termen preluat din limbajul muzicii de jazz). Însă cazul tipic implică încadrarea solisticii în pulsația ritmică; acest specific, căruia i se adaugă stilul puternic sincopat, aduce aminte de stilul "bossa nova" din jazz-ul latin. Comparația dintre maneaua veche și cea contemporană dezvăluie trei diferențe în materie de ritm și agogică: apariția sincopelor
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
vioară obișnuită, este solistul principal (doar în partea întâi aceasta împărtășește linia sa cu cea a primei viori ripieno). În Adagio, i se alătură un oboi cu care realizează un duet, însă în general, suflătorii de lemn formează un grup solistic secundar. Tot în această parte se regăsește faimoasa ciocnire armonică dintre sunetele la și la♭prezente la voci diferite, pe pulsații vecine, iar în ultimele măsuri diversitatea timbrală este evidențiată cu măiestrie prin secționarea orchestrei pe pulsații succesive în bași
Concertele brandenburgice () [Corola-website/Science/336318_a_337647]
-
A doua stagiune la Operă din Cluj îi aduce debutul în rolurile Santuzza din Cavalleria Rusticana de P. Mascagni și Eboli din Don Carlo de G. Verdi. Cele patru stagiuni petrecute în total la Operă din Cluj însumează o activitate solistica bogată, concretizata în nu mai puțin de unsprezece roluri, printre care mai enumeram și Floră din Traviata, Maddalena și Giovanna din Rigoletto, Suzuki din Cio Cio Sân de G. Puccini, etc. În același an 1996, datorită pasiunii pentru pedagogie, începe
Silvia Sorina Munteanu () [Corola-website/Science/313113_a_314442]
-
în 2008 repurtează un mare succes cu rolul infernalei Lady Macbeth din opera Macbeth de G. Verdi. „În primul rând, soprana - Lady Macbeth, care construiește o impresionantă demonstrație de vocalitate, spectaculoasă și totodată fidelă cerințelor compozitorului romantic. Există un eroism solistic, la această soprana ce s-a impus în stagiunile recente pentru categoria “grea” a vocilor spinto-dramatice, față de care îi suntem recunoscători”, scrie reputatul critic prof. univ. dr. Grigore Constantinescu în Cronică Română de Luni 19 mai 2008. În prezent abordează
Silvia Sorina Munteanu () [Corola-website/Science/313113_a_314442]
-
Interpretarea "bel canto" se caracterizează prin perfecțiunea echilibrului vocal, printr-un legato bine ponderat, un registru vocal ușor înalt, agilitate și flexibilitate de bună factură și un anumit timbru specific, ce ar putea fi caracterizat drept "dulce". Operele cu pasaje solistice lungi și ornamentație muzicală bogată, consistente în termeni de frazare muzicală alternativă, respectiv folosind cadenza, se pretează cel mai bine stilului "bel canto". În esență, "bel canto" pune accentul pe tehnica interpretării și nu pe volumul livrării muzicale. Astfel, unul
Bel canto () [Corola-website/Science/311259_a_312588]
-
realizat “Visul Toboșarului”, un poem simfonic, într-un spectacol de world-muzică care a rămas pentru todeauna întipărit în mintea spectatorilor. Începând cu 1992, (când Țăndărică participa cu un clip, pentru Germania, la «Cerbul de Aur») își edifica propria carieră, așadar solistică. Un single și un LP (cu compoziții proprii, avându-l inclusiv solist vocal! - «Lipan Connection»), iar din 1999 apare cu proiecte ample (însoțite de transpuneri discografice ale coloanelor sonore) inițiate și dezvoltate într-un spirit al muzicii românești tradiționale, identitare
Ovidiu Lipan () [Corola-website/Science/303562_a_304891]
-
Flesch. Pentru a-și câștiga existența, a început să cânte la diferite manifestări ocazionale, precum tradiționalul „târg al moșilor” și prin localurile de la „Șosea”. În 1906 și-a dat examenul de absolvent al Conservatoriului pe scena Ateneului Român, interepretând partea solistică a Concertului nr. 1 pentru vioară și orchestră de Niccolo Paganini, pentru care i s-a acordat Premiul I. Printre „bisurile” executate, a strecurat și compoziția proprie „Hora staccato”, care i-a adus nemurirea. După doi ani de practică în
Grigoraș Dinicu () [Corola-website/Science/330041_a_331370]
-
executa pentru prima dată în această formă cu mult succes într-un concert dat la Viena în 1932. De atunci, „Hora staccato” figurează în programe sub numele Dinicu-Heifetz. Întors în țară, execută în 1932 împreună cu Orchestra Filarmonicii din București partea solistică din Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Continuă să cânte și în restaurantul „Continental” din București, având un repertoriu variat, alături de muzică populară, piese de concert clasice de Franz Schubert, Johannes Brahms, Antonin Dvořák etc.
Grigoraș Dinicu () [Corola-website/Science/330041_a_331370]
-
PCUS din anul 1979. După marele succes de la Tokio, urmează o fructuoasă activitate concertistică. Maria Bieșu evoluează pe scena Teatrului Bolșoi din Moscova și pe scenele teatrelor de operă din Paris, Sydney, Tokio, Varșovia, Helsinki, Tbilisi, Leningrad etc. Susține turnee solistice în orașe din Japonia, Australia, Cuba, Israel. Piscurile creației sale licrice le-a cucerit alături de regizorii Eugen Platon, Eleonora Constantinov și Mihai Timofti, dirijorii L. Hudolei, I. Alterman, L. Gavrilov, A. Mocialov și Alexandru Samoilă. Maria Bieșu a decedat pe
Maria Bieșu () [Corola-website/Science/307016_a_308345]
-
patru componenți s-a afirmat în viață muzicală: Björn cu "Hootenanny Singers" la începutul anilor '60, Benny ca lider la "The Hep Stars", Agnetha înregistra din 1967, având deja la activ câteva hit-uri, iar Anni-Frid își construise o carieră solistica, în parte și cu ajutorul lui Benny, alături de care se află din 1970. În 1967, Bjorn și Benny au realizat prima lor melodie, iar spre sfârșitul anului au stabilit un parteneriat că și compozitori. Tot în această perioadă Benny a părăsit
ABBA () [Corola-website/Science/303320_a_304649]
-
grupului. După mulți ani de conviețuire, Benny și Frida se căsătoresc în 1978, pentru a divorța în februarie 1981, trei ani mai tarziu. Celălalt cuplu, Björn și Agnetha, căsătoriți în 1972, divorțează în 1979. Unul dintre motive a fost ambiția solistica a fetelor. În primăvara anului 1978, formația a susținut o campanie promoțională în SUA, unde melodia Take a Chance on Me s-a clasat pe locul 3. A urmat lansarea celui de-al șaselea album, "Voulez-Vous", ce conține melodiile "I
ABBA () [Corola-website/Science/303320_a_304649]
-
a luat o nouă turnură. A devenit trupa Flapo (A. Zărnescu, Romeo Beianu, Jerry Schwartz - formația a încercat mai mulți clapiști , dar niciunul permanent) și acompania majoritatea soliștilor și a cântecelor de grup. Alexandru Zărnescu a apărut și cu activitate solistica ("Dor de Eminescu", "Castelul", "Dusă-i tinerețea"). Membrii Flapo aveau și un microrecital în cadrul cenaclului, în care fiecare devenea solist, interpretând piese internaționale: The Beatles, Ștevie Wonder, Ricchi e Poveri ș.a. . Din 1973 (prima oara) până în 1985 (ultima oară) au
Cenaclul Flacăra () [Corola-website/Science/309605_a_310934]
-
renumele de specialist al vremii sale în interpretarea lui Bach. De atunci a înregistrat studiile lui Chopin și ultimele sonate pentru pian de Franz Schubert. Actualmente lucrează la o noua ediție Urtext a sonatelor pentru pian de Beethoven. Pe lângă cariera solistică, activează cu regularitate ca interpret de muzică de cameră cu cvartetele Guarnieri și Budapest Quartet. Este de asemenea dirijor principal invitat al orchestrei Academy of St. Martin in the Fields, cu care a imprimat și concertat. În 8 martie 2004
Murray Perahia () [Corola-website/Science/311747_a_313076]
-
în Muzică, Magna cum Laude. Caraman a debutat că solist în anul 2002 cu rolul Tamino în opera Die Zauberflote de Mozart pe scena Operei Notre Dame din South Bend Indiană. Repertoriul sau cuprinde roluri de operă, opereta și părți solistice vocal simfonice. Ferrando - Così Fan Tutte (W.A. Mozart); Tamino - Die Zauberflöte (W.A. Mozart); Don Ottavio - Don Giovanni (W.A. Mozart); Almaviva - Îl Barbiere di Siviglia (G. Rossini); Ernesto - Don Pasquale (G. Donizetti); Rodolfo - La Bohème (G. Pucinni); Don
Emanuel-Cristian Caraman () [Corola-website/Science/322869_a_324198]