335 matches
-
de parcă și-ar și Înfundat capul În sîngele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de cîte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cîntările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Vocea ei era acum șoptită și se Îngemăna cu foșnetele volanelor de mătase. „Voi sta În balcon“, zise imperceptibil. „Dacă voi fi În alb Înseamnă că am reușit...“ „Ba dimpotrivă, veți fi În negru, presupun“, zise el. Dezmeticindu-l din toropeală, toboșarii se porniseră iar, Îi simțea tot mai aproape și Înțelese, după scena din fața sa, care acum se Însuflețise, și care pînă atunci fusese Încremenită Într-o muțenie totală, că se citea sentința, după care ofițerul făcu sul documentul; preotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
interzic categoric să Întreprinzi ceva. — Cum porunciți dumneavoastră, domnule Sempere. — Dar Pepita cum a suportat? — Cu o prezență de spirit exemplară. Vecinele o țin dopată pe bază de duști de brandy, iar cînd am văzut-o eu căzuse răpusă de toropeală pe o sofa, unde sforăria ca un ciocan pneumatic și Împrăștia niște bășini care perforau tapițeria. — Năravul din născare... Fermín, am să te rog să rămîi dumneata astăzi În prăvălie, că eu mă duc să-l văd puțin pe don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
șansa de a-l găsi pe Strickland. Mi s-a părut interesant să aflu că este aceeași cafenea la care băuserăm absint împreună când venisem la Paris să-l văd. Faptul că nu se schimbase câtuși de puțin sugera o toropeală lenevoasă a deprinderilor, care mie mi se părea caracteristică. — Uite-l colo! spuse Stroeve când ajunserăm la cafenea. Cu toate că eram în octombrie, era o seară caldă și mesele de pe terasă erau aglomerate. M-am uitat în toate părțile, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nenumărate partide de pichet și cu mult curaj, ca să nu se arate nerecunoscător față de eforturile pe care le făceam, se prefăcea că-l interesează jocul. Până la urmă i-am dat o poțiune somniferă și a căzut într-un fel de toropeală chinuită. Când ne-am dus din nou la spital, am găsit o infirmieră care ne-a spus că Blanche pare să fie puțin mai bine și a intrat în salon s-o întrebe dacă vrea să-și primească soțul. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se rotea În jurul său, legănându-se precum corabia care Îi străbătuse vedeniile În chip obsedant. O chilă neagră, Înțesată de năluci, care se tot ridica la suprafață cu Încărcătura ei de fețe descompuse ori de câte ori conștiința i se stingea Într-o toropeală nelămurită. Așteptă ca lucrurile să Își Înceteze mișcarea, strângând din pleoape. Apoi, clătinându-se, se deplasă până la scrin, de unde scoase codicele cu Eneida. Printre pagini ascunsese o foaie. O găsise un străjer de gardă, Într-un balot de mătase, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ușile mate; Astfel, căutând credințe de Împărtășit, Chem iar la mine ziua afirmării... Dar vechea monotonie n-a pierit: Bulevarde de ploaie până la marginea zării... O, de m-aș putea Înălța din nou! De-aș putea S-arunc din mine toropeala vechiului vin, O nouă dimineață de-aș vedea Îngrămădind turnuri de basm pe cerul preaplin; Să văd că mirajele din văzduhul nesfârșit Sunt simboluri, nu fantasme ale visării... Dar vechea monotonie n-a pierit: Bulevarde de ploaie până la marginea zării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din piept, ca o fată de la țară rumenă-n obraji. Însă după ceva vreme am Înțeles că era ceva mai mult decât berea Corona care mi se părea mai gustoasă. Simțeam ceva nedefinit cum pulsa repetat undeva În adâncuri, În ciuda toropelii ce-mi cuprinsese toți nervii și În ciuda impresiei că mi se dizolvaseră toate mucoasele corpului. Simțeam cum lua naștere În mine o stranie iritare, ce părea că-mi străbate Întreg sistemul nervos, În căutarea disperată a unei portițe de scăpare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vrei să mergem direct la hotel? Ce se Întâmplase oare cu mecanismul dorinței sexuale? Nu simțeam nimic. Îmi simțeam doar corpul amorțit din cauza efectelor combinate ale vinului unguresc, ale șnapsului, ale whisky-ului, și mă scăldam Într-un fel de toropeală care părea, totuși, să-mi alunge dezamăgirea de a nu simți vreo excitație sexuală. Era ca și cum un vid Își făcea loc În mine absorbind toată băutura pe care o Îngurgitasem. Mă trezeam treptat din amețeala băuturii și perspectiva de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
M-am uitat la ceas: trecuseră mai bine de patruzeci de minute de când Înghițisem fiecare câte o pastilă. Un medicament pentru durerea de burtă și-ar fi făcut deja efectul, unul pentru răceală mi-ar fi provocat deja o ușoară toropeală. „Un curcubeu În sufletul dumneavoastră“, așa mă anunțase Porcușor. Un curcubeu? Nu vedeam nicăieri nici un curcubeu, nici În suflet, nici pe ceafa lui Akemi Yokota, nici pe pereții acestui bar, sau poate era la fel de imperceptibil ca starea mea de beție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
m-ar face să am o erecție instantanee. În timp ce mă gândeam la toate astea eram gata să ațipesc când o rafală de vânt rece mi se strecură pe sub gulerul bluzonului, Înfiorându-mă până la măduva spinării. M-am trezit brusc din toropeală. Mi-am dat seama că aveam gâtul extrem de uscat. Am pornit spre cafeneaua În care băusem cu Yazaki cu o seară Înainte, fără să-i bag În seamă pe vagabonzii care strigau după mine ceva Într-o limbă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu seară. Am deschis fereastra, lăsând să năvălească în cameră aerul rece cu miresme de toamnă târzie, împreună cu suratele razelor ce mă treziseră ceva mai devreme. Mi-am făcut o baie fierbinte cu săruri aromate, care mi-a îndepărtat definitiv toropeala din oase și mi-a limpezit privirea interioară. Gândurile îmi zburau asemeni unui stol de lăstuni vioi, la mai multe lucruri deodară și mă asaltau în cohorte tentațiile de a savura cu nesaț fiece lucru ce semnifica ,,acasă”. Deschisesem căldura
ICOANA PRIETENIEI NOASTRE(CONTINUARE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362762_a_364091]
-
despre obiceiurile lor alimentare... Dacă vine o vulpe sau un bursuc? Mi-e teamă și mă depărtez de vizuină. Mă așez pe pătură, la soare, mai departe, într-un loc mai retras, privind bolta crengilor. Stau nemișcată minute întregi. O toropeală plăcută îmi anesteziază simțurile și mă simt plutind într-o imponderabilitate binefăcătoare. Lumina, plouând în stropi multicolori, mi se prefiră printre genele grele, din ce în ce mai grele... Simt o ușoară mișcare de pași mărunți și deși... mărunți și deși... Să fie Negrici
TOAMNA BURSUCILOR de GHEORGHIȚA DURLAN în ediţia nr. 1508 din 16 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368500_a_369829]
-
1552 din 01 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului A doua zi, Ștefan se sculă pe la ora zece. Cum se dădu jos din pat, intră în camera de baie să se bărbierească și să facă alt duș pentru a-și alunga toropeala. Ce plăcut era în așternuturi. Dacă nu era întâlnirea, ar mai fi lenevit ceva timp sub cearceafuri. Acasă nu era așa de leneș știind câte treburi are de rezolvat în Complex. Avea impresia că este în weekend nu într-o
ROMAN (CAP. II ) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367548_a_368877]
-
Principele BASARAB PETRU DEMETRIUS-CERCEL CAPITOLUL I Lăsând în urmă Codrii Vlăsiei, prin inima cărora duceau drumuri comerciale cu legătură spre multe orașe, o trăsură venea spre centrul citadelei acestei țări valahe, prin mahalalele murdare, peste care praful se așezase în toropeala zilei ca o pătură de lână groasă. Pe drumul râului care curgea leneș, purtând cu el mâlul ce-i întuneca apele, cei din trăsură puteau vedea sălciile, care umbreau malurile săpate în neorînduială de veacurile ce trecuseră peste ele, șezând
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
să trăim atât de intens, chiar dacă intensitate se transformă după aceea în dulce obișnuință. Cât de fantastic este sentimentul acela când seara, după o zi lungă și stressanta adormi "moleșita și molicioasă"în brațele omului iubit. Sentimentul acela când simți toropeală aceea plăcută cotropindu-te leneș... când singurul lucru pe care-l mai poți simți este inima lui bătând regulat și cuminte sub tâmpla ta. Știi că nu contează ce va fi mâine, astăzi ești în siguranță. Astăzi nimic rău nu
SENTIMENTE de NUŢA ISTRATE GANGAN în ediţia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367171_a_368500]
-
Iubirea Revenind la primul articol, „Lupta cu somnul”, merită amintite următoarele cuvinte: „Dormim, în timp ce umbra crucii se lungește pe pământ, odată cu asfințitul acestui secol. Dormim. Cine și cum o să ne trezească, oare?” În acest fel, Petru Lascău deplânge starea de toropeală care domnește în biserici, un somn paralizant, în ciuda binecuvântărilor și a luminii revărsate de la Dumnezeu prin Sfânta Scriptură și darurile spirituale. Este inexplicabil faptul că în pofida binecuvântrilor prezente și a confortului de care beneficiem în raport cu alte timpuri, răspunsul celor care
CUM SA VEGHEZI PENTRU A AVEA VIATA DEPLINA, INTR-O CARTE DE ESEURI SEMNATA PETRU LASCAU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 161 din 10 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367226_a_368555]
-
contopește în tainele vocii sale. După cum marea în port întâlnește limanul, iar în larg are expresivitatea imensității, în ființa Doinei Spătaru e frumusețea, iar în glasul ei e visul. Visul din cântecele Doinei Spătaru nu este în nici un caz o toropeală, ci un ocean de gânduri, de iubiri, de decepții, de bucurii, de întristări... Răzbat din cântecele Doinei Spătaru făgăduințe, deopotrivă cu pierderea drumului speranței și renunțarea. A suferit, a iubit, a pierdut, s-a alinat, și-a adunat curaj și
DOINA SPĂTARU. FRUMOASA VERIŞOARĂ , CREIONĂRI AFECTIVE CU PREZENTATORUL OCTAVIAN URSULESCU de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349517_a_350846]
-
aștepta să le vezi cum se desfac din moment în moment ca doagele unei bote de apă rămasă fără cercuri. Era atât de slăbit că-l putea lua vântul ca pe-o pală de fân. Din cauza oboselii l-a cuprins toropeala, că nu-și mai putea să-și ține capul drept. Ochii abia mai vedeau prin ungherul ogeacului cufundat în bezna nopții, iar pleoapele se deschideau din ce în ce mai greu. Scăpă țigara dintre degete și, deodată, prin întuneric, i se păru că Leana
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA ÎNTÂIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 957 din 14 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/350387_a_351716]
-
Își trase pleoapele, apărând ochii de lumina ce-o difuza corpul. Era aproape ațipit când simți o unduire care îi frisonă trupul. Ar fi vrut să se atingă cu mâinile. Dar nu-l mai ascultau. Un zgomot îl scoase din toropeală. Era acum pe dalele reci și alunecoase, lungit, dar în mișcare. Zborul de până acum era un târșâit șerpuitor de glace-papier grosolan. Își cuprinse brațele cu coada ochilor, deveniseră gheare solzoase. Ce se întâmpla?! Uită să persiste în autointerogări, căci
INVOLUŢIE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1297 din 20 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349120_a_350449]
-
Izolat pe cuprinsul patriei. La umbră. Până una-alta, ploile, dirijate de Sfântu Ilie, continuă în ritmul lor ancestral, lovind punctual zonele tulburate de mâna omului. „Canicula este un fenomen de dogoare, dogoreală, fierbințeală, înăbușeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, care apare, de regulă, între 22 iulie și 23 august.” Vorbim de caniculă la peste 34șC. Nu e vorba de nicio încălzire globală, cum susțin alți îngrijorați planetari, fiind un fenomen specific aceste perioade. Ca dovadă, maxima absolută
TABLETA DE WEEKEND (71): AH, CANICULA! de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 1292 din 15 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349274_a_350603]
-
Acasa > Strofe > Creatie > CROAZIERĂ Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 778 din 16 februarie 2013 Toate Articolele Autorului Răsturnat pe un divan Un motan îmi toarce în brațe Și-o pădure de becațe Desenată pe tavan Toropeală, reverii Și mă văd tăind savane; Principate suverane Mă întâmpin cu solii Dar mă scutur de emoții Totul se dărâmă brusc Ca un paravan etrusc Când atacă vizigoții Ce e? S-a întâmplat ceva? Cu o voce de pănușă Alt
CROAZIERĂ de ION UNTARU în ediţia nr. 778 din 16 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351909_a_353238]
-
umbră într-o „moleșeală generală” și unde doar angajații vreunei simigerii mai aveau vreo activitate anume, deodată „zăduful nămiedzii tremură, pătruns de un glas de vitejie: trigova cheamă la arme gvardia națională.” Locuitorii aflați până în momentul acela într-o dulce toropeală sunt treziți de trompeta unui țigan, secondat de un altul cu o tobă, conduși la rândul lor de un căpitan. Cu o neliniște și agitație ce trădează spaima căpitanului „un fecior de boier velit”, vizibil impacientat, acesta țipă la țiganul
CARTEA CU PRIETENI XXIX- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 346 din 12 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351452_a_352781]
-
să le azvârlim în heleșteul de la Ciurloaia, ori mai departe, la Țorogârla, ca să nu se mai poată ca să ia foc prin urmare! Aide toci cu mine!... Suflă cigane.” Alarma căpitanului mobilizează întreaga mahala, cufundată, până în momentul acela, într-o profundă toropeală, egalată doar de plictiseala boierilor de la țară din povestirile lui Gogol. Toți acești cetățeni pașnici, alături de Gvardia Civilă, botezată mai târziu de către C.A. Roseti Baioneta inteligentă, în care se va înscrie și Crăcănel, născut Mache Razachescu, chiar dacă dintr-un
CARTEA CU PRIETENI XXIX- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 346 din 12 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351452_a_352781]
-
puternic, sănătos, a continuat să-mi vibreze în urechi. I-am făcut semn cu mâna până imaginea lui s-a estompat...atunci lacrimile au început să curgă în voie. Visul luase sfârșit... *** O dureau ochii, oboseala o cuprindea ca o toropeală greoaie. A închis caietul. Mâine este o nouă zi. Va continua să scrie, o ajuta să treacă peste zilele mohorâte, ploioase. Mâinile-i tremurau de emoție. O viată trăita la intensitate maxima...Cine afirma că orice vârsta este frumoasă mințea
AMINTIRILE BĂTRÂNEI DOAMNE (1) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 715 din 15 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351608_a_352937]