204 matches
-
curțile dorului), elementele de bestiar și peisagistică vitalist-mitice, cu accente de fantastic folcloric. C. cultivă tema străbunilor, a obârșiei, tinzând spre cristalizarea identității eului liric. Cartea anotimpurilor (1976) e o scriere „pentru copii”, în care răzbat pe alocuri unde de suavitate sau scânteieri ludice. În Adalbert Ignotus, ciclu baladesc despre un ciudat personaj, „păstor” peste mărunte sălbăticiuni, discursul poetic, de o calofilie discretă, etalează o prețiozitate livrescă și se desfășoară într-un zumzet metaforic, cu ocultarea sau evanescența tramei narative. Al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286143_a_287472]
-
Sibiu, 1998; Lacul de jad - The Lake Carved in Jade, ed. bilingvă, tr. Mircea Ivănescu, Sibiu, 1999. Repere bibliografice: Mircea Ivănescu, Titus Andronic, T, 1974, 2; Titu Popescu, Titus Andronic, „Diminețile rituale”, F, 1980, 9; Ioan Mariș, Titus Andronic, poetul suavităților naturale, „Tribuna” (Sibiu), 1994, 7 octombrie; Ion Cristofor, Poezia ca asceză, TR, 1995, 9; Daniel Deleanu, Titus Andronic, „Ninsorile de aproape”, „Rostirea românească”, 1997, 5-7; Al. Florin Țene, Titus Andronic, „Vocea liniștii”, CRC, 1998, 9; Radu Patrichi, În căutarea liniștii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285362_a_286691]
-
propria-i icoană, iar laptele se face glas și umbră. Un spațiu narcisiac, în care sămânța leagă pământul de gurile cerului, privirea devine cordon ombilical ce leagă materia de semințele ei și unde fructul, miezul, măduva, lacrima roditoare, sfiala agresivă, suavitatea egofilă ori maternă, tremurul, energia domolită în peisaje mentale și senzualismul surdinizat cu voluptate reprezintă treptele vindecării de sine prin nevindecarea lucrurilor. Cam așa s-ar exprima critica tematistă, „richardiană” despre debutul lui U. Vindecările indicau preferința pentru microcălătoria în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
obosească ochiul. Ciudat e că, până la urmă, obstinația stilistică se traduce în ceva insolit și aproape voios, în orice caz, de o decorativitate exultantă. O cercetare mai atentă te obligă să iei seama la darul de constructor al motivului, la suavitățile impresiei și nu în ultimul rând, la talentul de colorist.” (Tudor Octavian) Opriș Gheorghe 1912 - 2008 Pictor ,,Am pornit de la ideea de a scoate din uitare evenimente istorice din comună și din județ, la unele am participat, pentru zugrăvirea altora
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
afară e văzută în oglinda diafanului, sufletul pare sorbit de „vârtejuri diafane”, vertebrele trupului tânăr luminează ca niște faruri cosmice și, pe aceste câmpii aeriene, îndrăgostiții aleargă cu mâinile transformate în spițe solare. O stare incantatorie și o aglomerare de suavități inefabile, o beție albă a simțurilor caracterizează aceste „jocuri de-a sfiala”: „spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi/ și ți-aș săruta talpa piciorului / nu-i așa că ai șchiopăta puțin după aceea / de teamă să nu-mi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Dumnezeu cad în călimarul poetului". Arghezi e un poet nereligios care se opune zădărniciei și morții. Transcendența argheziană este o transcendență goală, iar imaginile tăcerii, nepătrunsului sunt imagini ale absenței. Impresionează în creația sa combinația expresie crudă și rafinament, "surprinderea suavității sub expresia de mahala" ( G. Călinescu). Realismul și grotescul se întâlnesc în spațiul fantastic. Arghezi este un hiper-rafinat și adamismul său trebuie înțeles din această perspectivă, și nu de pe poziția unei mentalități primitive care aruncă o privire pură asupra lumii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
zăvoare, mucigai, din care nu lipsește totuși frumosul, o frumusețe recuperată prin vis sau amintire. Lumea închisorii este lumea valorilor confuze, poartă stigmatele răului: răul și urâtul sunt conjuncturi ale destinului. Sub expresia de mahala este surprinsă "duioasa ilaritate", "grotescul", "suavitatea", "mirosul argotic", amestecul seriozității cu bufoneria. Poezia Flori de mucigai deschide volumul omonim reprezentând o altă artă poetică argheziană, care exprimă efortul creator al artistului în vederea realizării artei. Poezia este rezultatul harului divin și al neliniștii artistice. În titlul Flori
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
simplissimei flori face parte din volumul Ce aude unicornul și exprimă relația eului liric cu lumea. Adresîndu-se elogios, eul liric privește cu detașare, ca unul care înțelege mersul lucrurilor simple. Titlul desemnează specia tradițională oda, iar metafora "simplissimei flori" semnifică suavitatea și invită la contemplație pe tema temporalității. În acest poem există două planuri: a. planul ființei în devenire; b. planul ritmului temporal. În primul plan, metafora vegetală "păpădia" trimite la sensuri existențiale, între etern și perisabil. Această idee poetică este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
bată-i vina", "acu-i acu", la fel și rimele din termeni populari. Impresionând printr-o "expresie intelectualizată" (T. Vianu), cu reverberații filosofice, Eminescu ajunge la virtuozități verbale (rimele culte, rezultate prin folosirea numelor proprii: "Menelaos/adaos, / Istaspe/ oaspe"), la suavitatea melancolică, la armonie și la fantezia detaliului. Prin reluarea temelor, obține de fiecare dată: efecte de sunet, mișcare, culoare, iar supratema (tema timpului, a permanentei deveniri) revine obsedant, în ton elegiac. În poeme, omul este cuprins în spectacolul cosmic, în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
bucovinean, ștergar”). Regionalismele (burdujel, malaiște, lăicer, calamăr), interjecțiile și exclamațiile naiv admirative („Măi și măi, crește aurul în clăi” sau „Ce muiere, măi, și luna”) sunt destul de rare, iar „tonul țărănesc silit” (G. Călinescu) are rostul de a întrerupe aglomerarea suavităților. Și în versificație tiparul folcloric face loc unor rafinate experimente („Pe ogor de malaiște,/ Sună boabele ca niște/ Bani de aur în chimir” sau „Năruie-te, năruie,/ Lutule, pe anii mei,/ Lună, codrilor de tei,/ Dăruie-te, dăruie”). Prin „stampe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
doar o discuție în termeni generali despre universul poetic? Greu de zis, în condițiile în care Tonegaru nu e unul dintre membrii grupării care să exceleze prin publicarea de articole polemice. Luna e iarăși motiv obsedant marcând decăderea, între candoare, suavitate și sugestie a prăbușirii, a degradării: "și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer". Nu e aici un dispreț al peisajelor lunare, ci un refuz al clișeizării literaturii. Poeții acestei epoci concep
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar de vise, decorul cu „îngeri” ai serii și „melodii albe”, în care „liniștea e de mătase brumată”, și evocarea iubitei moarte simbolizează suavitatea, evanescența trăirii. Într-o viziune originală, ușor hiperbolizată metaforic, este figurată făptura celei care nu mai este: „Vine încet și lin/ trupul tău: ninsoare”, „Ți-a rămas un fulg de nea necules / pe potecile gurii”, „Sufletul tău, fluier de mătase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
de metafizică, de pitoresc local. Peste oamenii aceștia vârtoși, neînduplecați, înrădăcinați în pământ, s-au succedat veacuri, fără să-i schimbe; au trăit repetitiv, fixați în cutume severe, sustrăgându-se noutăților; ageri, activi, rigizi, firești; stilul lor existențial se refuză suavităților, gingășiilor, concesiilor de orice fel. Nu atât oameni vechi, anacronici, cât arhaici, îndărătnici ca mentalități, mișcându-se într-un mediu rudimentar; nu atât misterioși (ca taciturnii lui Mihail Sadoveanu), cât refractari, netransparenți, păstrând sub măștile lor neutre gânduri ascunse. Nimic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
pur decorativ monoton și uscat, în schimb critica salută în Grădina lui Teocrit (1928) o „revenire la matca primei personalități” (Perpessicius). În forma fixă a sonetului se închid grație și senzualitate, capacitate de evocare și meditație, prospețime de expresie și suavitate de simțire; o apropiere de Duiliu Zamfirescu, poet al idilelor cu figurație păgână, nu pare lipsită de temei. R. nu își limitează activitatea literară la aceea de poet. El traduce Cântarea Cântărilor (1925), poezii de Goethe, piese de Sigbjörn Obstfelder
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289309_a_290638]
-
sufletul meu. Nostalgiile crepusculare, Aurel Leon le-a cules și le-a văzut, În mica mea odăiță, În spiritul Poetului toamnelor (catifelate, cuvânt ce aparține tot lui Aurel Leon, dar Teodor Tatos l-a uitat, n.n.) din „Dumbrava Minunată”. „Gingășia, suavitatea și poezia din acuarela lui Tatos”, a găsit-o Horia Lovinescu În tablourile mele (părerile dramaturgului figurează Într-unul din registrele de impresii la o expoziție Tatos, pe care a vizitat-o Într-o vară, n.n.). Departe de mine ideea
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
din simultaneități, unificând iubire și maladie, maternitate și aprehensiune a morții, cotidianul și ritmurile eterne. Efervescența, mobilitatea, gesticulația retorică, iluminările nu pot disimula anxietățile, nici răsucirile lăuntrice, spaimele, nostalgiile acute; însă, spre deosebire de lirica feminină de până atunci, nu șoaptele, nu suavitățile, nu resemnarea sunt caracteristice. Tumulturile acestui lirism, cu urcușuri spectaculoase, accentele în notă socială activă, revoluționară chiar, coborârile în mâhnire, toate comportă trăsături aspre, energice, într-o notă, s-ar spune, masculină. Simbolizare a verticalității, muntele e punct de observație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287622_a_288951]
-
și, am închis ochii strâns, strâns pâna la durere.. De undeva de sus, din Naos, mi s-a părut că începu să se răspândească, pe o mulțime de voci, ca un zvon ceresc, abia auzit... o corală antică, de o suavitate dumnezeească... „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți oameni și vă plecați...” Efectul asupra mea a fost de-a dreptul fantastic.. Pereții, micuței capele, parcă dispăruseră, încăperea prelungindu-se și lățindu-se... dincolo de spațiul real.. și, totul părea că plutește într-un
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
În 1982 obține titlul de doctor în filologie cu teza Barocul în literatura română. Debutează în 1969 cu versuri în „Tribuna” și editorial, cu ciclul de poezii Valea concavă în Caietul debutanților (1978), urmat de ciclul de poeme În neclintita suavitate dintr-un alt volum colectiv cu același titlu, apărut în 1979. Participă la redactarea tomului XI din Dicționarul limbii române (1982-1983) și colaborează la volumul De la N. Filimon la G. Călinescu. Studii de sociologie a romanului românesc (1982). Prima carte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287633_a_288962]
-
noi, Roberta!, București, 1989; Eroare de iarnă, București, 1990; Interior, București, 1998. Repere bibliografice: Ion Dodu Bălan, „Ard săniile”, RL, 1982, 24; Marcel Duță, Candoare și luciditate, SPM, 1983, 39; Marcel Duță, Poezie și devoțiune, ARG, 1983, 12; Victor Niță, Suavități romanțioase, FLC, 1985, 10; Cornel Mihai Ionescu, Paradoxele creației, RL, 1985, 15; George Muntean, Itinerarii nordice, RL, 1987, 25; Monica Pillat, „Cumințenia zăpezii”, ST, 1987, 7; Popa, Ist. lit., II, 544. A.N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288105_a_289434]
-
libere. Mai cu seamă cele mai vestite dintre aceste poeme [146], Rămăyana și Mahăbhărata, ne înfățișează concepția despre lume a inzilor în toată splendoarea și măreția ei, cu toată confuzia, neverosimilitatea fantastică și izbucnirile ei, precum și invers: cu grația și suavitatea, cu trăsăturile individuale fine ale sentimentului și sufletului acestor spirituale naturi vegetative. Fapte omenești legendare iau amploarea unor acțiuni ale zeilor întrupați, a căror faptă plutește acum incert [147] între natura divină și umană și, suprimînd limitarea individuală a figurilor
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
poporul indian nu poate sub nici o formă să mai dea dovadă de etică. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de frumusețile pe care le conțin poeziile lor. Poți fi cu ușurință sedus în judecata proprie asupra moralității indienilor de descrierea suavității, gingășiei și a fanteziei lor pline de sensibilitate și de frumusețe; trebuie să ne gîndim însă că și cele mai corupte națiuni prezintă aspecte care ar putea fi socotite gingașe și nobile. Există poezii chineze în care se zugrăvesc cele
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
spasmodic femela” (Aripă zburând pălmuită), poetul își povățuiește contemporanii, cu o ironie crudă, să evite măcar naufragiul moral definitiv, să nu se abandoneze blazării absolute. Stilistic, principalul caracter particularizant al structurărilor de tip modern rămâne violența. Știind să vehiculeze și suavități (câteva dintre sonetele de dragoste au o fluiditate aproape simbolistă), predicatorul „iubirii pe tunuri” preferă discursul impetuos, formularea brutală, caustică, cuvântul strident, expresia flagelantă, imaginea scandaloasă. Nici un poet român, de la Aron Cotruș încoace, nu îl întrece, și nici măcar nu îl
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
esenței - "sus" însemnând culmea din adâncul intim al sufletului 8 -, la fel cum din plante nu deslușim decât aroma, iar din albine zumzetul suav. Reducția e aici inclusiv o întoarcere a manifestării în amonte, până pe culmea defenomenalizării absolute. Aroma și suavitatea zumzetului nu ascund plantele, respectiv albinele, în nemanifestare; în curgere inversă manifestarea atinge nu doar esența pe care o arată ca esență nemanifestată în aparență; ceea ce se arată e chiar imaginea unei esențe neîntrupate în sensibil, care apare - ființează - înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și altfel de poezie decât numai de circumstanță, poezie adevărată, în linia discret elegiacă a unui Șt.O. Iosif, poetul ardelean cu a cărui sensibilitate a sa a fost asociată. Eugen Si mion i-a apreciat lirismul de transparențe și suavități retractile: „T. Utan este un timid și poezia este pentru el un joc cu por țelanuri fragile, o trecere printr-un câmp de flori, cu spaima enormă de a nu le strivi.“ Să adăugăm înnegurările, notele dra matice infiltrate acestei
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
șfiindț cu multă evlavie față de Ea. A PRIMEI ZILE DIN POSTUL MARE 26. Miercuri ș27 februarieț - La rugăciunea obișnuită, destul de bine, și ca de obicei, până la jumătatea ei, șapoiț mai departe, sporind mult până la capăt, cu multă evlavie, pace și suavitate spirituală; rămânând în mine apoi o evlavie neîntreruptă, pregătindu-mă în odaie, m-am încredințat lui Isus, nu pentru a mai primi confirmare în vreun fel, ci pentru ca dinaintea Preasfintei Treimi să se facă cu mine ceea ce e spre mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]