134 matches
-
că am ajuns altul; că mă împotriveam și mă încăpățânam mai mult decât era cu cuviință. Ascultați, dar, pricinile purtării mele! De mult doreați să le cunoașteți. Nu m-am supus și am fugit, în primul loc, pentru că m-am spăimântat de dregătoria la care nici nu mă gândeam m-am spăimântat întocmai ca cei ce se înspăimântă de niște zgomote neașteptate și nu mi-am mai putut stăpâni gândurile. De asta mi-am pierdut sfiala mea obișnuită. În afară de asta, mi
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
mult decât era cu cuviință. Ascultați, dar, pricinile purtării mele! De mult doreați să le cunoașteți. Nu m-am supus și am fugit, în primul loc, pentru că m-am spăimântat de dregătoria la care nici nu mă gândeam m-am spăimântat întocmai ca cei ce se înspăimântă de niște zgomote neașteptate și nu mi-am mai putut stăpâni gândurile. De asta mi-am pierdut sfiala mea obișnuită. În afară de asta, mi s-a strecurat în suflet dragostea de frumusețea sihăstriei și pustiniciei
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
de dînsă n-ai scăpat. Că iată ia a venit Și din lume te-a răpit. Îngerul morții acum Mă Însoțește la drum Și mă trece pe la iad Unde păcătoșii ard. Vai! În iad cînd mă uitai Ce văzui, mă spăimîntai. Văzui balauri căscînd Și din gură foc vărsînd. Curgea ca un rîu Întins Într-o flacără nestins Și un drac În frunte ședea Cu İuda-n brațe ardea. Și de-aicea la alt vad Tot la iad, la iad, la iad
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
ca un rîu Întins Într-o flacără nestins Și un drac În frunte ședea Cu İuda-n brațe ardea. Și de-aicea la alt vad Tot la iad, la iad, la iad. Vai! În iad cînd mă uitai Ce văzui mă spăimîntai. Văzui popi și eretici Și dascăli și grămătici Aruncați cu capu-n jos În focul cel flăcăros. Și dracii că-i Împungeau Cu sulița-i Înțăpau Și de acolo la alt vad Tot la iad, la iad, la iad. Vai
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
Aruncați cu capu-n jos În focul cel flăcăros. Și dracii că-i Împungeau Cu sulița-i Înțăpau Și de acolo la alt vad Tot la iad, la iad, la iad. Vai!În iad cînd mă uitai Ce văzui mă spăimîntai. Văzui negustori la rînd Care-s hoți și lipsă vînd Unii cu cîntar de gît Se tînguiau amarît. Alții cu cîntar de nas Se văitau cu mare glas Și de-aicea la alt vad Tot la iad, la iad, la
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
Unii cu cîntar de gît Se tînguiau amarît. Alții cu cîntar de nas Se văitau cu mare glas Și de-aicea la alt vad Tot la iad, la iad, la iad. Vai!În iad cînd mă uitai Ce văzui mă spăimîntai. Văzui femeile-n munci Ce-și omoară ai lor prunci Fără milă, fără dor În pîntece și-i omor. Și de aicea la alt vad Tot la iad, la iad, la iad. Vai!În iad cînd mă uitai Ce văzui
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
femeile-n munci Ce-și omoară ai lor prunci Fără milă, fără dor În pîntece și-i omor. Și de aicea la alt vad Tot la iad, la iad, la iad. Vai!În iad cînd mă uitai Ce văzui mă spăimîntai. Văzui Împărați tirani Cu gîtu de bolovani. Și de-aici calea lăsînd Mai Înainte mergînd La stînga că mă uitai Ce văzui mă Întristai. Văzui raiul Încuiat Poate, pentru al meu păcat. Și de aicea că plecai Tot Înainte la
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
declanșează agonia interioară ce preceda momentul stingerii: copilărie neavuta / de tine inima rănită, seaca / e tulburata (Convalescenta). Încă din tinerețe Leopardi simțea, cu teamă, îmbătrânirea: Zadar sunt tânăr; tinerețea-mi piere, / se mistuie că bătrânețea care, / deși departe încă, mă-spăimântă. / Și prea puțin se osebesc de dansa / anii mei tineri. Ne-am născut durerii (Visul, vv. 51-55). Copilul cărunt, poezie scrisă de Quasimodo în tinerețe și dedicată lui Giorgio La Pira arată că, un secol mai tarziu, poetul sicilian simțea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ei ar sili imaginația mea să galopeze fără voie" < fr. galopper (cf. mon imagination ~) etc. 52 De exemplu: "Precum o sălbatică fiară, socotindu-să singură în deșărtul codrul, pășeaște fără frică spre apucarea prăzii care nu departe o zărește, încă să spăimântă zărind ascunșii în leșuire vânători, stă să se întoarcă, dar în leșuire vânători, stă să se întoarcă, dar e târziu: așa spurcatul Appie înlemnește, văzând pe atâta plăcutul poporului Virginie" (Ioan Rusu, Moartea Virginiei, " Foaie pentru minte, inimă și literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a bătut în grumazul calului cu capătul frîului și a trecut repede înainte, cu obrazul întors spre Gheorghiță și lepădîndu-i o poruncă: -Trage baltagul și pălește-l. De glasul ei uscat și otrăvit, atît feciorul cît și străinul s-au spăimîntat. Gheorghiță a pus mîna pe baltag”. A doua secvență este cu totul deosebită de prima. Ea dezvăluie capacitatea de reflexie și de interiorizare a tînărului, încă neobișnuit cu partea accidentată a existenței. Intrarea lui în rol se face cu încetineală
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
De pildă, la 19/31 iulie 1848, comisarul județului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, raporta Ministerului Trebilor din Lăuntru cum "sfințirea stindardelor naționale, împreună cu jurământul cetățenilor din Rîmnicu Vâlcea încă până acum nu s-a putut săvârși, din cauza furiei holerei ce a spăimântat pe toți locuitorii. Această sacră serbare era hotărâtă pentru ieri, duminică, care, pentru cauza expresă și după stăruința cetățenilor, s-a amânat pentru duminica viitoare"; la fel, administratorul județului Romanați, Ioan Arcescu, se adresa aceluiași Minister, solicitând amânarea alegerilor fixate
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de Gib I. Mihăiescu, în "Gîndirea" din 1924, întîlnim o evocare a holerei cu care trupele noastre avuseseră de-a face peste Dunăre, cu două decenii mai-nainte: "La fiecare kilometru cădea câte un soldat... Și rândurile se rupeau îndată, spăimântate în jurul proaspetei victime a dușmanului nevăzut. O lăsau zvîrcolindu-se în praful drumului, până când ambulanța, păzită de ariergardă, ajungea la "înălțimea" lovitului de soartă 572. Dacă holera n-a modificat activ destinul căpitanului Naicu, eroul povestirii, ea i-a slujit drept
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
omului are putere pe pămînt să ierte păcatele, "Scoală-te", a zis El slăbănogului, "ridică-ți patul, și du-te acasă." 7. Slăbănogul s-a sculat, și s-a dus acasă. 8. Cînd au văzut noroadele lucrul acesta, s-au spăimîntat, și au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere. 9. De acolo, Isus a mers mai departe, și a văzut pe un om, numit Matei, șezînd la vamă. Și i-a zis: "Vino după Mine." Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
24. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vîntul era împotrivă. 25. Cînd se îngîna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblînd pe mare. 26. Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s-au spăimîntat și au zis: "Este o nălucă!" Și de frică au țipat. 27. Isus le-a zis îndată: "Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!" 28. "Doamne", I-a răspuns Petru, "dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
zis: "Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. 5. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: "Eu sunt Hristosul!" Și vor înșela pe mulți. 6. Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă spăimîntați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrșitul tot nu va fi atunci. 7. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocuri, vor fi cutremure de pămînt, foamete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
vremea și n-a vrut să răspundă măcar la întrebările președintelui... Ne-a privit sfidător, pe rând, cu un fel de dispreț falnic... Chiar sentința de moarte a primit-o zâmbitor și cu niște ochi... Firește, asemenea oameni nu se spăimântă nici de moartea infamantă... Când l-au prins, într-un unghi mort, o patrulă comandată de ofițer, a vrut să se împuște... Ce dovadă mai palpabilă decât încercarea de sinucidere? Curtea l-a condamnat la moarte în unanimitate, fără discuție
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
imensă... Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. Iubirea, oameni dragi, iubirea! Apostol Bologa se uită în ochii ruteanului, lăcrimați și totuși strălucitori într-o lumină ademenitoare. Privindu-i însă mai adânc, Bologa se spăimântă și tresări, ca și când și-ar fi aruncat căutătura în adâncimea prăpastiei de care se ferise toată seara. Vru să zică ceva și se pomeni murmurând în neștire: ― Iubirea... iubirea... ― Iubirea voastră însă ne hrănește cu gloanțe sau spânzurători, zise Gross
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o inimă... De aceea mi-ești drag ca un frate! Locotenentul avu o tresărire nervoasă. Nu înțelegea ce vrea Klapka și un moment i se păru că-l ispitește. În ureche însă îi răsunau cuvintele blânde, tulburătoare, care totuși îl spăimântau, ca și când l-ar fi târât spre o primejdie. ― Te-am văzut aseară cum te-ai chinuit, urmă căpitanul. Toată seara și toată noaptea. Și te-am înțeles. Poate că numai eu te-am înțeles, fiindcă eu... Da, da!... Nu te
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se holbă năuc la căpitanul care, dîndu-și seama cât a fost de imprudent, murmură prostește: ― Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
salva, dacă ar fi om și ar avea inimă... Crezi însă că pe aici sunt mulți oameni? Crezi că... Bologa, care se gândise și ascultase ursuz, se agăță de o vorbă și strigă: ― Am să mă prezint generalului! Klapka se spăimântă, ca și când însuși generalul I-ar fi surprins complotând. Răspunse în șoaptă: ― Astîmpără-te, Bologa!... Te rog!... Ce, tu nu cunoști pe generalul Karg? Doar ți-e comandant de aproape un an... Karg... Un câine, un... Ar fi capabil, în loc de răspuns, să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și să nu ne amesteci pe noi întru nimic! urmă Boteanu hotărât. Că noi avem destule primejdii și greutăți... Bologa ridică repede fruntea, atât de schimbat era acum glasul preotului, și în înfățifarea lui citi limpede o îndîrjire care-l spăimântă. Casca de oțel o pusese pe masă; întinse mâna mașinal și o apucă de curelușă. Pe urmă și-o potrivi în cap, încet, cu luare-aminte, murmurând pierdut: ― Bine zici, Constantine... foarte bine... bine... Și ieși din odaie cu pași de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în treacăt, că "o, Doamne, cu cât învață oamenii mai mult, cu atâta se depărtează de Dumnezeu..." Apostol nu întîrzie să răspundă cu ton de glumă: ― Dar și Dumnezeu se învechește, maică dragă, ca toate în lumea asta! Cuvintele acestea spăimântară atât de mult pe doamna Bologa, că se închină de trei ori și de-abia pe urmă zise cu glas grav, în care se zvârcolea evlavia rănită: ― Dumnezeu e veșnic nou în sufletul bietului om, dragul mamei... Numai când ai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trăiască și să lupte... Când mori luptând, moartea e răscumpărată, și când izbutești prin luptă, victoria e mai dulce... In locul ipocriziei trebuie să vie franchețea, chiar brutală! Numai ura va zdrobi minciuna care otrăvește lumea! Apostol Bologa, uluit, aproape spăimântat de înflăcărarea locotenentului, îngînă: ― Bine, Gross, credeam că ești socialist și că... ― Că sub eticheta mea se pitește tot un fel de fățărnicie? zise Gross, luîndu-i vorba din gură, cu vocea iar aspră și neplăcută. Dar meritul cel mare al
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mi-e rușine... Apostol o luă în brațe și ea își ascunse obrajii pe pieptul lui. ― Ilona... Ilona... murmură Apostol, strîngînd-o nebunește și sărutîndu-i gura. Dar fata se smulse brusc din mâinile lui și fugi afară, parcă s-ar fi spăimântat de ceva... Peste câteva clipe veni într-adevăr Petre să aprindă lampa. Cele două zile următoare Apostol Bologa le petrecu într-o agitație cumplită. Serviciul în birou îl chinuia, ca și cum ar fi stat pe cuie. În mintea lui se stinseră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și bănuitor. În sfârșit merse la ușă și, din prag, strigă: ― Ilona!... Ilona!... Ia vino-ncoace, iute! Fata sosi îndată, întrebătoare, cu degetele murdărite de vopseaua ouălor roșii. Când îi spuse tatăl său că ofițerul o cere de soție, se spăimântă, se uită la Bologa și izbucni în lacrimi. Groparul stărui să răspundă "domnului locotenent", dar toate fură în zadar: Ilona plângea și nici în ruptul capului nu voia să deschidă gura. ― Ne pierdem vremea de pomană, domnule locotenent, zise în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]