1,790 matches
-
cu paraziți, înregistrarea unei camere video de securitate: suspecți arestați, stând în șir pentru a fi identificați de vreun martor. Suspecți luptându-se cu cătușele, cu hainele trase peste cap, intrând în tribunal. Pe scenă stă Directoarea Tăgadă, cu umflătura tecii de umăr a pistolului bombându-i reverul jachetei. Tivul fustei de tweed aproape îi ajunge la bascheții ei răsfrânți, cu șireturile înnodate de două ori. Spune: — E datoria unui ofițer al legii să moară pentru fitecine. Ai putea muri pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
stau cocoțate pălării enorme, cu boruri din catifea, garnisite cu pene. Nu li se mai văd nici sprâncenele, nici ochii, la unii nu li se mai zărește nici nasul. Sunt înarmați cu săbii atât de lungi că le sar din teacă. Tovarășa învățătoare stă ascunsă după cortină și dă indicații. Crin Soveja nu vrea să scoată nici un cuvânt și doamna îl lasă în plata Domnului. Ana Lipșa e scundă și are rochia prea lungă. Pare un om de zăpadă care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vezi lipsa lor nu trebuia să fii poet. Deoarece acest cuțit, inoxidabil precum Înțelepciunea milenară a poporului român, tocmai fusese ascuțit, anume pentru el, tăietura nu avea cum să doară. În mai puțin decât ar spune Tatăl Nostru, va fi teaca lui de carne și de sânge. Era pregătit să Îl ascundă pentru totdeauna În adâncul străveziu al trupului său istovit și rătăcitor. Cuțitul venea spre el, lin, mut, ca o stea căzătoare, ca un meteorit, ca o cometă pitică: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și nu-și dădea repede cu părerea în nici o privință. Fiii lui Isamu, însă, se înfuriară, crezând că Tekisui glumise pe seama tatălui lor. Susumu spuse că-l va pedepsi pe călugăr pentru lipsa lui de respect și trase sabia din teacă. Susumu era un spadasin bine cunoscut și purtase multe dueluri, dar Tekisui rămase pe loc, cu pensula de scris în mână. Susumu atacă, însă Tekisui, folosind pensula, îl înfrânse din trei mișcări. Nibori, fiul mijlociu, trase sabia și spuse: „Fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Măi, frate-miu, ce cauți tu printre broaște țestoase? Au fost cu 50.000 de ani în urmă. Acum acolo sunt moldoveni. Da' de unde vii matale? Pilotul îi răspunse în versuri: Cine trece-n Valea Seacă/ Cu hangerul scos din teacă? Oarecum liniștit, bănuind că bietul om a căzut din istorie în cap, paznicul îi răspunse tot în versuri: Foaie verde de cărare,/ Ești la mare depărtare. Cum pilotul se uită câș, paznicul îl dumiri. Haiducia s-a dus, nene, suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mai departe prin propriile lui forțe și n-ar mai fi depins de soarta și de forțele altuia, ci numai de puterea și de capacitatea lui proprie. Dar Alexandru a murit cinci ani după ce el începuse să scoată sabia din teacă, și i-a lăsat asigurată doar stăpînirea provinciei Romagna, pe cînd celelalte posesiuni rămaseră în vînt, încolțite între două armate dușmane foarte puternice, el însuși fiind grav bolnav, pe moarte. Ducele era însă atît de aprig la fire și în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
noastre, trupele numeroase și armatele puternice pe care principii le au pregătite atît pe timp de pace, cît și în război, contribuie în egală măsură la siguranța statelor, ele contracarează ambițiile vecinilor; săbiile scoase le țin pe ale altora în teacă. Dar nu este de ajuns ca principele să fie, cum spune Machiavelli, ...di ordinaria industria; aș vrea ca el să se gîndească și la fericirea poporului său. Un popor mulțumit nu se va gîndi la revoltă; un popor fericit se
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sângele vieții, al existenței. E el. Singur pururi, așa cum trebuie și nu mai poate fi Dar el e trist? Poate că e fericit în nefericirea lui. E învingător, orice s-ar întâmpla, și doar asta contează. Își pune sabia în teacă, sub pardesiul negru. La picioarele sale stă mortul. De fapt, cine e cel ce zace decapitat? Prietenul lui? Acum el se duce glorios spre eterna sa și tristă peregrinare. Aerul năclăit de ceață și pustiu persistă în jurul său în timp ce el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
În timpul absenței și băgă În ea spada cu montura mare, pe ale cărei lamă și gardă se vădeau urmele, știrbiturile și scrijeliturile altor zile și altor oțeluri. Era o spadă bună, lungă, amenințătoare și toledană, care intra și ieșea din teacă cu un șuierat metalic interminabil ce-ți făcea pielea de găină. Apoi se privi o clipă În oglinda strâmbă, reflectându-i doar bustul, care se afla În Încăpere și schiță un zâmbet obosit: — Pe Dumnezeul meu, spuse Între dinți, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
posse, conchise Dómine Pérez resemnându-se, pe când Licențiatul Calzas Își ascundea râsul, cu nasul Într-o stacană cu vin. Cu un suspin adânc, căpitanul dădu să se scoale de la masă. Don Francisco, cu patru degete de lamă deja afară din teacă, Îi aruncă o privire amicală de mulțumire și găsi prilejul să-i dedice două versulețe: Tu, ‘n al cărui sânge curg mulți Alatristes, stirpe-nnobilată de vajnica-ți spadă... — Nu mă sâcâi, don Francisco, răspunse căpitanul, prost dispus. Ne-om bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Încinseră și ei fiarele, și toți gătară să iasă În stradă, foarte interesați de mersul evenimentelor, Încercând să nu dea spatele unii altora, nu de alta, dar paza bună trece primejdia rea. Și așa se aflau, cu oțelurile Încă În teci, când În ușă apăru, spre dezamăgirea asistenței și ușurarea lui Diego Alatriste, silueta de neconfundat a locotenentului de alguazili Martín Saldaña. — Na, că s-a spart cheful, făcu don Francisco de Quevedo. Și, ridicând din umeri, Își potrivi ochelarii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
un ușor surâs. — Trebuie să ne câștigăm pâinea, băiete. Zise. Apoi se Încinse cu spada - niciodată nu i-a plăcut, decât la război, s-o poarte atârnată pe umăr, ca mardeiașii sau fanfaronii de proastă calitate -, verifică dacă ieșea din teacă și intra la loc fără greutate și Își puse capa pe care i-o Împrumutase chiar În seara aceea don Francisco. Treaba cu capa, În afara faptului că ne aflam În plin martie și nopțile erau prea reci ca să le Înfrunți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
chiar acel moment, Îl bătuse gândul că dacă vreodată cineva Îi va adresa un astfel de zâmbet pe o străduță lăturalnică, n-avea să mai aștepte un al doilea ca să ducă mâna la spadă și s-o tragă fulgerător din teacă. A-ți Încrucișa cărările cu personajul acela era totuna cu a simți nevoia nestăvilită de a-i face de petrecanie Înainte ca să ți-o facă el ție. Închipuiți-vă domniile voastre un șarpe complice și periculos, despre care nu știi niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nici nu-i lăsa Întotdeauna răgazul să se pună În gardă cum scrie la carte; dar nu-i mai puțin adevărat că niciodată nu străpunsese pe nimeni care să nu fi fost Întors către el și cu spada scoasă din teacă, exceptând vreo santinelă olandeză sau alta, cu beregata tăiată noaptea. Numai că așa stăteau lucrurile la război; cum s-a Întâmplat și cu niște germani răsculați de la Maastricht și cu restul dușmanilor trimiși pe lumea ailaltă În timpul campaniilor. Nu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
noaptea când Diego Alatriste Îi ieșise În Întâmpinare pe o stradă prost luminată; iar căpitanul n-a uitat niciodată privirea lui tulbure, lipsită de orice Înțelegere față de ce i se Întâmpla, când, după ce-și scosese nesigura lui spadă din teacă, nenorocitul se trezise cu o palmă de oțel În piept. Celălalt fusese un frumușel de la Curte, un băiețandru ageamiu plin de panglicuțe, a cărui existență Îl sâcâia pe contele de Guadalmedina pe motiv de procese, de testamente și de moșteniri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
luminat de fanar, În timp ce zgomotul făcut de doi cai potcoviți se apropia tot mai mult. Lumina gălbuie se reflectă o clipă pe o lamă goală de oțel În cotlonul italianului. Căpitanul Își potrivi pieptarul de piele și trase spada din teacă. Zgomotul potcoavelor răsuna chiar la cotitură și o primă umbră enormă, disproporționată, Începu să se proiecteze mișcându-se de-a lungul zidului. Alatriste respiră adânc de cinci-șase ori, ca să-și golească pieptul de umorile rele și, simțindu-se perfect stăpân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lungul zidului. Alatriste respiră adânc de cinci-șase ori, ca să-și golească pieptul de umorile rele și, simțindu-se perfect stăpân pe sine și Într-o formă bună, ieși de sub portic cu spada În mâna dreaptă, În timp ce cu stânga scotea din teacă daga vizcaína. La jumătatea drumului, din bezna porții ieși Încă o umbră, cu câte o scăpărare metalică În fiecare mână; și umbra aceea, alături de a căpitanului, se mișcă pe străduță În Întâmpinarea celorlalte forme omenești pe care fanarul le proiecta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care la lumina fanarului se vădi un om deosebit de arătos, cu părul foarte blond și cu o mustață fină. Acest al doilea tânăr tocmai aruncase frâul calului său și, după ce făcuse câțiva pași Înapoi, scotea cu viteza fulgerului oțelul din teacă. Eretic sau bun catolic, asta punea lucrurile la punct; așa că Alatriste Îl atacă oblu, iar când englezul Întinse spada ca să se apere de la distanță, se propti bine pe un picior, Îl Întinse pe celălalt În față, Își atinse rapid oțelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
stingheritoarea pauză, privi Împrejur și văzu strălucind pe jos spada englezului. Așa că o luă și i-o Înapoie. Numitul Steenie, sau Thomas Smith, sau care i-o fi fost numele În realitate, o cântări gânditor Înainte de a o băga În teacă. Continua să-l privească pe Alatriste cu ochii aceia albaștri și cinstiți care Îl făceau să se simtă atât de prost pe căpitan. — În primul moment v-am crezut... zise, și parcă așteptă ca Alatriste să-i completeze spusele. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și parcă așteptă ca Alatriste să-i completeze spusele. Dar acesta nu făcu decât să dea din umeri. Chiar atunci rănitul dădu să se ridice, iar numitul Steenie se Întoarse spre el ca să-l ajute. Amândoi aveau acum spadele În teci și, la lumina fanarului care continua să ardă pe jos, se uitau la căpitan cu multă curiozitate. — Nu sunteți un vulgar bandit de drumul mare, conchise În sfârșit numitul Steenie, care Începea să mai prindă culoare. Alatriste Îi aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care Îi semănase pe scară și În curtea interioară am numărat vreo șase -, din care unii cu spada goală În mână. Saldaña intră singur, Înarmat până În dinți, și Închise ușa În urma lui, cu pălăria pe cap și cu spada În teacă. Alatriste, fără haină, se ridicase și aștepta În mijlocul camerei. În momentul acela Își lua mâna de pe daga pe care o trăsese imediat lângă el auzind bătăile În ușă. — Pe Dumnezeul meu, Diego, că mult Îmi ușurezi tu treaba, zise Saldaña
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mai răsuna ecoul copitelor de catâri, când din locul unde adăsta silueta neagră se auzi din nou un fluierat ușor, același tiruri-ta-ta, iar din Întunericul de lângă mine se desprinse sunetul de neconfundat al unei spade trase Încet din teacă. M-am rugat fierbinte de Dumnezeu să gonească norii care acopereau fața lunii, ca să-mi Îngăduie să văd mai bine. Dar una gândește cârciumarul și alta bețivul; probabil că Făcătorul nostru avea cu totul alte treburi, fiindcă norii au rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
vorbe grele la adresa lui, spiritele se Încinseră. În sfârșit, prin vacarmul de vociferări, cineva rosti cuvântul nemernic. Atunci Diego Alatriste suspină foarte adânc În sineși. Nu mai exista cale de Întoarcere. Așa că, resemnat, duse mâna la spadă și scoase oțelul din teacă. Cel puțin, Își spuse În treacăt trăgând spada, doi-trei din feciorii ăștia de curvă tot mă vor Însoți bine găuriți În iad. Și fără a mai lua poziția „en garde“, lansă un atac orizontal cu spada spre dreapta pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Însoți bine găuriți În iad. Și fără a mai lua poziția „en garde“, lansă un atac orizontal cu spada spre dreapta pentru a-i Îndepărta pe bandiții cei mai apropiați și, ducând la spate mâna stângă scoase daga vizcaína din teaca pe care o purta atârnată de cingătoare În dreptul rinichilor. Publicul se agita și se Înghesuia ca să lase spațiu liber, femeile țipau de pe locurile lor, iar ocupanții camerelor de sus se aplecau la ferestre ca să vadă mai bine. Nu era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bine mănușile și, luându-și spada, se uită la Buckingham cu cel mai desăvârșit sânge rece. — Steenie, zise. Apoi, cu spada goală În mână, nemaizăbovind, durui pe scară În jos urmat de Buckingham, care și el Își scotea oțelul din teacă pe când sărea câte două trepte deodată. Iar don Filip al Patrulea, Înmărmurit, nu știu dacă să-i oprească sau să apară din nou la fereastră; așa că atunci când Își recăpătă stăpânirea de sine pe care fusese cât pe ce să și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]