189 matches
-
toate obiectele și fenomenele din Univers. Câmpul de percepție al organelor de simț este limitat și tot limitat este evantaiul detectărilor posibile cu senzorii artificiali inventați. Așa cum până de curând razele ultraviolete, infraroșii sau cosmice erau ignorate, așa cum majoritatea particulelor subatomice nu erau cunoscute, tot așa mai pot exista clase de obiecte sau de manifestări care, deși prezente, să scape investigației științifice. Apoi, fiabilitatea receptorilor organismului nu este perfectă. Există un prag inferior și unul superior al intensității semnalului excitant, dincolo de
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
pe parcursul mai multor milenii. Tocmai datorită diferitelor sale schimbări carbonul este folosit cu mai multă precizie pentru a determina vârsta obiectelor sau osemintelor celor mai vechi. Opus carbonului, avem uraniul care, datorită mișcării foarte speciale a unora din particulele sale subatomice, este clasificat între elementele radioactive. În această calitate, el constituie un metal a cărui transformări sunt extrem de rapide. Aceste două exemple au ca simplu scop să arate că materia se schimbă în mod constant. De fapt, toate substanțele materiale sunt
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
deconstrui cosmosul și haosul, generând o „cosmogonie” a sfârșitului universului și al limbajului, o epopee care să cuprindă și să reordoneze, într-o mitologie poetică personală, întreaga memorie a universului istoric, fizic, uman (inclusiv universul anatomiei umane), universul atomic și subatomic: „după ce tot timpul s-a scurs amintirile mele sunt ale tuturor oamenilor” (palimpsest. net). Dacă impulsul generativ este unul prometeic, modernist, prin tematică Solaris aparține „canonului” postmodern, narațiunea apocaliptică (the apocalypse narrative, ilustrată de nume precum A.Burgess, R.Hoban
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]
-
sau realitatea creează conștiință) capătă răspunsul în concepția spiralogică: cunoașterea realității și conștiința realității sunt o dublă spirală simbiotică ce există ca o unitate indestructibilă. Materia, inclusiv organismele, reprezintă conglomerate moleculare, făcute din atomi, iar atomii sunt conglomerate de particule subatomice, ca protonii și electronii, care sunt formați din quarkuri, neutrino, gluoni, bosoni în care golul reprezintă 99,99999% din spațiu. Tot acest spațiu este traversat de energii. Energia este definită ca putere, iar unitatea ei de măsură este unitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
cărți” 3 . De asemenea menționează că formula E=m.c 2 era cunoscută anterior dintr-o lucrare publicată În 1904 a fizicianului austriac Friedrich Hasenöhrl (1874-1915). Teoria cuantică este o teorie fizică, care descrie comportamentul materiei la nivelul atomic și subatomic, fenomene pe care fizica newtoniană și electromagnetismul clasic nu le pot explica. Mecanica cuantică este unul dintre pilonii fizicii moderne și formează baza pentru multe dintre domeniile sale, cum ar fi fizica atomică, fizica stării solide, fizica nucleară și fizica
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
undă a particulei. Această funcție de undă are o valoare caracteristică pentru fiecare poziție x, notată Ψ(x), care este amplitudinea ca particula să fie În punctul x. „Una din legile fundamentale ale fizicii cuantice afirmă că un eveniment În lumea subatomică există În toate stările posibile, până când actul observării sau al măsurării Îl «Îngheață» sau Îl Țintuiește Într-o stare unică. Procesul este cunoscut din punct de vedere tehnic drept «colapsul» funcției de undă, În care «funcția de undă» Înseamnă starea
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
odată cu implicarea conștienței vii. Concluzia logică este că lumea fizică ar exista În starea ei concretă numai dacă noi suntem implicați În ea. „Un efect cuantic Înrudit [...] este posibilitatea nonlocalizării sau a acțiunii la distanță: teoria conform căreia două particule subatomice, aflate odată În imediata apropiere, par să comunice la orice distanță, după ce au fost separate” . Începând cu paradigma cuantică, cunoașterea devine prin excelență intervenție asupra realității. Mutația, În raport cu paradigma newtoniană, constă În faptul că, prin actul cunoașterii, subiectul intervine În
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
ne arată că fotonii se comportă În acest mod, logica sau-sau a rațiunii nu mai stă În picioare În lumea cuantică. ”Una din tezele de bază ale fizicii cuantice, propuse prima dată de Louis de Broglie, este că entitățile subatomice pot să se comporte fie ca particule (obiecte concrete, cu localizare bine stabilită În spațiu), fie ca unde (zone de influență difuze sau graniță, care pot curge prin sau pot interfera cu alte unde)” . În sprijinul acestei interpretări vine și
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
din Conștiința Divină presupune să accepți efectuarea unui salt cuantic (o deplasare din punctul A În punctul B, fără a trece prin etape intermediare, așa cum electronul sare de pe o orbită atomică pe alta, trecând parcă printr-o gaură de vierme subatomică), să accepți nonlocalizarea (comunicarea În absența oricăror semnale) și, de asemenea, să respingi așazisa ierarhie confuză (relațiile cauzale explicate În context circular). În al treilea rând, mesajul fizicii cuantice reprezintă evoluția conștienței, care ne va conduce la o capacitate tot
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
din nimic (creato ex nihilo). Fizica modernă explică faptul că actul de creație din nimic constă În transformarea energiei, invizibilă cu ochiul liber, așa cum prezentam anterior că: „Una din legile fundamentale ale fizicii cuantice afirmă că un eveniment În lumea subatomică există În toate stările posibile, până când actul observării sau al măsurării Îl «Îngheață» sau Îl Țintuiește Într-o stare unică. Procesul este cunoscut din punct de vedere tehnic drept «colapsul» funcției de undă, În care «funcția de undă» Înseamnă starea
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
luminii”. Aparenta contradicție dintre cele două aspecte, corpuscular și ondulatoriu, a fost eliminată Într un mod neașteptat care a pus În discuție chiar ideea ce stă la baza concepției clasice despre lumină - aceea de realitate a lumii materiale. La nivel subatomic materia nu este o certitudine Într-un anumit loc, ci mai degrabă prezintă „tendința de a exista”, iar evenimentele nu se desfășoară În mod cert la momente de timp bine definite și În moduri clar precizate, ci prezintă „tendința de
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
probabilistici. Un eveniment care se desfășoară la nivel atomic nu poate fi niciodată prevăzut cu certitudine; nu i se poate stabili decât probabilitatea de apariție. Analiza atentă a proceselor de observare În fizica atomică a condus la concluzia că particulele subatomice nu au sens ca entități izolate, ci numai ca intercorelări Între procesele de pregătire a experimentului și măsurătorile propriu-zise. Iată că teoria cuantică a relevat unitatea Universului arătând că lumea nu poate fi compusă din entități independente Între ele. Pe măsură ce
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
Atom pentru Pace. Werner Karl Heisenberg (1901-1976), fizician și matematician german, este autorul principiului incertitudinii în mecanica cuantică. Domeniul se impune și prin substratul filosofic. Aduce importante contribuții în fizica nucleului atomic, a feromagnetismului, a razelor cosmice și a particulelor subatomice. Ciclul de conferințe despre fizica atomică la Festivalul Niels Bohr de la Göttingen, din iunie 1922, joacă un rol important în orientarea studiilor lui Heisenberg. După ce își dă teza de doctorat pe tema turbulenței fluxului laminar, reușește să obțină o bursă
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
la mari distanțe și a existenței izolatorilor de curent. 104 Charles François de Cisternay du Fay (1698-1739), chimist francez care descoperă existența tipurilor de electricitate (pozitivă și negativă) și atracția dintre ele. Sarcina electrică este o proprietate a anumitor particule subatomice (ca electronii, cu încărcătură electrică negativă, și protonii, cu încărcătură electrică pozitivă) care se atrag când sunt de sarcini opuse sau se resping când sunt de aceeași sarcină. Atomul este electric neutru dacă numărul de electroni care circulă pe orbite
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
electroni care circulă pe orbite este egal cu greutatea protonului. Dacă un atom câștigă un electron, el se încarcă negativ (-1). Dacă pierde un electron, se încarcă pozitiv (+1). Grupul de atomi se numește ioni. Încărcătura electrică este suma particulelor subatomice exprimată în încărcătura (de -1, electron sau +1, pozitron). Înțelegerea modului de încărcare electrică permite înțelegerea comportamentului ionilor sau al moleculelor subatomice. Încărcătura electrică sau interacțiunea electromagnetică (responsabilă de forțele și câmpurile electromagnetice) este una din forțele fundamentale. Legea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
pierde un electron, se încarcă pozitiv (+1). Grupul de atomi se numește ioni. Încărcătura electrică este suma particulelor subatomice exprimată în încărcătura (de -1, electron sau +1, pozitron). Înțelegerea modului de încărcare electrică permite înțelegerea comportamentului ionilor sau al moleculelor subatomice. Încărcătura electrică sau interacțiunea electromagnetică (responsabilă de forțele și câmpurile electromagnetice) este una din forțele fundamentale. Legea lui Coulomb stabilește că mărimea forței de respingere dintre două particule este invers proporțională cu distanța dintre ele. Mișcarea particulelor într-un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
Ernst Ludwig Planck (1858-1947), fizician și muzician german de talent, cântă la pian, violoncel și orgă, compune poeme și opere. Este teoreticianul fizicii cuantice, pentru care primește Premiul Nobel pentru fizică (1918). Contribuțiile sale la fizica cuantică revoluționează înțelegerea proceselor subatomice. În 1900, Max Planck teoretizează existența energiei discrete a unei particule, pe care o numește cuantă. Singura experiență efectuată de el, propriu zis, este difuziunea hidrogenului printr-o foaie de platină încălzită. 191 Robert A. Millikan (1868-1953), fizician american, laureat
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
lumii 1. Louis de Broglie avea deci dreptate să spună că mecanica cuantică a reușit să mute „linia de demarcație între fizică și metafizică”. Evidențierea, în regim submicroscopic, a imposibilității determinării simultane a tuturor caracteristicilor de stare ale unui sistem subatomic - prin descoperirea în 1900 de către Max Planck (1858-1947) a cuantei de acțiune, urmată în 1913 de modelul atomic „paradoxal” propus de Niels Bohr (1885-1962) - a pus în discuție criteriile clasice de descriere a realităților fizice. La începutul secolului XX, fizicienii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
doar proprietăți corpusculare (recunoscute de mecanica clasică), ci și proprietăți ondulatorii (lungime de undă, respectiv frecvență). Această dualitate comportamentală, afirmă Bohr, nu poate fi sesizată simultan de același observator. Problemele ridicate de acest principiu se situează la nivelul descrierii fenomenelor subatomice, fiind astfel pusă în dubiu maniera determinist-intuitivă de reprezentare a lumii fizicii. Aceeași dificultate a fost ridicată și de W. Heisenberg prin formularea ecuației principiului de indeterminare (1927), care exprimă acut imposibilitatea determinării precise, cu ajutorul aparatelor de măsură, a poziției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dubiu maniera determinist-intuitivă de reprezentare a lumii fizicii. Aceeași dificultate a fost ridicată și de W. Heisenberg prin formularea ecuației principiului de indeterminare (1927), care exprimă acut imposibilitatea determinării precise, cu ajutorul aparatelor de măsură, a poziției unui electron în mediul subatomic, fără a degrada precizia cunoașterii vitezei sale. Altfel spus, localizarea strictă a undei asociate unei particule elementare nu poate fi simultană decât cu caracterul nedeterminat al vitezei acesteia. Totul revine la afirmarea imposibilității cunoașterii obiective a fenomenelor cuantice, datorată unei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ale unui câmp fizic, a existenței unei limite de separație între două obiecte fizice. Au contraire, școala de la Copenhaga pleda în favoarea unui alt regim de inteligibilitate, revelat de principiile fizicii cuantice: probabilitate, cauzalitate holistică, indeterminism, nonreprezentare intuitivă (spațio-temporală) a fenomenelor subatomice și, mai ales, nonseparabilitate a obiectelor unui câmp fizic (i.e. inexistența unei limite de separație). Pentru că acest conflict privitor la completitudinea aparatului teoretic al fizicii cuantice (tranșat ulterior prin invalidarea experimentală a inegalităților lui Bell, 1964) s-a iscat în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unei măsurări, vectorul de stare al unui sistem se colapsează într-un vector propriu al operatorului observabil măsurat. Ca și celelalte interpretări ale teoriei cuantice, interpretarea standard încearcă evitarea anumitor paradoxuri care apar atunci când este luată în considerare lumea particulelor subatomice. Problema este că ea ne pune în brațe legi indeterministe, non-localitatea, instrumentalismul și subiectivismul. Astfel, cineva care vede în fizică o aspirație de a produce o descriere adevărată a unei realități obiective, nu poate decât să fie nemulțumit cu interpretarea
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
fiind făcute posibile doar de abandonarea (adesea inconștient) punctului de vedere naturalist (Steiner 1998: 59-60). Argumentul său arată, în linii mari, astfel: 1. Când oamenii de știință s-au apucat pe la sfârșitul secolului XX să descrie lumea nevăzută a particulelor subatomice ei s-au văzut puși în situația de a ghici legile unor obiecte care nu joacă nici un rol în viața lor. Cum fac ei asta? 2. După Steiner, oamenii de știință au ajuns la legile atomice și subatomice ale naturii
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
a particulelor subatomice ei s-au văzut puși în situația de a ghici legile unor obiecte care nu joacă nici un rol în viața lor. Cum fac ei asta? 2. După Steiner, oamenii de știință au ajuns la legile atomice și subatomice ale naturii folosindu-se de analogii matematice (mai exact, de analogii matematice de ordinul doi, i.e. analogii bazate pe proprietăți ale descrierilor și nu pe descrierile înseși aceste analogii sunt irelevante pentru fizică). 3. Dar, "a te baza pe matematică
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
atitudine antropocentrică atunci când s-au apucat să descrie lumea particulelor cuantice.99 Cum afectează toate acestea discuția despre argumentul indispensabilității? În argumentul său, Steiner pleacă de la problema aplicabilității matematicii și conchide că succesul oamenilor de știință în descoperirea legilor lumii subatomice reprezintă o provocare puternică la adresa nominalismului. Dar am spus mai sus că naturalismul reprezintă un component important în argumentul indispensabilității. Astfel, argumentul lui Steiner poate fi privit și ca o provocare la adresa platonistului. Dacă vrea să-și susțină poziția, el
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]