8,833 matches
-
cu adevărat mi-e dor de tine oriunde aș fi mi-e dor de tine ca și când te-aș iubi și nu te iubesc, te ador și nici măcar nu te cunosc, ste dar dacă te-aș cunoaște cred c-aș străluci strălucit de tine peste tot peste tot soarele nopții ca un tropot soarele curcubeu ca o inimioară la gâtul tău și la gâtul meu deși nu te ador, te vreau deși nu te ador, te vreau să-mi spui ce pot
i-auzi ce zice la Radio TU by Stoian G. Bogdan () [Corola-journal/Imaginative/4890_a_6215]
-
unor eternități. Încearcă Calci pe începuturi... Ești într-o zi proastă. Alianța cu ceru l nu te face diafan. Mai bine cu mugetul norilor și cu prăbușirea păsărilor. Oricum, Starea ta nu este mai bună și nici ochii tăi nu strălucesc mai tare. Gelozia pe umbra ta nu mai dă roade. O oră, un secol sau mai mult nu te vor face nemuritor. Încearcă, mai bine, un sunet, o zbatere, un urlet prelung.... Poem Măriucăi Doamne, ocrotește această floare pe care
Poeme noi by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/4634_a_5959]
-
de așteptare. La lumina întunecată a cărbunelui șiroind pe fețele lor nu există decât speranța zilei de mâine care se va arăta ca un sfârșit sfâșietor. Familiile, cu mâinile întortocheate de rugăminți, îi așteaptă noapte de noapte acasă. Doar copiii strălucesc în întuneric ca o așteptare de diamant. Când ai un câine, trebuie să-i povestești totul E toamnă și îngândurata vreme își numără frunzele moarte cântate și de alți poeți veniți întotdeauna toamna. Domnul și doamna care au cumpărat înghețată
Aritmetica pleoapelor by Traian T. Coșovei () [Corola-journal/Imaginative/4666_a_5991]
-
foarte tare și cânta mai frumos decât leonard cohen am încetinit mașina am oprit aparatul de radio ne-a văzut și el a zărit și pietricica dintre parbriz și ștergătoare și a atins-o cu mâna dintr-o dată pietricica a strălucit și a devenit instantaneu piatră prețioasă a întrebat scurt, nu știu dacă pe mine sau pe vasiliu, „ce mai face pivnița din quintelnic?” „bine”, am zis și eu și vasiliu, și ne-am văzut mai departe de drum la intrare
Poezii by Ioan Pintea () [Corola-journal/Imaginative/4874_a_6199]
-
din jungla nefirească de dinăuntru? Cine mă va trage afară din secrețiile mele clocotitoare Din care nu pot țâșni ca un duh Și în care de abia îmi țin capul la suprafață? 4) Când mă gândesc la Tine Fața mea strălucește Când încetez să mă gândesc la Tine Mintea mea se ridică de pe mine Și e împrăștiată ca un nor de lăcuste Toți dușmanii mei au fost îndoiți ca niște cuie Și ascunși în nisip Toți cei care m-au trădat
Cântec de mulțumire pentru Iehova, Dumnezeul meu () [Corola-journal/Imaginative/5397_a_6722]
-
nu știam că mai găsesc o poartă Ce se-ngustează tot mai mult Pînă ce corpul meu șerpesc mă lasă Prinsă-ntre orizonturi ce se strîng Pe pielea mea, întocmai ca o plasă. Cu gura lipită de cenușiul înghețat Piatra strălucește în lumina lunii Chipul Său necunoscut Revolta La auzul greierilor în șanț Ai trei gropi umbroase Acoperite cu crengi Si iarbă Unde cîntă greierii Locuința ta e pe un mal alb E pe un abur lăptos Visat pe o icoană
Poezii by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/6209_a_7534]
-
lui Adam 4. Am găsit într-o dimineață pe net, apoi prin ziare, o femeie călătorind prin țările primordiale, patul meu era un fel de munte, de pe vârful căruia priveam prin fereastra de sticlă a unui calculator mările de azur strălucind la picioarele ei, păsările care țipau străfulgerând orizontul; era prima zi a intrării în carte. (Ah, ce călătorie exotică am să fac din vârful patului, îmi spuneam, iar cearșafurile se pliau unul pe altul, ca feliile unui creier desfigurat de
Poezie by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Imaginative/6135_a_7460]
-
pentru că au reușit din micile case așezate pe țărm n-a mai rămas nici nostalgia altor zări nici ancora micilor bărci de salvare ce mai contează aceste reculegeri ale artiștilor care au atins demult limita sau argintul brumei ce va străluci pînă la țipătul imposibil de situat în cea mai bună dintre lumi.
Poezie by Ioan Vieru () [Corola-journal/Imaginative/6401_a_7726]
-
și limba de carne din gura de foc și din gura de carne a limbii române tzone e numele care nu are nevoie de laudă dreaptă sau strîmbă de gură românească aproape ori departe de el ca să înflorească și să strălucească tzone e poezia română care crește înaltă pînă la lună direct de pe străfundul mării negre cum crește iarba verde pe cîmpia română așa crește poezia lui tzone de pe lună pînă pe dedesubtul mării negre tzone nu e tzara tzone nu
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/6641_a_7966]
-
liniștea atunci ți-am crestat pielea o binefacere a vieții de azi te recunosc bărbații din tine mai sănătos și mai bolnav ca oricînd într-un spital cît un cimitir de cuvinte zi de zi îngrop cîte unul lumina lor strălucește sub pămîntul unde răsari primăvara în pivinița casei. Pîine și vin Pîine și vin cît îi trebuie bietului suflet te poți mulțumi dar ajunge atît? Bun, și o bucată de brînză în bucătăria cu pămînt sub picioare miere cît să
Fericirea by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/6800_a_8125]
-
un prag atît de înalt că l-am sărit bucuroși și pierduți am fost. Cine rabdă atît și cine trece marea cu pieptul pustiit? Cîntecul nostru nu-l va mai cînta nimeni moarta mea cu fața ninsă în patul unde strălucește acum gerul și fericirea îți atinge ochii blînzi. Știință ridicola Nu se poate să nu taci iubind oricît de ușoare ar fi cuvintele mut am să-ți spun un cîntecel cu stomacul întors ca al vitei intimitatea luptei tale o
Fericirea by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/6800_a_8125]
-
gol, arcuit, puful auriu de pe ceafă, În care-am să mă descompun fără speranță Visînd la perii cîrlionțați ai sexului tău. În care sexul meu nu va intra niciodată Nici trist, nici vesel, nici umil, nici furios, Nici obosit, nici strălucind de promisiunea Unei dinastii blonde, cu ochii albaștri. Nu va intra niciodată, căci mai departe Ești ca Ninive și Babilon, ca Fou-Tzien și Cartagena, Ca Tenohtitlan și Samara, ca Ophir și ultima Thule, Mai departe ești decît aerul ce mă
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/6862_a_8187]
-
sub câte un astru stau mieii doar murmurele hypnotice din vreme în vreme îi deconspiră și-ndepărtat, foarte departe lemnul agonic au ajuns sus se aud horcăind, li s-au spart venele, au spume la gură, în pumnii de cremene strălucesc cuțitele lungi. ei nu au iubit niciodată nu au chip, temniceri le sunt frații, în abatoare, altceva nu știu, meseria lor este moartea acum au mâinile roșii acum cămășile lor sunt roșii coboară versantul pe fiecare umăr au câte un
Sacrificiul by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/6990_a_8315]
-
Parcă purtate-n zori de subsuori, Lin să strecoare roua, ca prin site, Cu coapsele și sufletul lor moale, Și-apoi să se prefacă-n rotocoale De-arome durdulii, urcînd la cer, Unde chiar Dumnezeu, bijutier, Le va lăsa să strălucească-n soare De-a pururi, fericite și fecioare...
Cum ne pîndește, de sub iederi, moartea… by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/6991_a_8316]
-
frate de cruce s-au ascuns cu un pas mai devreme chiar și singurul bărbat de pe lume convins că-l voi iubi toată viața a plecat tiptil într-o noapte înainte de-a împlini 55 drapată în hlamida unui pomelnic strălucesc într-un oraș în care nu m-a chemat încă nimeni nicicând la prohod parcă m-aș vedea perorând la televizor pe-o planetă străină pentru ochii furnicilor vie pentru tot șirul celor prea dragi demult pe-o altă planetă
Poezie by Elena Ștefoi () [Corola-journal/Imaginative/6967_a_8292]
-
privi cu palma streașină licărul stelelor, murmurul lor uzat de căderea în gol!" Doar că ochii nu-s de aici și nu pot vedea totul, iar oamenii sunt împăiați cu ierburi otrăvitoare. Cu cât te apropii mai mult cu atât strălucesc mai orbitor lamele săbiilor, cu atât bat mai puternic tobele muribunzilor. Lung a fost drumul și cu toate acestea părea că a ajuns prea devreme căci mai avea apă-n burdufuri și fân pentru cămile. A găsit și dovezi, puține
SELVA OSCURA by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/7312_a_8637]
-
yeah... Crazy dream, uh-huh... Anything I wanted to know... Anywhere Ineeded to go... Trebuie să fie vreo medaliată olimpică. Olimpicilor li se fac toate chefurile. Apoi, mă uit mai atent, și recunosc pupilele brune ca tutunul, recunosc ochii în care strălucește o forță ciudată, plictisită, dezamagită parcă... Ciocănind din tocuri. Observ că are picioarele de la glezne în sus foarte subțiri, aproape osoase, dar ciorapii nylon îi dau un fel de carnație artificială. Zveltă, cu o față îngustă, cu un nas drept
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
trebuit să vorbesc? Ce mi-a trebuit? Deodată, pe covorul care acoperea culoarul avionului, pășește cineva spre mine. Fratele meu, pe care nu l-am văzut de treisprezece ani. își face apariția atât de brusc încât culoarul avionului începe să strălucească de o lumină ciudată, și toate amănuntele ființei lui strălucesc și ele: bărbia, obrajii, mâinile, ochii... Fratele meu stă în fața mea, pe culoarul avionului, uitându-se lung la mine, și știu că în câteva secunde va dispărea din nou. Așa că
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
care acoperea culoarul avionului, pășește cineva spre mine. Fratele meu, pe care nu l-am văzut de treisprezece ani. își face apariția atât de brusc încât culoarul avionului începe să strălucească de o lumină ciudată, și toate amănuntele ființei lui strălucesc și ele: bărbia, obrajii, mâinile, ochii... Fratele meu stă în fața mea, pe culoarul avionului, uitându-se lung la mine, și știu că în câteva secunde va dispărea din nou. Așa că îi spun în gând: nu pleca așa repede! Stai puțin
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
pe masa de operație, iar tu, lumina din care se-aude plânsetul meu. Ca și cum aș mânca hârtie Otrăvuri în doze ca pentru elefant mi s-au dat, amestecate cu grefe, pentru a mă păcăli, înainte ca lama cuțitului să-mi strălucească în față și să treacă prin lăuntrul meu. Doar lapte cu vitamine beau și le simt ca și cum aș mânca hârtie. Nevăzute degete divid celulă după celulă într-o progresie geometrică, până acestea pierd armonia întregului: uită izvorul din care curg
Poeme pentru Odette by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7540_a_8865]
-
că aș fi spionată prin binoclu sau prin cătarea unei puști nu mă părăsea. Un al șaselea simț îmi spunea că ceva nu este în regulă. Un freamăt ușor îmi ajunse la urechi. Am ridicat neliniștită privirea. Florile din curte străluceau multicolor în lumina soarelui de iulie și doar frunzele nucului se legănau încet deasupra grădinii. Am vrut să plec, dar ceva parcă mă pironise pe mozaicul terasei. Nu puteam să-mi dezlipesc privirea de la copac. Și, dintr-odată am înțeles
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
păsări, așa că l-am lăsat să mă privească în voie. Era mare, arăta ca un cocoș din curtea noastră. Mi-am întors privirea spre el pentru că stătea nemișcat și am simțit cum fiori reci mă învăluie. Smocul alb de pe cap străluci o clipă ca și cum ar fi fost nins. Altceva nu mai știu, pentru că, pe nesimțite, sub mine, apa năvalnică a săpat o văgăună neagră. Malul s-a surpat și ochii corbului mă trăgeau tot mai adânc spre fundul râului. Mă rostogoleam
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
și de frig. Eram încă în genunchi când m-au înconjurat corbii. Cel mai puternic dintre ei s-a apropiat încet de mine. Mă privea fix, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva. Avea pe creștet smocul alb care strălucea rece, înghețat. Am întins mâna să mă apăr. Și-a desfăcut aripile de atac, când m-am prăbușit peste el. îl simțeam cum se zbate să scape dar, cu ultimele puteri rămase, îl apăsam în pământ, din ce în ce mai adânc. M-am
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
și în pumn țineam strâns o pană neagră... ...Mi-am revenit din amintiri când am văzut corbul care a ieșit din capcana crengilor mici ale gardului viu și, în salturi scurte, s-a îndepărtat clătinându-și capul puternic pe care strălucea un mic smoc alb. Era rănit, iar ghiarele și ciocul îi erau înroșite de sângele meu. Mă durea mâna și parcă și genunchii mă dureau, frisoane reci îmi străbăteau tot corpul. L-am recunoscut. Era corbul pe care îl lovisem
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
Doică fericirii căzute, Chiar dacă s-a apropiat de rană Și a rămas în cenușă gol. Văzând că trupul s-a împuținat Lacrimile începură să-și stoarcă sarea în mâinile, numai oase, ce-i acopereau ochii, în umbra lor ce încă strălucea. Amintirea ca puii căzuți din cuib tăcuse, Cerul abia mai lăsa câte o rază din începutul zilei, Inima nu-și mai învârtea roata, Fericirea i se uscase pe buze. Atunci a venit toboșarul ascuns Și a anunțat verdictul: Locul acesta
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]