170 matches
-
considera tipologia secvențială expusă aici decât un punct de vedere parțial asupra unui obiect eterogen. Modulele enunțiativ și secvențial sunt complementare și niciunul nu constituie, în sine, baza unei tipologii susceptibile de a ține seama, în întregime, de toate aspectele textualității și de toate tipurile de texte. Acest caracter modular este, cu siguranță, responsabil de faptul că nu vom putea desemna, pentru fiecare tip de secvență, o distribuție foarte strictă a mărcilor morfo-sintactice. Schema 1 arată posibilele ancorări ale unui anumit
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
în interacțiune unele cu altele. Modulele studiate în lingvistică prin metode clasice sunt cel fonetic-fonologic, morfologic, lexical, sintactic, semantic și pragmatic. Îmi propun aici să încerc o reorganizare a acestor subsisteme într-o teorie de ansamblu. Planurile de organizare ale textualității țin seama de caracterul profund eterogen al unui obiect care nu poate fi redus la un singur tip de organizare, complex și în același timp coerent. Atunci când mă bazez pe posibilitatea de teoretizare a acestei diversități și a acestei eterogenități
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
dincolo de fraza complexă și de perechile de fraze și, oricât de dificil ar putea părea, acceptarea situării la frontierele lingvisticii, cu scopul de a se ține seama de eterogenitatea oricărei compoziții textuale. 2. Secvența: unul din planurile de organizare ale textualității Organizarea secvențială, care ne va reține pentru moment atenția, reprezintă doar unul din planurile de organizare a textualității. Următoarea schemă va detalia modulele sau planurile complementare pe care este necesar să le distingem: Schema 2 Din perspectiva pragmatică și textuală
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
frontierele lingvisticii, cu scopul de a se ține seama de eterogenitatea oricărei compoziții textuale. 2. Secvența: unul din planurile de organizare ale textualității Organizarea secvențială, care ne va reține pentru moment atenția, reprezintă doar unul din planurile de organizare a textualității. Următoarea schemă va detalia modulele sau planurile complementare pe care este necesar să le distingem: Schema 2 Din perspectiva pragmatică și textuală pe care am ales să o adoptăm, un TEXT poate fi considerat drept o configurație reglată prin diverse
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de paragraf, dar și titlurile și subtitlurile, așezarea în versuri și strofe în poezie, așezarea în pagină, în general, alegerea caracterelor tipografice, punctuația. Organizatorii textuali și conectorii vin, de asemenea, să definească planul textului 6. B.2. Organizarea secvențială a textualității este planul care cred că reprezintă baza cea mai interesantă a tipologiei. Atât în cazul comprehensiunii, cât și în cel al producției, se pare că schemele secvențiale prototipice sunt elaborate în mod progresiv de către subiecți, pe parcursul dezvoltării lor cognitive. O
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
acestei observații esențiale, definind elementele care asigură legătura dintre propoziții ca și "împachetajul" sub formă de "macropropoziții" constitutive ale unei secvențe, la rândul ei constitutivă a unui text. În calitate de unitate textuală, orice povestire corespunde, la modul ideal, definiției minimale cu privire la textualitate: succesiune de propoziții legate între ele care progresează către un final. Ne întrebăm însă cum am putea defini specificul acestei așezări în text. 1. Criterii pentru o definiție a povestirii Două definiții aparținând lui C. Bremond arată care sunt constituenții
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
odată produs) este citit și a modului în care orice descriere a structurii textului trebuie să fie în același timp descrierea mișcărilor de lectură pe care acesta o dictează" (Eco 1985). Primul mimesis sau planul prefigurării situat în amonte față de textualitate este cel al intrigii văzute ca un ansamblu de actiuni înrădăcinate într-un dat preconstruit. Memorie a ceea ce textul asumă și încearcă să redea cu claritate, acest prim mimesis marchează ancorarea compoziției narative în capacitatea practică de înțelegere a cititorului
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
nu ar fi decât un artificiu, acordul obținut ar fi doar o formă ascunsă de pedeapsă sau o formă de bunăvoință. 4. În loc de concluzie Ceea ce am afirmat mai sus, în ceea ce privește povestirile de scurtă întindere sau povestirile mai complexe, confirmă definiția textualității dată în capitolul 1. Un text presupune o singură sau un număr n de secvențe, fie identice (majoritatea narative, în cea mai mare parte a exemplelor propuse mai devreme), fie diferite (o secvență dialogală inserată într-o povestire în cazul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
ca fiind derivate ale valorii sale argumentative. Dacă urmărim schema 2, prezentată chiar la începutul acestei lucrări (pagina 29), noțiunea generală de argumentație poate fi abordată fie la nivelul discursului și al interacțiunii sociale, fie la nivelul organizării pragmatice a textualității. Dacă definim argumentația ca pe o construcție a unei reprezentări discursive aparținând unui enunțiator (planul A3 de organizare) care își propune să modifice reprezentarea pe care o are un interlocutor asupre unui obiect de discurs dat, atunci putem pune scopul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
ilocuționară (planul A1). Dacă însă considerăm argumentația ca fiind o formă de construcție elementară, dacă postulăm că locutorii dețin reprezentări prototipice referitoare la una sau mai multe scheme de argumentație, atunci ne situăm la nivelul B2 al organizării secvențiale a textualității. Din această perspectivă, ne punem întrebarea dacă anumite succesiuni de propoziții pot fi marcate ca fiind succesiuni reinterpretabile în termeni de relație Argument(e) Concluzie, Informație(i) dată (e) Concluzie (Toulmin 1858: 95)23 sau, mai mult, Raționamente Concluzie (Apathéloz
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
că ar fi potrivit să depășim această problemă de instabilitate privind denumirile de "text" și "discurs" explicativ, evitând doar să confundăm, așa cum se întâmplă și în cazul argumentației, dimensiunile pragmatice și discursive ale conduitei explicative, pe de o parte, cu textualitatea în care se înscrie o secvență explicativă, pe de altă parte. Dacă, de cele mai multe ori, este citat cazul relatării unei experiențe pentru a se da un exemplu de suprastructură a textului expozitiv, aceasta se întâmplă din cauza unei nefericite confuzii care
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
fenomenele pe care acesta le presupune, precum ezitarea, rectificarea sau "turn-taking"-ul etc. (1987: 100-101) Faptul că un dialog poate cuprinde momente (secvențe monologate) narative, descriptive, explicative sau argumentative nu constituie un argument de diferențiere pertinent. În funcție de cele afirmate, în ceea ce privește textualitatea și modul său de structurare, dialogul este, prin caracterul său de eterogenitate, comparabil cu povestirea, incluzând aici secvențele descriptive, dialogale, explicative. Ipoteza privind secvențialitatea ține seama atât de eterogenitatea compozițională a dialogului, cât și de cea a altor forme de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
să-și ia la revedere. Iar atunci când se întâmplă, este mai puțin pentru a sublinia confirmarea unei legături, decât poate pentru a marca o ruptură, dorită sau nu, a unei relații sociale sau sentimentale. Adoptând o perspectivă mai generală a textualității, afirmăm că tendința este ca dialogul oral să apară mai degrabă în forma unei structuri complete și ierarhizate de schimburi verbale, compuse din replici care se înlănțuiesc în funcție de un mod specific de organizare; dialogul scris, dimpotrivă, este mai degrabă fragmentar
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
coeziune, de coerență, cât și de conexitatea internă a intervenției unui locutor dat, al ansamblului intervențiilor unuia sau altuia dintre locutori sau a înlănțuirilor consecutive ale intervențiilor unor locutori diferiți. Aici, mai mult decât oriunde, constrângerile specifice acestui tip de textualitate determinată de interacțiune influențează formele lingvistice, în sensul unei dinamizări a ansamblului constrângerilor impuse de regulile lingvistice: "Discursul alternant este supus unor reguli de coerență internă care îi sunt specifice într-o mai mare sau mai mică măsură. Dar aceste
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
un continuum, plecând de la criterii pe cât posibil raționale, dar a căror aplicare să necesite un anumit factor ce ține de arbitrar. (1990: 217) Ipoteza secvențială pe care tocmai am expus-o aici nu reprezintă decât o parte din studiile despre textualitate pe care le-am rezumat în capitolul 1. Însă concepția secvențială pornește de la ideea că cititorul este cel care va da coeziune unei succesiuni textuale, spijinindu-se, în parte, pe operații de clasificare. Pentru a afirma că atare succesiune este mai
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
presupusă în hermeneutica scrierilor sacre de odinioară dispare. Textul este mut. Tiparul modifică nu doar mecanismele transmiterii unei eredități teologice sau culturale, ci însuși modul de manifestare în lume a cunoașterii. Organizarea lineară a codexului ascunde structura de palimpsest a textualității. Ideea că în mintea autorului se află originea tuturor semnificațiilor ascunse în scriitură justifică demersul metodei istorico-critice. Treptat, erudiții pierd din vedere contribuția tradiției și tectonica imprevizibilă a limbii. Semnele intră sub regimul cantității. În loc ca lectura să fie un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de către ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și imaginația necenzurată a interpretului 1. În primul caz, tâlcuitorul se lasă „născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1, 18) și va fi astfel inițiat în geografia simbolică a Scripturii. În al doilea caz, exegetul refuză excursia mistagogică și descoperă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este dezvoltată taxinomia genettiană a transtextu alității. Astfel, "paratextualitatea se referă la relația pe care un text o stabilește cu "vecinătatea" (titlu, prefață, note, ilustrații, avertismente etc.); metatextualitatea vizează relația critică, altfel spus, comentariul unui text realizat prin altul; arhi textualitatea se referă la relația care marchează apartenența unui text la un gen care îl definește; hipertextualitatea desemnează orice relație care leagă un text B (hipertext) de un text anterior A (hipotext), fără a fi vorba de comentariu" (ibidem, 106). Facem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
poetului, nu s-au tras încă ultimele concluzii nici asupra modului în care Eminescu se impregna de cultura timpului său" (1990, 19). Merită subliniată atenția la meca nismul intertextual, ca punct ce marchează dife rența dintre comparatism și domeniul inter textualității: "teoreticienii intertextualității insistă, însă, ceea ce comparatiștii nu fac întotdeauna, asupra impactului structural al textelor angrenate în jocul intertextual, asupra activității de asimilare și de transformare a unui text prin altul (altele)" (ibidem, 20). În ceea ce privește opera eminesciană, unei influențe presupuse îi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
supuie ([Archaeus] Eminescu: 2011, II, 206). Al doilea argument pentru raportarea paginilor eminesciene la cele ale lui Leibniz este oferit de viziunea monadologică asupra lumii, pe cât de matematică, pe atât de plastic redată în proza autorului român ([Moș Iosif]). Inter textualitatea nu se traduce în termeni de pre luare a unei teorii, ci ea se constituie ca rezultat al împărtășirii viziunii și perspectivei integratoare cuprinse în textul filosofului german. Urmând principiul continuității, Eminescu spune: "toate sunt o ecuațiune. Orice moment în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
corespondența intratextuală. Intratextul și "Mitul Eternei Reîntoarceri" Prezentul subcapitol propune abordarea intratextului și intratextualității din perspectiva Mitului Eternei Reîntoarceri eliadian. Vom utiliza ca punct de plecare tot nuvela Sărmanul Dionis, ca și în capitolul anterior, unde analiza a vizat intra textualitatea pe care am numit-o prozastică sinonimă cu autotextualitatea determinată de jocul repetare/diferire din paginile aceluiași text (vezi supra). De această dată, demersul critic se axează pe intratextualitatea transprozastică, urmărind o primă situație la care tindem să ajungem raportând
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ajunge oriunde, către orice orizont ce depășește granițele unui text (limitele prozasticului). Prin urmare, ne propunem să nu permitem transprozasticului trecerea dincolo de hotarele genului literar căruia îi aparține (epic). Vom considera intratextualitatea transprozastică și intrage nerică, totodată. Pentru că, atunci când intra textualitatea va presupune localizarea hipertextului și a hipotextului în texte de genuri literare diferite, vom avansa categoria intratextualității trans generice. Diviziunea tetratomică a intratextualității prezintă și o ultimă categorie: intratextualitatea transauctorială, care angajează legătura dintre un text eminescian în proză original
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
subliniată și de istoricul literar D. Vatamaniuc, îngrijitorul ediției integrale Mihai Eminescu la ale cărei volume am apelat pentru studiul nostru. Locul potrivit pentru tema organicității operei eminesciene va fi oferit, câteva pagini mai târziu, de capitolul referitor la intra textualitatea transgenerică (vezi infra). Organicitatea ilustrată de eminescologul care toată viața a decriptat manuscrisele eminesciene descrie intratextualitatea, de la cele mai vizibile forme (coincidența numelor și, în general, a unor unități lexicale) la repetarea intratextuală subtilă. Relativ la coeziune, scrierea autenticistă din proza
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Dionis este o nuvelă care pune în scenă o teză filosofică. Portretele, decorurile, efectele speciale își ating finalitatea seducătoare și persuasivă de o manieră mai curând teatrală decât epică. În al doilea rând: studiul relațiilor interdiscursive, în speță al hiper textualității, permite evidențierea a două strategii de reinvestire a unui text sau a unui gen discursiv în altul: captarea și subversiunea (s.a.). Această metaforă financiară a reinvestirii subliniază faptul că un text sau un gen, odată înscrise în memorie, sunt purtătoarele
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lui cere o atenție deosebită față de funcționarea textului, dar și față de mizele argumentative ale unui obiect discursiv atît de empiric, atît de diversificat. Dincolo de această contingență aparentă, regularitățile semnificative pe care le vom examina vizează stabilirea existenței unor moduri de textualitate generică și specifică, fundamentale și recurente, deoarece examinarea unui corpus vast arată că acest tip de discurs este mai "restrictiv" decît s-ar crede și că autorul și editorul sînt mai puțin "inovatori" decît și-ar putea imagina chiar ei
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]