164 matches
-
că arăt bine și că nu-mi trădez vârsta, deși știu că e o minciună convențională, pe care oglinda o contrazice. Conformismul? Nu, nu-mi place, dar sunt departe de-a fi o rebelă, o răzvrătită. Sunt prea cuminte și sperioasă, prea marcată de lașitățile și de spaimele unor împrejurări tragice. Eticheta pentru mine - și recunosc că sunt o persoană vetustă - nu-i un moft. Ea înseamnă bună creștere, respect pentru celălalt, punctualitate, educație, o reacție socială înrudită vag cu onorabilitatea
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
acceptă pentru că sunt roman, și nici pe el, un aliat al romanilor. De aceea ne-am abătut prin locuri virgine, neexplorate, unde auzeam doar grohăitul mistreților și ciripitul surdinizat. Sub frunzișul compact al copacilor seculari era permanent întuneric și veverița sperioasă arăta că nu se teme de ființele omenești. Tocmai în locul acela am înțeles că totul rămăsese într-o stare originară: fiare, păsări, arbori și izvoare. Dăinuia o puritate sălbatică a peisajului. Un aer îmbătător ne umplea piepturile și, pe când mergeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
și cu atâtea femei frumoase spre mângâierea noastră, dispărute sau doborâte și ele astăzi sub mormanul anilor grei; cum era cea pe care o soartă amabilă o așezase În catul de deasupra Întreprinderilor noastre culturale, ființă din cele nu prea sperioase și cu Îndeletniciri generoase, spre care, când și când, urcam scările tot din două În două trepte ca să-i cer sfat și inspirație, la fel precum Socrate prea Înțeleptei Diotima din Mantinea, „măiastră În astfel de lucruri, ca și În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
la treaba mea editorială și plecată fără nici o carte la sub țiorile ei calde și fericite, cu complicitatea mesei din depozitul Întunecos și cu cheia pe dinăuntru. Sau cum o păți amintita jună copilă de acum doisprezece ani, nu prea sperioasă și nici rebelă, aflată lângă mine la volan, prinși de furtună, noaptea, pe șoseaua Olteniței, și care, invitând-o să-mi ajute la ridicarea capotei, se trezi, nu știu cum, În șanțul șoselei, cu fața În sus, sub ploaia, fulgerele și trăsnetele
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sângelui ei milenar, trist și obosit, În prospecțiuni etnografice și folclorice, ca să-și cunoască, adică, țara abia Întregită, cum și vârtoșia neamului nostru: „Ascultă aicea la mine, fetițo!“ (privind-o drept În ochii ei de angoră și surprin zându-i temerile sperioase pe chipul ei rotund) „Ai să te duci unde te duci, dar ești o proastă, ai Înțeles? dacă te-i da În lături de la calea vreunui pădurar sau chipeș sublocotenent de grăniceri.“ M-a ascultat! Dar sângele, sângele ei milenar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sus și spuse: — N-are picioarele rupte, slavă Domnului, ar fi păcat de un animal atât de frumos. Mai rar o asemenea vietate cu minte care să știe cum să cadă fără să-și facă rău. Mare mirare că-i sperios. Când Îi vezi ochii nu-ți vine să crezi că-i nărăvaș. — Nici nu e. Nu s-a Întâmplat niciodată să se sperie ca azi. Ai dreptate, omule, e un animal deosebit. Te pricepi la cai. De unde vii? Nu ești
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pustietăți, peste patruzeci de dealuri și peste patruzeci de văi, nu dăm peste nici o ființă care să ne poată spune o vorbă, să ne poată da o îndreptare. Numai într-un colț de pădure, din desișuri, se arată un cap sperios, care dispare îndată din luminiș, cum dispare aburul în fața soarelui. De prin satul Sirețelului încă, un creștin ne spusese că avem de făcut o bună bucată de drum, pe la moșia cucoanei Roza, prin pământurile lui domnu Teodorescu, pe lângă lanurile lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de tot felul sau false memorii, printr-un efort Încăpățânat, de nuanță absolut puerilă, uneori el, prezentul, poate fi adus, chiar și numai pentru secunde sau zeci de secunde, la suprafață, poate fi conștientizat - un animal iute, argintiu și extrem de sperios de orice lumină care cade asupra lui. „Numai zeii trăiesc În prezent!”, afirmă poetul care sunt uneori. Numai ei au această putere, acest ne-omenesc privilegiu. Zeii și, cum se poate deduce dintr-unul din exemplele epice de mai sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mare erou al creștinismului”. Însă aceasta era și credința autorului? *Ca și odinioară, acum „opinia publică conformistă (...) este mai vastă și mai puternică decît opinia clarvăzătoare și neconformistă” (H. Barbusse, „Omul gol”, în Opere alese, I, p. 429). *Ce pasăre sperioasă-i bucuria! Adineaori credeam că am prins-o, și-acum a zburat! *Ovidiu, în timp ce mergeam spre Suceava (16 ianuarie 1986): „De la o vreme, cum pun mîna pe pix, ceea ce scriu se transformă în dinamită”. Să vedem mai departe! * Citesc pagina
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și ruginită poarta, sui scările înguste în sus și intră într-o cămară nalt boltită în mijlocul căreia se afla o masă de piatră sură și un scaun vechi, a cărui îmbrăcăminte de piele era toată ferfenițită... Numai luna se uita sperioasă pin fereasta veche, năruită* și fără obloane, care sămăna mai mult [cu] o găvăună de piatră de la o vizunie. Bătrânul sur se uita uimit la lucrurile ce-l încunjurau... un pas instinctiv îl dusese în această vizunie... el găsise cheia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ineficient consolidată, sar fi prăvălit deodată, făcând să vibreze nemilos aerul până departe, îi lovi dureros timpanele, prelungindu-se apoi în ființa sa, cu ecouri repetate, nebănuit amplificate . Tresări violent și în piept i se strânse convulsiv ceva mic și sperios ca o pasăre de pădure prinsă în laț. Așa auzise și atunci, pe la începutul anului, în acea lună februarie atât de albă și înghețată. Cu priviri speriate căută în jur spre dealul plin de vișini al cărui rod fusese cules
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
satul lor era înconjurat din trei părți de pădure, joaca lor încă de când erau mici fusese prin pădure, însă de fiecare dată se trăgeau spre casă odată cu ultimele raze ale soarelui ce trecea după culmea dealului Bogdanei. Culai era mai sperios, sau cum zicea Niță, mai prăpăstios și tocmai din această cauză căuta de obicei să-i mențină adormită imaginația sa, predispus catastrofică, îl contrazicea ponderat doar atunci când Culai o lua razna și observă cu bucurie că procedând astfel prietenul său
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Îndrăzneț, chiar cu mânie, ești aspru și duios, și rece, darnic, cinstit și trădător, viteaz, fățarnic, vioi, tânjind, trăind o moarte vie; loc, tihnă doar Întru iubire-ți fie, vesel și trist, Înfumurat, slugarnic, viteaz, fugar, și-apoi plângând amarnic, sperios și mulțumit; și josnicie. Nu vrei să vezi o limpede-amăgire, otravă-ți pare-a fi dulce licoare, folosul spre-a pagubei iubire, că-n iad Încape-un cer Îți pare, viața și suflet dat pe-o nălucire: iubirea-i; de-
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
perspectivă; pesimist; petrecere; pierdere; pisică; pîrît; nu pe plac; plăcut; plictisitor; ploaia; ploios; plouă; pocit; pozitiv; preconceput; problemă; profesor; puțin; Radu; rasism; rece; recunoscător; refuz; respingător; ridos; sărac; scîrbă; sec; semn; sentiment; sex; silă; sincer; singur; slab; soartă; sobru; speranță; sperios; spiritual; spîn; spînu; spus; stigmatizat; straniu; străină; stricat; strîmb; subiectivitate; la suflet; sufletist; supărare; șarpe; școală; șerpi; șoarece; șoarecele; șobolan; tare; tată; teamă; tiran; tocilar; trăsături; tricou; țigan; țipătură; umilit; unic; ură; vedenie; verde; vesel; viață; vînt; vopsea; vorbe; vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Protecției Animalelor. Este un act de cruzime față de animale, spune Kuki Bărbuceanu, coordonatorul Asociației Pfier Pfoten. Vom verifica și vom sesiza autoritățile. Anul viitor vom atrage atenția, în Săptămâna Mare, avertizând proprietarii de cluburi că încalcă legea. Iepurii sunt animale sperioase, iar a-i ține în acel zgomot infernal, o noapte întreagă, înseamnă să-i chinui pentru profit. Am observat și în Capitală că unii patroni se folosesc de animale vii, speculând simbolul Iepurașului pascal. Un restaurant a organizat o tombolă
Ultima fiță din cluburi, cruzime față animale by Ion Voicu, ionvoicu () [Corola-journal/Journalistic/79533_a_80858]
-
îmbufnate ori preconcepute a destinatarului". Poezia nu poate fi concepută decît ca o manieră de comunicare morală, ca o "spovedanie", ca o "destăinuire". Emițătorul (poetul) "se predă destinatarului, ipoteticului său cititor pe de-a-ntregul, în nădejdea că cifrul său (discret, sperios, mîndru, susceptibil - drept care, uneori, și insolent, rebarbativ) va putea fi descifrat, primit și reintegrat de persoana (de ființa) cititorului, fără ca să aibă loc un proces de respingere asemănător celui ivit după transplantul unui organ somatic esențial". Firește, un asemenea comerț
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
și învăța rolurile? Sper că da, altfel n-ar fi acceptat să joace“, mărturisește dramaturgul. „Robustă ca o locomotivă germană, puternică și violentă ca bomba de la Los Alamos, mieroasă sau minunată ca pisicile desenelor animate, frumoasă cât s-a putut, sperioasă și pițigăiată, melancolică sau tandră ca filmele indiene, dansantă și țopăitoare(....) cântând în falset ca mine sau pe bune ca Frank Sinatra, imprevizibilă ca ziua de mâine, Tamara Buciuceanu este o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice
Agenda2005-14-05-cultura () [Corola-journal/Journalistic/283550_a_284879]
-
pe el, cel pe care de-acum știu de unde să-l ia. A rămas uimit într-una din zile, când s-a nimerit circul din București la Timișoara și i-au cerut să curețe niște... copite de zebră. „Era cam sperioasă vărgata”, își amintește el de experiența unică pe care a avut-o atunci. „Dar au plătit bine”, spune Costel și-mi spune și prețul pentru caii noștri bănățeni: pe un picior potcovit, 175 000 de lei vechi, adică 700 000
Agenda2005-37-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284187_a_285516]
-
ceaiului aburind? (Pe care ea îl bea acum împreună cu ei?) Și atunci, la ce bun să mă zbat? Poem de dragoste La urmă nu rămân decât eșantioane firești ale iubirii care a fost, și regrete rostite furiș, într-o limbă sperioasă dar calmă ca un călugăr bătrân. După un timp, nu mai recunoști decât o dantelă mirosind a vanilie, o urmă, un foșnet îndepărtat - și ochiul de azur al celei plecate: scufundându-se în venele unui metal mai îndurător.
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/13221_a_14546]
-
de valoarea lor de adevăr. Sintagmele amintite, dar și altele asemănătoare, descriu acest termen tot mai nelipsit din descrierea lumii în care trăim, „piețele” (de ce e necesar pluralul, dacă respectivele entități se comportă, oricum, la unison?), ca pe niște ființe sperioase, incredule și greu de calmat, ca o colonie de suricate. Lăsăm elucidarea mecanismelor, fără-ndoială grave, pe care le denotă aceste exprimări în grija exper- ților; dar nu putem să ignorăm că, sub raport literar, personalizările cu pricina dau naștere
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4538_a_5863]
-
știi doar că în ei te vom încălța la sfârșit: mai aveți de trecut prin multe-mpreună. Numai de ar veni... Numai de ar veni ea, strecurându-se printre mobile, dând la o parte cu blândețe cazmalele posace și greblele sperioase, toate uneltele lăsate-n paragină de când boala a trecut cu șenilele peste casa noastră. Numai de ar veni să îi mângâie fața tumefiată, pieptul vinețiu și brațele descărnate, să îl privească în lumina zilei de toamnă și apoi să-l
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/7660_a_8985]
-
ciuha peste ele, Cu dungi de aur la vipușca ; Matasea pune flori pe să, Căpăstru-n perle, că sub nea ; Sub el, fugarul sârg, în spume, Din Karabah urmaș focos Al celor mai iuți căi din lume, Urechea-și mișcă sperios, Si, sforăind, pieziș privește Cum râul jalnic clocotește. E drum îngust, primejdios! La dreapta, zid abrupt de stânci, La stanga, apele adânci. E ceas târziu. Necontenit, Din munți și codrii plini de șoapte, Se face noapte, tot mai noapte... Convoiul pasul
Astrolog rus: Conflictului din Ucraina va declanșa Al Treilea Război Mondial by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21839_a_23164]
-
lui Fundoianu sînt "contaminate" de animale - sînt peste tot: ele muncesc pămîntul (țăranii sînt niște umbre), pînă și idilele se înfiripa tot între ele ("Un taur stă cu-o vacă-n cîmp/ pe pată albă pusă jos de luna,/și sperioși că se-mpreună/mugesc spre luna lung și timp"). De multe ori ironia se naște dintr-o, oricînd posibilă, antropomorfizare a lumii animale. Despre "cască metafizica" a lui Fundoianu (cum spunea Roll în alte împrejurări), despre poezia și atitudinile sale
Alte privelisti în opera lui Fondane by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17726_a_19051]
-
din fire." "De ce ai rănile astea?" Ieri după-amiază te-am întrebat despre Nuria și ai început să urli." Zgârietura asta care o ai pe față... Eu ți-am făcut-o?" Bunica încetase definitiv a mai fi bunica: era o ființă sperioasă, gata să se smiorcăie, care-și cerea iertare nu pentru că poate o lovise, ci pentru ceva ce ea încă nu reușea să înțeleagă, ceva mult mai adânc, ca profunzimea ochilor ei de-un albastru spălăcit. "Spune-mi, eu ți-am
Sora Katiei by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/8059_a_9384]
-
e - "Pe mine nu mă v-a terfeli!". Privește, i s-a dus ireversibil frumusețea, Pâlpâi, se scutură, apoi se scrumui. Patria noastră a pârjolit-o furtuna. Puiuțule, îți recunoști cuibul ce ți-a fost casă? O, frunza mea, mai sperioasă ca o cinteză! De ce te-ai zbate tu, mătasea mea sfioasă? O, nu te teme, melodie-concrescență! Unde ar mai fi să plecăm, ce-i de făcut? Ah, șfichiuitorul, mortalul adverb "aici" - Nu pricepe cutremurul cu ce-a concrescut. Vara 1917
Boris PASTERNAK (1890 – 1960) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7531_a_8856]