298 matches
-
dar era flexibil, se făcea auzit deopotrivă de bine coborând tonul ca și atunci când îl ridica; putea să străbată toată gama și pronunța finalele cu atâta grijă, că ulti mele cuvinte nu se pierdeau niciodată. Maniera lui obișnuită era puțin tărăgănată: începea cu oarecare șovăială, ezita adesea, dar într-un fel care trezea interesul; putem să spunem că, sub ochii noștri, își cântărea, își alegea și își îndepărta cuvintele, până când se însuflețea și foalele fierăriei intrau în funcțiune. În momentele cele
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
bani pentru ca aceste standuri să fie amplasate în zona din față a unor supermagazine. Erau eficiente - doar că salutul se repeta în continuu, ceea ce i-a făcut pe casieri să-și piardă răbdarea, pentru că erau nevoiți să asculte vocea aceea tărăgănată opt ore pe zi. În scurt timp, angajații supermagazinelor rezolvau problema cât se poate de simplu - îl scoteau pe Chester din priză, ceea ce îl făcea un personaj agreabil, dar mut pentru totdeauna. Capitolul 4 Ai nevoie de mâini Este o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1868_a_3193]
-
pânză e cea înfățișată în Cimitir tătăresc, cu râpe văroase și cu pietre sure, printre care umblă asini cu urechile pleoștite, unde „Țigăncușe cu basma și în șalvari / Vișinii, portocalii, de-un roșu mat, / Joacă-n pântec pe un viers tărăgănat / Și aleargă și se bat pentru-o para”. Exprimarea directă, în genere discursul, comentariul, meditația lirică îi reușesc mai rar, iar în Umbra timpului (1940), în Împlinire (1942) ori în ciclul postum Cumpănă dreaptă nu sunt puține compunerile artificioase, fade
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
este cam desuet, cam depășit, nu mai face față, comparativ cu pretențiile modernității, cu evoluția prozei de la noi și a celei europene. Este o privire lucidă, în ton cu scepticismul pe un front mai larg al eruditului cărturar asupra mersului tărăgănat, în zăbavă, față de Occident, al istoriei și al formelor artistice. Iorga oscilează, în lucrările sale de sinteză, între a deveni adeptul progreselor pe care trebuie să le înregistreze cultura românească, spre a fi "în pas" cu modernitatea, cu europenitatea, și
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
din lumea mitului. Doamna, ca ipostază a maestrului inițiat, marcată prin reverență, înțelege instantaneu atât sunetul, cât și imaginea neofitului. Descrierea cântecului revelează coordonatele armoniei sacre: îngânarea notelor implică o interiorizare profundă, emisia lor venind direct din sufletul fetei. Redarea tărăgănată a liniilor melodice este proprie cântecelor doinite, de jale, ceea ce oferă o altă sugestie a suferinței rituale. Amestecul de glas haiducesc cu viers femeiesc dezvăluie intensitatea emisiei melodice caracterizată de o sensibilitate acută, tipică simțirii feminine. Conectarea imediată la cântecul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mine m-am simțit transparent. Scriitorul râse: „Trage pe dreapta.“ Scriitorul râse: „Lasă-mă să mă dau jos.“ Sună celularul. L-am luat de pe bord. Era Pete. - De unde-ai procurat păpușa? am întrebat imediat. - Hei, Bret Ellis, se auzi vocea tărăgănată a lui Pete, ciopârțind ceva. E cam devreme - am chefuit toată noaptea? - Nu, nu, am zis, strâmbându-mă. Nu-i asta. Vroiam doar să te-ntreb despre păpușă... - Ce păpușă, omule? - Pasărea aia împăiată pentru fetița mea? am zis, încercând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de restul Moldovei printr-un zid de dealuri, numai vii și păduri, ca o leică ruptă într-o parte. În fundul leicii e orășelul. Orășelul odihnește liniștit; aproape mumifiat în izolarea lui, cu casele micuțe, dar cu grădini mari pe poala tărăgănată a dealurilor ce se înalță destul de repede la spate”. „Scoborându-te în oraș - arată în continuare Ion Simionescu - te isbește îmbucurător, relativa curățenie a străzilor principale. Dintre celelalte orașe din Moldova deluroasă, Hușii mi s-a părut cel mai curat” (subl
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
așa ceva? Atmosfera însă rămâne în continuare destul de degajată. Discut cu Peter Sauter, un poet din Estonia, a cărui manieră de dialog îmi convine de minune. Are ușoare momente de absență, când parcă se transportă cu gândul în altă parte. Formulează tărăgănat, jumătate în rusă, jumătate în engleză, așa că avem destule clipe de tăcere, când bem bere și mâncăm homari... VITALIE CIOBANU: Scena sosirii noastre la Gara Atocha putea fi foarte bine inserată într-o cronică a războiului civil din Spania: cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
murmur stupefiat. Bine, am să verific, zice directorul general și iese. Rămîn locului ca trăsnit, cu casca într-o mînă, iar cu cealaltă lăsînd-o să-mi atîrne molatec pe lîngă corp. Cineva bate la ușă, apoi intră. Spune un "bună ziua" tărăgănat, aproape surprins, trece pe lîngă mine, care continuu să mă uit în pămînt, și se oprește în fața biroului secretarei, întrebînd dacă au fost semnate niște acte. Ciudată voce!" tresar eu. Îmi dau seama că sînt caraghios, așa, ca un obiect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ce faci?! îi spun, lovind-o ușor cu palma peste umăr, făcînd-o atentă să răspundă. Alo! Alo!... strigă Cristina în receptor, apropiindu-l de ureche. Brîndușa, sînt eu, Cristina; scuză-mă că te deranjez, dar voiam să... A, tu... zice tărăgănat Brîndușa. Ce-i? E ceva urgent? Nu de alta, dar s-a produs o avarie la combinat și e ședință mare... M-a scos dispecera din ședință, credeam că-i vreun telefon de la minister... E chiar atît de urgent, sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tip de onestitate. Acum stătea și o privea, dând senzația că s-ar gândi foarte preocupat la ceva, așa cum lasă impresia și o grămadă de oameni. Spre deosebire de aceștia, el chiar era încercat de oarecari dubitațiuni: "Auzi, bă, gândaco...", spuse el tărăgănat. Dar ea îl contră imediat, cu aplomb, evident iritată: "Nu-mi zi tu mie "Auzi, bă, gândaco", da? N-ai auzit că Șefu' mi-a dat numele Țonți? Ia te poftesc!" Hopa! Parafrazându-l pe Lenin: iată, tovarăși, cum se
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Și nu obosește din gura aia nici când ajunge acasă... Ehe!", oftează el. Apoi se ridică și, cu ochii pe geam, privind în zare, deși la nici cinci metri în față se înalță un ditamai calcanul cenușiu, începe să fredoneze tărăgănat o melodie de pe plaiurile-i natale: "Păăăi, cân' eraaam tiiineer feeeciorîîî...". N-am mai stat să ascult urmarea. * * * Aveam două priorități. Prima și cea mai arzătoare era problema cu tata. Trebuia neapărat să trec pe la el și să-i dau
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
a cantonului de cale ferată. Ridică receptorul, dădu cu o mișcare moale o șuviță rebelă pe după ureche, apoi fără să-l apropie de lobul urechii, ascultă cu atenție ceea ce-i spunea o voce răgușită de la stația alăturată. Răspunse tot așa tărăgănat că pasajul este înfundat complet, că plugul de zăpadă despre care de vreo cinci ore se tot zvonește că va veni, nu a apărut încă și că nu are nici un chef să asculte glume porcoase la ora asta. puse receptorul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
vaiet de femeie și mulți se buluciră într-acolo, apoi se întoarseră ca valul după ce izbește țărmul. Muzica tăcuse. De undeva, de aproape de el, o femeie întrebă: „Ce s-a întâmplat acolo? S-a împușcat careva?”. Un bărbat îi răspunse tărăgănat: „Dobitocul acela de Andronic, a apăsat pe ambele cocoașe ale puștii deodată și dublarea aceasta a făcut un recul nemaipomenit. Are pușca de vânătoare o drăcie, ca un fel de limbă care i-a spintecat palma între degetul mare și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
încoronate" ale clasei. Sunt copii care promit. Nu cred că vor ridica vreodată probleme și cu siguranță vor ajunge oameni mai târziu. Ceilalți posesori de urmași înghițiră în sec. Tatăl Mariei se foi în scaun. Spuse, cu voce groasă și tărăgănată: Apoi, doamnă, frumos vorbiți dumneavoastră despre acești elevi și-mi pare rău că fetița mea se află printre ei. Eu sunt muncitor. Lucrez în trei schimburi, opt ore, în picioare, lângă strung. Când ajung acasă repar "lemnele" învechite din gospodărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
te-am mai văzut de mult. Darcey se miră cât de puternică era strânsoarea lui. Ba chiar se tulbură când acesta îi reținu mâna o secundă mai mult decât ar fi fost nevoie. Așadar, vorbi Marcus cu accentul lui american, tărăgănat. Obosită, sau plictisită, sau amândouă? — De fapt îngândurată, spuse ea repede. N-am treabă cu oboseala. Și plictisită nu sunt niciodată. Bărbatul râse. Îmi pare bine de cunoștință... Domnișoară... Privirea lui șovăi între Darcey și Neil. —McGonigle, spuse ea repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
lăsat din vacă! Spre dimineață le-a auzit și urletele, din casă. Se părea că bătrânul s-a înfierbântat în așa măsură povestind - sau era un semnal? - că începuse să imite, de trei ori la rând, urletul lupilor, prelung și tărăgănat. Atunci apărură pe creasta stâncii tovarășii lui: Dumitru Neag gornicul și cei doi din Giurcuța, Pantelimon și Simion al lui Avram, cu securile lor. Gavrilă dădu să-și ia pușca, dar Cocoș ședea pe ea - din întâmplare. - Cine-s ăștia
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
de bănuit la acești oameni. Își scoteau lucrurile de prin desăgi, ba câte unul își desfăcea și opincile să-și usuce la foc obielele umede din care ieșeau aburi. Și se discuta cu voia bună, la o lulea, cu vorba tărăgănată a muntenilor. Povestiră cum soldații au năpădit Câmpeniul, că sunt mulți, mulți soldați în Albac, ba sunt destui și la Arieșu de Sus. Se plânseră că de la fiecare gospodărie se adună câte două ulcioare de unt. Grea viață, grea! Așa
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
relevante exemple. Câte din milioanele de metri de bandă magnetică cu vizitele de lucru ale lui Ceaușescu ni le mai amintim astăzi? Eu unul am o imagine generică în minte, fără însă nici un fel de detalii. Îmi amintesc însă vocea tărăgănată, mâna ridicată către cer, în atent-studiata atitudine a lui Lenin, ridicarea tonului la final de frază în așteptarea aplauzelor. Discursul politic filmat. Scopul meu aici nu a fost să intru în detaliile tehnice ale felului în care e creată imaginea
Discursul politic și ideologia by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/12900_a_14225]
-
românească începuseră să se coaguleze în diversele provincii ale vechii Dacii, limba poeziei aștepta încă să se nască - și ea se naște cu Dosoftei. E uimitor faptul că, după cîteva naive încercări poetice, aproape toate compuse în versuri șchioape și tărăgănate, fără urmă de fior, cum fuseseră cele ale lui Varlaam sau ale stihuitorilor „la stema țării”, s-a ivit deodată Psaltirea în versuri. Majoritatea formelor metrice adoptate de Dosoftei sunt pare (cu puține excepții); preferința lui indica o origine a
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
cea a Iuliei, fiica lui August, pentru Ovidiu sau cea dintre Heloisa și Abélard. Plecînd de la modelul francez, Conachi îl adaptează sub forma unui vers românesc amplu și permisiv, apropiat de proză: alexandrinul românesc de 15-16 silabe. Versul prelung și tărăgănat i-a îngăduit poetului să descrie în cuvinte românești iubirea, pasiunea, speranța ori disperarea; versificația românească a intrat astfel în posesia unui instrument redutabil, utilizat pe parcursul întregului secol al XlX-lea, pînă la Eminescu. Versurile lui Dorat, de exemplu, corecte
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
vehiculelor este interzis. Nici tramvaiul de altădată, gâfâind din greu pe Strada Gării în sus, n-ar mai avea șansa de a traversa Piața Mare. Drumul prin Piața Mare dimineața, cu imponderabilitate și speranță, apoi dogoarea adormitoare a amiezii, mersul tărăgănat al oamenilor mai vârstnici după-amiaza. Viață palpitantă pe înserat. Gânduri purtate de stele, noaptea. Privirea în copilărie. Procesiunea Paștelui pornind din Biserica Catolică peste Piața Mare. Amintire sau iluzie ? Ochii orașului Ei au văzut totul și văd totul. Știind, ei
Miniaturi sibiene () [Corola-journal/Journalistic/5086_a_6411]
-
pustiită, o mare în ruine -, eroismul a fost înlocuit cu barbaria, iar mitul odiseic, purtat odinioară de apele mării, s-a destrămat. După proliferarea și fragmentarea multiplelor sale versiuni literare apocrife, sufocat de falsitate, mitul își trăiește agonia în cîntul tărăgănat al unui bătrîn aed rătăcitor pe plajele distrusei Elade - nimeni altul decît Odiseu, pe care amnezia l-a redus la o ultimă și autentică încarnare a lui Nimeni. Viziunea autorului asupra mitului lui Odiseu este susținută de o structurare complexă
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
timp. în dicționarul lui Candrea (Enciclopedia "Cartea Românească", 1926-1931), manea apare ca un "cîntec duios turcesc"; în Dicționarul limbii române (DLR, serie nouă, tomul VI, Litera M, 1965) e un "cîntec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată" - definiție reluată ca atare în Dicționarul explicativ (DEX, 1996). De fapt, cuvîntul exista deja în Influența orientală asupra limbei și culturei române (1900) a lui Șăineanu, cu o explicație similară și cu o interesantă precizare de registru stilistic: "vorbă semi-literară
"Manele" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16678_a_18003]
-
Vasile Demetrius era internat în spital, Arghezi a venit să-l vadă pe fugă, iar la înmormântare, a rămas în curte, fără să rostească o vorbă de mângâiere soției și fiicei îndoliate. Spunea lucruri uluitoare, te fascina cu vocea lui tărăgănată, dar te și nimicea într-un fel". Interesante pagini consacră scriitoarea boemei literare și altor confrați, revelând același talent portretistic, ce conferă o și mai mare autenticitate Memoriilor. Astfel, Eugen Ionescu era "urâțel foc, mic, plin de mișcare și nerv
între bunăcredință și conformism (I) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10888_a_12213]