556 matches
-
Ștefan Ionescu și Panait I. Panait: domnitorul n-avea la granițe trupe aliate, ci, dimpotrivă, era înconjurat pe tot flancul dunărean de puternice concentrări inamice, adică otomane; cel mai inofensiv gest de trădare ar fi însemnat atragerea oștilor otomane și tătare; i s-a poruncit să meargă spre Tighina; a pornit pentru a ajunge la conacul său de la Gherghița și, în schimbul unor mari sume de bani, a smuls porunca de a se opri acolo; s-a mutat apoi lângă Urlați, loc
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
, Alexandru (sfârșitul sec. XVII - c. 1740), istoric și traducător. Originar din Smirna (Izmir), poliglot (cunoștea limbile greacă și latină, turcă și tătară, polonă și italiană), A. a fost timp de cinci ani (1709-1714) secretar de cancelarie și interpret al regelui Suediei Carol al XII-lea, aflat, după înfrângerea de la Poltava, în refugiu basarabean, în satul Varnița, lângă Tighina. Relațiile sale la Poartă
AMIRAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285327_a_286656]
-
regatul Ungariei au contribuit la înființarea unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost o înjghebare politică și ecleziastică distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se extind dincolo de munți, probabil la cotul Carpaților. În felul acesta, coroana ungară își extindea influența
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale celor trei "genera" au fost păstrate și după mutarea grupurilor de secui în sud-estul Transilvaniei. Evoluția secuilor, ca etnie și stare privilegiată, a fost asemănătoare cu aceea a sașilor. Secuii, instalați în sud-estul Transilvaniei, au fost surprinși de invaziile tătare din 1241 și 1285, împotriva cărora au luptat împreună cu românii. Sub aspect fiscal, secuii, crescători de vite, erau datori să achite regalității dări în animale, în 1256, regele Bela IV vorbește deja despre darea (zeciuiala) "Siculorum et Olachorum". Istoria secuilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Muntenia și Transilvania s-au grăbit să se alăture trupelor lui Batu din Panonia și nu au rămas prea mult în aceste regiuni, unde se limitau să jefuiască în trecere.26 Despre rolul românilor în lupta de apărare împotriva năvălirii tătare avem unele informații în cronica persană a lui Rasid ad-Din, amintit mai sus. Românii din Transilvania aveau o organizare militară proprie, luptând separat în războaiele regilor Ungariei. În cronica persană, este menționată "țara Ilaud" și "Bezeremban", istoricii români mai vechi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a stăpânirii cumane (Kâpciak). El spune: "acest teritoriu se întinde de la Don la Dunăre, cale de două luni de călărit". În realitate, întinderea stăpânirii mongole a avut în această vreme aspectul unei folosiri sezoniere a terenurilor de pășunat-misionarul continuă: "căpeteniile tătare și-au împărțit între ele Sciția, care se întinde de la Dunăre până la răsăritul Soarelui, iar fiecare căpetenie cunoaște marginile pășunilor sale". Istoricul Victor Spinei subliniază că soarta teritoriilor ocupate de mongoli, în campania din 1236-1242, a fost diferită, în funcție de considerentele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dedusă din însemnările de călătorie ale lui Guillaume de Rubruck și documentele cancelariei ungare.8 Teritoriile românești extra-carpatice și formațiunile politice existente, unele dependente de coroana ungară, au fost silite, sub impactul șocului psihologic provocat de năvălitori, să recunoască dominația tătară. Dar acele căpetenii tătare care primiseră ținuturile din zona Dunării de Jos încă nu știm dacă le-au folosit efectiv pentru pășunatul turmelor (Bugeacul și Bărăganul), în urma retragerii acestora din 1242. Ar fi necesare informații suplimentare în acest sens. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
călătorie ale lui Guillaume de Rubruck și documentele cancelariei ungare.8 Teritoriile românești extra-carpatice și formațiunile politice existente, unele dependente de coroana ungară, au fost silite, sub impactul șocului psihologic provocat de năvălitori, să recunoască dominația tătară. Dar acele căpetenii tătare care primiseră ținuturile din zona Dunării de Jos încă nu știm dacă le-au folosit efectiv pentru pășunatul turmelor (Bugeacul și Bărăganul), în urma retragerii acestora din 1242. Ar fi necesare informații suplimentare în acest sens. Dar este cert că, cel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-și vândă marfa aici, unde orașul era controlat de tătari. Din textul lucrării amintite aflăm că aici se aflau medici din India și Persia, veniți pe drumul caravanelor, o colonie evreiască (un ghetou), iar conducerea cetății o avea o căpetenie tătară, care ținea scaun de judecată, supus hanului mongol al Hoardei de Aur. Un al treilea port din aceste regiuni, unde aflăm genovezi, era Lycostomo (nume grecesc, adică "gura lupului"), această "gură" a Dunării este brațul Chilia, unde se află azi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regiune foarte îndepărtată de Dunăre. Dar, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, din rândul stăpânirii (Hoardei) de pe Volga se desprinde o ramură mongolă ce domina politic teritoriile cuprinse între Nipru, Dunărea de Jos și Carpați. Această stăpânire tătară se confunda cu hoarda (ulusul) hanului Nogai, a cărui stăpânire în Moldova și Câmpia munteană s-a făcut efectiv simțită. Hanul Nogai era nepot de frate a lui Batu-han, iar puterea lui începe să crească după moartea hanului Berke (1266
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
evenimente) concomitente, tulburările din Ungaria (moartea regelui Ladislau și sfârșitul dinastiei arpadiene), îndepărtarea cnejilor români din congregațiile nobiliare și stăpânirea efectivă a tătarilor lui Nogai asupra teritoriilor dintre Carpați și Dunăre, conduc la o anumită concluzie! Pentru istoricii români, prezența tătară neîndoielnică în teritoriile de la sud de Carpați i-a pus în mare dificultate: cum s-ar fi putut naște (închega) un stat de-sine-stătător, dacă țara era sub dominație mongolă?! Or, subliniază Djuvara, tocmai această dominație mongolă, într-o regiune aflată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu s-a întâmplat în 1290-1291, ci puțin mai târziu, în 1299, după moartea lui Nogai. Numai Sergiu Iosipescu, în volumul colectiv deja citat, "Constituirea..." (p. 59) scria că "nimic nu îndreptățește negarea posibilității întemeierii, chiar și în condițiile dominației tătare". Concluzia fără echivoc a lui Djuvara este că numai admițând această posibilitate, construirea unui mare voievodat (stat) românesc, între Carpați și Dunăre, în intervalul 1290-1301, nu mai pare atât de enigmatică (neverosimilă), iar Negru Vodă nu se mai înfățișează ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Lupta a fost condusă de Basarab, voievodul transalpin (român)-dintr-un document al regelui Carol Robert din 1324 aflăm că "atunci am venit în Ardeal, pentru apărarea țării împotriva tătarilor". Rezultă că regele Ungariei, aflat în Transilvania, luase măsuri împotriva primejdiei tătare și, în același timp, trimisese solii la Basarab și o armată peste munți împotriva păgânilor, "cei mai de seamă dușmani ai noștri". Atunci (1324) s-a dat o nouă luptă cu tătarii, iar în urma victoriei creștinilor, regele dăruiește papei doi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a extins, deopotrivă, la sud și est de Carpați. Aceste informații vorbesc despre existența unui stat (voievodat) moldovenesc, înainte de descălecat, în zona dintre sudul Poloniei și nordul Moldovei (precum "Țara Șipenițului"). Este o coincidență semnificativă că voievodul "Olaha", de sub dominația tătară, de la 1247, este menționat în același an cu voievozii români de la sud de Carpați, în Diploma Ioaniților. În sfârșit, să amintim, înainte de descălecatul Moldovei, și informațiile din textul cronicii lui Thomas Tuscus: el menționează, pe scurt, un război (conflict) între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moncastro. Mai erau colonii de populație străină: ceangăii cu așezările lor de la minele de argint de la Baia și coloniile de sare de la Tg. Ocna, centre de stăpânire ungurească la est de Carpați. Treptat, pe măsură ce teritoriul Moldovei era eliberat de sub dominația tătară, regatul ungar a urmărit să-și extindă propria stăpânire la est de Carpați. Pentru consolidarea dominației sale în această regiune, în 1351, regele Ludovic cerea consimțământul papei Clement VI ca, în teritoriile Episcopiei Milcovului, să fie ridicate biserici și să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Iorga nuanțează și scrie că formațiunea de la răsărit era "o căpitănie regală", dar, chemând pe un voievod maramureșan la conducerea ei, recunoștea prin aceasta caracterul românesc al ținutului cucerit.30 Ca o recunoaștere a rolului românilor maramureșeni la îndepărtarea primejdiei tătare și cu acordul fruntașilor români locali, în fruntea mărcii militare, menite să fie un zăgaz împotriva atacurilor mongole, a fost desemnat de rege, Dragoș din Bedeu. Numirea lui ducea la strângerea legăturilor dintre Maramureș și nord-vestul Moldovei. Acceptarea lui Dragoș
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în SCN 2, 1958, p. 269-301. Sacerdoțeanu A., Vlahii din Chalcidica, în vol. În memoria lui V. Pârvan, București, 1924, p. 303-311. Idem, Guillaume de Rubruck și românii la mijlocul secolului al XIII-lea (l. fr.), Paris, 1930. Idem, Marea invazie tătară și sud-estul european, București, 1933. Idem, Au fost aleși cei dintâi domni ai Moldovei ?, în RI, 1935, p. 316-317. Idem, Considerații asupra istoriei românilor în evul mediu, București, 1936. Idem, Comentarii la diploma din 1285 privind pe magistrul Gheorghe, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un sălbatic, ager armăsar, Unde se arată pe Întinsa vale, Prin oștirea noastră Își deschide cale. Iar Buzescu Preda, cum Îl Întâlni, Îi ieși-nainte și-astfel Îi vorbi: Dacă nu ți-e frică, și-ai credință-n tine, O, tătare! Vino să te bați cu mine!” Ei se bat În spade; spadele se frâng; Și se iau În brațe, se smucesc, se strâng. Când tătarul scoate o secure mică Și lovind pe Preda, pavăza Îi strică. Dar el cu măciuca
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
de penalități bisericești meritate. De atunci dominicanii știură să întreacă prin succesele lor toate ordinele celelalte și n-au fost ei înșii întrecuți decât de ordinul iezuiților, care e drept că apăru cu mult mai târziu. Primirea cavalerilor ioaniți. Incursiuni tătare și cumane. Colonizări. Pentru a întîmpina trebuințele înarmării și apărării țării în afară în contra tătarilor și bulgarilor năvălitori, precum și pentru a răspândi mai si mai repede puterea tare regească până la marginile țării, Bela IV primi la anul 1247 pe cavalerii
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mecanism mental arhaic 330 Ordine și Haos și universal. În limba română, de exemplu, a lega are, în afară de sensul propriu, și pe acela de „a efectua o operație magică”. Iată asemenea fertile bivalențe semantice și în alte limbi : în turco- - tătară bag, baj, boj = „vrăjitorie”, dar și „sfoară, legătură” ; gr. katadeo = „a lega solid”, dar și „a lega prin farmec, făcând un nod” (de unde katadesmos = „sfoară” și „a vrăji”) ; lat. fascinatio = „fermecare, vrăjire”, iar fascio = „a înfășura, a lega cu fâșii
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
evidență de-a lungul timpului. Spre deosebire de alte zone ale sudului Transilvaniei, colonizate cu sași de exemplu Tălmăcelul Ludoșul a cunoscut această colonizare într-un mod foarte intens. Colonizarea efectivă a satului a avut loc în secolul XIII, imediat după invazia tătară din 1241. Și spre deosebire de satele din Mărginime, în această zonă colonizarea sașilor a însemnat deposedarea localnicilor de pământ, de bunurile și de drepturile lor, prin Bula Andreiană. Dovezi ale caracterului majoritar al populației săsești sunt multe de-a lungul timpului
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
îi era inferior ca poziție și îl urma în acțiunile sale politico-militare. El era, altfel spus, hanul cumanilor din regiune. Dar despre Kuten, al cărui destin tragic urma să se încheie prin linșajul din Ungaria, provocat de panica din fața năvălirii tătare, la 1241, s-a spus, la fel, că ar fi fost, și el, han. Ar trebui dedus de aici că existau în același timp, în spațiul delimitat de Carpați, Marea Neagră, Dunăre și Olt, două grupări de triburi aflate sub comanda
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Seneslau, sunt imaginare și, mai toate, conturate izbutit. Protagonistul este un vlah din Câmpia Dunării, originar, ca toți vlahii din zonă, din Transilvania. Narațiunea este ritmată de acțiune: călcarea jurământului de castitate de către un crijac, o aventură amoroasă mistuitoare, năvăliri tătare, tâlhării făptuite de țigani, evenimente înfățișate realistic, dar și cu o aură de mister - toate alcătuiesc substanța densă a unui roman captivant, scris de un autor „care nu putea lipsi din istoria noastră literară” (Șerban Cioculescu). În manuscris au rămas
SLATINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289717_a_291046]
-
corectată prin inteligență, de a se adapta condițiilor politice noi (...). În prima parte a romanului, autorul a urmărit migrația spre Canal ca spre un Klondike dobrogean, a tot soiul de oameni: chiaburi doritori de a câștiga bani, tineri nostalgici ca tătara Sughiran, gonită de plictisul satului natal, un șofer fugit de frica urmăririi polițienești, entuziaști ca Jurașcu, îndrăgostiți dorind a se întâlni și așa mai departe, în afara celor care vin pe șantier cu dorința vie de a înfăptui o operă socialistă
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
turci oguzi veniți din Anatolia și Rumelia. Ulterior au sosit în Dobrogea numeroase grupuri de tătari originari din Crimeea. În perioada administrației otomane în Dobrogea s-a dorit sporirea potențialului militar al regiunii, Poarta favorizând colonizarea cu populație turcă și tătară originară din nordul Mării Negre, proces favorizat de dispariția Hoardei de Aur34. În paralel cu procesul de colonizare cu tătari crimeeni, statul otoman a organizat colonizarea Dobrogei cu grupuri turanice nomade din Anatolia 35. Populația turco-tătară colonizată a fost instalată, în
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]