433 matches
-
câteva personalități importante legate în special de evenimentele din anul 1848 și cele din preajma Unirii Principatelor de la 24 ianuarie 1859. Familia boiernașilor Magheri își are originea în localitatea Vidra, parte a comunei Vârfurile din județul Arad. Și astăzi câteva repere toponimice ("crângul Magerești", "Dealul Mageresc") dar mai ales o parte a locuitorilor satului, poartă numele de Mager sau Magheriu, precum profesorul Traian Mager (1887-1950) care întreprinde câteva cercetări asupra zonei și a istoricului ramurii ardelene a familiei. Într-un act datat
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
o astfel de ipoteză, totuși nici în acele timpuri, nici mai recent, nici un locuitor cunoscut al acestei localități nu au avut legături cu familia Magheru, sau să fi purtat numele de Magheriu sau Măgheriu. Ba mai mult, numele rezultat din toponimicul Magherești este Magherescu ceea ce duce la concluzia că originea toponimicului trebuie căutată în altă parte. Primii Magheri olteni sunt menționați sporadic în actele vremii făcând grea munca de reconstituire a înaintașilor acestei familii. Astfel, acel Vlad Măgheriu și fiul său
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
mai recent, nici un locuitor cunoscut al acestei localități nu au avut legături cu familia Magheru, sau să fi purtat numele de Magheriu sau Măgheriu. Ba mai mult, numele rezultat din toponimicul Magherești este Magherescu ceea ce duce la concluzia că originea toponimicului trebuie căutată în altă parte. Primii Magheri olteni sunt menționați sporadic în actele vremii făcând grea munca de reconstituire a înaintașilor acestei familii. Astfel, acel Vlad Măgheriu și fiul său Constantin, apar în menționarea târzie a unui act, astăzi dispărut
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
cu Subcarpații de curbură. Se întinde pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 - 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice. Unele denumiri toponimice întâlnite în acești munți ridică interesante probleme de filologie. Numele de Bucegi are o formă arhaică de Buceci. Forma Buceci este identică cu a antroponimicului Bucșa sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac ""un complex de mai
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
lunca în întregimea ei. De-a lungul pârâului Bănia se întinde Lunca Băniei. Ea începe în aval de sat și se contopește cu Lunca Nerei. De aici și până la Gabroț se întinde un deal prelung cu multe fragmentări și subdiviziuni toponimice. Amintim câteva dintre toponimele cele mai uzuale: Gabroțul și Dealul Gabroțului a căror denumire vine de la Ogașul Gabroțului. Pornind de sub munte, de sub Arșiță, se întinde cel mai lung deal, numit pe hărțile cadastrale, Dealul Mare. Culmea lui, face în cea
Bănia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301069_a_302398]
-
sec. VII-VIII d.Hr. Datele istorice documentate asupra istoriei localității din evul mediu sunt relativ rare.Actele notariale ale cancelariei regale de la începutul secolului al XV-lea menționează localitatea în mai multe rânduri.În 1405 numele Lăpușelului este menționat prin toponimicul "Magyarlapus", în 1470 prin "Magyarlaapos", iar în 1475 este amintit sub numele de "Lapws".Din acest an localitatea este înregistrată ca "loc de vamă" al orașului "Rivulus Dominarium" (în maghiară:Asszoypataka, germană:Frauenbach), municipiul Baia Mare de azi. După alte surse
Lăpușel, Maramureș () [Corola-website/Science/301581_a_302910]
-
de migrațiile românilor, care nu s-au produs numai peste munți, ci și între satele din vecinatatea Livadiei spre zona Văii Jiului, unde existând plaiuri întinse cu pășuni, au atras pe locuitorii păstori din aceste sate. Așa se explică asemănarea toponimică a localităților dintre cele două zone apropiate: - Livadia-Livezeni, - Petros-Petroșani, - Uric-Uricani, - Valea Lupului-Lupeni. Probabil că acolo existând pășuni întinse nelocuite, mulți locuitori de pe Valea Streiului superior au emigrat acolo, dezvoltând în timp noile localități. De asemenea trebuie amintit că în acea
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
de animale, așchii și unelte de muncă din cremene. Pe moșia Unghenilor se află și 10 movile funerare, ce confirmă staționarea a unor popoare nomade. Numele inițial al localității a fost Unghiul. Astfel s-a numit localitatea între anii 1462-1587. Toponimicul respectiv își are originea în aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit inițial așezarea, râul Prut formând aici, printr-o cotire bruscă, un unghi ascutit. Alte denumiri n-a mai avut, exceptând perioada interbelică în care purta denumirea
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
din Căianu Mic, întocmit de Sigismund Haler, o posibilitate fiind ca numele sa provină de la acestă familie. Există o varianta slavă a numelui “Calu, Calen”, care înseamnă “noroi” sau “noroios”, dar în toată zona Căianului nu există decât două denumiri toponimice slave: Prihodiste și Zapodine, celelalte sunt de origine latină și românească. Denumirea de “mic” este dat de populația așezării vecine Căianu Mare, lucru plauzibil din moment ce toți locuitorii erau iobagi în Căianu Mare, având mai mulți copii, populația fiind mai mare
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
menționat „lonasco din Drulești, o așezare din ținutul Roman. Deși săpăturile arheologice realizate la Durlești atestează existența în primele secole ale mileniului II al erei noastre, adică după Hristos, a unor așezări medievale stabile pe moșia de astăzi a localității, toponimicul Durlesti este consemnat în actele vremii mult mai târziu. În „Dictionarul statistic al Basarabiei editat în 1923, se menționează că satul Durlești, conform documentelor ce se păstrau la unii răzeși durleștenii ar există de pe timpul domniei lui Mihai Racoviță - anul
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
numele. Mai exact, anul primei atestări documentare este 1424 și este vorba despre o diplomă nobiliară. În timpul ocupației otomane, satul a decăzut, însă a continuat să fie menționat de documentele turcești cu nume precum "Wyses" sau "Vizesgian" (1647). Conform „Dicționarului toponimic și geografico-istoric al județului Timiș” de Remus Crețan, în timpul turcilor este relatat ca "localitate de cumani și iobagi români". Mai târziu, se regăsește locuită de sârbi, care cu timpul dispar, fiind înlocuiți de unguri, germani, bulgari și alți sârbi. Băștinași
Vizejdia, Timiș () [Corola-website/Science/301409_a_302738]
-
Arhiepiscopiei diocezane greco-ortodoxe a Bucovinei pentru anul 1883. Biserica era construită din lemn de stejar, în formă de navă, cu altar și naos și acoperită cu șindrilă. Existența schitului este confirmată de prezența unor resturi de temelie, dar și denumirii toponimice dată acelui loc de ”Mănăstioara”, situată în sud-vestul pădurii Mihoveni, la o distanță de 3 km de actuala vatră a satului. Pe locul unde s-a aflat altarul s-a găsit un morman de pietre și cărămizi. Schitul era înconjurat
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
aduc în prim-plan pe oamenii acestor locuri. Deși localizate în imaginarul "Pripas" (identificat de cercetători cu vechiul sat Prislop, astăzi, suburbie a orașului Năsăud, în care Liviu Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din "Ion" au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (" Cuibul visurilor", cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor). A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora această epocă: "Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
sfârșit, amintim lucrarea lui Al. Cebuc și C. Mocanu, care pledând pentru aceeași ipoteză, susțin că genovezii, concurenții venețienilor, ajutați de moldoveni, împing comerțul lor pe Dunăre până la Calafat, servindu-se de diferite nave. Alți istorici susțin originea bizantină a toponimicului local. Așa, de pildă, C.C. Giurescu, după ce menționează existența Calafatului „înainte de Basarab întemeietorul”, deci sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIV-lea, arată că denumirea de Calafat „redă exact grecescul Kalafatis, care îndeamnă cel ce smolește vasele
Calafat () [Corola-website/Science/297011_a_298340]
-
se călăfătuiau vasele”. Aceeași origine bizantină a numelui așezării o susține și Nicolae Iorga, care afima ca denumirea de Calafat ar veni de la un nume grecesc de persoană, anume Kalafatis, nume foarte răspândit la Bizanț. Tot pentru originea bizantină a toponimicului Calafat se pronunță și autorii unei lucrări de istoria bisericii române, care susțin că „pe Dunăre, bizantinii au dat denumirile grecești localităților... Maglavit, Calafat, Corabia, Zimnicea etc.” Legenda locală pledează pentru ideea că străvechea așezare a Calafatului ar fi fost
Calafat () [Corola-website/Science/297011_a_298340]
-
l-a avut și îl are în fiecare zi mass-media, nu este greu să se concluzioneze că peste puțin timp „vorbele bătrânești” se vor întâlni doar prin unele atlase lingvistice sau prin dicționare. [[Fișier:RacovițaHartăToponimică.svg|400px|right|Racovița - Harta toponimică]] Racovița ilustrează cu certitudine această definiție, drept mărturie stând cele peste 600 toponime inventariate pe hotarul satului, 240 dintre acestea fiind incluse deja într-o lucrare apărută încă din anul [[1987]] la [[Iași]]. Se impune precizarea că toate acestea aparțin
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
proprietar cunoscut al moșiei Șmig menționat documentar, este nobilul Symon de Szalók, care deținea proprietăți și în comitatul "Somogyi" de pe teritoriul Regatului Ungariei, iar asemănarea dintre cele două denumiri ("Somogyi" - "Somogyom") nu poate să fie întâmplătoare. Este posibilă o apropiere toponimică între "Somogyi" și "Somkút" (Șmocuta Mare - Șomcuta Mică), de la mag. "som" = corn și "kút" = fântână[3]. Numele localității este pomenit prima dată într-un document datat în 29 martie 1317. La acea dată, moșia Sumugun aparținea, alături de Dârlos și Alma
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
Pricopanului) la est și nord-est. Conform izvoarelor istorice, posibila localizare a "Vicinei" era la Măcin, de unde provenea primul mitropolit al Țării Românești (1359), Iachint de Vicina. Unii istorici, cum ar fi Nicolae Iorga și Gheorghe I. Brătianu, afirmă această ipoteză toponimică. O dată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul devine sediu al unei garnizoane otomane, centru de colectare și tranzit al produselor destinate aprovizionării Constantinopolului . Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Măcin se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul
Măcin () [Corola-website/Science/297065_a_298394]
-
care trebuie să fi fost originată în antica "Salinae". Acolo trebuie să fi fost "Vetus Castro" ori "Óvár" (ca în cazul Napoca-Cluj). Interesul pentru un astfel de obiectiv este și pare ciudat de suspect. Explicația, simplă, este doar aceea că toponimicul, prezent în mai multe puncte de hartă, a produs ezitare și incertitudini. Posesiuni nobiliare încep să apară în zonă de la finele secolului al XIII-lea. Ele au fost mereu împletite cu cele ale episcopilor transilvani. Toate referințele secolului al XIV
Uioara de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300277_a_301606]
-
Lunca Bradului, reședință de comună, are o vatră cu o suprafața de 223 ha. Suprafața totală a localității Lunca Bradului este de 31.032,99 ha 4, suprafață în care sunt incluse și pădurile ce mărginesc vatra. Toponimia localitații. Observații toponimice Din punct de vedere etimologic denumirea satului era Păluta, denumire ce derivă de la un termen specific forestier. În timp acestei denumirii i s-a adăugat și numele principalului afluent al Mureșului din localitate, devenind Palota-Ilva. Denumirea Palota-Poluț-Poluta, este de origine
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
care s-au opus familiile Jarai, Lupsa și altele. Nu știm în ce împrejurări cetatea cu domeniul ei dispare din acte, încercările de a o identifica în teren ducând la un câmp aflat în preajma așezării Poșaga de Sus, unde există toponimicul de Belwar. Credem totuși că cetatea a mai funcționat un timp. Astfel, domeniul ei, din care făcea parte și Băișoara, este pomenit într-un act din mai 1504, cănd regele Vladislav dăruiește pentru slujbe credincioase unui Kezeliczki Matyas părți de
Băișoara, Cluj () [Corola-website/Science/325174_a_326503]
-
municipalitate (în spaniolă: "municipio") este o subdiviziune administrativ-teritorială de ordin doi a Mexicului, precum plășile interbelice ale României Mari. O municipalitate din Mexic nu este un oraș, dar are ca reședință a sa o localitate urbană, de multe ori omonimă toponimic cu municipalitatea. O municipalitate din Mexic nu este similară cu localitățile urbane de ordin întâi din România, precum municipiul Brașov. A se remarca că, deși adesea numele orașului care este reședința unei municipalități este omonim cu cea a municipalității, cele
Municipalitate (Mexic) () [Corola-website/Science/331019_a_332348]
-
de peste cincisprezece secole, în care denumirea antică nu a mai fost utilizată. După distrugerea cetății antice (sec. IV d.Hr.), pe acest loc a supraviețuit doar o mică așezare întărită, atestată în izvoarele bizantine (sec. IX-XIV) sub numele de „Polystylon”, toponimic care stă probabil și la originea denumirii „Bulustra”. Numele antic are, în limba greacă, formă de neutru plural (τὰ Ἄβδηρα), dar sunt atestate și forme alternative (τὸ Ἄβδηρον, ἡ Ἄβδηρα). În limba latină, el a fost utilizat atât în forma
Abdera (Avdira) () [Corola-website/Science/327346_a_328675]
-
sălbatici, peri sălbatici, răsuri, carpeni, sângerul, aninul, măceșul, alunul, mărăcinișuri și mai rari, socul și salcia mai mult pe albia râurilor. Fagii, care altădată se întindeau peste tot, au dispărut cam de 100 de ani, rămânând doar amintirea lor în toponimicul La Fagi, o tarla de pământ între Palanga și izvorul de Jos, care altădată aparținuse satului Bucov. De asemenea și ulmul e pe cale de dispariție cam de 30-40 de ani, iar în ultimul timp au început să se usuce și
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
la vale, pe Valea Strâmbei 3 După coborârea ungurenilor, toponimia locurilor se împarte în și <ungureni>: Albești-Pământeni și Albești-Ungureni; Căpățâneni-Pământeni și Căpățâneni-Ungureni; Cepari-Pământeni și Cepar-Ungureni; Oești-Pământeni și Oești-Ungureni; Berevoiești-Pământeni și Berevoești-Ungureni, etc. Urme ale ungurenilor se mai păstrează și în toponimice ca: Ungureni-Sat, (în comunele Băbeni, Titulești, Brăduț- la Curtea-de-Argeș), Ungureanu-Valea Iașului, Ulița Ungurenilor, Râca. O serie întreagă de nume de localități din Muntenia amintesc de numele localităților din Transilvania din care proveneau ungurenii, fiind un fel de surori ale lor
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]