KorAP: Find »[drukola/base=televizual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...13 >

302 matches

Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562

ani). Mulți autori consideră ca esențială focalizarea studiilor despre consumul și receptarea televiziunii asupra celei de-a „doua copilării” (7-12 ani), cea în cursul căreia copiii privesc cel mai mult la televizor, putând fi în mare măsură impregnați de violența televizuală. De asemenea, metodologic este important a ieși din dogma „efectelor directe, imediate și pe termen scurt” ale comunicării de masă și în special ale comunicării televizuale, pentru a măsura impactul violenței televizuale prin corelarea a trei variabile: 1. Conținuturi violente

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
privesc cel mai mult la televizor, putând fi în mare măsură impregnați de violența televizuală. De asemenea, metodologic este important a ieși din dogma „efectelor directe, imediate și pe termen scurt” ale comunicării de masă și în special ale comunicării televizuale, pentru a măsura impactul violenței televizuale prin corelarea a trei variabile: 1. Conținuturi violente transmise prin televiziune; 2. Durata expunerii la TV și 3. Vârsta receptorilor de programe TV. Modelul de urmat este, în acest sens, studiul longitudinal american asupra

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
putând fi în mare măsură impregnați de violența televizuală. De asemenea, metodologic este important a ieși din dogma „efectelor directe, imediate și pe termen scurt” ale comunicării de masă și în special ale comunicării televizuale, pentru a măsura impactul violenței televizuale prin corelarea a trei variabile: 1. Conținuturi violente transmise prin televiziune; 2. Durata expunerii la TV și 3. Vârsta receptorilor de programe TV. Modelul de urmat este, în acest sens, studiul longitudinal american asupra a 700 de familii care trăiesc

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
genurile emisiunilor privite, ci de durata expunerii subiecților la televiziune ca medium. Ancheta a trasat și reconstituit duratele expunerii la TV în copilărie, adolescență, tinerețe și începutul vârstei adulte. Acest studiu longitudinal observând pe o lungă durată de timp consumul televizual al subiecților din eșantion a permis concluzii valide privind impactul cumulat în timp al televiziunii asupra delincvenței subiecților din eșantion. Sunt menționate în continuare două constatări ale acestei cercetări longitudinale: Timpul zilnic petrecut în fața televizorului în jurul vârstei de 14 ani

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
au evidențiat un efect bidirecțional: conduitele violente sunt favorizate de o îndelungată expunere la TV („marii consumatori” de TV, Gerbner) și de vârsta expunerii, ca și de contextele de viață ale subiecților (cf. Esprit, martie-aprilie, 2003, pp. 119-120). Efectele violenței televizuale: între imitație, dezinhibare, desensibilizare și incubație culturală Evaluarea efectelor violenței mediatice depinde de teoria încadrării și abordării acestora. Fiecare dintre marile teorii conduce la definirea unor tipuri de efecte. Dacă luăm în considerare clasificarea teoriilor propusă de Rémy Riffel, vom

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
a teoriei cultivării a lui G. Gerbner - se referă la impactul programelor TV asupra formării modului în care tinerii își reprezintă lumea, inclusiv în materie de violență. Teza pornește de la o realitate contemporană indubitabilă - rolul masiv al televiziunii, al consumului televizual în formarea și transmiterea modelelor de comportament, în genere a modelelor culturale, realitate legată de transformarea televiziunii în sursă principală de informație, precum și de divertisment pentru marele public. Cum s-a menționat, influența „cultivatoare” a televiziunii crește proporțional cu duratele

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
formarea și transmiterea modelelor de comportament, în genere a modelelor culturale, realitate legată de transformarea televiziunii în sursă principală de informație, precum și de divertisment pentru marele public. Cum s-a menționat, influența „cultivatoare” a televiziunii crește proporțional cu duratele consumului televizual (este mai puternică în cazul „marilor” consumatori de TV) și cu absența sau limitarea altor repere valorice și culturale și insuficiențele altor cadre de socializare și de integrare socială. Mecanismele acestei influențe sunt desemnate prin conceptele de identificare și aculturație

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
respectul de sine și de altul, altruismulț), în favoarea unor contravalori ca: maniheismul, intoleranța, supunerea la legea celui mai puternic” (Frau-Meigs și Jehel, 1997, p. 121). Studiul impactului violenței mediatice nu poate fi redus la tema efectelor. Sensul violenței sociale și televizuale ține de rolul major al televiziunii de azi în crearea imaginarului social ca un imaginar care celebrează și valorizează violența (tendința de a reduce interacțiunile umane și relațiile sociale la raporturi de forță). Cercetarea românească a violenței televizuale. Corpusul investigat

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
sociale și televizuale ține de rolul major al televiziunii de azi în crearea imaginarului social ca un imaginar care celebrează și valorizează violența (tendința de a reduce interacțiunile umane și relațiile sociale la raporturi de forță). Cercetarea românească a violenței televizuale. Corpusul investigat și perioadele de studiu. Analiză de conținut Conform contractelor cu Consiliul Național al Audiovizualului, cercetarea asupra conținuturilor violente din programele televiziunilor din România s-a desfășurat timp de câte două săptămâni continuu, între 26 iulie-8 august și 28

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
consum TV, sub 1 oră zilnic, sunt, poate paradoxal, și mici consumatori de carte. Aceste date arată că televiziunea este doar unul dintre factorii care influențează lectura cărților, corelația fiind mai semnificativă în cazul marilor consumatori de TV. Motivația consumului televizual corelat cu consumul zilnic de TV Graficul 5. Motivațiile consumului televizual corelate cu timpul de vizionare zilnică Sursa: Abraham, 2005. - Micii consumatori (sub 1 oră de vizionare zilnic sau mai rar) utilizează pentru informare și mai puțin pentru divertisment; tot

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
consumatori de carte. Aceste date arată că televiziunea este doar unul dintre factorii care influențează lectura cărților, corelația fiind mai semnificativă în cazul marilor consumatori de TV. Motivația consumului televizual corelat cu consumul zilnic de TV Graficul 5. Motivațiile consumului televizual corelate cu timpul de vizionare zilnică Sursa: Abraham, 2005. - Micii consumatori (sub 1 oră de vizionare zilnic sau mai rar) utilizează pentru informare și mai puțin pentru divertisment; tot ei sunt majoritari în a afirma că se uită la televizor

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
efectuată pe trei eșantioane de elevi (7-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani), în 2005 au fost puse în evidență motivații preponderent diferite ale televizionării la marii consumatori față de micii consumatori, cum se observă din graficul anterior. Volumul mare de violență televizuală în programele de televiziune din România sunt semnificative pentru un fenomen și tendințe mai generale: sub impactul televiziunii, societatea merge din direcția unui model de cultură și civilizație în care violența apare ca o componentă general justificată, banală, ba chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
un mesaj periculos și dezinhibant: violența nu este oribilă și nimeni nu este rănit sau ucis cu adevărat. Iar de la ficțional la real nu e decât un pas, trecerea la real fiind ca și insesizabilă pentru copil. Video-copiii sau generația televizuală Chiar dacă anchetele asupra „Comportamentelor de consum de programe audiovizuale ale elevilor” (7-10 ani; 11-14 ani și 15-18 ani), realizate prin contract cu CNA de către CURS-SA (coordonator principal prof. dr. Dorel Abraham), în cooperare cu Centrul de Studii Media și

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
și abstracția sunt dominate de forța emoțională și reprezentațională a imaginii de televiziune. Sindromul „imbecilizării” prin televiziune descris de Sartori este însă mai curând expresia unor judecăți morale apocaliptice, pe care nu le împărtășesc toți cercetătorii specializați în analiza imaginii (televizuale, publicitare etc.). Foarte probabil că Sartori este prea tranșant în condamnarea efectelor televiziunii asupra omului postmodern, pe care aceasta l-ar deforma de mic, alterându-i chiar structura sa mentală. Dintr-un instrument de comunicare, televiziunea s-a transformat într-

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
la început a fost și rămâne imaginea. În paranteză fie spus, autori mai rezervați, preocupați mai ales de „efectul de realitate” al imaginilor TV în era „videosferei” (R. Debray și alții) nu separă forța imaginii de puterea cuvântului în discursul televizual, atribuie televiziunii o capacitate tactilă ieșită din comun (valorizarea preponderentă a simțului tactil) și recunosc o pregnantă specificitate a comunicării televizuale, aceea a suspendării „distanței”, dintre emitere - difuzare - receptare, distanță clar vizibilă în cazul cărții, al operelor de artă și

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
al imaginilor TV în era „videosferei” (R. Debray și alții) nu separă forța imaginii de puterea cuvântului în discursul televizual, atribuie televiziunii o capacitate tactilă ieșită din comun (valorizarea preponderentă a simțului tactil) și recunosc o pregnantă specificitate a comunicării televizuale, aceea a suspendării „distanței”, dintre emitere - difuzare - receptare, distanță clar vizibilă în cazul cărții, al operelor de artă și al filmului de cinema. Noile canale de televiziune (încă foarte rare în lume la ora actuală) destinate copiilor sub trei ani

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
recepta programele și sensul atribuit conținutului acestora. În funcție de vârstă, ei au capacități cognitive și empatice diferite, o imatură experiență a lumii însăși, precum și a mediului televiziune. Distincția dintre real și imaginar este esențială pentru producerea, de pildă, a efectelor violenței televizuale asupra copiilor: la vârsta preșcolară este dificil pentru copii să vadă în desenele animate (în general îmbibate de violență, ele conținând, conform cercetărilor noastre, de 7 ori mai multe scene de violență decât celelalte programe) doar o lume imaginară. Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
mai multe scene de violență decât celelalte programe) doar o lume imaginară. Pentru un copil de 8 ani, spre exemplu, cuvântul „real” pare să însemne „ceea ce există în mod material în univers” (Kellz, 1981; Dorr, 1983). Pentru ambii, incidența violenței televizuale asupra agresivității manifestate după vizionare este probabil mai mare decât în cazul unor adolescenți sau tineri tocmai din cauza indistincției dintre real și imaginar: pentru preadolescenți agresivitatea nu este un efect posibil al transferului de la imaginar (ecranul televizorului, desene animate, filme

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
imaginar: pentru preadolescenți agresivitatea nu este un efect posibil al transferului de la imaginar (ecranul televizorului, desene animate, filme etc.) la real (viață), ci rezultatul amalgamului confuz al celor două universuri. Adolescenții sunt mai înclinați să se îndoiască de realitatea conținuturilor televizuale, fiind mai puțin înclinați să se identifice prin mimetism cu personajele televizuale, decât preadolescenții, aceștia fiind derutați de lipsa lor de experiență și mai ales de credința în „realitatea televizuală”. Mecanismele de influențare ale violenței televizuale sunt mult mai complexe

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
imaginar (ecranul televizorului, desene animate, filme etc.) la real (viață), ci rezultatul amalgamului confuz al celor două universuri. Adolescenții sunt mai înclinați să se îndoiască de realitatea conținuturilor televizuale, fiind mai puțin înclinați să se identifice prin mimetism cu personajele televizuale, decât preadolescenții, aceștia fiind derutați de lipsa lor de experiență și mai ales de credința în „realitatea televizuală”. Mecanismele de influențare ale violenței televizuale sunt mult mai complexe decât ne spune teoria „mimetismului”: violența depersonalizează, desensibilizează și dezinhibă sau, dimpotrivă

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
Adolescenții sunt mai înclinați să se îndoiască de realitatea conținuturilor televizuale, fiind mai puțin înclinați să se identifice prin mimetism cu personajele televizuale, decât preadolescenții, aceștia fiind derutați de lipsa lor de experiență și mai ales de credința în „realitatea televizuală”. Mecanismele de influențare ale violenței televizuale sunt mult mai complexe decât ne spune teoria „mimetismului”: violența depersonalizează, desensibilizează și dezinhibă sau, dimpotrivă, șochează și conduce la supraestimarea violenței ca risc și ca reflex de apărare, la legitimarea violenței. Fără a

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
îndoiască de realitatea conținuturilor televizuale, fiind mai puțin înclinați să se identifice prin mimetism cu personajele televizuale, decât preadolescenții, aceștia fiind derutați de lipsa lor de experiență și mai ales de credința în „realitatea televizuală”. Mecanismele de influențare ale violenței televizuale sunt mult mai complexe decât ne spune teoria „mimetismului”: violența depersonalizează, desensibilizează și dezinhibă sau, dimpotrivă, șochează și conduce la supraestimarea violenței ca risc și ca reflex de apărare, la legitimarea violenței. Fără a acredita concluziile extreme ale lui Sartori

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
și dezinhibă sau, dimpotrivă, șochează și conduce la supraestimarea violenței ca risc și ca reflex de apărare, la legitimarea violenței. Fără a acredita concluziile extreme ale lui Sartori din Homo videns, după care omul crescut în fața televizorului, dominat de video-cultura televizuală riscă să devină și să rămână un „video-copil”, prizonier al „postgândirii” sărăcit de cultură și de autonomie reflexivă, investigațiile noastre susțin punctual unele dintre fenomenele și tendințele relevate de Sartori. Mai întâi, chiar dacă există unele schimbări cu vârsta în consumul

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
riscă să devină și să rămână un „video-copil”, prizonier al „postgândirii” sărăcit de cultură și de autonomie reflexivă, investigațiile noastre susțin punctual unele dintre fenomenele și tendințele relevate de Sartori. Mai întâi, chiar dacă există unele schimbări cu vârsta în consumul televizual, atât copiii cât și adolescenții intră în categoria marilor consumatori de televiziune și, corelativ, în aceea a micilor consumatori de carte, ei situându-se precumpănitor într-o lume în care cuvântul tipărit (cartea mai ales) a fost detronat în profitul

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
dedică televizionării mai mult timp decât pregătirii școlare; nu își imaginează alternative la televiziune în modul de a-și trăi timpul liber; sunt deci dependenți de acest „drog” pe care îl primesc zilnic; sunt și mai mari consumatori de publicitate televizuală. Este evidentă predilecția elevilor pentru canalele TV comerciale: pe primele locuri în preferințele elevilor (ca și ale adulților, de altfel) se situează canalul ProTV, urmat de Antena 1 și pe locul 3 postul Acasă, urmând în ierarhie canalele de divertisment

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]