492 matches
-
La Dan Ciachir lucrurile stau din nou altfel. Aforismele au fost scrise între 1985-1986, pe cînd autorul lor avea aproximativ 35 de ani. La o vîrstă încă foarte tînără, Dan Ciachir părea deja a fi un înțelept format la școala stoicilor. Judecățile sale dau de gîndit, unghiurile din care este privită existența oferă perspective noi, raționamentele au adîncime, iar stilul îmbină expresivitatea cu precizia. Realmente multe dintre aceste panseuri sau secvențe de viață sînt încîntătoare. Pour la bonne bouche, voi oferi
Întîlniri esențiale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10716_a_12041]
-
mai folosește, cum nu i-ar folosi unui boxer de categoria muscă să nu-i fie frică de unul de categoria grea: tot l-ar face praf". Gînditorii de odinioară îl stupefiază în grup: , Problema, cu Montaigne, ca și cu stoicii ori Socrate, e aceea pe care mi-o pun spadele și ghioagele uriașe ale cavalerilor medievali, văzute prin muzee: ce fel de oameni erau aceia ce puteau să mînuiască asemenea greutăți?". Toma d^Aquino e luat peste picior printr-un
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
Neț N-ai ales să trăiești, n-alegi să mori. Dar poți, deseori - poate, tot timpul - alege și cum să trăiești și ce valori vei respecta în ceasul morții. Romanticii au preferat dintotdeauna tema asta. Însă nu numai ei. Și stoicii. Și cei dintîi creștini. Și alții. Nearly-Headless-Nick (Nick-cel-aproape-fără-cap) din ciclul Harry Potter nu a avut curaj să moară, după cum chiar el mărturisește (dar de-abia la finele volumului al cincilea, pentru ca o asemenea mărturisire nu e nici ușoară și nici
Despre alegeri, timp și mărturii by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11014_a_12339]
-
totul e nepermis"", neliniștit la culme de orice schimbare, de orice control, de orice act care ar pune în primejdie "ordinea moartă", birocratică în care îi e dat a vegeta: "Omului în carapace i se potrivește perfect observația lapidară a stoicilor înregistrată de Diogenes Laertios: Frica este o așteptare a răului". Dar "omul în carapace" nu e liniar, cum am putea presupune. Formula sa conține un paradox. înfricoșat la modul paroxistic, el aspiră în același timp la simțămîntul fricii. Primejdia se
Caragiale între oglinzi paralele (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10884_a_12209]
-
sau despre cine?, sau cui ?erau adresate. Răspunsurile mele erau cotate ca fiind enigmatice, iar zâmbetul cu care le însoțeam, accentua și mai mult curiozitatea. Așa am ajuns să mă simt un fel de ,,vinovat fără vină” și să suport stoic consecințele stigmatului. La un moment dat, sătul de atenția cu care eram urmărit și apoi caracterizat prietenește, am răbufnit, dar tot în lumea mea ascunsă am aruncat toată furia mea prin versuri, în acea poezie imposibil de publicat, ,,M-au
BORIS DAVID (III) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1515 din 23 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383015_a_384344]
-
s-o scoată. Aici e drama neputinței. Ei judecă strâmb, drept pentru care se cred egali cu geniul. Nu catadicsesc să se dea la o parte, din moment ce să-l aprecieze nu pot. Dar cum ar putea, întreb și eu precum stoicii?! Întreb, nu dau cu piatra. Deschideți ochii și vă luminați mintea ce se zbate în atâta confuzie, că zilei îi spuneți noapte, iar nopții îi cereți soare! Să vedeți nu doar cu ochii, ci și cu mintea. Să înțelegeți că
Artistul, între vocație și predestinare [Corola-blog/BlogPost/92804_a_94096]
-
de icre, care se țineau după corabia grecească de teamă să nu nimerească gura Niprului, iar mai în spate, din aer, un stol de gâște sălbatice vâslind cu nădejde, spre bălțile mănoase din Pașalâcul de la Buda. Episodul 93 DESPRE SACI, STOICI ȘI ELEAȚI Și cum vă spuneam, cei patru eroi ai noștri ședeau pe punte. în special Cosette ședea atât de frumos cu vițele negre de păr fluturând în bătaia fumului pipei spătarului Vulture, încât un marinar mărunțel numai mușchii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ai noștri ședeau pe punte. în special Cosette ședea atât de frumos cu vițele negre de păr fluturând în bătaia fumului pipei spătarului Vulture, încât un marinar mărunțel numai mușchii și osu’, ce căra înspre pupă un sac umplut cu stoici și eleați, avu trecând pe lângă țigăncușă intuiția că, oricât s-ar strădui, oricât ar munci pentru binele societății din care făcea fatalmente parte, nu va reuși niciodată să se bucure de nurii unei asemenea ființe: covârșit de revelație, acest om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
devenit inutilă. După teoriile astea ar Însemna că ghilotina și lagărele de exterminare să fie mereu reactualizate. Nu, prefer o pasivitate absolută, mi se pare oricum mai pașnică. Și apoi am impresia că uiți un lucru - indiferența nu este neutralitate. Stoicii sînt indiferenți, nu neutri, parcă așa spunea Noica. Păstrînd proporțiile, iată, sînt și eu indiferent În fața alternativei pentru că am credința că tot ce se Întîmplă În ultimă instanță e spre bine. — Păi, domnule, față de somnul matale suveran, claustrarea mea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din cînd În cînd la frunte și bolborosea ceva indistinct. Cred că se ruga. Parcă făcea penitență — Era disperat, nu-i așa? — Nu, mai curînd detașat. Avea aerul unui ins care Îndeplinește un ritual. Era În toată atitudinea lui ceva stoic și spartan În același timp. Mi-a atras atenția fiindcă semăna frapant cu mine după campania de la Termopile; eram comandant În armata lui Leonida... Stai, nu te Întoarce acum. Rămîi așa să nu mă vadă. E Xantipa. Cum mă zărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
doar după bărbierit, cînd apăsa cu lapis pe tăieturi. (Cu plumbul În piept...) uneori pe Blok, Anenski, Gumilov... Și pe atîția alții, dar fragmentar. Ce era deci zațul? CÎteva strofe din Byron, Musset. (Flămînzirea nu priește memoriei, orice ar spune stoicii), Verlaine, Le colloque sentimentale, Lamartine, ca și unele versuri care-i apăreau disparat, rupte din context: „Vous mourûtes où bord au vous fûtes laissée“ de Racine sau Corneille. „De altfel, domnilor, la ce-ar folosi o bibliotecă personală? În primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trădat de trupul său, nevoit să facă din necesitate virtute, poate fi oare monstrul descris mai sus? Căci variațiunile pe tema bestialității nu s-au lăsat așteptate. Legenda unui filosof monstruos s-a născut încă din timpul vieții lui. Evident, stoicii pregătesc terenul, ei care contribuie la afânarea solului creștin, în așa măsură încât dolorismul lor intră în simbioză cu știuta religie a pulsiunii de moarte și o constituie. Patrologia stigmatizează până la exces epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere, bestiale, triviale, fără să țină seama de viața filosofului și de învățăturile lui, între care există o strânsă relație. Iată „faptele”: Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
suferința este intensă, dar de scurtă durată, întrucât moartea survine imediat; fie este de intensitate mică, și atunci poate dura fără să fie fatală pentru trupul bolnavului care o îndură. Lecția nu pare să fie foarte diferită de cea a stoicilor care, dată fiind starea medicinei de pe atunci, nu prea aveau de ales... Algodiceea epicuriană dezvăluie posibilitatea unei veritabile filosofii trăite și practicate ca o terapie. -9- Dietetica și aritmetica dorințelor. Cu ultimul moment al cvadruplului remediu atingem apogeul eticii hedoniste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru a evita confruntarea, să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur nu ne aduce informații atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
foarte mult cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon, apoi cultul durerii propriu stoicilor, cât se poate de orgolioși în fața suferinței pe care pretind că o suportă, când de fapt o iubesc în secret, nu-l pot satisface pe un discipol al lui Epicur. De acord cu ascetismul, rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii tolerenți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în oameni. Epicur consideră că plăcerile cele mai mari se află de partea sufletului; Aristip... de partea trupului! Pentru a avansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe teritoriul roman. Cicero stoicul, Lucrețiu epicurianul vor umple această perioadă. -3- Departe de Epicur, epicurismul. Comunitatea epicuriană constituită în jurul lui Piso și al lui Philodemos răspunde, poate, instalării altor microsocietăți filosofice în împrejurimi. în epocă, școlile concurente sunt antrenate într-o luptă fără cruțare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
situația de a-i apăra pe dușmanii săi din ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în 58...: iată tot atâtea motive ca să-i urască pe epicurieni. Filosofii nu sunt întotdeauna înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci în urma noastră ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de lume confruntat cu un adept al Porticului, angajat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
propun ca loc de naștere Campania și ca loc de reședință Roma; judecând după stilul familiar al dedicației către Memmius, cutare exeget deduce o apartenență socială la casta cavalerilor, poate chiar la cea a patricienilor... Cei din a doua categorie, stoici și creștini mână-n mână, profită de ocazie și inventează o existență detracată, presupunând, după toate aparențele, că, pornind de la viața omului, s-ar putea demonstra că opera lui este incoerentă, cu neputință de apărat, neprezentabilă. Responsabilul-șef al acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe postmoderne care reactivează platonismul excitându-se în afara contextului și a categoriilor istorice: Lucrețiu deranjează. Și cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
descoperă cetatea, o scot parțial de sub cenușă și, cu această ocazie, găsesc o comoară compusă din vase de preț și fresce din epoca augustiană. Printre piesele de argintărie, o cupă filosofică î!) pe care este reprezentată o scenă ciudată: Zenon stoicul și Epicur figurează în jurul unei mese pe care se află un tort, ceea ce n-ar fi deloc uimitor dacă cei doi n-ar fi reprezentați în cea mai desăvârșită dintre nuditățile ontologice: ca schelete. Zenon îl amenință cu degetul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ani aproape de când ea (Evanghelia) a ridicat popoare din întuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia fiului lui Dumnezeu e cartea după care se crește omenirea. Învățăturile lui Buddha, viața lui Socrate și principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului La-o-tse, deși asemănătoare cu învățămintele creștinismului, n-au avut atâta influență, n-au ridicat atâta pe om ca Evanghelia, această simplă și populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă a fost străpunsă de cele
DESPRE MIHAI EMINESCU, CREDINŢA CREŞTINĂ ŞI BISERICA ORTODOXĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361274_a_362603]
-
au ridicat atâta pe om ca Evanghelia, această simplă și populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale și fizice, și nu pentru el, pentru binele și mântuirea altora. Și un stoic ar fi suferit chinurile lui Iisus Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie și dispreț de semenii lui; și Socrate a băut paharul de venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuții civice a Antichității. Nu nepăsare, nu
DESPRE MIHAI EMINESCU, CREDINŢA CREŞTINĂ ŞI BISERICA ORTODOXĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361274_a_362603]
-
în care abundă neliniștea și eșecul. Singulară în felul ei Opera sa stârnește controvers și dispute. Exprimând o mare admirație față de doi filozofi stoici ai antichității, un sclav și un împărat (Epictet și Marc Aureliu) Cioran despre al treilea mare stoic afirmă: “Seneca, un palavragiu”. Iată o nouă deziluzie a mea fiindcă pentrz Seneca (cca 4 î.Hr. - 65 d.Hr.) am o mareadmirație. Se pare că a fostexilat aici în Corsica. CE bine bine era dacă îl citeam la timp, în
A DOUA SCRISOARE DIN CORSICA DE LA PROF. VINTILĂ PURNICHI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361485_a_362814]