430 matches
-
clar care este vocația mea. Eu, și alți câțiva (mă întreb câți suntem?) am fost aleși pentru a lupta ca o anumită spiritualitate să continue pe această planetă. Nimic altceva decât o reală spiritualitate nu poate salva omenirea din coșmarul tehnocrației, în care oamenii sunt sclavi orbi ai mașinilor. Provocarea aruncată de mașinism a făcut ca, în catacombele sale, spiritul să reînvie la o viață nouă. Dar am sosit oare la timp, mai poate spiritul să supraviețuiască și să nu piară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
am spune că vizualul are o pictură "cu cod", luând drept materie primă rămășițele miturilor anterioare; arta, o pictură "cu mituri" (ansamblu limitat de povestiri colective); idolatria, o pictură "cu mesaj" (în sensul cel mai fizic al termenilor). Teocrație, androcrație, tehnocrație: fiecare eră este o organizare ierarhică a Cetății. Și a prestigiului de care se bucură fabricantul de imagini. Căci nu aceeași carismă vine de sus (pietate), din interior (genialitate) sau din afară (publicitate). Idolul este solemn, arta serioasă, vizualul ironic
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lucarnă? Nu ține ea, într-adevăr, de o dispoziție plebiscitară? Izolatorul nostru de masă are solide calități bonapartiste și cezaric (iar triumful lui n-a corespuns întâmplător cu declinul parlamentelor și-al partidelor, cu consolidarea executivelor și a unei anumite tehnocrații). Satul audiovizual agrarizează, în felul lui, societățile postindustriale. Ultimul stadiu al comunicării se întâlnește astfel cu "mijloacele de comunicație proaste" din Franța parcelară și rurală de la 1848, așa cum o descria Marx în Optsprezece brumar, și care permiteau ca țăranilor să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a oricărui cetățean la discuția publică; 4) excluderea puterii politice din sfera publică etc. Spațiul public se intersectează cu cel privat și cu cel politic. Noul spațiu public, care se formează, se referă tot mai mult la grupurile de presiune, tehnocrația, viața partidelor politice, media, interesul pentru Învățământ și cercetare etc. Pe de altă parte, Într-o oarecare măsură „publicul și-a pierdut funcția sa critică În favoarea etalării scenice și, chiar, argumentele au fost Înlocuite cu simboluri la care, din nou
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
a unui efort exercitat de cineva asupra a ceva care rezistă." Moscovici, 1976, pp. 64-65 Și chiar cînd oamenii de știință sau inginerii afișează o rigoare strictă, putem vedea, cîteodată, în acțiunile și discursurile lor, profilul unor reflexe ideologice ale tehnocrației. 2. Care sînt criteriile de recunoaștere? 2.1. Consens, dispersie a informației și focalizare După Rouquette și Rateau, dimensiunile "consens/diferențiere" și "relații intergrupale/intragrupale" ne ajută să distingem patru forme de reprezentări și ne permit o mai bună înțelegere
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
de candidați au intrat în competiție pentru resurse și pentru accesul la puterea politică: de la fostele elite ale puterii („neocomuniștii”), foștii proprietari ai perioadei interbelice și noii întreprinzători, afirmați în proaspăta economie de piață a României postcomuniste, până la elitele muncitorești, tehnocrația economică și administrativă și intelectualitatea umanistă (Pasti, 1995). Confruntarea dintre ele nu s-a încheiat nici până în ziua de azi, iar acest fapt continuă să zgâlțâie din temelii noua societate românească și să o împiedice să depășească condiția de tranziție
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
postcomunistă s-a desfășurat în asemenea condiții interne și internaționale, încât baza sa socială autohtonă a contat prea puțin în determinarea caracteristicilor tranziției. În 1989, cei care au răsturnat comunismul au fost muncitorii industriali. Fără revolta acestora, susținută atât de tehnocrația industrială a comunismului, cât și de vârfuri ale administrației și chiar de instituțiile destinate să protejeze sistemul politic comunist - precum părți ale Securității, Miliției și Armatei -, disidența unor mici grupuri de intelectuali sau de foști lideri comuniști nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
ideologiei cotidiene decât pe elaborările teoretice care le stăteau la dispoziție. Atunci când primul prim-ministru de după prăbușirea comunismului declara public că „Industria românească nu este decât un morman de fiare vechi”, el consacra un mit al societății comuniste elaborat de tehnocrația industrială a acestei societăți și care exprima, în esență, dorința ei de înnoire tehnologică. Efectele au fost însă distrugătoare - căci, invers decât își dorea tehnocrația industrială a comunismului, mitul nu a fundamentat un efort național de înnoire tehnologică, ci o
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
decât un morman de fiare vechi”, el consacra un mit al societății comuniste elaborat de tehnocrația industrială a acestei societăți și care exprima, în esență, dorința ei de înnoire tehnologică. Efectele au fost însă distrugătoare - căci, invers decât își dorea tehnocrația industrială a comunismului, mitul nu a fundamentat un efort național de înnoire tehnologică, ci o politică postcomunistă de privatizare fără restructurare ce a contribuit substanțial la criza economică din primul deceniu al postcomunismului. Alte asemenea mituri au fost susținut, politic
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
moartea lui Gheorghiu-Dej a avut un impact cu totul excepțional asupra istoriei ulterioare a socialismului românesc. Acest impact și această istorie nu pot fi urmărite în acest studiu. Singura consecință care ne interesează aici este efectul de susținere necondiționată a tehnocrației industriale de către factorul politic în cadrul comunismului românesc. În loc să mai fie considerată doar un aliat incert și care trebuie continuu supravegheat, tehnocrația industrială a devenit coloana vertebrală a societății românești. Noua relație dintre tehnocrație și politicieni a avut două consecințe majore
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
nu pot fi urmărite în acest studiu. Singura consecință care ne interesează aici este efectul de susținere necondiționată a tehnocrației industriale de către factorul politic în cadrul comunismului românesc. În loc să mai fie considerată doar un aliat incert și care trebuie continuu supravegheat, tehnocrația industrială a devenit coloana vertebrală a societății românești. Noua relație dintre tehnocrație și politicieni a avut două consecințe majore. Prima dintre ele este chiar dezvoltarea acelor industrii de vârf și crearea unei elite technico-inginerești legată de ramurile industriale ale noilor
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
aici este efectul de susținere necondiționată a tehnocrației industriale de către factorul politic în cadrul comunismului românesc. În loc să mai fie considerată doar un aliat incert și care trebuie continuu supravegheat, tehnocrația industrială a devenit coloana vertebrală a societății românești. Noua relație dintre tehnocrație și politicieni a avut două consecințe majore. Prima dintre ele este chiar dezvoltarea acelor industrii de vârf și crearea unei elite technico-inginerești legată de ramurile industriale ale noilor tehnologii, pe care deja am pomenit-o. Cea de a doua a
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
de vârf și crearea unei elite technico-inginerești legată de ramurile industriale ale noilor tehnologii, pe care deja am pomenit-o. Cea de a doua a constat în susținerea autorității și poziției de conducere a clasei conducătoare industriale românești. Ambele categorii - tehnocrația legată de dezvoltarea industrială tradițională și tehnocrația legată de dezvoltarea industrială de vârf - s-au alimentat din deschiderea către Occident care a urmat „primăverii de la Praga”: primii, pentru a-și justifica importanța și a solicita alocarea de resurse suplimentare pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
legată de ramurile industriale ale noilor tehnologii, pe care deja am pomenit-o. Cea de a doua a constat în susținerea autorității și poziției de conducere a clasei conducătoare industriale românești. Ambele categorii - tehnocrația legată de dezvoltarea industrială tradițională și tehnocrația legată de dezvoltarea industrială de vârf - s-au alimentat din deschiderea către Occident care a urmat „primăverii de la Praga”: primii, pentru a-și justifica importanța și a solicita alocarea de resurse suplimentare pentru dezvoltare; ceilalți, pentru a provoca decizia politică
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
politic. Indiferent de sursele acestei opțiuni, ea a fost pusă în practică, iar consecințele ei s-au dovedit decisive. Restructurarea economiei românești a fost amânată cu aproape două decenii, iar costurile acestei restructurări, făcute în condițiile tranziției, au crescut exponențial. Tehnocrația în ascensiune provenită din ramurile industriale ale noului val tehnologic - electronic și informatic - a fost marginalizată și a devenit un factor activ de delegitimare a regimului politic și a politicilor economico-sociale ale comunismului românesc. O altă consecință majoră a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
monopol important - cel al relațiilor cu potențialii clienți internaționali ai produselor românești și cu principalii vânzători de produse necesare economiei românești. Merită subliniat că acest monopol se baza pe o infrastructură cu totul specială, alcătuită din informații și relații interpersonale. Tehnocrația care domina funcțiile comerciale ale producătorilor industriei comuniste era împărțită în două componente foarte diferite între ele: cea destinată pieței interne și cea destinată pieței internaționale. Prima nu reprezenta o problemă specială pentru clasa politică și ocupa în ierarhia economiei
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
clasa politică și ocupa în ierarhia economiei socialiste un loc de o importanță secundară celei acordate conducătorilor producției. Parțial, reușeau să compenseze această poziție mai slabă prin deformarea relațiilor formale cu unitățile productive care, până la urmă, depindeau de deciziile acestei tehnocrații pentru aprovizionarea la parametri cât mai buni a întreprinderilor. Consecința a fost că, în vreme ce relația de grup a rămas de inferioritate, ea a fost dublată de o rețea de relații interpersonale în care ierarhiile formale erau secundare în raport cu cele informale
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
formale de grup, prin intermediul factorului politic. Atunci devenea evidentă prioritatea pe care factorul politic o acorda producției, căci acești tehnicieni ai comerțului interior trebuiau să vândă - sau să repartizeze - produsele întreprinderilor. Așa încât, până la urmă, aceștia nu ridicau o problemă specială tehnocrației industriale sau politicienilor ei. În schimb, o problemă delicată o reprezenta tehnocrația din domeniul comerțului internațional, al cărei control politic și a cărei loialitate nu mai puteau fi asigurate, ca în cazul colegilor lor din comerțul intern, prin simplul fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
factorul politic o acorda producției, căci acești tehnicieni ai comerțului interior trebuiau să vândă - sau să repartizeze - produsele întreprinderilor. Așa încât, până la urmă, aceștia nu ridicau o problemă specială tehnocrației industriale sau politicienilor ei. În schimb, o problemă delicată o reprezenta tehnocrația din domeniul comerțului internațional, al cărei control politic și a cărei loialitate nu mai puteau fi asigurate, ca în cazul colegilor lor din comerțul intern, prin simplul fapt că se mișcau exclusiv într-un spațiu controlat politic, pentru că ei luau
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
În schimb, confruntarea dintre elitele economice ale fostei societăți socialiste ilustrează o istorie socială semnificativă. Populația și piața bunurilor de consum Tabloul este, în acest stadiu, incomplet. Cele patru mari elite conducătoare ale economiei și, totodată, ale administrației - managerii producției, tehnocrația comercială, cea financiară și elita intelectuală din cercetare-dezvoltare - erau elitele instituționalizate și formal instalate la putere în România comunistă. Dar societatea comunistă era suficient de complicată pentru ca, alături de elitele instituționalizate și formal integrate în sistemul de distribuție a resurselor în
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
în ultima parte a secolului trecut. Un studiu referitor la noua elită conducătoare din Ungaria, Cehia și Polonia argumentează că: (1) transformarea elitelor comuniste în elite capitaliste nu este confirmată de datele empirice existente în 1993, iar (2) menținerea fostei tehnocrații socialiste în poziția de elită managerială capitalistă nu a fost însoțită de un transfer de proprietate semnificativ. În 1993, adică aproape imediat după prăbușirea comunismului, în cele trei țări studiate, forma dominantă de proprietatea era cea publică, iar în sectorul
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
de a prelua pachetele majoritare ale marilor bănci de stat, ci doar de a ajunge să fie suficient de prezenți între acționari pentru a fi reprezentați în instituțiile de decizie ale băncilor și a întări în acest fel legăturile cu tehnocrația care conducea în realitate întregul sistem. Acest efort de a instituționaliza ceea ce, multă vreme, a fost doar o rețea de relații interpersonale a avut un succes modest. În schimb, mai mare succes a avut un alt mecanism, acela de construire
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
realități socio-economice și politice ale tranziției, cea a „baronilor locali”, identificabili în bună măsură cu clasa capitaliștilor autohtoni. Împreună, au reprezentat unul dintre cele mai importante mecanisme de transfer al avuției de stat în proprietate privată, utilizat cu precădere de către tehnocrația industrială pentru a evita controlul tehnocrației financiar-bancare asupra economiei. Ideea excepțională a arieratelor este simplă. Nu doar economia capitalistă, dar și cadrul general al acesteia, care este economia de piață, se bazează pe o regulă atât de fundamentală, încât aparent
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
cea a „baronilor locali”, identificabili în bună măsură cu clasa capitaliștilor autohtoni. Împreună, au reprezentat unul dintre cele mai importante mecanisme de transfer al avuției de stat în proprietate privată, utilizat cu precădere de către tehnocrația industrială pentru a evita controlul tehnocrației financiar-bancare asupra economiei. Ideea excepțională a arieratelor este simplă. Nu doar economia capitalistă, dar și cadrul general al acesteia, care este economia de piață, se bazează pe o regulă atât de fundamentală, încât aparent nimeni nu se gândește să o
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
de a cumpăra și a nu plăti. O asemenea idee, simplă și eficientă, nu poate fi pusă în practică decât dacă te asiguri în prealabil că statul nu va interveni brutal pentru a impune plata. Exact aceasta a fost strategia tehnocrației industriale. În primul rând, s-a asigurat că statul nu impune plata pe mai multe căi. Prima dintre ele este cea politică. Pot fi identificate cu ușurință, în tranziția postcomunistă, o serie de situații în care statul nu va impune
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]