153 matches
-
îi frământ cu ir de rouă și sfârcurile amândouă sub crâmpoțeala buzelor tu să îndemni fără zăbavă, să îi dezmierde cu săruturi sau sa-i alinte-n zbor de fluturi pe rotunjimi, gura hulpavă iar pe buric să pun pecetea tânjirilor de foc și miere cu mult râvnita mângâiere iar vintrelor să le cresc setea tainic buric, de piatră sân și sfârcurile-n piept arsură mă ispitesc, iar eu hapsân le sorb dulceața pe măsură *** alint, răsfăț și iar alint alint
IUBIREA de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1513 din 21 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377848_a_379177]
-
Via Ta, cu Afuzalină de mir, revărsată de la culesul Dintâi. Tremur în cuprinsul privirii Tale, ca o maramă pe fruntea Fecioarei ... Tainic Te simt în izvorul Luminii. Răsari pe prispa Dorului meu, ca un Luceafăr, ca o Lactee ! Prins în tânjiri de cicoare, mă cuibăresc în pleoapa Luminii Tale, încolăcit în nădejde. Doamne, picură-mi din Candela Ta, Dor, să-mi fie drag, să mă semeț în Tine și Mâna-Ti cu balsamul heruvim, să-mi învie petala de cais, din
CINSTIREA FECIOAREI MARIA ÎN SLOVA MARILOR POEŢI CREŞTINI (2) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1348 din 09 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377926_a_379255]
-
aflate în neîmpăcat conflict, această tensiune fiind permanent observată, consemnată și deplânsă de supra-eu, de conștiință. De aici, dorința de a ieși din existență, un fel de thanatofilie, de aici nevoia de uitare, de stingere a tuturor confruntărilor, de aici tânjirea spre Nirvana, explică și Eugen Dorcescu (p. 543). Poezia vine să confirme și ea cu argumentele ei: „Bătrânului/ i s-a făcut atât de lehamite/ de ziua/ ploioasă, de/ înfățișarea orașului,/ de piața duhnitoare,/ de semenii murdari, săraci,/ zbârliți, disperați
EUGEN DORCESCU: POEZIA CA EXISTENȚĂ REFLEXIVĂ – SĂVÂRȘIRE ÎNTRU DESĂVÂRȘIRE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1749 din 15 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372554_a_373883]
-
au găsit cavoul excepționalele colecții particulare. Felul în care e prezentat... documentarul dezvăluie fără tăgadă stima respectivului post t.v. pentru ignarii dictatori. Ce să crezi? O fi vorba doar de diletantismul postului sau de ceva mult mai grav: de tînjirea pioasă după trista epocă de aur?! Să revin deci, prin deja invocatul diletantism, la pomenitul catalog al pomenitei expoziții jubiliare. Diletantismul e nota dominantă a acestei redactări festiviste: inconsecvență în păstrarea parității datelor personale ale artiștilor expozanți, neglijențe inadmisibile în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
miște. La capătul unor mandate interminabile, mistificatorul cu permanentul lui zîmbet Divertis își bifează sistematic în hîrșita agendă partinică mai toate nesperatele vise. De ce nu l-ar bifa și pacesta: la braț cu Regele! (E aici, desigur, puseul psihanalizabil al tînjirii, măcar și în subconștient, a imundului activist la noblețea coroanei. Ar fi putut da lovitura și să rămînă personaj autentic al istoriei: să reinstaureze monarhia, să-i redea României statutul ei legitim, anulat brutal de invazia țării în care s-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fie de o altă făptură În travesti, fie de propriul chip (ca portret pictat sau privindu-se În oglindă), la rândul său deghizat ori nu, Împânzesc cu precădere literatura Renașterii târzii și mai ales cea barocă. Toate sugerează nostalgii androgine, tânjiri după unitatea pierdută a făpturii umane. „Nu trebuie să ne mire așadar constatarea că dedublarea și inversarea sunt folosite constant În literatura de imaginație. ș...ț Inversarea și dedublarea ocupă Însă un loc de căpetenie mai ales În literatura romantică
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
a lui Vasile Pârvan. Am scris de mai multe ori despre această minunată ființă. Niciodată nu am fost mulțumit de cum am scris despre dânsul. Poemul eseu Vasile Pârvan - Stâlpul mi se pare insuficient, iar Elegia a doua, Getica, numai o tânjire de a înțelege măreția avertismentului său istoric”. Elegiile au mai multe simboluri decât recunoaște autorul lor. Critica literară s-a arătat puțin reticentă, o parte a ei chiar ostilă față de această poezie care renunță la formele tradiționale de seducție. Va
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Galați, 1991; Cu viii și cu morții laolaltă, București, 1991; Leoaică tânără, iubirea, îngr. Dumitru Udrea, București, 1991; Argotice (Cântece la drumul mare), îngr. și pref. Doina Ciurea, București, 1992; Dedicații (Poeme inedite) (în colaborare cu Gheorghe Tomozei), Ploiești, 1992; Tânjiri către firesc, pref. Aurel Covaci, Iași, 1993; Leoaică tânără, iubirea, îngr. și postfață Alexandru Condeescu, București, 1995; ed.2, București, 2002; Cărțile sibiline, îngr. și pref. Constantin Crișan, București, 1995; Poezii, îngr. și introd. Ștefania Mincu, Constanța, 1997; Fel de
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
care o definesc nu sunt vigoarea ori energetismul expresiei, nici capacitatea de a exalta, ci, dimpotrivă, contemplația, reflecția ori reveria potolită, detașarea afectat resemnată și chiar ironia hâtră, drapată înșelător sub semnalele morozității. Versurile par cuprinse de o atmosferă de tânjire difuză și de apăsarea unui regret neexplicitat, referitor, probabil, la intense combustii dejucate sau amânate de adversitățile contingentului. În relație cu lirica anterioară, la V. viziunea sămănătoristă sau neosămănătoristă și inventarul aferent sunt revizitate cu amendări polemice, iar universul sufocant
VANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
abis de moarte / din neant coboară noaptea o voce în mine”. Nu lipsesc nici sintagmele stănesciene: „va veni o vreme când viața ta te va muri pe îndelete”. Cuvântul își duce existența între eu și lucruri, este un semn al tânjirii după forma concretă a rostirii sau a scrierii: „Orice cuvânt abia însăilat își ademenește deja umbra / și totul se îmbină în vârtejul drumului nostru întors / ori poate dumnezeu vrea / ca setea-ne întru tânjire / să-l devină aievea?” SCRIERI: Poemele
ZANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
și lucruri, este un semn al tânjirii după forma concretă a rostirii sau a scrierii: „Orice cuvânt abia însăilat își ademenește deja umbra / și totul se îmbină în vârtejul drumului nostru întors / ori poate dumnezeu vrea / ca setea-ne întru tânjire / să-l devină aievea?” SCRIERI: Poemele Nordului, București, 1984; Un străin în bârlogul lupului, Brașov, 1993; Elegiile din Regensburg, Târgu Mureș, 1994; Euroblues, Sibiu, 1995; După-amiază cu branduardi, Brașov, 1997; La cumpăna dintre milenii, München, 1999; Ziduri orfane, Leonberg, 2000
ZANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
dintr-o biografie expurgată de anecdotică. Se zbate în versurile lui o energie vitală debordantă; vocația poetică e trăită ca o nevoie imperioasă de fapte cu țel nebulos; un neastâmpăr obscur nu-și află cauza și se transformă adesea în tânjire dureroasă. Dezrădăcinarea sufletului rural prin cultură capătă o expresie inedită, adecvată epocii și experienței istorice noi, devine o nostalgie existențială a vieții fruste în mijlocul naturii. OV. S. CROHMĂLNICEANU Adevărata carieră a prozatorului Zaharia Stancu începe abia în 1948 cu romanul
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
TR, 1989, 3; Monica Spiridon, Ucenic la clasici, CL, 1989, 1; Nicolae Manolescu, Ecuatorul și polii, RL, 1989, 35; Spiridon, Melancolia, 100-148; Velea, Interferențe, 69-71, 77-79; Lovinescu, Unde scurte, I, 208-209, 254-257, 313-316; Maria Vodă Căpușan, Marin Sorescu sau Despre tânjirea spre cerc, Craiova, 1993; Mănucă, Analogii, 216-221; Cristian Stamatoiu, Cariul din „limba de lemn”, Târgu Mureș, 1995; Maria-Ana Tupan, Marin Sorescu și deconstructivismul, Craiova, 1995; Marian Barbu, Aspecte ale romanului românesc contemporan, II, Craiova, 1995, 138-154; Nițescu, Proletcultismul, 333-334; [Marin
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
de vrajă în plimbările sub „clar de lună”, dar tot ea îl supune la „tortura” îndoielilor și a geloziei, urmate de jalea „despărțirii”. Sunt trăiri ce induc, pe alocuri, o cadență de romanță („Iubita mea, îți mai aduci aminte?”). Înduioșări, tânjiri, efuziuni, toate exprimă o stare emoțională ce se sustrage rigorilor lirismului imperturbabil, izvorând din ceea ce poetul însuși numește „inima mea caldă”. Numai atunci când, aidoma parnasienilor, își vede iubita înveșnicită prin grația cuvântului sculptat cu scumpătate, P., cel care se iluzionează
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
pacienților lui Freud (la Hammett), sau una difuză, reprimată, amânată, surdinizată de pudibonderiile pline de farmec ale personajului (la Chandler), e mai puțin important. Important e că eroii se înfățișau ca oameni întregi, cu dorințe și frustrări, cu pofte și tânjiri, cu ambiții și eșecuri. Philip Marlowe este un produs al polemicii necruțătoare cu figurile emblematice ale literaturii polițiste de până la el. Nici măcar vărul său primar, Sam Spade, protagonistul lui The Maltese Falcon, al lui Hammett, nu-i seamănă prea mult
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cu abilitate - însă doar până în clipa când devine evident că partida a fost pierdută. Atunci, în singurătatea de ghețar a micului său apartament ori în recluziunea biroului prăfuit, învechit și deprimant, masca se sfâșie, durerea țâșnește și tristețea acoperă totul. Tânjirea lui Marlowe nu are un obiect precis și, prin urmare, nici soluțiile nu sunt la îndemână. Alcoolul e doar o ocupație de tranziție între două căderi psihice, conștientizate sau nu. În ciuda acestor particularități, Marlowe nu intră în categoria nevroticilor care
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
visul ei secret (Graalul simbolic din propriul nume) nu poate fi împlinit în această lume. O lectură psihanalitică ar putea dovedi că există la Helen, pe tot parcursul dramei dominate de pasiune, sex și bogăție, o aspirație spre moarte, o tânjire inconștientă spre autopedepsire. Odată cu ofilirea sufletului, dispare și dorința de a supraviețui într-o lume care i-a luat libertatea de a fi ceea ce și-a dorit cu disperare să fie. Amenințată cu dezvăluirea identității reale, Helen Grayle se prăbușește
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
În cartea sa, De Lubac Îndrăznește să denunțe această fraudă teologică, făcând, Încă o dată, apel la vechii Părinți, care, după el, arată contrariul, adică faptul că „există În natura umană, ca atare, Întrucât este spirituală, o dorință, un apetit, o tânjire, care nu poate fi satisfăcută altfel decât prin viziunea Însăși a lui Dumnezeu față către față”. 1947-1959. Articolul lui Daniélou din Etudes avea să Încingă spiritele, mai cu seamă ale tomiștilor, care fuseseră vizați În câteva rânduri de către iezuit. Imediat
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
ca toate marile mișcări de acest fel, a adus nenorocire și disperare, succesele lui nu sunt limpezi, dar durerea ce-o naște În sufletul multora este incalculabilă, mai toate formele de existență personală par a fi discreditate și există o tânjire aparte după nonființă. Câtă vreme nu există viață etică și totul este turnat atât de barbar și cu atâta nepăsare În gesturi personale această stare trebuie Îndurată. Și există o tânjire aparte după nonființă. Poate e mai precis dacă spunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
existență personală par a fi discreditate și există o tânjire aparte după nonființă. Câtă vreme nu există viață etică și totul este turnat atât de barbar și cu atâta nepăsare În gesturi personale această stare trebuie Îndurată. Și există o tânjire aparte după nonființă. Poate e mai precis dacă spunem că oamenii vor să viziteze toate celelalte stări ale ființei Într-o stare difuză de conștiență, nedorind să fie ceva anume ci, În schimb, să devină comprehensibili, intrând și ieșind după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
e dispus să-și vândă sufletul, iar în cazul lui Alice și Irene prețul acesta era sfâșietor de mic. Ele nu voiau decât un bestseller și un rol într-o telenovelă. După care nu le mai rămânea nimic altceva decât tânjirea și diavolul, jinn-ul din sufletul fiecăreia dintre ele. Du-te dracului, i-a tăiat-o Irene. 7 Întotdeauna Alice și-a stabilit standarde mult prea înalte. În copilărie, ar fi putut să se mulțumească și cu o prietenă sau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
prieteni, apoi completă solitudine, o casă mai mare, apoi nici un fel de casă. În fiecare zi, Alice voia altceva; uneori nici nu știa ce voia, dar era sigură că nu avea acel ceva. Alice trăia într-o stare constantă de tânjire, sângele ei era întotdeauna cu un grad sau două mai cald decât ar fi fost normal. Când încerca să facă și cel mai simplu lucru, un lucru pe care orice femeie normală l-ar fi făcut fără nici o problemă, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
felul în care Mircea Miclea și cu mine am trăit relația inițială cu satul, ultimii ani de totalitarism, relația cu filosofia și, mai ales, primele întâlniri cu „Westul”. Noi suntem „restul” față cu „Westul”. Relația cu Vestul este una de tânjire, șoc, admirație și resentiment. Sunt poveștile sfâșierii între autohtonism și globalizare, între pușcăria generalizată a ultimului deceniu de comunism și ușa deschisă vraiște spre o lume care nu ne înțelegea și ne era încă aproape neinteligibilă. Mircea și cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de argint și reveni în bibliotecă. Numai că acolo... nu mai era nimeni. Îl copleși un sentiment acut de gol, de absență dureroasă. Auzea rumoarea, râsetele și melodia valsului vienez, dar îi pierise tot cheful. Avea în el o enormă tânjire după vremurile în care Luminăția Sa, Poetul, dădea o strălucire și un duh aparte tuturor acestor petreceri. Ceva mai târziu, când intră mucagiul ca să taie mucurile lumânărilor din sfeșnice, îl găsi întins între pernele divanului din colț. Mariam privea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ne prindeam în horă în jurul focului și țopăiam până amețeam, săream pe loc, cu ochii închiși și brațele depărtate. Aveam o senzație de libertate absolută, o sete de... de ce? - nu ne dădeam seama, dar era în noi un dor, o tânjire. Ne strâmbam și ne arătam colții, răcneam gutural, încercînd toate s-o imităm pe Garoafa care, cocoțată pe catedră, încremenise ca un idol și urla spre lună ca o cățea. Coronița i se rostogolise, iar floarea de gura-leului atârna frântă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]