108 matches
-
observate sunt aproape întotdeauna în legătură cu vitezele fizice de-a lungul direcției de observare. Observarea acestor deplasări spre roșu și spre albastru au permis astronomilor sa măsoare vitezele și să parametrizeze masele stelelor ce orbitează împreună cu alte stele în sistemele binare spectroscopice, metodă utilizată pentru prima oară în 1868 de astronomul britanic William Huggins. Analog, deplasările spre roșu și spre albastru mici detectate în măsurătorile spectroscopice ale unor stele individuale sunt una din modurile în care astronomii au reușit să pună în
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
sa măsoare vitezele și să parametrizeze masele stelelor ce orbitează împreună cu alte stele în sistemele binare spectroscopice, metodă utilizată pentru prima oară în 1868 de astronomul britanic William Huggins. Analog, deplasările spre roșu și spre albastru mici detectate în măsurătorile spectroscopice ale unor stele individuale sunt una din modurile în care astronomii au reușit să pună în evidență și să măsoare prezența și caracteristicile sistemelor planetare din jurul altor stele. Măsurătorile deplasărilor spre roșu în detaliu fin sunt utilizate în helioseismologie pentru
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
care la rândul său relevă curba de rotație a Căii Lactee. Au fost efectuate măsurători similare și la alte galaxii, cum ar fi Andromeda. Ca unealtă de diagnosticare, măsurătorile deplasării spre roșu reprezintă una dintre cele mai importante metode de măsurări spectroscopice din astronomie. Cele mai îndepărtate obiecte prezintă deplasări spre roșu mai pronunțate, corespunzător legii lui Hubble. Cea mai mare deplasare spre roșu observată, corespunzătoare celei mai mari distanțe în spațiu și celui mai îndepărtat moment de timp de emisie, este
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
viteza de expansiune a universului a început să crească. În prezent, obiectele cu cele mai mari deplasări spre roșu cunoscute sunt galaxiile și obiectele ce produc explozii de radiații gamma. Cele mai sigure date despre deplasarea spre roșu sunt cele spectroscopice, și cea mai mare deplasare spre roșu confirmată spectroscopic la o galaxie este cea a lui IOK-1, cu o deplasare de z = 6,96. Mai puțin sigure sunt deplasările Lyman, dintre care cea mai mare o are galaxia A1689-zD1 cu
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
În prezent, obiectele cu cele mai mari deplasări spre roșu cunoscute sunt galaxiile și obiectele ce produc explozii de radiații gamma. Cele mai sigure date despre deplasarea spre roșu sunt cele spectroscopice, și cea mai mare deplasare spre roșu confirmată spectroscopic la o galaxie este cea a lui IOK-1, cu o deplasare de z = 6,96. Mai puțin sigure sunt deplasările Lyman, dintre care cea mai mare o are galaxia A1689-zD1 cu z = 7,6 cea de pe locul doi având formula 24
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
este o stea binara spectroscopica giganta galbenă din constelația Porumbelul. Uneori, tradițional, a fost denumită Ghusn Al Zaitun, din arabă الغصن الزيتون al-ghușn al-zaitūn, "ramură de măslin". Această stea, împreună cu ζ CMa, λ CMa, γ Col, θ Col, κ Col, λ Col, μ Col și
Delta Columbae () [Corola-website/Science/326923_a_328252]
-
gemologii pot determina dacă această este naturală sau sintetică, în funcție de prezența sau absența incluziunilor naturale lichide. Cu ajutorul cristalelor exogene parțial topite, aceștia pot stabili de asemenea, dacă piatra respectivă a fost supusă unui tratament termic pentru sporirea intensității culorii. Analiză spectroscopică a pietrelor prețioase tăiate permite totodată gemologului să îi înțeleagă structura atomică și să îi identifice originea, aceasta fiind de altfel factorul major în evaluarea unei pietre prețioase. Spre exemplu, în comparație cu un rubin din Thailanda, un rubin din Burma va
Gemologie () [Corola-website/Science/323333_a_324662]
-
de 3462 de zile prin Sistemul Solar. Observațiile științifice au început cu 5 luni înainte de apropierea minimă și vor continua timp de cel puțin o lună după eveniment. Observațiile sunt realizate cu ajutorul unui „pachet științific” care include instrumente de imagistică, spectroscopice, de investigații pe baza undelor radio, de măsurare a radiațiilor și a plasmei solare și alte instrumente. Scopurile științifice ale sondei sunt caracterizarea geomorfologiei globale a lui Pluto și a satelitului său - Charon - a compoziției suprafeței, analiza atmosferei neutre și
Pluto () [Corola-website/Science/326883_a_328212]
-
2.617 metri ai săi, este cel de-al doilea vârf că înălțime a lanțului montan Santa Rita, care la rândul sau face parte din grupul montan dispersat Madrean Sky Islands. Activitățile de cercetare includ captare de imagini și studiul spectroscopic al corpurilor cerești precum planete, stele, nebuloase, galaxii și grupuri de galaxii, precum și astronomia radiației gamma, respectiv cea a radiației cosmice. În anul 1966, au început lucrările de construcție a locației majore a observatorului, cea localizată la joasă altitudine, la
Observatorul astronomic Fred Lawrence Whipple () [Corola-website/Science/322265_a_323594]
-
external cavity quantum cascade lasers first commercialized in 2006. iar cele cu cavitate externa în 2006. Ieșirea optică de mare putere, gama de reglaj și funcționarea la temperatura camerei fac ca laserele cuantice în cascadă să fie utile pentru aplicații spectroscopice, precum teledetecția gazelor și a poluanților din atmosferă și din mediul înconjurător, precum și securitatea casnică. Acestea pot fi folosite și pentru controlul vitezei de croazieră a vehiculelor în condiții de vizibilitate redusă, pentru radare de evitare a coliziunii, pentru controlul
Lasere cuantice în cascadă () [Corola-website/Science/329610_a_330939]
-
Iată cele 23 de fragmente mari: Observatorii sperau că impactele le vor da o primă vedere de ansamblu a ceea ce se ascunde sub norii lui Jupiter, dar fragmentele cometei au proiectat, în atmosfera înaltă, o cantitate de materie mică. Studiile spectroscopice au scos la iveală linii de absorbție în spectrul jupiterian legate de disulfură (S) și de disulfură de carbon (CS), prima lor detectare pe Jupiter și doar a doua detectare pe un corp ceresc. Au fost detectate și alte molecule
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
unei planete din apropierea unui pol magnetic. Unii astronomi sugeraseră că impacturile ar putea avea un efect semnificativ asupra torului lui Io, un tor de particule de mare energie care leagă Jupiter cu satelitul său Io care este foarte vulcanic. Studii spectroscopice de înaltă rezoluție arată, însă, că variațiile densității ionilor, viteza de rotație cât și temperaturile la momentul impactului și după coliziune se situează, de fapt, în limitele normale. Una dintre surprizele care au urmat impacturilor este slaba cantitate de apă
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
trecătoare cele mai importante observate vreodată și deși „marea pată roșie” are o culoare remarcabilă, nicio pată de talia și de o culoare atât de întunecată ca și cele cauzate de impacturile cometei "Shoemaker-Levy 9" nu fusese înregistrată înainte. Observațiile spectroscopice au scos în evidență și faptul că amoniacul și sulfura de carbon au persistat în atmosferă cel puțin paisprezece luni după coliziuni cu o cantitate considerabilă de amoniac prezent în stratosferă mai degrabă decât în amplasamentul său obișnuit din troposferă
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
magnetic al atomului de argint putea avea doar două valori distincte, bine precizate. Momentul magnetic al atomului de argint pus în evidență în acest experiment era totodată momentul magnetic al unicului electron aflat în pătura externă a atomului, fiindcă datele spectroscopice (explicate ulterior de principiul de excluziune) indicau că momentele magnetice ale electronilor din păturile interioare se compensează. Experimentul nu putea fi efectuat cu un fascicul de electroni: aceștia, având sarcină electrică diferită de zero, ar fi suferit o deviere datorită
Experimentul Stern-Gerlach () [Corola-website/Science/329167_a_330496]
-
Chicago. În 1935, a luat un doctorat în astrofizică la Observatorul Yerkes. El s-a alăturat Departamentului de Fizică și Astronomie de la Universitatea de Stat din Ohio în 1936. S-a specializat în studiul evoluției stelare și în identificarea binară spectroscopică. În timpul celui de-al doilea război mondial, Hynek a fost cercetător civil la laboratorul de fizică aplicată de la Johns Hopkins, unde a contribuit la dezvoltarea focosului radio de proximitate folosit de Marina Statelor Unite. După război, Hynek a revenit la Departamentul
J. Allen Hynek () [Corola-website/Science/329224_a_330553]
-
tip CVD și HPHT pot fi tăiate ca geme și se pot produce culori variate: alb pur, galben, brun, albastru, verde și portocaliu. Aspectul gemelor sintetice de pe piață a adus neliniște în rândul afacerilor cu diamante, și ca rezultat aparate spectroscopice și tehnici speciale au fost dezvoltate pentru a se putea face diferența între diamantele sintetice și cele naturale. După descoperirea din anul 1797 că diamantul este carbon pur, au fost realizate multe încercări de a tranforma diferite varietăți ieftine de
Diamant sintetic () [Corola-website/Science/328782_a_330111]
-
ce includ: defecte ale datelor sau instrumentelor, variabilitatea stelelor de tip B(e), praf interstelar, un număr de planete gigante cu sisteme proeminente de inele, și un posibil câmp de asteroizi capturat recent de către stea. Au mai fost făcute observații spectroscopice de înaltă rezoluție și observații imagistice, precum și analize ale distribuției spectrale a energiei stelei cu ajutorul telescopului Nordic Optical Telescope din Spania. Un scenariu al unei coliziuni masive ar crea un volum mare de praf activ în infraroșu, dar nu a
KIC 8462852 () [Corola-website/Science/335066_a_336395]
-
sprijină ipoteza unui „roi” de comete reci aflate într-o orbită neobișnuit de excentrică și ar putea fi responsabilă pentru curba luminoasă neobișnuită pentru această stea, dar mai sunt necesare studii pentru pentru stabilirea definitivă a acestui fapt. Un studiu spectroscopic ulterior făcut în banda de 0,8-4,2 microni de către nu a găsit dovezi ale existenței unui praf fierbinte circumstelar ce ar putea proveni de la o planetă în curs de evaporare sau dezintegrare, sau a unei structuri cu durată mare
KIC 8462852 () [Corola-website/Science/335066_a_336395]
-
este o stea de tipul O7 + [WR], cu o temperatură în fotosferă de aproximativ 80 000 K. Este cam de 10 000 de ori mai luminoasă decât Soarele, iar raza sa este de aproximativ 0,65 din cea solară. Analiza spectroscopică arată faptul că steaua pierde din masa sa prin intermediul unui vânt stelar într-un ritm de aproximativ 3,2×10 mase solare per an — cam 20 de trilioane de tone per secundă. Viteza acestui vânt de particule este de 1900
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
diferite viteze. Aspectul general al Nebuloasei Ochi de Pisică în infraroșu (lungimi de undă de 2-8 μm) este similar cu cel al luminii vizibile. NGC 6543 a fost observată pe scară largă în lungimi de undă ultraviolete și optice. Observațiile spectroscopice la aceste lungimi de undă sunt utilizate pentru determinarea abundenței, în timp ce imaginile realizate în aceste lungimi de undă au fost folosite pentru dezvăluirea structurii complexe a nebuloasei. Imaginile false realizate cu ajutorul Telescopului Spațial Hubble sunt destinate să evidențieze regiunile de
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
iar cu observații realizate în mulți ani și cu destulă rezoluție spațială (angulară), se poate calcula creșterea nebuloasei în raport cu planul celest. Aceasta ar putea fi foarte mică — doar câteva milisecunde de arc într-un an, sau chiar mai puțin. Observațiile spectroscopice pot dezvălui viteza de expansiune a unei nebuloase de-a lungul liniei de vedere, folosindu-se de efectul Doppler. Apoi, comparând expansiunea angulară cu viteza cunoscută de expansiune, distanța până la nebuloasă poate fi calculată. Observațiile realizate de Telescopul Spațial Hubble
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
fazele timpurii ale evoluției sale, dar și mediul interstelar. Ca și majoritatea obiectelor astronomice, NGC 6543 este alcătuită în majoritate din hidrogen și heliu, iar elementele mai grele sunt prezente în cantități mici. Compoziția exactă poate fi determinată cu ajutorul observațiilor spectroscopice. Abundențele sunt în general exprimate în raport cu hidrogenul, cel mai răspândit element. Studiile diferite găsesc de cele mai multe ori valori variate pentru abundența elementelor. Aceasta este de obicei din cauza faptului că spectrografele atașate telescoapelor nu pot colecta toată lumina care provine de la
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
sunt dublu degenerate, corespunzător celor două valori formula 52; face excepție starea cu formula 53, care e nedegenerată. Nivelul nerelativist cu număr cuantic principal formula 54 se despică în "n" componente de structură fină, după cum arată tabelul următor, în care e utilizată notația spectroscopică nl. Datele experimentale privitoare la structura fină a nivelelor de energie ale atomilor hidrogenoizi sunt în substanțial acord cu aceste rezultate, însă acordul nu e perfect. În 1947, Willis Lamb și Robert Retherford au detectat o diferență între energiile stărilor
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
sistemului. Dar dacă Vanth are cel puțin 380km diametru, atunci masa sa poate fi până la 1/12 din masa sistemului, sau aproximativ 8% din masa lui Orcus. Densitatea celor două corpuri este de aproximativ 2,3 g/cm. Primele observații spectroscopice din 2004 au arătat că spectrul vizibil al lui Orcus era plat (neutru) și fără trăsături distinctive, în timp ce spectrul infraroșu-apropiat a arătat benzi puternice de absorbție pentru apă la lungimile de undă de 1,5 și 2 μm. Orcus pare
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
posedă o umflare la ecuator. Aceasta combinată cu puternica luminozitate, rezultă de aici o pierdere de materie care formează un disc în jurul stelei. Emisiile și variațiile de luminozitate sunt create probabil de acest disc. Gamma Cassiopeiae este și o binară spectroscopică cu o perioadă orbitală de circa 204 zile și o excentricitate valorând 0,26, adică „vecină cu zero”, potrivit referințelor. Masa companionului său se presupune că este de ordinul celui al Soarelui (Harmanec et al. 2000, Miroschnichenko et al. 2002
Gamma Cassiopeiae () [Corola-website/Science/337608_a_338937]