106 matches
-
care marcase secolul al III-lea. În vest, capitalele au fost Mediolanumul lui Maximian (azi Milano) și Trierul lui Constantius. La 1 mai 305, cei doi vechi Auguști s-au retras și au fost înlocuiți de Cezarii lor respectivi. Sistemul tetrarhiei a eșuat atunci când împăratul roman apusean, Constantius, a murit pe neașteptate în 306, și fiul său Constantin cel Mare a fost proclamat Augustus peste vest de către legiunile din Britania. O criză a urmat deoarece mai mulți pretendenți au încercat să
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
Mare a fost proclamat Augustus peste vest de către legiunile din Britania. O criză a urmat deoarece mai mulți pretendenți au încercat să conducă jumătatea vestică. În 308, Augustus de est, Galeriu, a organizat o conferință la Carnuntum care a reînviat tetrarhia prin împărțirea Occidentului între Constantin și Licinius. Constantin a fost mult mai interesat de cucerirea întregului imperiu. Printr-o serie de lupte în Est și Vest, Licinius și Constantin au stabilizat părțile lor, respectiv ale Imperiului Roman până în 314, și
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
și Constantin au stabilizat părțile lor, respectiv ale Imperiului Roman până în 314, și a început să concureze pentru controlul exclusiv al unui stat reîntregit. Constantin a ieșit victorios în 324, după predarea și uciderea lui Licinius în urma bătăliei de la Chrysopolis. Tetrarhia s-a încheiat, dar ideea împărțirii Imperiului Roman între doi împărați a rămas validă. Împărații foarte puternici ar reuni sub conducerea lor, dar odată cu moartea lor, Imperiul Roman va fi divizat din nou între Est și Vest. Constantius s-a
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
Maximin Daia. La 25 iulie 306 , Constantin a fost proclamat împărat de către trupele din Britania. Câteva luni mai târziu, Maxentius a fost proclamat împărat la Roma de către gărzile pretoriene. Recunoașterea lui Constantin cel Mare ca Cezar că membru inferior al tetrarhiei, de către Galerius, și refuzul lui Maxentius au dus la destrămarea tetrarhiei. Maximian Herculius a revenit pe scenă politică. Maxentius s-a proclamat princeps, cerând recunoașterea din partea lui Galerius, dar fiind refuzat, a luat titlul de Augustus și a apelat la
Dominat () [Corola-website/Science/299488_a_300817]
-
de către trupele din Britania. Câteva luni mai târziu, Maxentius a fost proclamat împărat la Roma de către gărzile pretoriene. Recunoașterea lui Constantin cel Mare ca Cezar că membru inferior al tetrarhiei, de către Galerius, și refuzul lui Maxentius au dus la destrămarea tetrarhiei. Maximian Herculius a revenit pe scenă politică. Maxentius s-a proclamat princeps, cerând recunoașterea din partea lui Galerius, dar fiind refuzat, a luat titlul de Augustus și a apelat la tatăl sau, căruia i-a trimis purpura, fiind salutat ca Augustus
Dominat () [Corola-website/Science/299488_a_300817]
-
Alexander au fost denunțați că uzurpatori, iar Maximian Herculius a fost forțat să abdice din nou. În urmă presiunilor exercitate de Maximin Daia, Galerius l-a numit pe Constantin că filii Augustorum, iar în 310 , toți cei patru mebmri ai tetrarhiei au devenit Augusti. În 308-310, lucrurile s-au liniștit, iar în 309-310, revoltă lui Valerius Alexander a fost înăbușită de prefectul pretoriului lui Maxentius. Valerius Alexander a fost executat, iar o parte din provinciile spaniole au trecut de partea lui
Dominat () [Corola-website/Science/299488_a_300817]
-
de conspirație pornită la intrigile mamei împăratului, Elena, ce îl susținea pe Crispus ce era guvernator al Galliei, numit Cezar și princeps iuventutis în 317, în timp ce Fausta dorea promovarea fiilor săi. Constantin a reorganizat imperiul, a reformat statul, a revigorat tetrarhia de familie, el că Maximus Augustus, și fii săi , Constantin ÎI, Constantius II și Constans, că Cezari, ulterior Dalmatius Iunior. În 335, Constantin II a luat Galiile, Hispaniile și Britania, cu reședința la Treveri, Constantius al II-lea a preluat
Dominat () [Corola-website/Science/299488_a_300817]
-
pe de-o parte, și regiunile vestice, predominant rurale, vorbitoare de latină, pe de altă parte. În anul 292, împăratul roman Dioclețian a împărțit Imperiul Roman în două regiuni, fiecare dintre ele administrate de un Augustus și de un Cezar (tetrarhie). Din secolul al V-lea, stăpânirea romană s-a prăbușit în apus, dar a continuat să existe în răsărit, în timp ce noua capitală romană (a doua Romă) a fost inaugurată în anul 330 la Constantinopol de împăratul Constantin cel Mare. În timpul
Lumea occidentală () [Corola-website/Science/304109_a_305438]
-
împărați au încercat să introducă principiul eredității, dar cu succes limitat. Mulți își ridicau fii la rangul de "Caesar", apoi de "Augustus", cu sau fără atribuții precise, printr-un mod de guvernare duală. Dioclețian a introdus sistemul conducerii în patru, Tetrarhie, luând această decizie datorită extinderii imperiului, a cărui suprafață și întindere pe trei continente îngreunau guvernarea, ceea ce a rezultat un imperiu cu mai mulți împărați, fiecare cu propria reședința, proprii funcționari și propria armata. A inițiat o reformă administrativă, dublând
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
început Dioclețian i-a lăsat pe creștini în deplină libertate, ceea ce a și făcut ca numărul creștinilor să crească foarte mult. Era însă cineva care voia nimicirea totală a creștinismului: cezarul Galeriu (începuse nu cu mult timp înainte guvernarea numită „tetrarhia”; adică guvernarea celor patru: Dioclețian și Maximian (286-305) ca împărați și Constantius I cu Galerius ca cezari). Cezarul Galerius a împins mișcarea păgânismului la o confruntare decisivă cu creștinismul. La început, în 302, soldații creștini au fost nevoiți să lase
Papa Marcelin () [Corola-website/Science/305394_a_306723]
-
devenind în mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administrația in mai multe prefecturi și dioceze, și va împarți imperiul (în 286), el luând răsăritul (linia de împărțire fiind între Italia și Dalmația), având capitala la Nicomedia. Va instaura și Tetrarhia, prin care, imperiul va fi condus în continuare de 2 Auguști și 2 Cezari, câte un August și un Cezar pentru fiecare parte (apus și răsărit). În urma unor războaie civile împăratul Constantin I (306-337) va reunifica imperiul. În 313, el
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
("Podul Șoimului") (azi Ponte Milvio, Roma) a avut loc între împărații romani Constantin I și Maxentius, la 28 octombrie 312. Constantin a câștigat bătălia și a pus capăt Tetrarhiei și a devenit conducătorul unic al Imperiului Roman. Maxentius s-a înecat în Tibru în timpul bătăliei. Scriitorul creștin Lactantius (cca. 240 - cca. 320) povestește că în ajunul bătăliei Constantin cel Mare a avut un vis în care i s-a
Bătălia de la Podul Milvius () [Corola-website/Science/318343_a_319672]
-
-lea este împărțit între Rodos și Pergam. În 133 î.Hr., regele Pergamului, Attalus al III-lea, lasă moștenire Romei întregul regat al său. Alături de Caria, Misia, Frigia și Troada alcătuia provincia Asia, provincie senatorială în perioada Imperiului Roman. În perioada tetrarhiei, zona este reorganizată. Ajugând în secolul al III-lea d.Hr. în componența Imperiul Roman de Răsărit.
Lidia (stat) () [Corola-website/Science/318648_a_319977]
-
Rouen), în timpul lui Allectus. Reforma monetară întreprinsă de Dioclețian, începând din 294, provoacă un al doilea val de creare de ateliere monetare, patrulând diferitele provincii, cu excepția sectorului spaniol: Londinium, Cartagina, Aquileia, Thessalonica și Alexandria. În sfârșit, capitalele imperiale succesive ale Tetrarhiei văd deschiderea câtorva ateliere suplimentare. Invaziile din secolul al V-lea au pus capăt activității atelierelor din Occident și din zona dunăreană. Un atelier monetar este prevăzut cu una sau mai multe oficine, soi de post de producție. Pentru emiterea
Atelier monetar roman () [Corola-website/Science/321826_a_323155]
-
o provincia Siria Palestina, iar Ierusalimul a fost primit numele latin de Aelia Capitolina. Între 259-272, regiunea a ajuns vreme de câțiva ani sub controlul lui Odenatus,regele Palmirei. După victoria împăratului creștin Constantin cel Mare în războaielor civile ale tetrarhiei (306-324), a început creștinarea Imperiului Roman. În 326, mama lui Constantin, Sfânta Elena a vizitat Ierusalimul și a început construirea de biserici și altare. Palestina a devenit un centru al creștinismului, atrăgând numeroși călugări și cărturari religioși. Reprimarea revoltelor samaritene
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
flotei sale în bătălia de la Hellespont, Licinius și-a retras trupele din orașul Byzantium peste Bosfor la Chalcedon în Bitinia. Constantin l-a urmărit și l-a învins și pe uscat. Constantin a rămas astfel unic împărat, punând capăt perioadei Tetrarhiei. În bătălia de la Hellespont, flota lui Licinius a suferit o înfrângere catastrofală. Amiralul lui, Abantus, a fost învins de fiul lui Constantin, caesarul Crispus, deși acesta din urmă dispunea de o flotă mai redusă. După această victorie, Constantin a trecut
Bătălia de la Chrysopolis () [Corola-website/Science/323700_a_325029]
-
o ia cu el pe Eilan (devenită Elena). După câtva timp, Elena rămâne însărcinată și dă naștere unui băiat, care va ajunge cunoscut în istorie sub numele de Constantin cel Mare. Succesiunea imperială devine tot mai complicată, iar Dioclețian instaurează Tetrarhia: puterea este împărțită de doi auguști și doi cezari. Constantius este numit Cezar, dar este nevoit să se despartă de Elena și să se căsătorească cu Teodora, fiica augustului Maximian. Douăzeci de ani mai târziu, auguștii abdică, astfel încât cezarii, implicit
Preoteasa din Avalon () [Corola-website/Science/328592_a_329921]
-
Elena și să se căsătorească cu Teodora, fiica augustului Maximian. Douăzeci de ani mai târziu, auguștii abdică, astfel încât cezarii, implicit și Constantius, devin auguști. Constantius moare un an mai târziu, ceea ce-i permite lui Constantin să se proclame cezar. Sistemul Tetrarhiei se clatină serios, iar războiul civil distruge imperiul. Câștigătorul de pe urma acestei stări de fapt este Constantin, care oficializează cultul creștin. Elena devine împărăteasă-mamă și-l ajută pe Crispus, fiul nelegitim al lui Constantin cu Minervina, să ajungă cezar. Fausta, noua
Preoteasa din Avalon () [Corola-website/Science/328592_a_329921]
-
Împăratul Dioclețian și-a petrecut cea mai mare parte din ultimii săi ani aici și, la moartea sa, a fost înmormântat într-un sarcofag plasat în mausoleul pe care l-a construit. Palatul este o excepțională rămășiță a culturii anilor Tetrarhiei care nu a supraviețuit fondatorului său. În același timp reședință de prestigiu, templu dinastic și mausoleu, este prototipul unui model de palat al vremii sale luat de exemplu de alte două palate mai puțin grandioase, cel de la Romuliana al lui
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
și 311, data construcției palatului nu este cunoscută cu certitudine. Faptul că deja exista în 305 (deși nimic nu spune că era complet terminat) este considerat a fi o dovadă că abdicarea lui Dioclețian fusese planificată încă de la demararea proiectului Tetrarhiei, în care caz construcția ar fi început pe la 295. Ar putea fi însă și mai târziu. O dată posibilă a demarării construcției palatului mai este și anul 298, în care imperiul a cunoscut un mic răgaz între războaie după mai multe
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
modilioane: intermodilioanele sunt ocupate de capete sculptate ce reprezintă doi tritoni, pe Helios, Heracles, Apollo, un cap uman neidentificat, două Victorii înaripate și o pajură. Niciun element din acest program iconografic nu poate fi legat direct cu ideologia din vremea Tetrarhiei. Camera templului este acoperită cu arce semicirculare, realizate din trei rânduri de plăci fixate cu grijă și sculptate pentru a forma un tavan casetat: decorul sculptat cu capete umane și cu rozete este adesea comparat cu cel al templului lui
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
monumentală și adesea și o incintă fortificată. Dar, așa cum abdicarea voluntară a lui Dioclețian a fost un fapt aproape nou în istoria imperială romană, reședința prevăzută pentru perioada sa de pensionare a rămas un edificiu fără un echivalent veritabil după Tetrarhie. Descoperirea în Serbia la sfârșitul secolului al XX-lea a două complexe fortificate, Romuliana și Šarkamen, care prezintă, în diverse măsuri, aceleași caracteristici ca și palatul din Split, a permis plasarea lor într-un ansamblu de „palate de pensionare” imperiale
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
la sfârșitul secolului al XX-lea a două complexe fortificate, Romuliana și Šarkamen, care prezintă, în diverse măsuri, aceleași caracteristici ca și palatul din Split, a permis plasarea lor într-un ansamblu de „palate de pensionare” imperiale datând din perioada Tetrarhiei. Voința unui împărat de a-și îmbogăți mica patrie de origine cu mari construcții, indiferent cât de modestă ar fi acea patrie, este întâlnită înainte de Tetrarhie, de exemplu cu construcția Philippopolisului din Siria de către Filip Arabul. Ea se regăsește și
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
permis plasarea lor într-un ansamblu de „palate de pensionare” imperiale datând din perioada Tetrarhiei. Voința unui împărat de a-și îmbogăți mica patrie de origine cu mari construcții, indiferent cât de modestă ar fi acea patrie, este întâlnită înainte de Tetrarhie, de exemplu cu construcția Philippopolisului din Siria de către Filip Arabul. Ea se regăsește și în secolul al VI-lea, de această dată și în Illyricum, cu efemera Justiniana Prima. Diferența în cazul celor trei ansambluri enumerate mai sus este reproducerea
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
epoca tetrarhică, probabil mama lui Maximinus Daia. Au existat, probabil, și alte ansambluri comparabile, neidentificate sau nedescoperite încă: se știe că Maximian, chiar dacă prefera retragerea în Campania sau în Lucania, a comandat amenajarea unei mari vile în Illyricum. Astfel, împărații Tetrarhiei, toți de origine ilirică și-au comandat construcția unor mari „palate de pensionare” sau „palate de familie” în această regiune a Imperiului. Nu se știe aproape nimic despre soarta palaului lui Dioclețian vreme de aproape două secole după dispariția fondatorului
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]