KorAP: Find »[drukola/base=târfă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...38 >

940 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207

aveam nici o rușine. Oare de ce eram așa de intim cu această femeie, cu care, de fapt, n-aveam nici o legătură de rudenie? Îmi amintesc că, altădată, iarna, instalau, chiar în camera asta un tandur, deasupra recipientului metalic de încălzit. Doica, târfa și cu mine ne culcam în jurul tandurului. Când deschideam ochii, în clarobscur, motivele de pe perdeaua brodată care masca ușa, chiar în fața mea, se animau. Ce perdea stranie și înfricoșătoare era! Pe ea se vedea un bătrân cocoșat, asemenea yoghinilor din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
se sting chiar în clipa morții, încet, liniștit, ca lămpile în care s-a terminat uleiul. La prânz, doica îmi adusese masa. Am răsturnat castronașul cu supă: am strigat din toate puterile. Toată casa se adună la ușă. Veni și târfa, dar făcu repede cale-ntoarsă. I-am privit pântecul: se îngroșase. Deci nu născuse încă. Se duseră să cheme doctorul. Mă bucuram în sinea mea că am reușit măcar să-i deranjez pe imbecilii ăștia. Doctorul sosi, cu trei fire de păr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
aceiași ochi ca atunci când mă ținea pe oliță. Cine știe? Poate se excita în prezența mea, cum fac femeile cu pretinsele lor surori adoptive. Și acum chiar, cu câtă curiozitate mă pipăie, „îmi face părul creț“, cum zice ea. Dacă târfa de nevastă-mea s-ar fi interesat de mine, n-aș fi tolerat deloc o astfel de familiaritate din partea doicii. Aveam, într-adevăr, convingerea intimă că orizontul gândirii și simțul frumosului atinseseră o mai mare dezvoltare la soția mea decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
distra, doica îmi povestea despre miracolele Profeților, dar îi deplângeam spiritul rudimentar și prostia. Alteori, mă punea la curent cu noutățile, de exemplu, cu câteva zile în urmă mi-a spus cu ipocrizie: „Am văzut-o pe fiică-mea (adică târfa) cosând, pentru ora fastă, cămașa resurecției, pentru copil, copilul ei.“ Apoi, ca și cum ar fi știut, și ea, mă consolă. De multe ori se ducea să-mi caute leacuri la vecini. Îl vizita pe vrăjitor, pe prezicător și pe ghicitorul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
că totul e gol și provizoriu. Cerul, negru ca smoala, semăna cu un vechi ciador străpuns de nenumărate stele strălucitoare. Se auzi cântecul muezinului. Chemarea necuviincioasă care te făcea să te gândești la țipătul unei femei în chinurile facerii - poate târfa era gata să nască. Geamătul unui câine se amesteca în sunetele chemării la rugăciunea de dimineață. Dacă este adevărat ca fiecare are steaua lui în cer, mi-a trecut prin minte, a mea trebuie să fie îndepărtată, obscură, neînsemnată. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
de frică, încât am luat-o la fugă. Alergam pe străzi, toate personajele pe care le vedeam se uscau pe loc. Nu îndrăzneam să mă uit în urmă. Ajuns în fața casei socrului meu, îl găsii pe fratele mai mic al târfei stând pe bancă. Am băgat mâna în buzunar și am scos două prăjituri; am vrut să i le dau, dar, când l-am atins, capul i se desprinse de trup și se rostogoli pe pământ. Mă trezii în țipete. Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
spre pământ. Atmosfera asta îmi dădea mereu idei de moarte. Dar, acum că moartea îmi arăta fața ei sângeroasă și că mâinile ei osoase mă apucaseră de gât, de-abia acum mă hotărâi. Eram obligat să o implic și pe târfă în treaba asta, doar pentru a o împiedica să spună după ce voi fi murit: „Dumnezeu să aibă milă de el, acum s-a liniștit!“ Chiar în acest moment, trecură oameni pe sub lucarnă. Purtau un sicriu îmbrăcat în negru, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
reală. Nu știu ce virtute toxică posedau pereții camerei mele; îmi otrăveau spiritul: cu siguranță, un criminal, un nebun furios, ocupase locurile astea înaintea mea. Nu numai pereții camerei, ci tot ceea ce vedeam în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi vedeam în mod obișnuit și chiar castronul în care mi se aducea fiertura de orz, hainele pe care le purtam, totul conspira să-mi întrețină aceste reverii morbide. Cu puțin timp în urmă, cursul reflecțiilor mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
aveau în ele ceva înfricoșător. Doica mi-a povestit un lucru teribil: s-a jurat pe toți sfinții că l-a văzut pe bătrânul negustor de mărunțișuri intrând noaptea la soția mea și că prin ușă a auzit-o pe târfă spunându-i: „Desfă-ți fularul de la gât.“ Asta depășește orice închipuire. Acum două sau trei zile, când am țipat și soția mea a venit până la ușă, am văzut cu ochii mei, pe buzele ei, semnul dinților lui murdari, galbeni și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
mei, pe buzele ei, semnul dinților lui murdari, galbeni și stricați, al colților de măsea prin care ieșeau versete din Coran. Și apoi, de ce se instalase individul ăsta în preajma casei noastre? Și asta imediat după ce ne căsătorisem. Era curtezan? Amorezul târfei? Îmi amintesc că în ziua aceea m-am apropiat de mărunțișurile sale și l-am întrebat cât costă vasul. Buzele întredeschise lăsară să i se vadă doi dinți putrezi prin pliul fularului. Începu să râsă: era un râs uscat, teribil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
soției mele patul de păduchi și, pentru asta, a fost chiar nevoită să meargă la baie. Ce înfățișare avea oare umbra ei pe peretele umed al băii? Senzuală și plină de promisiuni, fără doar și poate. Într-un cuvânt, alegerea târfei nu-mi plăcu de astă dată: bătrânul negustor de mărunțișuri nu era o haimana vulgară și insipidă de genul amatorilor de femei desfrânate și proaste. Suferințele și nenorocirile sedimentate în straturi pe fața sa, dezgustul pe care-l inspira persoana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
imbecil.“ Nu eram atent la sensul cuvintelor pe care le pronunțam, mă amuza doar să-mi aud vocea vibrând în aer. Poate îi vorbeam umbrei mele, ca să mă distrez cu singurătatea. Se întâmplă atunci ceva incredibil: ușa se deschise, iar târfa intră. E limpede, uneori se gândea la mine. Merita osteneala să-i mulțumesc. Își mai amintea deci, și ea, că trăiam, că sufeream și eram condamnat la o lentă agonie. Merita doar osteneala să-i mulțumesc! Aș fi vrut numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
agonie. Merita doar osteneala să-i mulțumesc! Aș fi vrut numai să știu dacă înțelegea că pentru ea muream. În cazul ăsta, mi-aș fi putut da în liniște sufletul. Aș fi fost chiar cel mai fericit om din lume. Târfa intră în cameră; gândurile îmi dispărură. Corpul, gesturile ei se revărsau ca un fluid care mă calma. De data aceasta avea o mină mai bună, se îngrășase și prinsese forțe noi. Purta o mantilă purpurie; avea sprâncenele epilate, o aluniță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
ale cărei glezne senzuale se vedeau de sub pulpana veșmântului ei? Până acum n-o privisem niciodată cu atâta atenție. Ca și cum mi-ar fi căzut un voal de pe ochi. Dar eu m-am gândit involuntar la oile atârnând în prăvălia măcelarului. Târfa îmi făcea impresia unei bucăți de carne dezosată. Toate farmecele ei dispăruseră. Nu mai era decât o femeie bine pusă la punct, grea și fardată, obsedată de viață, o femeie întreagă - soția mea! Observam cu spaimă că femeia devenise o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
pulpana rochiei; i-am căzut la picioare; scuturat de hohote de plâns îmi întrerupeam tusea, îmi frecam fața de pulpele ei; am strigat-o, de mai multe ori, pe numele adevărat, care avea o rezonanță deosebită. Dar, din inimă, repetam: „Târfă... târfă...“ Îi îmbrățișam pulpele având gust de miez de castravete, amar, dulce și acru. Am plâns. Cât am mai plâns! Când mi-am revenit, mi-am dat seama că plecase. Poate că îmi trebuise mai puțin de o clipă ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
rochiei; i-am căzut la picioare; scuturat de hohote de plâns îmi întrerupeam tusea, îmi frecam fața de pulpele ei; am strigat-o, de mai multe ori, pe numele adevărat, care avea o rezonanță deosebită. Dar, din inimă, repetam: „Târfă... târfă...“ Îi îmbrățișam pulpele având gust de miez de castravete, amar, dulce și acru. Am plâns. Cât am mai plâns! Când mi-am revenit, mi-am dat seama că plecase. Poate că îmi trebuise mai puțin de o clipă ca să încerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
Dacă nu bem acum, Când o să mai bem? Îmi veni imediat în minte că în alcovul meu era o sticlă de vin. Vin amestecat cu venin de naja; un singur gât ar fi trimis toate coșmarurile mele în neant. Dar târfa... Numele pe care i-l dădeam îmi excita încă dorința și făcea să-mi apară mai vie și mai caldă. Ce bine că puteam să mă gândesc la asta! Să împart cu ea un pahar de vin și apoi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
fața cu un fular. În aceeași clipă percepeam în mine o personalitate dublă, un complex de măcelar și negustor de mărunțișuri. M-am îndepărtat în vârful picioarelor spre camera soției mele. Încăperea era cufundată în întuneric. Am deschis ușa încet. Târfa cred că visa, spunea cu voce tare, ca pentru sine: „Desfă-ți fularul de la gât!“ M-am apropiat de patul ei, îmi scăldam fața în respirația ei arzătoare și calmă. Ce căldură plăcută și însuflețitoare: respirându-i efluviile, în câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
coapsă bătrânului cititor de versete din Coran. A două zi l-aș fi întrebat: „Știi de unde era carnea pe care ai mâncat-o ieri?“ Dacă asta nu i-ar fi făcut să râdă. Trebuia să operez noaptea, ca să-i văd târfei ochii, căci privirea ei plină de reproșuri mute m-ar fi rușinat. Ca să termin, am strâns o rufă căzută la piciorul patului, de care mă împiedicasem. Am fugit din cameră, tremurând de spaimă. Am aruncat cuțitul pe terasă, fiindcă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
obiectele negustorului de mărunțișuri și-l cumpărase. Adăugă, încrețindu-și fruntea: „Servește mereu la ceva!“ Am luat cuțitul să mă uit la el. Era al meu! Continuă pe un ton tânguitor: „Da, în dimineața asta, fiica mea (voia să spună „târfa“) mi s-a plâns că cineva i-a furat cămașa. Nu vreau să spun nimic rău, dar ieri a avortat. Noi știm bine, copilul... Spunea ea însăși: «La baie am rămas însărcinată.» Ieri-seară, m-am dus să-i fac frecție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-l pun într-o cutie veche, în alcov. Am închis cu grijă capacul. Nu, copilul nu-mi putea semăna deloc. În mod sigur e al bătrânului negustor de mărunțișuri. După-amiază, ușa camerei mele se dechise din nou; fratele ei, frățiorul târfei, intră rozându-și unghiile. La prima vedere, toți cei care îi vedeau împreună înțelegeau că erau frate și soră, atât de mult semănau. El avea gura mică și strâmtă, buze cărnoase, umede și senzuale, ochi încercănați, oblici, buimaci, pomeții proeminenți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
împreună înțelegeau că erau frate și soră, atât de mult semănau. El avea gura mică și strâmtă, buze cărnoase, umede și senzuale, ochi încercănați, oblici, buimaci, pomeții proeminenți, părul șaten, totdeauna în dezordine, tenul mat. Îi semăna trăsătură cu trăsătură târfei, dacă adăugăm și un oarecare aer satanic. Una din acele fețe turcmene, impasibile, fără suflet, modelate în lupta cu viața, fizionomie a unei ființe care crede că totul îi este permis pentru a-și câștiga existența. Natura părea că prevăzuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
învăluiți de moarte, toți văzuseră, toți știau. Înțeleg acum că devenisem un semizeu, cu mult deasupra nevoilor meschine ale oamenilor. Simțeam eternitatea curgând în mine. Ce este eternitatea? Pentru mine era să te joci de-a v-ați ascunselea cu târfa, pe malul Surenului și, apoi, cu ochii închiși, să-ți înfunzi pentru o clipă fața în pliul rochiei sale. Îmi dădeam seama că vorbesc singur. Într-un mod bizar. Am vrut să-mi vorbesc mie însumi, dar buzele mi-erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
și în aba, cu un fular în jurul gâtului, iar umbra siluetei mele chircite se profila pe perete. Umbra era mai puternică și mai clară decât corpul meu. Mai reală. Mi se păru că bătrânul negustor de mărunțișuri, măcelarul, doica și târfa de nevastă-mea nu erau decât umbre ale mele. Umbre al căror cerc mă ținea prizonier. Semănăm cu o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri de sânge. Poate bufnița suferă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
și mi-am înfășurat fularul de două-trei ori în jurul capului, îndoindu-mi spatele. În sfârșit, m-am dus să iau cuțitul cu mâner de os pe care-l ascunsesem în caseta cea veche; în vârful picioarelor, mă îndreptam spre camera târfei. La ușă am observat că încăperea era scufundată într-un întuneric profund. Ascultând cu atenție și am auzit-o spunând: „Ai venit? Desfă-ți fularul de la gât!“ Vocea ei își regăsise timbrul plăcut din vremea copilăriei și rezona precum cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]