261 matches
-
vă spun vouă: mai înainte de Avraam Eu sunt” (In. 8,58). Înainte de a-i întreba pe apostoli - „cine ziceți voi că sunt Eu?” - același Domn îi oferă lui Moise provocatorul răspuns eliptic: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieș. 3,14). Tautologia ultimei sentințe reprezintă refuzul apofatic al oricărei definiri a Dumnezeirii, dar și o invitație la recunoașterea Cuvântului din lucrările Sale mântuitoare. Este ceea ce au făcut apostolii Bisericii în fața celor „tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
consumată în unirea sexuală. Ceea ce-i așteaptă pe cei doi nu este însă o „metafizică a sexului” (J. Evola) eliberată de poverile angoasei. În locul vieții transcendentale a celuilalt, corpul obiectiv întâlnește suprafața unei epiderme anonime. În locul alterității, corpul fiecăruia trăiește tautologia dorinței nesaturate. Timpul se cască de acum înainte ca orizont al repetiției. Angoasa este diminuată, dar atotprezentă tocmai prin deschiderea acestui orizont. Întrucât angoasa corespunde unei conștiințe graduale a propriei diferențieri sexuale, seducția poate apărea exploatând asimetria distribuției acestei tonalități
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
forma lor afirmativă și în cea negativă. Gândirea este sigură că „S este S” ("Cartea este carte”) și că „S nu este non S” („Cartea nu este prăjitură”). Ea devine astfel conștientă de cele două linii te ale judecării corecte: tautologia și contradicția. Urzindu-se din tautologie, gândirea nu se poate feri de contradicție decât dacă izbutește să se ridice continuu pe trepte din ce în ce mai înalte ale cunoașterii, până la reflectarea raporturilor necesare și a esenței lucrurilor. Un raport necesar e și general
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
negativă. Gândirea este sigură că „S este S” ("Cartea este carte”) și că „S nu este non S” („Cartea nu este prăjitură”). Ea devine astfel conștientă de cele două linii te ale judecării corecte: tautologia și contradicția. Urzindu-se din tautologie, gândirea nu se poate feri de contradicție decât dacă izbutește să se ridice continuu pe trepte din ce în ce mai înalte ale cunoașterii, până la reflectarea raporturilor necesare și a esenței lucrurilor. Un raport necesar e și general devreme ce oricărui lucru îi aparțin
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
o doză de risc, incertitudine, credințe greșite și erori de judecată. Pe de altă parte, trebuie să rezistăm tentației de a interpreta toate comportamentele ca fiind comportamente raționale. Aceasta ar transforma toate modelele de teorie a jocurilor într-o simplă tautologie logică și ar exclude falsificarea, altfel spus capacitatea de a demonstra că ceva este fals, prin procesul de testare empirică. În schimb, este necesar să facem distincție între comportamentul rațional și cel nerațional. Green și Shapiro au adus un important
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
cea a ființei, depășind orice distincție. Densitatea Unului unu nu lasă loc ființei, așa cum nu lasă loc identicului și diferitului. Unul sau Binele întrece în demnitate ființa, e Supra-Ființa, Principiul suprem. Abia cînd Unul e conceput în retragerea sa, cînd tautologia principială Unul care este Unu se deschide către predicația Unul este, abia atunci apare în chiar interiorul Unului plaja ființei, abia atunci se ivesc categoriile contrare, pluralitatea, posibilitatea ființărilor. în mistica ebraică, o linie care culminează cu doctrina lurianică a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ce face ca propozițiile matematicii să fie adevărate sunt anumite convenții care guvernează folosirea limbajului. Ei se folosesc, pentru a argumenta pentru această poziție, de teza logicistă a reductibilității matematicii la logică și de concepția wittgensteiniană asupra adevărurilor logice ca tautologii. 2.1. Quine Acesta este contextul în raport cu care trebuie înțeleasă poziția lui Quine. Acesta argumentează atât împotriva distincției trasată de pozitiviști între analitic (a priori) și empiric, cât și împotriva viziunii convenționaliste susținută de aceștia și face acest lucru din
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
serioasă": "Comisia ar trebui ca, până la 1 ianuarie 1998, să revizuiască și să modifice anexa V menționată anterior..." (Regulamentul nr. 120/97 al Consiliului Europei din 20 ianuarie 1997, http://www.apmgr. ro/legislatie%20UE/R0120.pdf; [Ironie] bazată pe [Tautologie]). Sau: "totodată ar trebui să se revizuiască și, dacă este nevoie [sic!], să se îmbunătățească legislația referitoare la turism" etc. ("Ecoturismul și ariile protejate din Romania", în Gazeta de agricultură, 22.04.2009, http://gazetadeagricultura.info/eco-bio/ 84-protectia-mediului/parcuri-si-rezervatii-naturale/2610-ecoturismul-si-ariile-protejate-din-romania
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
și figura lui interpretată. Forma devine substanță, proces la care contribuie informația, luciditatea, emoția, dramatismul jocului. Aparent, se propune o lume închegată exclusiv din cuvinte. Spectacolul liric, fie că e travestit în măști ironico-parodice, fie că e saturat de performanța tautologiilor, nu estompează accentele de elegie, nici viziunea asupra universului. În Holorime (1986), considerat volumul cel mai omogen, poetul, folosind aceleași foneme, construiește enunțuri cu sensuri diferite: „În ce rumori, printre flaminge,/pe apă, soarele naval!/ Pe apă, soarele-n aval
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287057_a_288386]
-
arate în ambele direcții. Crizele produc schimbări în elite și în regimuri, cu singuranță, dar elitele și regimurile creează deseori crize. Multe crize produc confruntări între elite și slăbirea regimurilor, dar pot și proveni din aceste confruntări și slăbiri. Pericolul tautologiei este evident: elitele și regimurile se schimbă în timpul crizelor pe care le creează. O metodă de a reduce circularitatea constă în a căuta condițiile în care raportul cauzal preponderent este de la crize spre elite și regimuri, precum și condițiile în care
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]
-
a fost realizată de Joseph Kosuth în articolul său, publicat în trei părți, Art after Philosophy (1969)158. Punând în discuție funcția artei, Kosuth analizează distincția dintre estetică și artă, pe care o descrie exemplar prin intermediul distincției dintre formalism și tautologie. Critica formalistă ornamentează obiectul artistic lipsit de concept, atribuindu-i astfel o funcție estetică legitimată prin posibilitatea de exercitare a gustului. În vreme ce estetica este preocupată de enunțarea opiniilor cu privire la perceperea lumii în general, judecând arta dintr-o perspectivă morfologică, arta
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
să chestioneze natura artei. Opera de artă ar fi un fel de "propoziție" / propunere prezentată în contextul artei ca un comentariu asupra artei. Fiind propoziții analitice, operele de artă nu oferă nicio informație cu privire la experiență. Ele apar sub forma unor tautologii, deoarece constituie o prezentare a intențiilor artiștilor, o operă de artă particulară fiind o definiție a artei. Orice alt aspect ori calitate a propozițiilor ar fi irelevante pentru "condiția de artă" a operelor, care este o "stare conceptuală" eliberată de
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
distincție tehnică între arta conceptuală stilistică și arta conceptuală teoretică și punând accentul pe restabilirea echilibrului dintre internalitatea și externalitatea modelului teoretic al artei, aflat într-o continuă schimbare pe fondul angajării artistului, Joseph Kosuth aduce în discuție noțiunea de "tautologie" a cărei dinamică se bazează pe interpretarea unor modele de "operaționalitate". "Unitățile operaționale" sau "stratificările de semnificație" ale Investigațiilor sale sunt supuse la exterior schimbării de percepție în funcție de contextele în care sunt propuse. Privite dinspre interior, unitățile de înțeles apar
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Israel, a unor lexeme de intensificare din categoria gradelor de comparație, a cuantificatorilor universali, a expresiilor „persoanei” (ca în română vă mulțumesc din tot sufletul meu, mulțumesc frumos, mii de scuze, toate gândurile mele bune) sau, în culturile arabe, prin tautologii, determinări ori structuri (cvasi)repetitive (de tipul structurilor românești 5 ani de zile; 2 zile pline; de dimineața până seara; E foarte frumos, îmi place foarte mult, e foarte frumos!). O abordare a sistemului politeții în termenii principiilor comunicative a
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
o categorie de educație anulează orice influențe culturale și sociale; -asumpția de omogenitate a calității educației eludează diferențele în nivelul de dezvoltare economică. Probabil, dacă ar fi luate în considerare asemenea diferențe, măsurarea impactului capitalului uman ar ajunge la o tautologie; țările și/sau regiunile mai dezvoltate au o educație de calitate mai bună. Educația de calitate mai bună produce capital uman mai productiv. Capitalul uman mai productiv are un impact mai mare asupra nivelului output-ului pe termen lung și
Capitalul uman şi dezvoltarea economică Influenţele capitalului uman asupra dezvoltării economice by Mircea ARSENE () [Corola-publishinghouse/Science/100960_a_102252]
-
declară că „Viu este Dumnezeu” reprezintă soluția ieșirii din nihilismul contestării oricărei construcții metafizice sau chiar a ideii de întemeiere a valorilor printr-un recurs la o rațiune absolută, el sugerează o soluție teologico-politică. „Dumnezeu este Domnul” nu reprezintă o tautologie și nici doar o aluzie la faimosul text liturgic rostit înaintea sărbătorii Crăciunului și a Epifaniei: „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă: bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Domnia lui Dumnezeu - atribuită de Crezul nicean
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
implicații etice și medicale. Mai întâi, sănătatea suflească și integritatea conștiinței presupun o anumită independență față de trecut. Melancoliile sau nevrozele sunt tot atâtea tonalități afective marcate de o distorsiune a experienței timpului. La cealaltă extremă, în regimul vid al unei tautologii atemporale, nimeni nu este capabil să deprindă binele ori să îndrepte răul. Dacă viitorul ne dă angoase, iar prezentul ne confiscă într-o iresponsabilă uitare de sine, trecutul pare să aibă o și mai mare putere de seducție. De ce oare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de remarcabil descris de Marcel Proust sau Tomaso di Lampedusa. Salonul monden este saturat de obiecte neînsuflețite. Oamenii devin niște etichete, cuvintele învăluie numai dorințe ilegitime, iar cheia succesului este înfrânarea de la înfrânare. Demonul futilității domnește nestingherit, stârnind ambiguitățile, aclamând tautologia sterilă și disprețuind osteneala creatoare. Mondenitatea se definește prin apologia indirectă a nerușinării. Inconsecvențe abuzive și repetate definesc adevărul lumii. Câtă vreme suntem în lume, credem că nimic nu supraviețuiește morții și ne comportăm ca atare. Darurile ascezeitc "Darurile ascezei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mântuirii viitoare, trebuie mediatori: Cristos, proletariatul, și medieri, legile generale care să guverneze aspectul dezordonat al acestei vieți trăite, într-un fel animale și mai ales "imediate". Astfel, morala/rațională, morala/juridică, morala/politică, dar acestea nu sunt decât niște tautologii, morala nu este deci decât un avatar al preocupării moderne pentru viitor, a cărei origine, dacă îl urmăm pe Karl Löwith, "este de căutat în profetismul evreiesc și în escatologia creștină"22. Ea se sprijină pe un adevăr universal, acela
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
masă și alte comuniuni cu natura. Adorno vedea în jazz o manifestare a barbariei 41. Ce-ar trebui să mai spunem despre techno sau despre diversele forme de hard rock contemporan! Dar dincolo de critica morală (este vorba aici de o tautologie), un demers comprehensiv trebuie să ne incite la a recunoaște că ambivalența figurilor arhetipale este de fapt un mod de a accepta complementaritatea fondatoare a binelui și a răului. Și atunci când vorbesc despre etică imorală o fac pentru a atrage
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
dire, non può, nel medesimo tempo, esser în due luoghi; vale a dire, particelle în luoghi diverși în un unico tempo non possono essere identiche. (È chiaro che îl prodotto logico di due proposizioni elementari non può essere né una tautologia né una contraddizione. L'enunciato, che un punto del campo visivo ha nel medesimo tempo due diverși colori, è una contraddizione)"3. E' șu questo punto, che a suo dire metterebbe în crisi îl fondamento stesso dell'unica opera monografica
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
o pasăre/ care țipă scurt/ l-a văzut cum a căzut deodată în/ groapa transparentă". Lumea încă văzută e cea de dinaintea deschiderii posibilului unei alte vederi, lumea previzibilă a semnelor și a fenomenelor imediate. Lumea unei experiențe "la fel", a tautologiei identicului. Lumea lui Același cade și recade în vedere așa cum ea însăși se pune mereu în vederea de sine. Ne(pre)văzutul inaparentului nu e însă imaginea pe care să o avem în vedere. El e ca și cum n-ar fi, vălul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cum mergeam alături și nimic nu/ ne-ar fi putut atinge". Voalarea imaginilor cu / de sine nu aduce doar dispariția eului, ca imagine, ecranarea identității de ființă, ci are drept rezultat dezvăluirea altuia. Eul șters din vedere se trezește din tautologia reflectării, iese din cercul vicios al imaginii identicului. Se ridică la nivelul, fără reprezentare, al unei distanțe care nu-i aparține; se distanțează de sine în diferența de imagine pe care o dă alteritatea. Arderea nu e posibilă decât alături de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
însuși, ceea ce implică o trecere de la asemenea la Același. Discutând despre procesul identificării, Lévinas critică perspectiva lui Martin Heidegger susținând că formula A este A nu spune nimic despre identitate: "identificarea Aceluiași în Eu nu se produce ca o monotonă tautologie: 'Eu sunt Eu' Identificarea trebuie fixată nu reflectând la reprezentarea abstractă a sinelui către sine, ci trebuie plecat de la relația concretă dintre un eu și o lume"424. Lévinas propune, așadar, un raport între Eu și Același prin care să
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
2005, p. 133). 361 C. H. Cooley, Social organizations: a study of a larger mind, New York, Schribner's, 1909, pp. 15-16. 362 Tzvetan Todorov, Cucerirea Americii. Problema Celuilalt, traducere de Magda Jeanrenaud, Iași, Editura Institutul European, 1994, p. 177. 363 "Tautologia transformării imaginii de 'străin' într-una de 'dușman' își trage originea încă din gândirea primitivă (...), cum au susținut Lucien Lévy-Bruhl și alți antropologi. Apoi poreclele pe care și le dădeau unul altuia popoarele din zorii istoriei și descripțiile altor popoare
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]