1,274 matches
-
insulă, Robinson se dovedește a fi un nostalgic desăvîrșit. El trăiește sub semnul amintirii, al menținerii propriei sale fapturi într-un univers care aparține inevitabil trecutului. Dar acesta este universul sau familiar, căruia încearcă să îi construiască o copie în solitudine. Nostalgia, însă, nu numai că nu îl apropie de lumea pe care a piedut-o, ci dimpotrivă, îl îndepărtează de toate, amenințînd să-l arunce, treptat, în brațele morții. Pe insula e înnăbusitor de cald, si Robinson observa că păsările își
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]
-
cu accente reprobatoare și evitînd a adera la pozițiile, complementare numitului regim, ale "apoliticilor" și "echidistanților", pe care-i puteam critică în voie, inclusiv în coloanele Contemporanului. Mi se părea mistuit de o decepție de bun augur, marcat de o solitudine expiatoare, ceea ce am exprimat și în scris. Pe planul raporturilor personale, Breban continuă a ma trata cu căldură, a ma stimula. Pînă cînd, într-o zi (atunci să-i fi venit în mintea-i ambițioasă proiectul devenirii academice?), m-a
Despărtirea de Breban by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17779_a_19104]
-
sub ocrotirea mult-întelegătorului realizator, cu un picior la conducerea Contemporanului, Cătălina Tîrlea, precum și atmosfera tineresc-dansantă, dar nu fără note tendentios-agresive, a noului Contemporan, au scos în relief o fraternizare ce dospea în sentimentul, mai mult ori mai puțin mascat, de solitudine al ambilor protagoniști. Singurătatea e de două feluri: una care-și ajunge sieși, "soarta spiritelor superioare" după cum o definea Schopenhauer, pregătită a-și asuma riscurile, și alta "de tranziție", pîndind prilejurile unor asociații profitabile, mondene, snobe, ariviste. Regretabil, directorul Contemporanului
Despărtirea de Breban by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17779_a_19104]
-
care-și ajunge sieși, "soarta spiritelor superioare" după cum o definea Schopenhauer, pregătită a-și asuma riscurile, și alta "de tranziție", pîndind prilejurile unor asociații profitabile, mondene, snobe, ariviste. Regretabil, directorul Contemporanului n-a dovedit tăria necesară conservării primei forme a solitudinii. S-a relevat a nu fi un "alergător de cursă lungă", pe un drum propriu, așa cum ma iluzionasem a-l vedea, prescurtîndu-si cursa într-o manieră dezamăgitoare. Relativ izolatul Nicolae Breban s-a întîlnit cu relativ izolatul Eugen Simion, pe
Despărtirea de Breban by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17779_a_19104]
-
în cel gramatical, precum un liant indestructibil între ceea ce a fost și ceea ce va fi, între moarte și resurecție: "Prietenul meu îmi vorbește despre principiul/ feminin al lumilor. Susține că nu întîmplător/ în limba noastră și a altor rase,/ lumină, solitudinea, însăși moartea/ (cu fiicele ei)/ sînt substantive de genul feminin/ (chiar și secundă această în care/ regîndesc scrierea unei cărți vechi/ într-o lume și mai veche)// Încet, încet mă strecor printre cuvinte/ precum țarina din lopată/ deasupra gropii" (Matei
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
Drept care îmi propun a semnala în rîndurile ce urmeaza cîteva, în ordine alfabetică, profiluri lirice distincte ale toposului menționat. Dorian David ne propune un lirism naturalist, o înțepenire a melancoliei în materii dure, marcate de sarcasm. E o exaltare a solitudinii pe care provincia o încărca necontenit cu neagra-i energie: Din cețuri zdruncinate înfățișam/ sarcastica silueta a prințului./ Înaintînd cu scîrba prin mate/ spre o lumină mereu izgonita./ Din locul exact unde soarele nu răsare/ și nici nu exulta îndeajuns
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
Moretti își execută volutele temerare prin propria existența perorînd pe teme urbanistice sau familiare, despre pasiuni, idiosincrazii ori suferințe. Dar Jurnalul intim vizează prin acest soliloc maladii sociale universale. Întîlnindu-se undeva Dincolo de nori pe aceeași lungime de undă a laitmotivului solitudinii alienante, Wim Wenders și Michelangelo Antonioni își certifică fiecare propria individualitate artistică într-o insolita tetralogie a amorului - deopotrivă atracție carnala și tandrețe cerebrală, concepută en abyme (vezi și filmul filmului Fare un film e^ per me vivere de Enrica
Zilele filmului italian by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17851_a_19176]
-
ibidem). Ceea ce vechea paradigmă propunea drept impersonalizare, se altoiește pe trunchiul personalizării disperate a modernului, ce recurge la asumarea realului drept martor al suferinței sale. E o compensație. Elementele ce se pierd într-o parte se recîștiga în cealaltă parte. Solitudinea poetului e, în fond, o comuniune cu lucrurile: "Că și cînd aș fi prieten cu toate lucrurile/ atît sînt de singur./ Privesc bufetul întunecat, privesc masă/ aud copilul vecinului tîrînd o tablă pe pavaj./ Doamne, cu aceste simțuri/ cineva poate
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
sinteză, la un amestec al temelor lăuntrice și a procedeelor personalizate, cu altele, de ordin obștesc, care să sugereze un tablou al lumii, în amețitoarea-i textură de contradicții, în dialectica sa bolborositoare cum gura unui vulcan gata de erupție. Solitudinea sa nu e un scop în sine, ci un mijloc, un instrument al sublimei revanșe asupra dezamăgitorului context universal. Aidoma lui Cioran, Cezar Ivănescu ar putea scrie astfel: Singurătatea va înceta să fie sterilă cînd prin ea lumea va fi
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
e lăsat la o parte. Tentația eului însingurat de-a "recîștiga viața", de-a înfăptui "cucerirea supremă" a lumii, îmbrățișează toată gama omenescului, mobilizează toate corzile trăirii, într-un nesațiu al totalității vizionare care să reflecte totalitatea cosmică. Cu cît solitudinea e mai apăsătoare ("singur lingîndu-mi lacrimile/ mi-au plăcut întru atît de mult/ că am știut acolo cum să fiu singur:/ în așa fel singur! "), cu atît e mai puternică dorința de-a o dizolva în experiența Întregului, evident impură
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
în nume personal. Nu e o compoziție prefabricată, un aranjament de cuburi date pentru a completa un tablou, ci un șir de experiențe ce se rînduiesc în tipare suficient de generoase spre a nu le anula caracterul de "mărturie". Astfel solitudinea e o "stare generală", repetabilă cu fiecare "caz" nou, topindu-se în inobservabil, în anonimat, în nonexistență, pentru a fi detașată, individualizată de poeții care se succed (evocarea nonexistenței e aci doar un mod satiric de-a sublinia durerea - simptom
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
timpul geme/ locul tace și rabdă/ timpul ia în derîdere// locul intră în ou/ timpul umbrește oval/ locul murind// dacă poți/ vorbește/ fără să te înclini" (locul murind). Dar în cuprinsul aceleiași poezii se despică postura personală, o revelație a solitudinii ireductibile: "tu cu mine vorbind/ mă ridici la cer/ din mormîntul meu// acum aștept să se-ntîmple/ atunci în cutremur/ acum în polen mă zbat// atunci înmărmurită/ acum în singurătate/ atunci în singurătate" (ibidem). Peisajele în care excelează poeta prezintă un
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
mă gîndesc:// apă se bîlbîie alienarea/ apă cere extazul/ apă strigă ficțiunea/ apă se roagă apa/ zece mîini deschid robinetele/ transfigurate - picură toate speranțele/ - încolțesc toți oamenii" (Ibidem). Poezia nu e decît o răscumpărare a avatarurilor existențiale, a trudei în solitudine pe care o presupune viața autoanalitică: "mîncare curată și zile curate așteaptă/ trupul poemului (eul creator adică rană vorbitoare)/ în timp ce intensitatea cuvîntului crește/ fiindcă în atîtea ape au ars peștii/ în atîtea păduri a secat verdele/ și maturi copiii acestui
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
care ecoul. care este lumea și care este umbră să fixată pe o peliculă de celuloid ce se învîrtește etern în măruntaiele unui aparat gigantic" (Oglindă). Pe planul expresionismului, Gabriel Chifu are puncte de inserție evidente în discursul saizecist: puștiul, solitudinea, spaimă, disperarea, duritatea materială, de rocă, a peisajului universal, drumul trudnic, sisific, în fine Neantul ruralizat sînt elementele de reper ale unei tradiții mai recente a liricii noastre, reluate aci. Notă sa personală consista într-o mai atentă lucrătura imagistică
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
Cronicar Existența prin scris În "amarul tîrg" unde, fără voie, trăiește în solitudine, Gheorghe Grigurcu scrie și publică enorm, fiind prezent nu doar în paginile revistelor literare din toată țara, ci și în librarii, cu volume al căror ritm de apariție, în ultimul timp, pare incredibil. El mărturisea într-un interviu că această
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17926_a_19251]
-
reale: "Ești ornament de figuri autumnale/ Atacat de vestejire/ Că îngerul de piatră pe o ruină/ Ridicîndu-si brațul despuiat de lance./ Pe cadran oră înfățișează armoniile/ Dar în această arca suită de către neant/ Nu trăiești decît în parfumul/ Abandonării împlinite" (Solitudinea lui Eros). Nu o dată stihul i se pierde în sublima spumă hermetica: "La noapte mă voi căuta printre puștii/ Chemînd din fluier căderea./ Cine mă alunga va naște un scut/ Și va ridica pe el regii către ultimele ramuri.// Rană
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
frontieră, desigur, între real și ireal, între profan și sacru, autorul deconstruieste frenetic natură pentru a-și construi, la fel de frenetic, Neantul vizionar. Miron Kiropol e unul dintre cei mai înzestrați poeți pe care îi are azi literatura română. Miron Kiropol - Solitudinea lui Eros, Ed. Albatros, 1998, 132 pag., preț nemenționat.
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
înfeudata gliei strămoșești, vagabondînd slobod sub alte ceruri. Din continuă infuzie de gravitate provine contradicția care o mistuie. Ar dori să scrie, acaparata de proiecte mari, care pretind un decalaj față de agitația realului, un răgaz de concentrare, un spațiu al solitudinii, propice unor meticuloase distilări ale embrionului inițial, tentative triate în tihna, în atelierul de lucrul. Cît timp va trăi sub presiunea celor două chemări - politică și literatura - asumate integral, din toată ființă, vă tînji după un echilibru, care îi alunecă
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
Familia Adam", de pildă, e mai curînd ermetic decît explicit. Convingerea mea este că acest didacticism supărător are alte cauze. Tournier scrie ca un romancier, nu ca un povestitor. Benjamin susține că locul de naștere al romanului este singurătatea individului, solitudinea celui care nu se mai poate exprima comunicîndu-și experiența, făcînd pildă din ce a văzut ori a trăit. A scrie un roman înseamnă a duce incomensurabilul la extrem în reprezentarea vieții omenești. În mijlocul plinătății vieții, romanul stă mărturie pentru perplexitatea
Povestitorul singuratic by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17417_a_18742]
-
experiența, făcînd pildă din ce a văzut ori a trăit. A scrie un roman înseamnă a duce incomensurabilul la extrem în reprezentarea vieții omenești. În mijlocul plinătății vieții, romanul stă mărturie pentru perplexitatea trăirii unei vieți. La Tournier, această perplexitate, această solitudine, ieșite de sub pavăza unui gen în care ele sînt asumate, cel romanesc, devin pricină de neliniște. Povestitorul modern personificat de Tournier este îngrijorat, de aceea simte imboldul de a explica, de a se asigura, de fapt, că nu e singur
Povestitorul singuratic by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17417_a_18742]
-
Exerciții ăntr-o jumătate de vis). Inocentă a cărei năluca băntuie an melancolica mărturie a autorului ce-a ămplinit o jumatate de secol de viață, ăntre mecanică elegiaca a fotografiei și (admirabila sugestie) "pianul plin de oboseli", sub steaua războinic-săngeroasă a solitudinii (ibidem). Asociată cu lirismul, fiziologia se poate asocia la fel de profitabil cu morală. Dincolo de metaforă (adică depăsind-o, urmăndu-si calea lăuntrica, mai putin "formală"), existentă se impune ca atare. Autentificăndu-se prin discursul liric, ăn cadrul căreia confesiunea sentimental-dezolată, din care derivă judecată
Lirism biologic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17497_a_18822]
-
poet, caracterizăndu-l drept "omul cel mai conștient de singurătatea fără scăpare a eului an lume și printre oameni", se cuvine a ține seama de ămprejurarea că aceasta singurătate implică o anume comunicare, chiar dacă una dureroasă, traumatizanta, a celor doi factori. Solitudinea nu e decât o nostalgie a lumii ce exclude ființă prin incompatibilitate. Grație simțământului an cauza, lumea capătă o proiecție specială, deformat-idealizatoare, de o distorsionare afectiv-plastică ce divulgă o apropiere măcar difuza. Așadar conceptul de solitudine trebuie ănteles cum grano
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
a celor doi factori. Solitudinea nu e decât o nostalgie a lumii ce exclude ființă prin incompatibilitate. Grație simțământului an cauza, lumea capătă o proiecție specială, deformat-idealizatoare, de o distorsionare afectiv-plastică ce divulgă o apropiere măcar difuza. Așadar conceptul de solitudine trebuie ănteles cum grano salis. Nu se află an cauza o excludere totală a individului din contextul sau, ci o strâmbătate a raporturilor cu acesta, o inaderenta ce răzbate dramatic, chiar si an aspectele solidarității intime, ale căldurii morale absolutorii
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
antipatie care ține fiecare ființă departe de celelalte". Pentru că Henry Miller să pună punctul pe i, precizând că "omul e cu atât mai solitar cu cât e mai ănconjurat de cei din rasa lui". Se află an chestiune, așadar, o solitudine de un tip special, deosebită de cea biologică, răspunzând an visul ănalt al unei integrări interzise, echivalent cu un vizionarism moral. an lirica Marianei Marin se frământa această aspirație contrariata a ființei spre lume, care este, ăn esență, singurătatea. Nemulțumită
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
monstruozitățile prin care ea ași asumă lumea an oglinzile concave ori convexe ale privirii sale sublimat-tendentioase. Distrugerea "frumosului" e o reflectare a distrugerii lumii, ultimul proces reflectând, la răn- du-i, distrugerea raporturilor acceptabile dintre eu și lume, care definesc solitudinea. Din izvorul idealului ultragiat se scurg purulentele concretului bolnav, putrefact: "Cu botul pe labe și an genunchi,/ cu pucioasa curgăndu-ti prin vene,/ distrugi și te autodistrugi/ crezând că e doar scriitura/ ceea ce anca scâncește an corpul tău/ rămas imobil,/ aproape de
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]