146 matches
-
fi putut emite atare perlă genuină: "La opt ani, eram Rafael. Mi-a trebuit o viață întreagă ca să ajung să pictez ca un copil". Și tot numai el, diavolul absolutului plastic, jucîndu-se demiurgic: Cînd nu am albastru, pun niște roșu". Sublimități și cruzimi. Avînd imensa șansă a consemnării lor de către o providențială nepoată. (Sînt în căutarea unei astfel de nepoate.) 23 decembrie E minunat că seria de cocktail-uri mai mult sau mai puțin extravagante absolut necesare și ele, de vreme ce sub
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
somptuos și cu o vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații („întrebăciuni”) retorice și apostrofele învolburate se intercalează cu paragrafele analitice, cu buchetul lor de noime și de învățăminte. Dacă predicile, cu țesătura lor înflorată, vădesc o predispoziție de a plasticiza, fără ornamentație excesivă, ele
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
în fond, dar rafinată prin instrucție, cugetare și îndelungi voiajuri, lui C.-D. îi place să ironizeze și mai îngăduitor, și mai sarcastic, ceea ce nu-l împiedică, din când în când, să gesticuleze ca și cum ar fi însuflețit de emanația unor sublimități. Volubil și familiar, ușuratic uneori, „peregrinul transilvan” își dezvăluie, cu fiecare epistolă trimisă din țări străine, o fizionomie care, dincolo de expresia de încântătoare dezinvoltură, își are complexitatea ei. SCRIERI: Rudimentele gramaticii române, București, 1848; Peregrinul transelvan sau Epistole scrise den
CODRU-DRAGUSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
le întâlnim foarte des și prin care se recomandă, de obicei, cu un soi de euforie ce obnubilează inteligența și gustul, niște produse literare bastarde și fastidioase. Proza mare e prozaică, iar sublimul în proză nu se obține niciodată cu sublimități, ci numai cu cel mai acut și radical realism (vezi Balzac, Tolstoi, Dostoievski). Despre Craii de Curtea-veche am citit undeva că ar fi un „poem în proză”. Ce idee! Doar dacă dăm termenului de „poem” accepția sa etimologică de „creație
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
la o unitate contradictorie. „Înrădăcinarea teoretică” în ambele domenii a autorului însuși adaugă, din nou, plusul de dramatism și alertă, aventura dublului, „fisura, sfâșierea, rana” fiind descrise implicat și detașat deopotrivă. O altă trilogie, cea „particulară”, urmărește „destinul contradictoriu al sublimității”. Sublimul în estetică (1983) este treapta teoretică, axată pe devenirile conceptului de la retorică la poetică, de la clasic la romantic, de la rigoare la suplețe sau, altfel spus, sublimul estetic în Antichitatea greco-romană, în secolele XVII-XX. Următoarele două volume sunt aplicări la
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
al Nilului și până în Laponia, scriitorul surprinde îndeosebi tipurile umane: de la felahii egipteni copleșiți de o climă aparte și de sărăcia vieții, până la păstorii de reni din Norvegia, în nomadismul lor eroic, de neînțeles pentru central-europeni. Nu poezia „peisagiului”, cu sublimitățile masivelor montane, ale întinderilor nesfârșite de apă (văzute, de altfel, cu anxietate), ci aceea a diversității umane, a climatului cultural, a inepuizabilului realității, în care identitatea și alteritatea se războiesc necontenit, o neașteptat de modernă „poezie” a cotidianului face din
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
cotropit de nevroze. Între spleen și deznădejde, printre sonore indignări și mereu reînnoite suspine, el face amare spovedanii, invocând, înlăcrimat, „năluca” amorului defunct. Fecioara serafică din „vedeniile” medievale își dezvăluie adevăratul chip, de lascivă curtezană, avidă de plăceri, opacă la sublimitățile celui ce o adoră. Aruncând nepăsătoarei oțărâte reproșuri ce cad involuntar în (auto)parodie, îndrăgostitul părăsit de iluzii, luând o înfățișare „demonică” sau, cu aceeași afectare livrescă, mimând atitudini de „prinț poet” neînțeles, nu-și înfrânează gesticulația cabotină, nici febrilitatea
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
rană). Lirica erotică a lui T. este încărcată de o senzualitate voit brutală, violent indiscretă, permanent în dispută cu o gingășie aproape florală, iar misterul carnal pare învăluit de un sentiment mistic ce apropie versul de primitivitatea pură, grea de sublimități, a Cântării Cântărilor, din care aici ajung câteva ecouri. Acest contrast între expresia directă, aspră și delicatețe se află și în publicistica lui T., unde în același text pot sta împreună duritatea, polemica tăioasă, amărăciunea mergând până la sarcasm, gestul demascator
TURTUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
după cum va mărturisi mai târziu autorul în Revelații despre poezie (2001), unui „univers al purității și al candorii”, unui „lirism extatic-adolescentin”. Fapt constatat mai întâi de critică: Mircea Iorgulescu, în postfața antologiei O milă sălbatică (1983), folosește termeni precum „vocația sublimității și a extazului”, „poet al beatitudinii și deopotrivă al beatificării”, observând și că debutul coincide cu apogeul valoric al poeziei lui P. Primul volum are, într-adevăr, o ingenuitate a percepției senzorial-spirituale, o prospețime a imaginii care se vor pierde
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
livrești sunt puse mereu, din plin, la contribuție. În descrierea ambianței sau a personajelor (visătorul conte, însetat de absolut, baronul de Brinville, juisor cinic și amoral, nefericita actriță Aurélie, un „înger căzut”, încercată, ca și contele, de ardoare mistică pentru sublimități), scriitorul se folosește de foarte multe referințe, îndeosebi din domeniul picturii și al sculpturii. De altfel, în „Trompeta Carpaților” (1865), publică un studiu despre Theodor Aman, P. fiind unul dintre premergătorii criticii plastice românești. El s-a încumetat și în
PREDESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289004_a_290333]
-
căror transpunere în limba germană e reluată de Moses Mendelssohn, diferențele vorbind de la sine despre intențiile celor doi intelectuali. Replica învățatului din Dessau e colosală (rezultatul a 10 ani de muncă: 1772-1783), oferind Europei creștine o idee mai clară despre „sublimitatea poeziei laice a evreilor”. Traducerea lui Mendelssohn oglindește spiritul muzei orientale, dar și simțul estetic al unui cunoscător de excepție al limbii ebraice care avea să găsească notele corespunzătoare ale adevărurilor rostite de vechii evrei. Între cărțile de valoare scrise
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
de calități pentru care dicționarul are cuvinte, de însușiri externe; O iubire acordată ca un premiu pentru calități estetice, morale și intelectuale, o iubire pe care o poți justifica nu este iubire. 15. ... amorul nu este entuziasm estetic și moral. Sublimitățile astea clorotice n-ar putea explica tirania și demența lui. El este cu totul altceva. Este faptul fundamental al existenței, voința de a trăi sau, mai bine, de a nu muri (ceea ce, deși pare același lucru, e cu totul altceva
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai mult sau mai puțin castrați din natură; ori de "comuniunea dintre suflete", cum susurează androginii și ginandrii (traducere liberă: "Scumpă amică, sufletele noastre comuniază. Așadar, dezbracă-te!"), salvarea ar fi posibilă. Dar amorul nu este entuziasm estetic și moral. Sublimitățile astea clorotice n-ar putea explica tirania și demența lui. El este cu totul altceva. Este faptul fundamental al existenței, voința de a trăi sau, mai bine, de a nu muri (ceea ce, deși pare același lucru, e cu totul altceva
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
jinduite dar neformulate. Astfel ajungi la forma care transformă un univers palpabil, valabil numai pentru cei ce trăiesc în alt anturaj mai înalt, mai indiferent față de ceilalți până rămâi cu sentimentul tanatic mai apropiat conceptului de stare identificat cu pierderea sublimității și îmi vâri în țeastă sentimentul că sunt mult mai puternic, când eu sunt atât de slab. Am zdrobit în dinți un cârcel dulce-acrișor de la o plantă care mă vizitează. A rămas în urmă un gust confuz, de glucide
Sf?r?ire by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83730_a_85055]
-
într-o tainică reverie, iar eu am rămas interzis. S-a apropiat de mine, plutea... buzele-i strălucitoare îmi răvășeau ființa în adâncuri. Sângele înfierbântat plana cu tunete de duhuri înfuriate. Avea sânii ca două mere micuțe, rotunde, deosebite în sublimitatea lor, de o frumusețe sculpturală inclusă în tot trupul, tresăltând uniform și sigure pe ele. Mă sufocam, atâta perfecțiune nu mai întâlnisem. Nu-mi puteam desprinde privirea de la acei sâni parcă încorporați în acel trup desăvârșit și mi-am spus
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
că ar fi imun față de logica resentimentului. Pentru cei care nu mai cred într-un sens final al vieții, teodiceea recurge fie la violență ca etapă necesară în dialectica rațiunii istorice (Sartre și Benjamin), fie la invenția narcotică a unei sublimități sterile (Lyotard și Deleuze). Ambele propuneri - atât cea politică, cât și cea culturală - instrumentalizează sensibilitatea creștină față de problema „nedreptății” și a „marginalilor”. Cu toate acestea, răspunsurile reprezintă o parodie a binelui, rămânând la antipozii tradiției teologice ortodoxe. Violența dialecticătc "Violența
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tematizarea răului, care ajunge să fie tratat drept iluzie optică. Frumosul devine astfel un fenomen caduc. Constructivismul imaginației livrează - întocmai unor idola fori - pachete de abstracții într-un ambalaj de o perfecțiune aparent edenică. În locul asumării virile a suferinței, apofaza sublimității propune cultul evadării din real. Chinestezia contrastelor promite - vizual, tactil ori sonor - transgresiunea către ținutul nonreprezentării. Un asemenea proiect se cere, în chip firesc, lipsit de consecințe. Artistul nu mai este un vizionar, precum odinioară, ci creator de mode. Rupt
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
curioasă la un spirit Întemeietor. El nu mai pune hotare și nu mai arată disperarea de a nu ști cum să Înceapă. Interogația a devenit o subtilitate a stilului, o convenție rotită cu abilitate În versuri pentru a marca o sublimitate, o pasiune În grad maxim, incapabilă din pricina propriei ei forțe să se exprime. Refuzul expresiei devine o figură de stil. Văcăreștii abuzează de ea, cultivînd tăcerea, refuzul de a dezvălui un sentiment năucitor. Din această pricină și, negreșit, din altele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ca toți poeții din epocă, Heliade acordă mai mare prețuire realității literaturii decît realului propriu-zis. Căci obiectul trecut prin literatură este superior unuia rămas În afară, În sacra (altfel) natură. Natura este și pentru Heliade o sumă de piscuri, de sublimități: marea Învolburată, munții albiți de zăpezi, valea profundă, luna, soarele, cîmpul Înverzit etc. CÎnd se Întîmplă ca În raza de percepție a poetului să intre și lucruri mai modeste, grija lui este, atunci, să le schimbe statutul printr-un proces
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra obiectului: „Îngălato, Dezmățato, Uscățivo, Costelivo, Exclusivo”, căzînd, uneori, În savoarea vulgarității: „Se cățălesc ielele; Ielele, șoimanele, FÎțîie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frumoasă. Și faptele sînt alese totdeauna cu grija de a participa la ceea ce am putea numi figura spectaculosului așezat: fantastic ordonat, scenografie amplă, coerentă, concentrare de obiecte mărețe etc. Tendința lui Alecsandri este de a Încremeni Într-un tablou asemenea sublimități. Natura este, În orice caz, valorificată prin capacitatea ei de a produce peisaje grandioase (un grandios, repet, măsurat, un sublim care să nu pericliteze statutul obiectului!). În Mandarinul ochiul se plimbă, fermecat, de la podoabele costumului la turnurile hieratice ale pagodei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
exprimă În grad maxim răul veacului. În locul Seducătorului apare Logodnicul, acela ce aspiră spre o nuntă mistică. Heliade dă, cel dinții, acestei comuniuni o valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații. 21. Cu Anton Pann apare și critica erosului, adică morala erosului. O anume severitate față de femeie se observă, totuși, mai devreme În poezie. Amanții
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fi fost riscat să se așeze între două focuri înainte de a izola perfect cavoul Hagienuș. Gavrilcea chemă în șoaptă pe Pica din obscuritatea în care aceasta ședea, rezemată de zid, într-o emoție mută, greu de clasificat (sentiment greșit de sublimitate? frică?), și întinzîndu-i mâna îi dădu instrucțiuni: - Stai aici fără să te miști până se apropie agenții. Atuncistrigă-le să nu tragă. Spune-le că te-am sfătuit sau te-am adus cu sila. La revedere. Și Gavrilcea sări pe geam
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
creației personale", Panait Suflețel "crede în clasicități" fiind dominat de frică asemeni lui Don Abbondio, Conțescu "cunoaște lumea sub unghiul geologicului", Gonzalv Ionescu are noțiunea adevărului sub forma informației "științifice", Bonifaciu Hagienuș e "moralist, cunoscător al filozofilor greci" și al sublimităților eroilor lui Plutarh, dar oricât de erudit, un cinic și un laș, Dinu Gaittany și Maximilian Hangerliu "recunosc valorile genealogice", Tudorel, Gavrilcea, Carababă "au spasmul revelării lor prin forță, ei sunt din familia aventurierilor cu nuanțe, Tudorel de pildă reflectînd-o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Eminescu) reprezintă un evident regres estetic în raport cu literatura anterioară a criticului. Motivul principal al presupusului "eșec" l-ar constitui, în opinia recenzentului, neputința "de a ieși din sine" și "de a crea fictiv", adică lipsa de pătrundere psihologică: "Neîncrezător în sublimitatea altora, d. Lovinescu a găsit totuși o ființă în care trebuia să aibă încredere, și aceasta era propria persoană. Când, prin urmare, s-a coborât la mărturisire, în remarcabilele romane Bizu și Firu'n patru, maltratate de critică din socoteli
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]