176 matches
-
ai stilului, cum știam foarte bine că sunt. Maria mă ignora în timp ce trăgea de niște pantaloni largi de culoarea vinetelor și o bluză mulată de culoarea ruginei, cu nasturi multicolori. —Du-te și probează astea, îmi ordonă ea. Mi-am târșâit picioarele până la cabina de probă ca o adolescentă bosumflată că mama ei ajunsă la disperare o pune să probeze o rochie drăguță. Odată îmbăcată, m-am holbat în oglindă încercând să-mi dau seama cum îmi stă. Care era diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
că o să fie imediat gata rețeta și a zis bine, o să aștepte. Voiam să mă duc înapoi în spate cu domnul Williams pentru că ea se uita la mine din când în când. Eu stăteam pe scaunul din spatele tejghelei și îmi târșâiam picioarele pe podea, începusem să fluier și mă uitam în altă parte. Când se întorcea la revista ei, mă uitam eu la ea. Avea în jur de 16 ani, poate puțin mai mult, n-aș fi putut spune cât. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mână, de parcă i-ar fi teamă ca nu cumva s-o ridic împotriva lui. — Da’ asta e! Cu tot căcatul ăsta de epopeea tâmpită! — Liniște! Taci! Destul! strigă Hannah. Du-te la tine-n cameră... Între timp taică-meu își târșâie picioarele până la masa din bucătărie, cu bărbia în piept, încovoiat, de-ai zice c-a încasat o grenadă în stomac. Și chiar a încasat-o. Știu asta. — Din partea mea, n-ai decât să umbli în zdernțe, să te îmbraci ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mult de mers. Când ajung acolo, e deja târziu. ― Ce fumezi În barurile alea? ― Fumez ce-i În narghilea. Nu se cade să-ntrebi. Dac-ar ști mama și tata că fumezi și bei În halul ăsta... Desdemona se Îndepărtă, târșâindu-și picioarele. ― Păi, n-au cum să știe, așa-i? spuse Lefty. Așa că sunt În siguranță. Tonul lui scăzut nu era prea convingător. Lefty se purta de parcă Își revenise după moartea părinților, dar pe Desdemona n-o putea păcăli. Zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
seama dacă și ei reacționau, dar aceștia n-o făceau, deși continuau să respire. Ușile se deschiseră și coborâră cu toții. Prin fumul care plutea În aer, Lefty văzu alte tramvaie, din care coborau alți muncitori, sute de siluete cenușii mergând târșâit prin curtea pavată, spre porțile fabricii. Pe alături treceau camioane și Lefty se lăsă purtat de șuvoiul schimbului de tură, cincizeci, șaizeci, șaptezeci de mii de oameni care se grăbeau să-și fumeze ultima țigară sau să schimbe ultimele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
avea pe deget un inel vechi, cu rubine adevărate. Buzele Îi erau subțiri, austere, protestante. Nasul aproape că nici nu era un nas adevărat. Era doar un Început. Venea la oră În fiecare zi cu aceeași expresie distantă, plictisită. Își târșâia picioarele În saboții de piele cu o mișcare de alunecare sau de patinaj, cu genunchii Îndoiți și greutatea În față. Asta se adăuga la impresia de ansamblu, cea de neseriozitate. Eu udam plantele domnului da Silva când ea intra. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Silva când ea intra. Mă rugase să fac asta Înainte de ore. Așa că fiecare zi Începea așa, cu mine la un capăt al serei, Înghițită de mușcatele Înflorite, și această explozie receptivă de roșu, intrând pe ușă. Felul În care-și târșâia picioarele trăda impresia ei despre poezia ciudată, veche și moartă pe care o citeam. N-o interesa. Niciodată nu-și făcea lecțiile. Încerca să se strecoare cum putea prin cursul ăsta. Dădea rasol la lucrări și la teze. Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de bară (într-unul din momentele alea tembele în care nu poți să spui altceva despre tine decât că stai în troleibuz agățat de bară), când, dintr-odată, zbang, l-am văzut pe Coșuță. L-am văzut oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul drept prin praf, până când praful s-a dat la o parte și n-a mai rămas decât asfaltul, cu privirea aia puțin șașie a lui fixată pe vârful adidasului, încremenit parcă în acea lungă zi în care împlinisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lungă zi în care împlinisem cinci ani și jumătate. L-am auzit apoi - ca și cum troleul în care mă aflam acum n-ar fi fost decât un colț din aleea Parva, iar lui i-ar fi fost perfect egal dacă își târșâia piciorul prin praf sau mergea cu troleul nouășpe ani mai târziu - cum, fără să-și ridice privirea de pe vârful adidasului drept, îmi repetă profeția aia înfricoșătoare: „Eu ți-am zis, ți-am zis mereu, și tu nimic. Acuma o să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
jucăm pac-pac, v-am bătut cu 4-0. Au apărut Luminița și mă-sa, mă caută. Le scot limba și dispar după bloc. N-au cum să mă mai găsească, am cinci ani jumătate. Pe Parva stă Coșuță. Singur, în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul drept prin praf până ce praful se dă la o parte și rămâne doar asfaltul, cu privirea aia puțin șașie a lui fixată pe vârful adidasului, de parcă n-ar mai avea nimic de făcut în viață decât să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să se furișeze și altceva, un fel de luminiță fistichie nenumită, care, în contact cu gărgăunii ăia de acolo, să producă un soi de scurtcircuit benefic prin care, să zicem, să-l vezi dintr-odată pe Coșuță oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul drept prin praf, până când praful se va da la o parte și nu va rămâne decât asfaltul. Sunt aproape convins, fără vreun argument de bun-simț, ci mai mult pe baza unor intuiții difuze, că există o atracție bizară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prea mi-era foame, n-aveam chef nici de floricele, nici de Snickers, nici de nimic, de fapt. Și nici În librărie nu-mi mai petreceam prea mult timp. Mă deprima, iar Shine Îmi făcea greață. Mă mulțumeam să-mi tîrșîi picioarele fără rost, cu sufletul greu și Întristat. Nu era genul de durere În care te vaiți și-ți rupi părul din cap. Mai degrabă, era un soi de plictiseală copleșitoare. Eram Împovărat de plictiseală. Viața mă plictisea, literatura mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Lucrurile se derulau cu viteza fulgerului. Corabia se scufunda și, la o săptămînă după ce Shine a Început să arunce cărțile peste bord, a luat foc Old Howard. Era un teatru care fusese, foarte mult timp, celebru În Întreaga Americă. Îmi tîrșîiam adesea pașii pe lîngă carcasa lui goală, În drumul meu către Rialto. Cu fațada lui de piatră cenușie, cu ferestre gotice uriașe, ar fi arătat fix ca o biserică, dacă n-ar fi avut deasupra firma uriașă, ce ieșea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
în timp ce se ridica în picioare. Se aplecă în față și se apucă de marginea unui scaun cu o mână, în timp ce cu cealaltă ridică de la podea capul lui Judy. în clipa următoare era în picioare. Ținând păpușa strâns lângă el, își târșâi picioarele până la ușă și o deschise. Și dacă îl vedea careva? Să se ducă dracului! Lui Wilt deja nu-i mai păsa ce credeau oamenii despre el. Dar pe unde s-o apuce ca să dea de baie? Wilt se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pentru că mi-a plăcut un nume asemănător, Strala..." Era și asta o cale. Oricum bună, mai bună decât să stea aici, în această cameră cu lumină puțină cu "cei care contau". Astfel, brusc motivat, se îndreptă puțin de spate, își târșâi puțin picioarele și, adresându-se purtătorului de cuvânt, zise: - Ai un nume care să te distingă de acești - arătă cu mâna spre ceilalți Troog de la masă - de acești prieteni ai tăi? Ochii mari se holbară. Gura mică rosti: - Toți avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
de neliniște sfâșietor, de o bucurie intensă, neobișnuită pentru durerea cruntă de cap, pentru uscăciunea ca de tablă a gurii și pentru înțepăturile în inimă pe care votca mi le producea de obicei. Era încă devreme. Pe coridor, dădaca își târșâia papucii, șoptind „pșș, pșș, pșș“ pentru persoana cu care discuta în imaginația ei. Se vede că era tare agitată, căci, oprindu-se chiar lângă ușa mea, exclamă tare: - Da, tu, cum să nu. Stăteam culcat pe o parte. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai apăs o dată butonul soneriei, apăs cu disperare și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide. Respir fericit și ușurat. Temerile mele s-au dovedit neîntemeiate; în ușa deschisă stă viu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aici nu trece decât pasăre-n zbor. Alt picior de om nu calcă în acest colț de Rai. Dacă-i așa, m-am liniștit, părinte. Până nu ne uităm vorba, să purecedem spre grădină. Aceste vorbe le spunea pe când își târșâia deja papucii moi pe poteca dintre sălcii... L-am urmat în tăcere. Ajunși la grădina din poiană, am intrat cu nenumărate întrebări în minte: „Ce poate să aibă de mâncare aici? Ori dacă vrea să pregătească ceva, cum s-o
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
musai să-mi răspunzi. Cu aceste vorbe, a pornit spre poartă. Am luat desaga cu cărți și am pășit în urma lui. După ce a închis-o, a luat-o la pas, în felul lui: cu mâinile la spate, ușor aplecat înainte, târșâindu-și ritmic papucii... A tăcut tot drumul. A aruncat doar câteva vorbe către veverițele ieșite în întâmpinarea noastră. Abia când am ajuns în chilie s-a întors către mine și, privindumă lung, a catadixit a vorbi: Îmi cer iertare, dragule
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
într-o asemenea zi îngrozitoare, la atâtea eforturi... Ah ! Am și o durere de cap, înfiorătoare... Ivona se lasă pe un scaun și își apasă palmele pe tâmple. Vica umblă prin țoașcă, foindu-și pungile goale de plastic. Se duce târșâit până la bucătărie și vine cu un pahar cu apă. — Haidi, haidi ! Ia-o dacă-ți zic ! Haidi, înghite-o, și dacă peste-o juma de oră mai ai ceva, să... Haidi, Ivona, ascultă-mă și ia-o... Trebe să m-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să respiri ? Jemima nu-și clintește nici un mușchi. Lissy și cu mine ne uităm una la alta. — Jemima ! spune Lissy alarmată. Poți să respiri ? — Oarecum, spune aceasta Într-un final. O să fie bine. Foarte Încet, cu corpul total rigid, Își tîrșîie picioarele pînă la geanta Louis Vuitton, aflată pe un scaun. — Și ce faci dacă ai nevoie la budă ? zic, fixînd-o. Sau dacă te invită la el acasă ? spune Lissy cu un chicot. — E doar a doua noastră Întîlnire ! Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
finețea și măiestria urmelor de pensulă. Acum însă, capul i s-a golit de orice frântură de gând coerent. Se lasă tăcerea. După un timp, împăratul adaugă cu un oftat: — Eu nu vreau să le mai tulbur odihna. Abătut, își târșâie picioarele înapoi spre catedră și se lasă, istovit, să cadă. Trio face eforturi disperate să se adune. Scormonește cu min tea căutând de ce să se agațe. Aceasta era piesa lui de rezistență. A lăsat-o înadins la urmă. E din ce în ce mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
doarme în pământul rece de sub piatră. Se răzvrătește. A fost un accident. Cine îndrăznește să-l acuze? Geme. Nimeni, numai o voce lăuntrică căreia nu-i poate vârî pumnul în gură. Picioarele îi atârnă ca de plumb. Pornește la drum, târșâindu-le greoi. O statuie îi atrage atenția. Doi luptători care-și încleștează mâinile. Admiră în tăcere personajele. Parcă și-ar înfige unghiile în carne, nu în marmură. Lasă în urmă fântâna cu ape țâșnitoare păzită de Thespiade, muze deșarte ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
În oglindă și Îmi mai scapă un geamăt, căci femeia strălucitoare de aseară a fost Înlocuită de un monstru cu fața umflată de somn. Cam așa arată trecerea de la sublim la ridicol. Înghit două tablete de Nurofen, după care Îmi tîrșîi picioarele spre bucătărie ca să fac niște cafea. La zece și jumătate, izbutesc În sfîrșit să mă Îmbrac și sînt pe cale să mă duc la Polish, pentru un mai mult decît necesar cappuccino și un croasant cu migdale, cînd sună telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de furie, așa ceva nu este posibil, nu se va culca pe pat lângă o copilă străină, nu își va trăda propria fiică, îl văd iar plimbându-se prin salon, ținând în brațe copila luminoasă și șoptind, șșt, șșt, șșt. Așa târșâiau pașii tatălui meu pământul negru al nopților mele, îi auzeam încontinuu colindând toată casa, în timp ce încercam să adorm, trag spre mine somnul ținându-l de un fir subțire, așa cum ții un zmeu, hai, coboară deasupra mea, iar când el venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]