312 matches
-
talent mai degrabă folcloric, S.-M. are o expresie mai elaborată, preocupată să pună în metaforă relația ei cu sine și cu lumea, în felul în care o face și Kira Iorgoveanu, dar cu un plus enigmatic, ce sporește farmecul spunerii. Fiorul meditației, nota reflexiv-metaforică sunt caracteristici evidente atunci când poeta abordează dragostea de neam și de limbă, ca în Grailu armânescu: „Ti ți, pi orizontlu/ Iu mi feciu unoară armână,/ Mi dișteptu cathi noapti/ Și-ascultu ună vazi,/ - Un grai di largu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289928_a_291257]
-
Tabloul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, Cui i-e teamă de Virginia Wolf a lui Edward Albee ș.a. 230 cea a bunului samaritean din Biblie 231 latinescul fabula este o spunere, în perioada medievală fiind o conspirație a narațiunii; fabulele lui Esop scot în evidență defectele umane și morala este un sfat în realitatea vieții, Samuel Taylor Coleridge numește lupii și vulpile, metafora oricui în lumea oamenilor și satira pare a
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cristal translucid, traversat de oglinzi repezi ca niște ape adânci. Limbajul poetic din După melci are o prospețime și o candoare înșelătoare. Unii l-au subsumat jocurilor de cuvinte infantile. În realitate, Barbu reface aici magia originară a limbajului când spunerea era revelare și creație simultană. Cuvântul e incantabil, continuu, stimulând gestul creativ. în fond, Dupa melci e și o verificare tragică a puterii Logosului ca o privire înapoi după Eurydice”<ref id=”31”>ibidem, p. 116</ref> în aceasta creație
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
începuse să facă versuri pe la 16 ani, a apucat să scrie și chiar să publice ignorând ideea de geniu. Cu numai cinci ani înainte de Caracteruri ieșise pe piață cu un alt volum, Rost de poezii. Rost, adică enunțare, mod al spunerii, manieră de articulare. Probabil că dacă ar fi formulat titlul cu o sensibilitate modernă a vocabularului ar fi spus Vorbire poetică. Scriitorul încerca să prezinte cititorilor români ideea de specializare a capacităților lingvistice, să îi obișnuiască cu faptul că există
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
lor, care nu mai trebuie înțeles ca ieșirea din nimic și întoarcerea la acesta, ci ca apariția și dispariția a ceea ce este etern. Dacă noi îngăduim ca această structură necesară și incontestabilă să vină la lumină în gândirea și în spunerea noastră, atunci credința nihilistă în devenirea ființărilor, adică voința obstinată de a locui în timp, așadar în afara necesității, și de a separa ființarea de ființa sa, va apărea aceasta este teza severiniană drept forma cea mai profundă de alienare, drept
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
stilului. Sensibilitatea se află, cum observă Constantin Ciopraga, „sub semnul aspirațiilor către «geometria» versurilor”. Elegiace, meditative, confesive, descriptive, patetice, satirice, poeziile sunt lucrate cu scrupul artizanal. Fascinat de muzică, Ț. năzuiește, uneori narcisiac, la sonoritatea fluidă, la perfecțiunea versificației, la spunere impecabilă. Des invocatul Orfeu conviețuiește, în spiritul său, cu Dedal, fiindu-i subordonat. Conștient de acest raport, autorul microeseurilor din Stalactite în alabastru (1986) nu se revendică totuși din constructorul labirintului, dar se declară sculptor: „Un sculptor geme-n mine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
începe prin postularea opțiunii în afara oricăror presiuni: „Cine vrea la aceste virtuți să ajungă...”. Alegând „calea de mijloc” (Antonie Plămădeală), traseul ghidat de măsura obișnuită a lucrurilor, străin de exaltările ascetice, dar condamnând vehement - cum face o superbă „cuvântare” intitulată Spunere și încredințare pentru frica și dragostea lui Dumnezeu - ipocrizia morală, isihasmul lui N.B. își adaugă o trăsătură ce ține - spun cercetătorii - de spiritualitatea românească. Drumul spre perfecțiune conturat de cărturarul român poartă o limpede marcă omenească și pornește de la ideea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
haină a îmbrăcat-o de multe ori. Cel puțin asupra acestui detaliu toți exegeții de azi și de ieri par să fi ajuns la un consens: spiritul parodic atribuia, odinioară, un rol aparte rostirii parodia antică se naște o dată cu actul spunerii, al exagerării prin și de dragul limbajului. Destinul primilor parodiști este legat de anumite "personaje", mimii, unii dintre aceștia reținuți portretistic și de istoria literară, și de modul acestora de a "schimonosi" arta de a vorbi frumos și convingător. În ciuda distanțării
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Cristian Popescu, Iustin Panța, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Carmen Mușat, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu etc. 3.2. Genul epic. Elemente structurale în creația epică 3.2.1. Narațiunea. Tipologia textelor narative GENUL EPIC (gr. épos, epikós; lat. epicus - cuvânt, spunere, discurs, povestire) însumează clase de opere care apelează la „prezentare mediată a unor evenimente“ (E.M. Forster), utilizând narațiunea ca mod principal de expunere. Paul Valéry definește textul epic drept „un text care poate fi povestit“. Conceptul de narațiune (fr. narration
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
lasă să se întrevadă cum în această lume zace, ca în haosul începuturilor, întreagă, rădăcina miraculoasă a vieții. Oralitatea tonului și umorul transcriu minunarea poetului în fața imprevizibilei naturi umane. Verva stilistică, truculența verbală, echilibrul aparte dintre compasiunea pentru omenirea căzută, spunerea fără patos, reportericească și, prin ea, sugestia demonicului și a damnării fac din al doilea volum al lui A. un moment unic în poezia românească. În Cărticică de seară, îmbolnăvirii de vreme, vulnerabilității, frământărilor abstracte și sterile („Cântecul nu e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
un singur locutor), ca în cazul unui articol de ziar sau al unei știri. V. dialogal, monologic. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGIC. Se spune că un enunț este "monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
putea detașa anumite fragmente (și pentru a le reda pe hîrtie). V. ghilimele, oralitate, scriere, segmentare grafică. DUBOIS 1973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN R RATARE A VORBIRII. Prin ratare a vorbirii se înțelege consecința unui conflict apărut în spunere sub forma unei perturbări (bîlbîială, ezitare, lapsus, întrerupere bruscă, reduplicare etc.). Potrivit unor cercetări, această disfuncție poate fi marca unei operații de pregătire pentru ceea ce este de spus, un moment de programare enunțiativă. Astfel, ratarea poate fi privită ca avînd
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de bază producerea sensului. O perspectivă generală asupra înțelesului cuvîntului sens ar fi aceea de orientare către ceva, iar, dacă se referă la elementele limbii, o orientare către un referent, adică ce se intenționează a spune, cuprinzînd aici atît obiectul spunerii, cît și unghiul de vedere din care se spune ceva despre el. G. Guillaume a instituit o opoziție între limbă și discurs (acesta fiind analog vorbirii din concepția lui Ferdinand de Saussure), care permite distincția dintre sens și efect de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
timpului cu limba este că însăși concretizarea limbii în actele de vorbire presupune o succesiune liniară de forme, atît în producere, cît și în receptare. Unii cercetători consideră însă că, de fapt, numai programarea vorbirii în trei etape (de spus, spunere și spus) presupune raportarea la categoria timpului. Actualizarea limbii în discurs constă în înscrierea într-o realitate personală, spațială și temporală a activității frastice, dincolo de activitatea textuală, iar această actualizare produce o imagine a timpului, înscriind temporal și aspectual această
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
-i filosofia secretă. Și în episodul cu pupăza din tei, arta lui Creangă stă în oralitate, în caracterul de spectacol al povestirilor sale. Scriitorul joacă pe rând rolurile personajelor și ceea ce place în mod deosebit este caracterul de spectacol al spunerii. Oralitatea, dinamismul frazei se realizează prin folosirea adverbului cum, care sugerează simultaneitatea acțiunilor și are o nuanță modală; prin precedarea predicatului din principală de cuvintele "îndată", "numai ce și ", "unde nu", "numai iacătă", " iaca", "iute ", "pe loc". Verva poetului se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Pavel Dan); iar după alți exegeți "povestirea cu sertare". Naratorul principal relatează întâmplarea la persoana I, într-un spirit de competiție cu ceilalți naratori, în speranța că va spune o povestire mai "strașnică" și mai "minunată". E un ceremonial al spunerii, rostit la flăcările focului, după asfințitul soarelui, care începe cu formule de adresare protocolare. Cele nouă povestiri din volum sunt: Iapa lui Vodă, Haralambie, Balaurul, Fântâna dintre plopi, Cealaltă Ancuță, Negustor lipscan, Județ al sărmanilor, Orb sărac și Istorisirea lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
numai un "aspect narativ", atunci fiecare evocare a termenului nu provoacă, oare, o argumentație circulară implicînd problema specificității? De aceea, în mod tradițional, naratologia a fost folosită pentru a diferenția "tipurile" de narațiune sau de situații narative și "moduri" ale spunerii: auctorial versus personal (Stanzel), hetero-diegetic versus homodiegetic (Genette), naratori creditabili versus necreditabili (Booth). Dar care-i miza? Pentru că stabilirea unor categorii nu este convergentă cu analiza. Delimitarea, clasificarea, tipologiile, toate reprezintă niște remedii foarte sănătoase împotriva anxietăților produse de sentimentul
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
obțin efecte de umor livresc: „plimbându-mi eonul/ cu vagonul Lits/ dar și cu bou-vagonul”, „Prin asta ești celebră în Orient/ Expres și în general în toate gările/ vechilor dirijabile unde schimbăm/ săruturile/ și/ cai”. Jocul cu ilogisme și paradoxuri, spunerea de baliverne savante e o practică dintre cele mai curente. Într-un fel de ars poetica cititorul e prevenit că nu poate învăța din culegeri de versuri cum să trăiască: „ar fi ca și cum ne-am prepara meniuri/ după o carte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
proprii scrierilor ulterioare ale lui Mannheim, că putem vorbi de trei modalități diferite ale înțelegerii relației dintre utopie și ideologie în opera gânditorului maghiar, dintre care una vizează realizarea utopiei prin afirmarea individualității desprinse de orice formă de loialitate sau spunere față de normele specifice grupului social 247. Astfel, prima imagine oferită de Mannheim cu privire la gândirea sau mentalitatea utopică este aceea care o opune ordinii existente reprezentate de ideologie. Într-o astfel de situație iar raportarea gânditorului la epoca sa e evidentă
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
să autentifice: iată cuvintele care au fost spuse, pare să spună enunțiatorul. DD se caracterizează prin faptul că indică chiar cuvintele enunțiatorului citat; se spune că acesta le menționează. Oricum, nu poate fi pus semnul egalității între un eveniment de spunere efectiv (care prezintă o intonație, gesturi, un auditoriu care reacționează etc.;) și un enunț citat între ghilimele, plasat într-un context total diferit. Situația de enunțare citată este reconstituită de cel care o reproduce, iar această descriere subiectivă constituie cadrul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
performarea, transmiterea b. în felurite ocazii (la șezătoare sau la clacă, la stână, în cabanele forestiere, la priveghi, la moară etc.) și b. ca atare, ca enunț, ca text, ca mesaj. În culturile arhaice, tradiționale, se atribuia povestitului, actului zicerii, spunerii, enunțării, o funcție magică, de protecție a locului (casa, stâna) unde se spuneau povești sau de obținere, prin forța cuvântului rostit în anumite circumstanțe temporale (pe durata gestației oilor, de exemplu), a unor ființe miraculoase (un miel vorbitor). Cât privește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
materialul pictural care le expune în forma statică a poveștii. Acest proces de narativizare/narrativisation a imaginii poate să reprezinte, așa cum ar spune Hayden White, o soluție la preocupările legate de felul în care cunoașterea picturii poate fi manifestată prin spunere. Discursul care narativizează imaginea picturală este discursul care se preface că lasă muțenia imaginii să vorbească și: „vorbește în locul ei, în forma poveștii”. În spatele narativizării imaginii stă: „aparenta tentație universală nu numai de a povesti, ci și de a oferi
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
picturii. Prin discursul narativizant privirea ritmanalitică generează un fel de coerență care nu apare în datele picturale, dar care atașează vântului, ploii, furtunilor, peretelui, stâncii sau florilor anume deplinătăți imaginare. Această deplinătate, această plenitudine sau întregire imaginară atașată picturii prin spunere și prin descrierea existențelor picturale posibile din discursul narativizant presupune, într-un fel, intrarea într-o lume imaginală adică în câmpul a ceea ce Henry Corbin numește mundus imaginalis. Altfel spus, narațiunea picturală se plasează undeva între percepția picturii și înțelegerea
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
mundus imaginalis. Altfel spus, narațiunea picturală se plasează undeva între percepția picturii și înțelegerea ei categorială, într-un spațiu mijlocitor în care funcționează Imaginația Activă, lăsată poate nu numai poeților, așa cum spune Corbin, ci și pictorilor și celor care, prin spunere, transformă pictura în narațiune. Personajele, obiectele sau peisajele posibile din spatele picturii, imposibil de cunoscut, sunt reinventate cu fiecare nouă narațiune prin forța mediatoare a unui agent imaginator care are acces la realitățile posibile ale picturii, închise și interzise fără mijlocirea
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]