256 matches
-
după pâinea prăjită, tot prăjită tare. Te face bun pentru toată ziua! Micul dejun în doi fusese mai mult o desfătare vizuală decât gustativă; în fața mea, pe colțar, ședea Zina îmbrăcată sumar doar în maieul lăbărțat, agitându-și succesiv pe stinghia taburetului picioarele goale. Nu că m-ar fi făcut ea să elimin pâinea prăjită de pe lista alimentelor respingătoare (alături de căcat, pe care nu l-am gustat încă), vreau doar să spun că în dimineața aceea, mâncând fără să simt gusturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
casa șoimilor. Două camere spațioase, uscate, bine aerisite, cu ferestrele spre sud, fără geamuri, doar cu zăbrele și obloane. Pe jos era un strat de nisip foarte fin. Un argat tocmai culegea cu o greblă excrementele depuse peste noapte. Pe stinghii paralele, îmbrăcate în catifea verde, așezați la distanțe convenabile unii de alții, stăteau șoimii prințului. O veritabilă comoară. Mai mulți șoimi dunăreni, șoimi călători și o pereche princiară de șoimi albi, exemplare dintr-o specie extrem de rară, mult râvnită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu o perie aspră. Stropii de apă sclipeau orbitor în lumina soarelui. Păunii zburau agitați, de teamă să nu fie stropiți. Un curcan și-a înălțat capul și m-a privit asemenea unui moșneag cu toane, iar un papagal de pe stinghie și-a exprimat nemulțumirea prin bătăi de aripi și țipete ascuțite. Reiko s-a strâmbat la papagal, mieunând ca o pisică, iar acesta s-a furișat într-un colț, țipând: „Mulțumesc! Nebuno! Rahatule!“ — Nu știu cine l-a învățat asemenea cuvinte, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să cad de câteva ori. Am luat-o în brațe și am rămas nemișcat. Și-a băgat nasul în pieptul meu și mi-a pus mâinile pe coapse. Am înconjurat-o cu mâna dreaptă, iar cu stânga mă țineam de stinghia patului ca să nu cad. Nu era o poziție care să favorizeze dorința de a face amor. Nasul meu se proptise undeva pe capul lui Midori și firele scurte de păr mă gâdilau când și când. Hai, spune-mi ceva, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe furiș, bănuitor și rău, nu, n-avea rost să încerce s-o mai și ducă. Pe furiș, așa îl privise tot drumul până aici, în timp ce-și lăsa degetele umede și moi să-i alunece în trecere printre stinghiile prăfuite ale gardurilor, de-a lungul zidului gălbui și în timp ce urcaseră scările până în fața ușii scorojite, unde el bâjbâise îndelung, învârtind, din ce în ce mai neliniștit, cheia în broasca înnegrită. Studioul scârțâia necontenit și el își ferise fruntea de tăblie, din ce în ce mai copleșit de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fie pe cel din capătul grădinii. Alerga de la unul la celălalt și încerca, foarte neîndemânatic, să le sară. Ambele garduri erau construite din șipci drepte de lemn, înalte de vreun metru și jumătate; cel din fundul grădinii avea și două stinghii orizontale, bătute în cuie, iar cel din dreapta era mărginit de tufișuri frunzoase, care puteau oferi un punct de sprijin pentru picioare. Gabriel văzu că omul purta niște pantofi maro cu șireturi, clar fără ciorapi. Avea un păr lung, cărunt, soios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o lume trecută. Deprimarea lui Lucian nu dură decât câteva clipe. Își aminti că pe drum, într-o străfulgerare, privirea îi căzuse pe scenă. Scena văzută din culise. Reconstitui la iuțeală în minte formele ciudate, adânc crestate. Mucava întărită cu stinghii de lemn bătute în cuie, în neorânduială. Dumnezeule, trebuie să fi fost brazii, văzuți dindărăt! Doamna Chivu spuse: Haideți să ne facem frumoși, copii. Poate că-i ultima serbare de Crăciun pentru mulți ani de-aci înainte. Lucian simțea, cumva
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în căruța cuiva și merg la Traian Val. Coletul...Care colet? Înveliți în stuf umezit, sute de puieți de măr așteptau să fie duși spre lo cul care se va numi livada școlii. Și am simțit o săgetătură în dreapta, la stinghie. Nu, nu era prea plinul inimii, era apendicita care chema spre ea peritonita. Gata de drum spre Brașov, spre spital am fost condus de gândurile bune ale tuturor și mai ales de promisiunile elevilor străjeri și ale soției că livada
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Hai să scoatem cutiile mari mai întîi, zise Coulter. O porniră prin gunoi, strîngînd materiale, apoi le duseră la un loc neted, între două stînci mari. Folosiră canistre de benzină pentru pereții ascunzătorii și le acoperiră cu linoleum întins peste stinghii de lemn. Tocmai terminau de umplut găurile rămase cu pînză de sac, cînd Thaw auzi pași și se uită în jur. Un păstor cobora pe o cărare îngustă, acoperită de ferigi, aflată la stînga lor. Bună ziua, băieți, zise el. Thaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
smulse și-l aruncă în viroagă. — Ce faci? țipă Thaw. — N-are rost! Ai spus-o singur! O dobor! Coulter dădu un picior zidurilor și împinse canistrele în viroagă. Thaw îl urmări abătut pînă cînd nu mai rămaseră decît niște stinghii și un zăngănit depărtat. N-ar fi trebuit să faci asta. Am fi putut să-i încropim un camuflaj din ramuri și alte chestii care ar fi ascuns-o de priviri. Coulter își croi drum spre potecă, printre ferigi, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
voce țipă: „Parazit prăpădit!“. Dechise ochii și văzu o femeie destul de în vîrstă, agilă, stînd în picioare și privindu-l acuzator. O mînă și-o ținea în șold, iar de cealaltă îi atîrna o colivie cu un canar împăiat pe stinghie. Femeia se uită la pasăre și-i dădură lacrimile. — Sărmanul Joey, murmură ea blînd. Sărmanul micuț. Pisica aia nenorocită. Parazit prăpădit! țipă ea încă o dată. Nu suport asta! Drummond intră cu pași mari zicînd: — Revino-ți, mamă. O, salut, Duncan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sili noul "mediu" să se răsucească, pentru a privi o căsuță cocoțată pe pari, într-un crâng răsărit ceva mai încolo pe malul pârâiașului. Alte case nu se vedeau. Se apropie și, privind înăuntru, zări două păsări, așezate pe o stinghie. Amândouă își țineau ochii închiși. Poate că și ele luau parte la atacul împotriva navei, își spuse Grosvenor. Își concentră atenția asupra unei ființe care se afla într-o zonă a planetei unde era încă noapte. De data aceasta, transferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Dascălu privea năucit miile de cărți legate în piele galbenă. Numără volumele din raftul de sus, încercă o înmulțire complicată apoi renunță. ― Crezi că tipul le-a citit pe toate? ― Care tip? întrebă inginerul fără să se întoarcă. Pipăia înfrigurat stinghiile de lemn, insistând pe muchii. ― Ăsta cu casa... ― A, Chiusbaian... Mă îndoiesc! Nimeni nu ajunge să citească atâtea cărți. Am văzut odată o statistică. Cei mai deștepți nu sar peste 8-10 mii. ― Dacă ar avea ceva despre fluturi m-ar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
da. Mi-e rușine... ― Acum înțeleg! Are haina roșie... De asta nu se vede sângele... ― De asta nu se vede... repetă ca un ecou bătrâna. Făcu un pas înainte. Ținea în mână un pachețel mic. Doru Matei se agăță de stinghia divanului. ― Ce vrei să faci? Eu nu sânt Moș Crăciun... Ce ai cu mine? Melania Lupu continua să se apropie. Zâmbea. ― Nu! bolborosi tânărul. Îți spun doar că eu nu sânt ― Ce importanță are? Veți muri ca și ceilalți. Ați
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
scaune pliante de grădină în fața unor mese de tablă verde. Sala era cu desăvârșire pustie. Muște bâzâiau în aer. Într-o colivie galbenă care se afla pe tejgheaua cu picioare strâmbe, un papagal căruia îi atârnau penele stătea pleoștit pe stinghie. Tablouri vechi, reprezentând scene militare, atârnau pe pereți, acoperite de jeg și de pânze din fire groase de păianjen. Pe toate mesele de tablă, și în fața lui Rambert însuși, se uscau găinați a căror origine și-o explica greu până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
longevitatea și îmbunătățirea sănătății oamenilor mâine. Acest lucru este inevitabil. Medicina modernă are o vechime de numai 150 de ani. Dacă vă uitați la evoluția în timp a medicinii, suntem doar cu câțiva centimetri distanță față de doctorii care ofereau pacienților stinghii de lemn să le țină în dinți ca singurul paliativ pentru durere. DANSUL TELOMERILOR: UN CEAS AL VĂRSTEI Ar putea exista un mecanism în interiorul genomului uman care să controleze îmbătrânirea? Un gen de ceas genetic care să determine cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
Gerard strigând: — Bună, scumpo. Exact cum făcea soțul ei. — Bună, Gerard, zise ea. Ce mai e nou cu tine? — Trebuie să fac o baie. — O să am grijă să ți se facă, spuse ea. Intră în hol, unde Gerard stătea pe stinghia lui. Era un papagal cenușiu african transgenic, acum în vârstă de doi ani. Când era pui, primise o varietate de gene umane care, până în acel moment, nu avuseseră vreun efect sesizabil. — Arăți bine, scumpo, mi-a fost dor de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
scazi șapte? Așa ar fi formulat Evan întrebarea. Pasărea răspunse prompt: — Șase. Dacă din unsprezece scazi patru? — Șapte. — Și dacă din doisprezece scazi doi? — Zece. Gail se încruntă. — Din douăzeci și patru scădem unsprezece? — Oh, oh, oh, spuse papagalul, mișcându-se pe stinghie. Încerci să mă păcălești. Treisprezece. — Cât rămâne dacă din o sută unu scădem șaptezeci? — Treizeci și unu. Dar noi nu avem niciodată atât de multe cifre. Majoritatea sunt cu două cifre. — Noi? Gerard nu spuse nimic. Își clătina capul ritmic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cincisprezece minus șapte. — Trebuie să îmi spui tu ce scrie. Poți să te uiți la această hârtie și să îmi spui răspunsul? întrebă Gail. — Trebuie să îmi spui tu ce scrie, repetă Gerard. Sărea de pe un picior pe celălalt, pe stinghia lui, devenind iritat. Se uita mereu la camera video. Lui Gerard nu-i plăcea să fie pus în situații stânjenitoare. — Scrie cincisprezece fără șapte. — Opt, răspunse imediat papagalul. Gail rezistă tentației de a se întoarce spre cameră și a striga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
șase dimineața ca să-l scoale pe Evan, să-i pregătească micul dejun și să aibă grijă să plece la școală la timp. Într-o dimineață, imediat după ce descuie ușa, văzu că Gerard dispăruse. Colivia lui era în hol, neacoperită, iar stinghia din ea era liberă. Trase o înjurătură și se duse în dormitor, unde Richard dormea încă. Îl scutură, ca să-l trezească. — Richard. Unde e Gerard? El căscă. — Cum? — Gerard. Unde e Gerard? — Mi-e teamă că a avut loc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
redusă, caldă, roșiatică, senzuală. Și, la naiba, la doisprezece mii de metri în aer, era singurul loc în care putea fi sigur că nu-l prindea nevasta. Gândul la ea îi întunecă dispoziția. Se uită la papagalul care stătea pe stinghie, în camera de zi a avionului. — M-ai răpit, spuse papagalul. — Cum ziceai că te cheamă? întrebă Barton. — Riley. Doghouse Riley, zise papagalul, cu o voce ciudată. — N-o face pe deșteptul cu mine. — Mă numesc Gerard. — Așa. Gerard. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
său scădea. — Jerry, zise el. Ar fi cazul să te obișnuiești cu mine, pentru că eu sunt proprietarul tău acum. — Oamenii nu pot fi proprietatea nimănui. Dar tu nu ești om, Jerry. Ești o blestemată de pasăre. Barton se apropie de stinghie. — Și acum, dă-mi voie să-ți spun cum stă treaba. O să te dau soției mele și vreau să te porți frumos, vreau să fii amuzant, vreau să-i faci complimente, să o flatezi, să o faci să se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
E cât se poate de adevărat, mârâi Stan. Gerard flutură din aripi. — Nu poți să-mi faci una ca asta, zise el. — Oh, nu? Ia fii atent. Stan se întoarse în partea din față a mașinii și deschise portiera. — Vreau stinghia mea, spuse Gerard. Măcar atât poți să ... — Du-te dracului cu stinghie cu tot! — Nu pleca furios, nu poate fi așa rău, nu pleca ... — Pa, Gerard. Stan trânti portiera și își înfipse piciorul în pedală, pornind în viteză, ca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Nu poți să-mi faci una ca asta, zise el. — Oh, nu? Ia fii atent. Stan se întoarse în partea din față a mașinii și deschise portiera. — Vreau stinghia mea, spuse Gerard. Măcar atât poți să ... — Du-te dracului cu stinghie cu tot! — Nu pleca furios, nu poate fi așa rău, nu pleca ... — Pa, Gerard. Stan trânti portiera și își înfipse piciorul în pedală, pornind în viteză, ca să fie sigur că ridica un nor mare de praf. Se uită în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
acestea nu-i suportau greutatea și se prăbușea la loc, de fiecare dată. Într-un târziu, pe jumătate sări, pe jumătate zbură prin aer și ateriză pe o tufă de ienupăr, cam la un metru deasupra solului. Stând pe acea stinghie improvizată, poate că ar adormit, dacă temperatura nu ar fi fost mult prea scăzută pentru o pasăre tropicală. Și îl țineau treaz urletele unei haite de animale, din deșert. Urletele se apropiau. Gerard își înfoie penele, semn de neliniște. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]