128 matches
-
și-l lăsară în pace”. La nimeni altul nu a fost exprimată mai limpede „revelația” nihilistă decăt la Nietzsche. S-a observat această „revelație” în forma ei filosofică, sintetizată în sintagma: „nu există adevăr”. Alternativa ei, o expresie mai explicit teologală a lui Nietzsche este în mod semnificativ tema constantă a „profetului” inspirat, Zarathustra, iar prima ei apariție în scrierile lui Nietzsche o constituie declarație „extatică” a unui nebun: „Dumnezeu a murit”. Dumnezeu a murit în sufletul omului modern: aceasta este
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Liliana Cantemir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2277]
-
e mai mult decît surprinzătoare. Trei sînt, potrivit studiului, stadiile istorice traversate de conceptul de canibalism. Antropofagul înțeles ca subiect al dreptului natural, al dezbaterilor juridice asupra libertăților ce-i revin omului în situații extreme, antropofagul ca subiect al disputelor teologale și filosofice privind soarta materiei care a alcătuit corpul uman, în momentul de grație al resurecției și, în fine, antropofagul înțeles astăzi drept o creație a circumstanțelor și a educației. Cătălin Avramescu procedează tactic, își împarte subiectul în unsprezece capitole
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
pentru Mihai Dinu, explicația ultimă a acestei poezii rămîne de natură prozodică. Prozodia nu se limitează la condiționarea tehnică a versului, ca la aproape toți poeții, deoarece prozodia reprezintă aici baza întregii construcții; zonele imaginarului, zonele doctrinare, descriptive, imagistice ori teologale apar condiționate de prozodie, mai vizibil ori mai obscur. Ea comandă imensul angrenaj poetic pus în joc. Puține scrieri de amploare au fost construite în asemenea măsură plecînduse de la prozodie. Pentru cel care inaugura ex nihilo poezia cultă românească urmărirea
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
versuri la Dosoftei față de cele 36 ale textului polonez; Psalmul 3 are 34 de versuri la Dosoftei față de 20 în varianta poloneză; Psalmul 9 ajunge, sub pana Mitropolitului, la 120 de versuri față de 84 ale precursorului). Poetul polonez urmărește sensul teologal și fuge de improvizație. Fără îndoială că specificul celor două limbi, româna și polona, atît de diferite una de alta, a comandat modelul prozodic profund. Kochanowski s-a atașat versului amplu de 13 silabe, un fel de alexandrin polonez cu
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
derogări doctrinare, ci că vocația sa ultimă a rămas mai degrabă poezia. Cel puțin două argumente pledează în acest sens. În primul rînd, deși a tradus și în proză Psaltirea, Dosoftei nu s-a limitat la o astfel de operațiune teologal - culturală, ci a întreprins traducerea textului sacru și în versuri. În al doilea rînd, efortul autorului s-a exercitat în aria prozodiei și a lexicului, domenii caracteristice regimului poetic. De ce a ieșit Dosoftei din aria răsăriteană, slavonă, atunci cînd a
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
și în cazul unei cărți a mitropolitului Antonie, în care acesta se declară "studentul preferat al tatei". Or, autoarea, incapabilă să guste telenovelele, dă cuvenita replică, în numele adevărului. În slujba căruia părintele său și-a pus viața pastorală și vocația teologală. Lidia Ionescu Stăniloae, Lumina faptei din lumina cuvîntului - Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2000, 395 p., f.p.
Credința trăită by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16484_a_17809]
-
prin intervenția dizarmonică a termenului malefic, întregul nume și, prin extensie, întregul destin este pus sub semnul maleficiului ineluctabil, căci suma totală, blazonul acestui nume, conduce inevitabil tot la 13 (9x3 +13 = 40=1 + 3). În paranteză fie spus, tradiția teologală bizantină impune scrierea cu omega a numelui lui Hristos tocmai pentru ca suma literală rezultată în acest caz să fie 13, ca o asumare și prin nume a morții germinative a Fiului Omului. Să reținem însă, pentru început, acest prim însemn
Noi argumente pentru redeschiderea „cazului Urmuz” by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/6181_a_7506]
-
22); virtus nihil aliud est quam summa caritas Dei (De moribus Ecclesiae, I, 14). Definiția scurtă și adevărată a virtuții este ordinea iubirii; virtutea nu este altceva decât cea mai înaltă dragoste de și către Dumnezeu. Augustin deosebește între virtuți teologale (credința, speranța și iubirea) și virtuți cardinale (prudența, cumpătarea, dreptatea, tăria). Importanța primelor trei se vede și din faptul că una dintre lucrările lui Augustin este intitulată Enchiridion de fide, spe et caritate ad Laurentium. Caritas este esența a toată
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
toate acestea reprezintă trepte ale unei înțelegeri empatice, subtile, riguroase a adevărului parabolelor. În Cuvântul înainte al cărții, Andrei Pleșu recunoaște existența unor potențiale riscuri în receptarea acesteia: „Sunt perfect conștient de amplasamentul inconfortabil al întreprinderii mele. Din unghiul specializării teologale pot apărea ca un intrus deopotrivă prezumțios, insuficient «îmbisericit» și, pe alocuri, prea disponibil pentru autori necanonici și spații religioase din afara creștinismului. Pentru cruciații secularizării și, în general, pentru spiritul vremii voi face, dimpotrivă, figură de «reacționar», sensibil, în mod
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
imensei construcții nu poate fi imaginat fără suportul codului verbal bine pus la punct, imposibil de modificat după dorința individuală". Mihai Zamfir observa că logocratia comunistă nu e decît o reluare a "realismului" de factură medievală, derivînd din formă discursului teologal al secolului al XIII-lea, exprimat în schema aristoteliciana, prin aportul decisiv al Sfîntului Toma din Aquino. Astfel discursul comunist, creat în Rusia, în primii ani ai puterii sovietice, care a trecut țel quel în țările captive, apare stăpînit de
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
secretarul general al partidului aflat în funcție: "Citarea acestuia din urmă reprezintă singura concesie făcută temporalului". Factura repetitivă a discursului comunist nu e decît urmărea "realiilor" din care se trage, cu un efect de stereotipie remarcabil: "Că și în discursul teologal, și în cel comunist citatele conferă stabilitatea textului și un aer familiar, specific dogmei reluate la infinit". Repetiția oglindește tendința de pietrificare a formelor, de obținere a unei fixități hieratice: "Discursul politic totalitar se mișcă prin urmare în aria termenilor
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
al reconstituirii polemicii, care a făcut valuri în epocă, dintre Andrei Șaguna și Heliade Rădulescu. După câte știu, este prima expunere analitică detaliată a acestui episod pe care autorul îl definește cu scientistă obiectivitate ca fiind o dispută între "legitimitatea teologală vs legitimitatea filologic-intelectuală" și totodată "prima înfruntare deschisă între un ierarh al Bisericii și un cărturar laic, în chestiuni de interes cultural și național major." În ultimele două capitole apoi, dl Eugen Munteanu adoptă el însuși tonul polemic. În primul
Cultura cuvintelor by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/7154_a_8479]
-
ia locul fiul patronului, Victor Popescu). Fîntîneru, cîtă vreme a deținut demnitatea de redactor-șef al revistei, a fost și cronicarul ei literar, scriind o cronică sagace, dreaptă, dar o vreme, cum i-a reproșat Șerban Cioculescu, prea aplecată spre teologal. Aici fiind, în 1940, publică studiul despre poezia lui Blaga (Poezia lui Lucian Blaga și gîndirea mitică) și volumul de versuri Rîsul morților. Să notez din nou, ciudățeania faptului că a abandonat proza (care îi fusese bine primită, totuși) pentru
Un scriitor de raftul doi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16877_a_18202]
-
și a luat proporții. Deși avea ca motiv central categoria filosofică a mitului, studiul devenit carte analizează volumele în ordinea apariției, socotind Marele Anonim drept răspuns metafizic la refuzul revelației creștine. N-ar fi vorba, la Blaga, de o criză teologală ci de un început de creștere în direcția unui sens omologat al transcendenței. Un capitol special (publicat inițial ca foiletoane în revista pe care o conducea) urmărea să determine rolul liricii blagiene asupra celei a tinerei generații. Să adaug că
Un scriitor de raftul doi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16877_a_18202]
-
cu precădere prin cea din ultima lui perioadă, să se apropie de spiritualitatea creștină și de lumea eclezială, fondul său rămîne unul senzorial și panteist, devoțiunea sa manifestîndu-se mai mult printr-o enormă vitalitate afirmativă decît prin conceptualizări și transcripții teologale. Pozitivist și dionisiac, lucid și frămîntat de romantisme, ludic și îngîndurat, proaspăt pînă la spontaneitate și animat de rigori administrative, Bernea putea să facă orice, cu aceeași autenticitate și cu o egală energie. Insurgent cu exuberanță, în tinerețe, conceptualist mai
Horia Bernea, un arhitect al contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10281_a_11606]
-
că se apropie nu o dată, cu emoția veșnicului învățăcel (vezi numeroasele citate din autori paradigmatici), de chestiunile dificile ale poeziei. Perspectiva d-sale e una preponderent spiritualistă. Fascinat de misterul creației lirice, o abordează entuziast sub semnul celor "trei virtuți teologale", conform Apostolului Pavel, care sînt interdependente: credința, nădejdea, dragostea. Esența poeziei, ne încredințează d-sa, este de natură mistică, edificiul său fiind analogonul unui Templu: " În absența Templului sîntem izgoniți de la cele drepte, de la cele ce ne dau rost. Necesitatea
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]
-
a treia oară, publicarea unei ediții (primele două fuseseră, totuși, culegeri de "opere alese") din operele lui Galaction la Editura Minerva. Păstrîndu-și ritmul anual, ediția a ajuns la volumul al VI-lea. Compozit în sumar, acest volum conține cîteva scrieri teologale, studiul despre Eminescu (fără nici o valoare, scris în 1924, cu opt ani, deci, înainte de scrierea fundamentală a lui G. Călinescu), un altul, mișcător, despre Vlahuță (azi scriitor ieșit iremediabil din uz) și două cicluri de publicistică, una despre sionism (Sionismul
Ediția Galaction by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15712_a_17037]
-
al doctrinei sioniste) și cea intitulată O lume nouă, conținînd publicistica sa revoluționară de după primul război mondial. Dar, așa compozit cum se prezintă sumarul acestui al VI-lea volum al ediției, dezvăluie negreșit interes. Mai întîi de toate pentru scrierile teologale. În 1907, semnînd cu numele său originar Grigore Pisculescu, își susține teza de licență în teologie (în același an se va și căsători cu aleasa inimii). Teza de licență se numea Minunea din drumul Damascului - argument apologetic. Teza, publicată, a
Ediția Galaction by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15712_a_17037]
-
calculată de a încunoștința înaltul forum științific al țării cu ce îndrăznește să se ocupe un academician de vreme nouă? Cine ar putea răspunde? Textele din Sionismul la prieteni sunt o dovadă peremptorie că, iată, un preot cu aplecări teoretice teologale, a iubit sincer poporul evreu, îmbrățișînd chiar cauza lui Israel, sionismul fundat de Theodor Herzl. Să recunoaștem e, acesta, un caz foarte rar, devreme ce destui preoți practicau antisemitismul și încă militant. Galaction considera că Biblia, chiar Noul Testament, este creația
Ediția Galaction by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15712_a_17037]
-
intimi prieteni. Și-au recenzat, în presă, unul cărțile celuilalt și se stimau, ca scriitori, reciproc. Cînd, în 1934, se produce scandalul iscat în jurul romanului lui Sebastian, De două mii de ani, datorită prefeței antisemite (de un antisemitism fundamentalist, pe teme teologale) și cartea era unanim înjuriată (și de la dreapta și de la stînga), Eliade, loial, publică un lung foileton în Vremea (în două numere), apărînd romanul și polemizînd chiar cu profesorul său iubit pentru ideile din prefață. Deodată, nu fără o istoricitate
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]
-
prietenul meu Cioran — prin disperare. Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia, care speculează autonom, face onanie mintală. Și dacă vrea să scoată, să extragă esențe din științele naturii, e parazit. Atât! Nu îndrăznești să spui despre religie, teologal vorbind, — dacă ești cinstit — că a fost înlocuită de filozofie sau de știință. Un creștin îți spune că adevărul se definește prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindește imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poți
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
că Hintikka nu mai e nici măcar un alexandrin: e un mandarin. Și e pecinginea mandarinismului - maniera în locul substanței - cea care se întinde astăzi peste cultură cu spiritul acesta anglo-saxon, cu formalismul logic care în America a devenit aproape o materie teologală și a cărui singură grație este de a fi generat paradoxul gratuității în mijlocul spiritului pragmatic. Pe lângă toți Hintikka de astăzi, Wittgenstein îmi pare a fi un zeu: el a atacat toate problemele mari și a făcut-o cu un simț
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
-și taie, pentru a câștiga timp În bătălie, turul nădragilor. Damietta e pierdută, regina trebuie să trateze cu sarazinii și plătește cinci sute de mii de livre de aur pentru a-și salva viața. Însă cruciadele aveau loc cu o teologală rea-credință. La Sfântul Ioan din Acra, Ludovic este primit În triumf și iese să-l Întâmpine tot orașul În procesiune, cu clerul și doamnele și copiii. Templierii știu mai multe și Încearcă să intre În contact cu Damascul. Ludovic află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și mason - ca, de altfel, și sfântul Toma - era scris negru pe alb În opera lui. În cânturile XXIV-XXV ale Paradisului se găsesc tripla sărutare a prințului Rozei-Cruce, alambicul, mantiile albe, aceleași cu ale bătrânilor din Apocalipsă, cele trei virtuți teologale ale capitulelor masonice (Credință, Speranță și Caritate). În fapt, floarea simbolică a rozacruceenilor (roza albă din cânturile XXX-XXXI) a fost adoptată de Biserica din Roma ca figură a Mamei Mântuitorului - și iată de unde vine Rosa Mystica din litanii. Iar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
care părea să fi uitat prin ce diferă un vagon restaurant dintr-un express de lux de un auditoriu de călugări mireni lipsiți de apărare, repeta nu știu ce paradox despre trebuința de a-ți pierde sufletul pentru a-l mântui: bizantinisme teologale prostești, care au Întunecat limpezimea Evangheliilor. Noblesse oblige: ignorarea afrodisiacilor nuri ai doamnei baronne m-ar fi acoperit de ridicol; chiar În noaptea aceea m-am strecurat În vârful picioarelor În cușeta ei și, ciucit pe vine, sprijinindu-mi țeasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]