325 matches
-
frecvent de rupturi și dizarmonii, voite a fi șocant-expresive. Metaforele și construcțiile alegorice rămân însă opace, indescifrabile, iar o coerență de fond, fie ea și abil criptată, pare să nu existe. Astfel, sensul câte unui poem (sau al câte unei stanțe) e insesizabil, chiar dacă lirismul ambiționează să se înscrie în registrul meditativ, moral-filosofic, gnomic, confesiv, contemplativ sau „de notație”. În fapt, e vorba de un fel de exclamare a trăirii erotice ori a angoasei, a incertitudinii etc. De aici, un efect
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
și limbajului cotidian, după cum nu este vorba nici de o veritabilă criză a reprezenării. Și totuși, prin volumul Flori de mucigai (1931) al lui Arghezi și prin numeroase poeme din ultimele volume ale lui Bacovia (Cu voi..., Comedii în fond, Stanțe burgheze) o asemenea direcție începe să se prefigureze 299. 4.2 „Cazul” Arghezitc "4.2 „Cazul” Arghezi" În ceea ce îl privește pe Tudor Arghezi, dacă analizăm punctele sale de vedere teoretice exprimate în articole ca „Literatura nouă” și „Cum se
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
alt „caz” asupra căruia merită să zăbovim în acest capitol consacrat anticipărilor modelului (meta)tranzitiv în poezia românească este cel al lui George Bacovia. În general, criticii și poeții generației ’80 sunt cei care au încercat să facă din autorul Stanțelor... un precursor al paradigmei postmoderne, insistând asupra acelor poeme care dau câștig de cauză notației prozaice în raport cu aspirația literaturizării. Întrebarea ce se ivește, firesc, este în ce măsură și prin care elemente ale creației sale aparține Bacovia categoriei mari a poeziei moderniste
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
este în ce măsură și prin care elemente ale creației sale aparține Bacovia categoriei mari a poeziei moderniste - o poezie a sugestiei și a transcendenței goale - și în ce măsură anticipează altceva. Un altceva ce își face simțită prezența mai ales în ultimul volum, Stanțe burgheze, și în cele șaizeci și patru de postume, câte apar în ediția Petroveanu. Poeziile din această ultimă etapă a creației bacoviene reprezintă, în mod cert, emanația unui eu indiferent, neutru, care nu face decât să înregistreze ceea ce vede și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
extrapolează într-o viziune a dezordinii generalizate. Dereglărilor spiritului le răspund cu fidelitate dereglările universului fizic, așa cum un obiect și-ar proiecta umbra. Armonia e definitiv compromisă printr-un imaginar consecvent întru sarcasm: "prin piețele armoniei/ se furau mere și stanțe/ înmugureau disonanțe/ un centru de gravitație/ vag vagabond/ și un magnetism fără grație// îmbrăcăminte impusă/ păpuși colorate în baloane/ și măști de plastic în saloane/ se lipeau de stele/ pe zborul muștelor rebele/ vișine putrede/ capcane de fum/ îmi făceau
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
pe care intenționa să-l transpună în întregime în românește. Tălmăcirile, rămase în bună parte în pagini de revistă, poartă amprenta propriei sentimentalități, care îi dictează de multe ori și selecția („cântece”, „romanțe”, „sonete”). A dat o versiune cuminte unor stanțe de Ch.-Ad. Cantacuzène. În fine, a tradus două sonete de Shakespeare, dar marea probă la care s-a supus este Hamlet. Alți dramaturgi de care s-a apropiat ca traducător sunt Calderón de la Barca ( Viața e un vis), Ibsen
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
reconstituie din tușe călinesciene biografia poetului înrudit cu autorul tezei prin marginalitate socială dublată de concentrarea exclusivă asupra creației, degajează apoi la nivelul fiecărui volum elementele esențiale ale viziunii poetice, de la punctul de pornire simbolist până la renunțarea la artificiu din Stanțe burgheze, insistându-se asupra apropierii de Mihai Eminescu sau Al. Macedonski, de Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé și, în sfârșit, pune în lumină calitățile prozei bacoviene - apreciată de estet -, cum ar fi gustul pentru senzațiile rare și reverii, pentru armoniile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
semne apăruseră chiar și în tablouri din tinerețe, ca Întoarcerea de la târg, de pildă (datat aprox. 1874, no. inv. 728). La Bacovia, anemierea expresiei și reducția ei la un soi de afazie, la o inhibiție aproape de mutism, așa cum ajunge în Stanțe burgheze, e de fapt rezultatul unei emancipări față de elementele decorului simbolist (asupra faptului acestuia mi-a atras atenția poetul Ștefan Nenițescu). Penuria aparentă și caracterul aproape monosilabic al Stanțelor burgheze nu reprezintă numai efectul unei involuții, ci și al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
soi de afazie, la o inhibiție aproape de mutism, așa cum ajunge în Stanțe burgheze, e de fapt rezultatul unei emancipări față de elementele decorului simbolist (asupra faptului acestuia mi-a atras atenția poetul Ștefan Nenițescu). Penuria aparentă și caracterul aproape monosilabic al Stanțelor burgheze nu reprezintă numai efectul unei involuții, ci și al unei decantări, al unei esențializări inefabile (termenul „involuție” are de altfel și accepția de: trecere de la heterogen la omogen). Prin aceasta nu vreau să spun că Stanțele burgheze ar însemna
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
aproape monosilabic al Stanțelor burgheze nu reprezintă numai efectul unei involuții, ci și al unei decantări, al unei esențializări inefabile (termenul „involuție” are de altfel și accepția de: trecere de la heterogen la omogen). Prin aceasta nu vreau să spun că Stanțele burgheze ar însemna o treaptă superioară față de Plumb și Scântei galbene (după cum încă mai puțin s-ar putea spune că perioada ultimă a lui Grigorescu e superioară celei de după Barbizon). Dar în Stanțe burgheze ajunge la ultima limită un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Prin aceasta nu vreau să spun că Stanțele burgheze ar însemna o treaptă superioară față de Plumb și Scântei galbene (după cum încă mai puțin s-ar putea spune că perioada ultimă a lui Grigorescu e superioară celei de după Barbizon). Dar în Stanțe burgheze ajunge la ultima limită un fenomen de eludare a mijloacelor și „efectelor”, o despuiere extremă al cărei rezultat e pe de o parte vacuitatea și atonia manifestării externe, care nici nu mai e propriu-zis expresie, ci se reduce la
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
admira fără a cugeta. Poetul cu care în adevăr are Bacovia o structurală afinitate este, așa cum tot Svetlana Matta o spune cea dintâi, Georg Trakl.* Iar această afinitate apare mai evidentă în perioada ultimă a lui Bacovia, în special, în Stanțe burgheze, când, emancipat de modelele simboliste, poetul ajunge la acea poezie a stagnării și a implicitului. De altminteri, cartea Svetlanei Matta, de o concizie și o pătrundere cu totul remarcabile, plină de intuiții fulgurante, dar riguros coherente, mergând drept în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
rând moartea. Ca la Nichita Stănescu, se vrobește de katabasis și anabasis. Câteva poeme ample din Dilatarea timpului, încadrabile în ceea ce se numește poezie de idei, pledează (discursiv) pentru un umanism sagace. Dincolo de încărcătura mitologică, se rețin catrene rotunde, frumoase stanțe aforistice, paradoxuri și considerații etice: "De trei ori mi-am cântat norocul / dar niciodată pe înțelesul celorlalți / și astfel tot ce am pierdut / eu a pierdut prin mine" (Natalis); "Răul pe toate le înțelege mai repede răul e mai aproape de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
femei se coagulează în funcție de miza unui proces. săracă, cu o droaie de copii și cu un soț alcoolic, care nu își îndeplinește atribuțiile casnice, femeia in sis tă pe inferioritatea ei fizică și intelectuală, prezentându-se pe sine în fața in stanței ca slabă și proastă. Femeia-victimă poate avea mai multe de câștigat într-un proces de despărțire cu recuperarea zestrei și cu împărțirea averii pentru creșterea copiilor. De cele mai multe ori, discursul reflectă realitatea cotidiană din majoritatea cuplurilor sărace și prezente în
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
ușoare cazuri, întrucât soții s-au pus deja de acord asupra separării, iar cel bolnav dorește uneori să-și petreacă restul vieții la mănăstire. Și totuși, soborul nu-i crede întotdeauna pe jeluitori și invocă prezența persoanei bolnave în fața in stanței, pentru că are nevoie să constate cu pro priii ochi, pentru că vrea să facă propria experiză. Costandin din satul Tătărani, județul Dâmbovița, își aduce soția „cu carul în orașul Târgoviște“ pentru a avea expertiza judecătorilor. De față se află protopopul și
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
o căznesc, uneoricând sunt în be ție, al te ori între zie, făcând-o și cur vă“. adevărata teamă a soției este legată de zestrea pe care soțul începu se s-o ri si peas că pe băutură. În fața in stanței, el se anga jea ză „că mă car un cap dă ață să nu am a prăpă di dintr această zestre a soției mele, ci toată să fie în păs tra re și pă de plin“ și re cunoaște că
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
sărăcie. Re cur sul „oră șea nu lui“ este unul pro li fic din punc tul de vedere al scri su lui încă dintr-o primă fază dacă ținem cont de faptul că el se adre sea ză direct in stanței su pe rioa re, tri bu na lul ecleziastic, spre deosebire de țăran sau de „ceilalți oră șeni“ (locui to rii celorlalte ora șe) care trec mai întâi prin fața no ta bi li tăț ilor locale fără a se consem na neapărat
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
orașul-cimitir la Bacovia, în sumbra lume a cavourilor la I. M. Rașcu, în viziunea apelor Styxului la N. Budurescu, în moartea vegetației, „când toamna coboară”, la Ervin. Și obsesia disoluției, translată în peisaje și în acorduri autumnale, aduce șiruri de stanțe evocatoare ale toamnei. Numai că perplexitatea în fața unei mise en scène cu ascunzișuri viclene, acompaniată de gândul înstrăinării de sine, se exprimă în abundența și în strălucirea, deșartă, de „vitrine” (a păpușilor, a nestematelor - Mihail Cruceanu) și „decoruri” (N. Solacolu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
a misterului marii treceri. Versurile, alunecând uneori într-o ușoară desuetudine, trădează și influențe din Mihai Eminescu, George Coșbuc, Ion Pillat, V. Voiculescu, Nichifor Crainic. Vocea poetului este însă aici mult mai decisă: el stăpânește cu destulă siguranță mijloacele artistice, stanțele au fermitate, suplețe, expresivitate și muzicalitate, acestor calități adăugându-li-se o discretă vibrație interioară; se insinuează ideea unei lumi paralele celei contemplate, o lume a trăirilor nemărturisite, învăluite în duioșie și tandrețe (Ceremonial pentru întoarcere în veac). Placheta Din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286975_a_288304]
-
Temele, peisajele se schimbă, dar stările eului atestă aceeași trăire agonică: un port în amurg e ca un imens cimitir, dominat de crucile catargelor, lumea seamănă cu un vas fantomă plutind bezmetic în întuneric și nemărginire, toamna și iarna nasc „stanțe triste”, ca într-o părăsire sfâșietoare, când „zdrențele de gânduri moarte” nu îi mai pot oferi omului decât viziunea propriei înmormântări. Profund nefericit de cunoaștere sau de trăirea laică, poetul invocă revenirea la credință, jinduind o învestitură mesianică, pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
În 1944 era redactor al gazetei „Mediașul nou”, apoi secretar de redacție la „Ecoul Târnavelor” (1945). Neschimbat în formula lirică, trimite revistelor „Luceafărul de ziuă”, „Tribuna Sibiului”, „Tribuna”, „Utunk” părți din ciclurile Tristul argonaut și Inimă sub arcuș, care, împreună cu stanțele singurului său volum de dinainte de 1945, vor intra într-o antologie de autor, Mâhniri lângă leagăn (1972). P. lăsase Editurii Dacia din Cluj-Napoca o carte de memorii și portrete din peisajul literar interbelic (Radu Stanca, Aurel Marin, Peter Neagoe, Emil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
Trecutul se proiectează ca o poveste în care fundamentală rămâne motivația a ceea ce este individul ca atare în momentul reconstituirii trecutului, al propriului său examen de conștiință. În fine, traducerile reprezintă o altă latură a activității lui C. Nu doar Stanțele lui Jean Moréas, transpuse în românește în 1945 și comentate elogios de Perpessicius printre alții, sau mai vechea traducere în versuri, Domnișoara Felicia sau Fericirea de Guido Gozzano (1933), ci îndeosebi ceea ce critica literară franceză a considerat un moment de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
București, 1995; Poeme, pref. Nicolae Florescu, București, 1999; Eminescu sub fiorul timpului, pref. Nicolae Florescu, postfață Andrei Ionescu, București, 2000; Paiața tristă, tr. și pref. Simona Cioculescu, București, 2002. Traduceri: Guido Gozzano, Domnișoara Felicia sau Fericirea, București, 1933; Jean Moréas, Stanțe, București, 1945; Dante, La Divine Comédie, introd. trad., Lausanne, 1964. Repere bibliografice: I.E. Torouțiu, Superbă inocență!..., „Litere”, 1934, 13; Vasile Damaschin, Caleidoscop intelectual, SE, 1940, 876; Aurel Tita, „Vie de Jacques Amyot”, CML, 1941, 123; Grigore Chelariu, „Teatrul românesc în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
de istov sărăcire ce ni să pricinuiește cu încărcarea la plata banilor birului a celor morți și fugiți, adică șasă morți și patru fugiți, care acești nu se află nicăini și, al doilea, sântem în șleahul cel mare, fiind și stanții în satul nostru ținem moscali mai în toate zilele cu cele trebuincioasă alimentării și povezile ce le purtăm precum și doi radavoi, unul străjăr pământesc - 300 lei pe an, și unul a isprăvniciei - 600 lei pe an, cu Măcreștii și Glodenii
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
rugăciune, în timp ce kontakion-ul nu e, la drept vorbind, un element al liturghiei, ci unul paraliturgic. Forma kontakion-ului se cristalizează în cursul secolului al VI-lea și se definitivează o dată cu opera lui Roman Melodul. Un kontakion e format de obicei din stanțe cu metrică asemănătoare, al căror număr variază de la optsprezece la douăzeci și patru (numite oikoi: un termen folosit în mod analog cu italienescul stanza), precedate de un scurt preludiu numit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]