326 matches
-
scris. 67 Pentru mai multe detalii privind compunerea, vezi cap. Condensarea ca procedeu de formare a cuvintelor. 68 Vezi TLG, pp. 232-234. 69 Deși această intenție nu era străină nici gramaticii tradiționale, ea devine prioritară în teoriile lingvistice de tip structuralist, funcțional și generativ-transformațional, cu deosebire în metoda de lucru a adepților analizei în constituenți imediați, care aplică și dezvoltă ideea saussuriană de sintagmă. 70 În lingvistica românească poartă denumirea de adjectiv pronominal. 71 Vezi, de pildă, George David Morley, Explorations
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
ceea ce a avut Gilbert în minte. Dimpotrivă, în introducerea cărții a notat de câteva ori cu mare mândrie că Machiavelli și Guicciardini sunt menționați în paginile următoare 19! Gilbert a împărtășit în mod explicit mai curând o abordare de tip structuralist 20. Ambiția să constantă a fost să "pună ideile lui Machiavelli și Guicciardini în contextul tendințelor majore ale politicii și istoriei", de aceea a fost destul de clar în privința metodei dezvoltate de Quentin Skinner și istoricii gândirii politice din așa numita
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
loro influenze fra le due guerre", în Renaissance Studies în Honor of Hans Baron, A. Molho și J. Tedeschi (eds), Sansoni, Firenze, 1971, pp. lxi-lxx. Geerken, John H., "Machiavelli Studies Since 1969", Journal of the History of Ideas, XXXVII, 1976. ---, "Structuralist Explanation în History", Journal of the History of Philosophy, XVII, 1979, pp. 309-318. Geertz, Clifford, "Ideology aș a Cultural System", în Geertz, The Interpretation of Cultures: Selected Essays, Basic Books, New York, 1973, pp. 193-233. Gilbert, Felix, To the Farewell Address
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Quentin Skinner and his critics, ediție îngrijita de J. Tully, Princeton University Press, Princeton, 1988, pp. 292-293, pp. 17-18. 21 Gilbert, Machiavelli and Guicciardini, p. 3; Skinner, "Meaning and understanding", cu precădere pp. 56-67. A vedea și J. H. Geerken, "Structuralist explanation în history", Journal of the history of philosophy, XVII, 1979, pp. 309-18. 22 Cf. C. Geertz, "Ideology aș a cultural system", studiu publicat în 1964 în Idem, The interpretation of cultures: selected essays, New York, Basic Books, 1973, pp. 193-233
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
lui John Laird, "include ceea ce cuvintele acestea includ și este preferabil fiindcă nu dictează calea pe care trebuie să se înscrie discuția" (1917, p. 8). Altfel spus, continuu să folosesc acest concept pentru flexibilitatea să hermeneutica. Criticii textualiști (fie ei structuraliști, fie din Noua Critică) ar susține, în acest punct, că numai realitatea textului merită investigată. Totuși, în cazul vizionarismului blakean, realitatea eului devine transparență și operanta atât la nivelul pre-creator (experiență vizionara care preceda elaborarea operei de artă), cât și
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ci și dintr-o necesitate logică evidentă. În această măsură, realismului tradițional îi lipsește ingredientul fundamental care face metoda științifică atât de utilă și de atractivă și, în consecință, nu este surprinzător faptul că prima modificare a succesorilor lui, realiștii structuraliști, nu a ținut atât de conținut, cât de metodologie: trecerea de la un set de explicații bazat pe istorie și justificat inductiv la unul mai abstract și sistematizat deductiv. Un asemenea efort, tipic științelor sociale moderne, a devenit evident în opera
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
structurii situației cu care se confruntă subiectul și modul cum transformă creatorul o situație printr-o serie de procese similare fenomenelor perceptive, după cum am prezentat anterior. În pofida accentului pus de gestaltiști pe structură, abordarea gestaltistă este foarte rar asociată curentului „structuralist”. Cel din urmă studiază structurile la care se face apel în anumite situații, care par că se propagă secvențial în mintea subiectului și stabilesc, astfel, reguli transsituaționale. Pe de altă parte, gestaltiștii evidențiază structurile prezente în cadrul situației, mai curând în
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
reguli transsituaționale. Pe de altă parte, gestaltiștii evidențiază structurile prezente în cadrul situației, mai curând în interior decât în exterior sau în afară, ce se propagă „direct din inima gânditorului către nucleul obiectului sau al problemei sale” (Wertheimer, 1945, p. 236). Structuraliștii - care ar putea fi, de asemenea, denumiți construcționiști, specialiști în epigenetică sau dezvoltare - se înrudesc cu gestaltiștii, cu excepția deosebirii majore evidențiate mai devreme. Într-adevăr, lui Piaget îi plăcea să afirme că a fost pe punctul de a deveni gestaltist
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Într-adevăr, lui Piaget îi plăcea să afirme că a fost pe punctul de a deveni gestaltist înainte de a descoperi problematica dezvoltării. Probabil se poate spune că Wertheimer intenționa să aprofundeze un număr mai mic de probleme sau situații, în timp ce structuraliștii, fiind mai preocupați să descopere norme universale, au trebuit să cerceteze mai multe probleme ce aparțin categoriilor (spațiu, timp, cauzalitate, întâmplare). Bineînțeles, principala deosebire constă în faptul că Piaget era interesat profund de problema dezvoltării, în timp ce gestaltiștii, cu metafora-nucleu fundamentată
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
că acesta constituie tocmai centrul de atenție și principala noastră preocupare în abordare metodei studiului de caz și a sistemelor de dezvoltare. Interesul nostru față de procesul creativ necesită o privire scrutătoare asupra fiecărui caz în parte. În timp ce Piaget și alți structuraliști probabil că au neglijat contextul mai larg de dezvoltare a persoanei, am considerat necesar și incitant să îi acordăm atenția cuvenită - fără a pierde însă din vedere preocuparea față de întrebarea: cum reușește un individ să fie creativ? Și trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
creativity”, Creativity and Innovation Yearbook (pp. 121-126), 1, Manchester Business School, Manchester. Martindale, C. (1989), „Personality, situation, and creativity”, în R.R.J. Glover și C.R. Reynolds (eds.), Handbook of creativity (pp. 211-232), Plenum, New York. Maslow, A.H. (1963), „The creative attitude”, Structuralist, 3, pp. 4-10. Mayr, E. (1982), The growth of biological thought, Belknap, Cambridge, MA. Milgram, R.M. (1990), „Creativity: An idea whose time has come and gone?”, în M.A. Runco R.S. și Albert (eds.), Theories of creativity (pp. 215-233), Sage
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
un ecou intelectual important în Hexagon o constituie studiul formelor (și derivatelor) simbolizării (urmîndu-l pe Jacques Lacan și preluînd principiile analizei secunda-rizării și ale celei de-a doua topici din opera lui Sigmund Freud; pot exista, de asemenea, legături cu structuraliști ca Roland Barthes, Claude Lévi -Strauss sau Michel Foucault). Unul din reprezentanții cei mai străluciți ai acestei școli de gîndire este Dany-Robert Dufour, director de program la Colegiul Internațional de Filosofie 5. Acest autor propune, completînd cărțile lui Bernard Stiegler
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
ci prin referire la cadrul cultural al societății din care fac parte. Pe aceeași direcție merg scrierile lui Claude Lévi-Strauss despre structurile culturilor orale sau tradiționale, ale relațiilor de rudenie sau despre ceea ce el definește drept ,,gîndirea sălbatică'', deși antropologul structuralist refuză să perceapă în activitatea mitică doar caracteristici sincretiste și fuzionale. ,, Departe de a fi, așa cum s-a susținut adesea, opera unei "funcții fabulatorii", cu spatele întors realității, miturile și riturile sînt în primul rînd valoroase prin aceea că păstrează
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
control, o organizare a metodei plecînd de la un material grafic (fotografii, desene)", subliniază autorul (Moliner, 1996, p. 78). 3. Scheme cognitive de bază 3.1. Conectori ai elementelor de reprezentare Modelul schemelor cognitive de bază (SCB) se sprijină pe principiul structuralist conform căruia o reprezentare poate fi caracterizată în termeni de elemente și de relații (Flament, in Abric, 1994, p. 37; Rouquette și Rateau, 1998, p. 57). Aceste elemente minimale ale unui sistem sociocognitiv, calificate drept "cogneme", sînt clase de idei
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
caz, putem distinge între "calcule" mai mult sau mai puțin lungi, urmate sau nu de concretizări "acționate", colineare, apropiate de elaborarea reprezentațională. Schimbarea structurală a unei RS se confirmă atunci cînd un element central devine periferic sau invers. În opinia structuraliștilor, supraactivarea unei părți a SP, din motive ideologice, de influență sau circumstanțiale, nu implică o transformare a unui astfel de sistem. În opinia lui Rouquette și Rateau (op. cit., p. 115) sau a lui Guimelli (1999), factorii externi, de mediu, și
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
Linguistica XXXV/1-2, pp. 11-40, Berlin, Mouton de Gruyter Van Dijk, Teun (2000), Ideology A Multidisciplinary Approach, London, Thousand Oaks, New Delphi, Sage Publications Van Leeuwen, Theo (2005), Introducing Social Semiotics, London, New York, Routledge Van Wolde, Ellen (1996), "Relating European Structuralist Semiotics to American Peircean Semeiotic", în Vincent M. Colapietro & Thomas M. Olshewsky (editori), Peirce's Doctrine of Signs Theory, Applications, and Connections, pp. 339-349, Berlin, New York, Mouton de Gruyten Vlăsceanu, Mihaela (1999), Organizațiile și cultură organizării, București, Editura "Trei" Vlăsceanu
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
de l’Association Guillaume Budé, Paris, 5-10 aprilie 1968, Les Belles Lettres, 1969: despre clinamen, simulacre, fizica zeilor, prietenie, senzație, discontinuitate, cunoaștere, scepticism, dialectică și alte subiecte, dar și despre interpretările făcute de Horațiu, Lucrețiu, Montaigne, umanism, Saint-Evremond, Gassendi, Kant, structuraliști (!). Reprezentativ pentru genul colocviului: și mai rău, și mai bine, multe comentarii, câteva intuiții, o mulțime de compilatori, o mână de cercetători care au găsit ceva... Lucrare evident învechită, dar utilă pentru indicațiile și pistele pe care le oferă. * ** Alături de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
acționa din interiorul mafiei cafelei, dar cu o atitudine de fecioară care nici usturoi nu mâncase, nici complexe că i-ar mirosi în vreun fel gura nu are. - Lectura descoperă arheologia lumii văzute. Dacă ar fi să le dăm crezare structuraliștilor, un loc structurează o lume. Ceea ce este exotic, natural, rămas în afara focului ultracivilizator care uneori și usucă nu numai simplifică viața oamenilor, atrage atenția mai ales acelora înfipți în civilizație. Cititul este o specie a călătoriei. În loc să îți iei picioarele
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
îndoială, unul dintre cei mai importanți sociologi ai secolului XX. Pornind de la antropologia înrădăcinată în tradiția lui Durkheim, Mauss și Claude Lévi-Strauss, a construit o concepție sociologică ce a fost calificată drept structuralist-genetică sau structuralist-constructivistă. Etichetat drept marxist, durkheimian sau structuralist, Bourdieu a respins orice înregimentare paradigmatică, subliniind că obiectivul sociologiei sale este înțelegerea concomitentă a subiectului și a structurii, fără a pleca de la premisa priorității uneia în raport cu cealaltă. Contribuțiile sale din ultimele decenii au schimbat dramatic modul de înțelegere sociologică
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
de șosete? Ah, erau chiar aici. Bineînțeles, ascunse sub tavă așa dispărea mereu totul, cînd te apucai să cauți ceva.). Și pregătirea narațiunii este importantă în romanul cu narațiune personală. După cum arată Stanzel în Teoria narațiunii de mai tîrziu, remodelată structuralist, astfel de incipituri narative sînt marcate de utilizarea etică (Harweg) a deicticelor și a pronumelor personale: modul reflector, în care un personaj reflector apare în locul naratorului care intermediază, organizează textul narativ în jurul conștiinței sau și mai bine: în jurul centrului deictic
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care doi sînt deosebit de semnificativi: organizarea conținutului, adică a poveștii, și structura romanului, bazată pe anumite forme narative fundamentale. Analiza sistematică a structurii unei narațiuni, alcătuirea sa din motive fundamentale și mituri arhetipale, a fost în mare măsură stimulată de structuraliști precum Vladimir Propp și Claude Lévi-Strauss. Rezultatele acestei abordări, oricît de interesante ar fi ele, nu pot fi corelate cu teoria mea, dar să sperăm că acest lucru va fi posibil la un moment dat. În consecință, mă voi concentra
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care se întind între două tipuri de situații narative. Vezi Cohn, "The Encirclement", 163, diagrama II, și 179, figura 2. 134 Pentru sensul opozițiilor binare mai întîi pentru lingvistică și apoi pentru teoria literară de orientare structuralistă, vezi Jonathan Culler, Structuralist Poetics. Structuralism, Lingusitics, and the Study of Literature, Ithaca, N.Y., 1978, 14-16. O introducere în diferitele concepte operaționale structuraliste poate fi găsită în Jürgen Link, Literaturwissenschaftliche Grundbegriffe. Eine programmierte Einführung auf strukturalistischer Basis, München, 1974. 135 Doležel, "The Typology
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
foarte grav, la momentul acelei semnări ce a reprezentat un blestem în ochii lui Dumnezeu; dar astăzi acest acord este încă și mai grav. De ce? Pentru că poporul italian de atunci era „solidar” - în sensul pe care îl dau acestui cuvânt structuraliștii - cu Biserica. Iar aceasta, pentru a se bucura din nou de dragostea pierdută a poporului, își putea permite luxul „cinic” de a trece peste rușinea Fascismului. Dar astăzi poporul nu mai este solidar cu Biserica: lumea rurală, după circa paisprezece
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
culturilor populare țărănești, de culturile populare urbane. Este de neconceput, de exemplu, un studiu precum cel dedicat de Lévi-Strauss unor mici popoare sălbatice - izolate și pure - despre poporul din Napoli. Impuritatea „structurilor” culturii populare napolitane este menită să descurajeze un structuralist care, evident, nu iubește istoria cu confuzia sa. Odată ce a identificat „structurile” unei societăți în perfecțiunea lor, el și-a epuizat setea de reordonare a cognoscibilului. „Structurile” culturii populare napolitane nu pot fi reduse la nici o perfecțiune. Un mic popor
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
capricii de moment, ci opțiuni impuse de structuri ale discursului și anticipate de întreaga strategie textuală, ca elemente indispensabile ale construcției operei ca atare"50. Principiul intern de construcție al istoriei literare este temelia teoriilor novatoare cu privire la parodie aparținându-le structuraliștilor 51 și post-structuraliștilor. Pentru început grupați în "noua critică", și ea parodiind tradiția prin titluri precum Noua critică sau noua impostură a lui Raymond Picard, 1965, ori Pentru ce noua critică, din 1966, a lui Serge Doubrovsky, aceștia își propuneau
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]