246 matches
-
aud vorbind în șoaptă la urechea mea, în timp ce-și plimba alene degetele răsfirate prin părul meu. Poate este mai răcoare acolo... Și cine pescuiește în locul nostru? Lasă-i ca să ia și ei o pauză! Nu simți cum te toropește căldura și te îndeamnă la somn? Hai, ridică-te, să iau pătura s-o mut sub pini. Anevoie și parcă fără chef, m-am ridicat, în timp ce ea, grăbită, a luat pătura și a mutat-o la câțiva metri sub umbra
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367557_a_368886]
-
mii de pâini pe banii mei. Flori de hârtie - caprele groparului nefericite. În curând toți vom mânca numai salam din plastic. La umbră sub Statuia Libertății - niciun fir de iarbă. Oare lumea din beton și sticlă e liberă? Sub iasomie - toropit de aromă un ultim nuntaș. Probabil e un burlac, altfel zăcea sub urzici. Polei pe stradă - după dric se țin de braț moștenitorii. E ultima oară când sunt atât de-apropiați. Referință Bibliografică: Kyoka 2 / Dan Norea : Confluențe Literare, ISSN
KYOKA 2 de DAN NOREA în ediţia nr. 1354 din 15 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349894_a_351223]
-
aud vorbind în șoaptă la urechea mea, în timp ce-și plimba alene degetele răsfirate prin părul meu. Poate este mai răcoare acolo... - Și cine pescuiește în locul nostru? - Lasă-i ca să ia și ei o pauză! Nu simți cum te toropește căldura și te îndeamnă la somn? Hai, ridică-te, să iau pătura s-o mut sub pini. Anevoie și parcă fără chef, m-am ridicat, în timp ce ea, grăbită, a luat pătura și a mutat-o la câțiva metri sub umbra
VALEA MARE – VALEA IUBIRII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1758 din 24 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/344410_a_345739]
-
tot mai vie veche strună, Și secolele multe se adună - Înalță templul sacru al ideii. O lebădă regină pe lagună - La un conclav ilustru se strâng zeii. Ridică frunți cutezătoare steii La Rucăr la un răsărit de Lună. Prin teii toropiți de har și floare Mireasma amintirilor visează Eternitatea clipei trcătoare. Simbolic TEIUL fără TIMP veghează Și gânduri troienite de ninsoare Ca un balet imaginar dansează Referință Bibliografică: Fără timp de Adrian Simionescu / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
FĂRĂ TIMP DE ADRIAN SIMIONESCU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348132_a_349461]
-
de lumină s-aprind ca niște felinare prăfuite și-mbracă-n umbre stranii valea plină de sunetul viorii cu coardele vrăjite. Și timpul o clipă s-a oprit s-asculte pe furiș cântecul de vioară în noaptea fără nume, vise toropite de căldură ies din luminiș să vadă pentru cine cântă vioară, anume. Negura ascunde în valuri de ceață zarea și nu se zărește nimic printre clipe care trec, doar cântecul de vioară înfioară depărtarea cu note cristaline care-n taină
UN CÂNTEC DE VIOARĂ de MARIANA CIUREZU în ediţia nr. 1220 din 04 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/365959_a_367288]
-
făcând scară din nuiele morilor de vis, deșarte. S-a julit în genunchi luna cărând umbra mea în spate, norilor le-a stins cununa să simt dragul când, o bate. Soarele, mi-a prins în brațe ochii dulci ai dimineții, toropind sub vrăji de ațe tot pustiul tinereții. Vântul, mi-a bătut la ușă și-am deschis a cărții suflet, un toiag ardea-n cenușă încălzind al vieții urlet! Autor Doina Bezea Referință Bibliografică: SCARA VIEȚII / Doina Bezea : Confluențe Literare, ISSN
SCARA VIEȚII de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2055 din 16 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/366301_a_367630]
-
problemele moralei și ale filozofiei. Gândirea sa oscilează între raționalism și scepticism, între știință și religie, încercând să le împletească armonizându-le. În acest context Pascal dă în vileag neputința rațiunii omului de a călăuzii existența abulică, lunatecă a omului, toropită de letargia somnului, acest prolog al morții. Însă adevărul este că Pascal alături de Descartes au luptat pe aceași baricadă a rațiunii, fiecare cu ideile lui. Cei doi au “ asediat “ pe Hipnos și Morfeu și această poziție a lor este comparabilă
HYPNOS ŞI MORFEU ÎN LUPTĂ CU PASCAL de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 338 din 04 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351471_a_352800]
-
Acasa > Stihuri > Tonalitati > DIN POEZIE NU SE MOARE Autor: Violeta Deminescu Publicat în: Ediția nr. 792 din 02 martie 2013 Toate Articolele Autorului scânteind regrete pe sub umărul vremii ți-așezi fruntea pe genunchii toropiți de visare ai cuvintelor pe buze uscate de setea iubirii până și apele morții sunt cântec voi ce-aveți îngropat aici ? un poem cu rădăcinile în cer iubirea păcatul pe care-l vom plăti contestând neantul tu zeul meu grec
DIN POEZIE NU SE MOARE de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 792 din 02 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345572_a_346901]
-
joc teatru! Am privit adânc în ochii aceia gri. mari, de o profunzime nesfârșită. Atmosfera se încărca de tensiune, devenea electrizantă. Joaca devenea serioasă ... doi pioni pe tabla de șah a destinului. Palmele bărbatului au cuprins fața ... căldura lor odihnitoare toropea simțurile. Obrajii se alintau în căușul lor reconfortant, aerul răcoros nu era de ajutor. I-am simțit buzele moi pe ochi, coborau lin pe nas, obraji, ocolind strategic gura. Traseul urma porțiunea de sub bărbie, pe linia grumazului in jos, poposind
AMINTIRILE BĂTRÂNEI DOAMNE (II) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 839 din 18 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345725_a_347054]
-
2013 Toate Articolele Autorului Sosește primăvara calm Prin galeriile subtile Din care urcă greu, tactile Influorescențe de napalm Primăvara vine brusc C-am ieșit ca gâzele la soare Aripi și lăbuțele să-mi usc După iarna asta mare Dorm cățeii toropiți de cald Pământul mai mustește-a sevă Parc-am intrat de nu știu când în grevă Și-aș visa un râu ca să mă scald! Nu m-aș duce nici la băcănie Să-mi cumpăr de-ale gurii și nici pâine
PRIMĂVARĂ BRUSC de ION UNTARU în ediţia nr. 788 din 26 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352072_a_353401]
-
că eu mă scufund! Sosește primăvara calm Prin galeriile subtile Din care urcă greu, tactile Influorescențe de napalm Primăvara vine brusc C-am ieșit ca gâzele la soare Aripi și lăbuțele să-mi usc După iarna asta mare Dorm cățeii toropiți de cald Pământul mai mustește-a sevă Parc-am intrat de nu știu când în grevă Și-aș visa un râu ca să mă scald! Nu m-aș duce nici la băcănie Să-mi cumpăr de-ale gurii și nici pâine
PRIMĂVARĂ BRUSC de ION UNTARU în ediţia nr. 788 din 26 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352072_a_353401]
-
se lipise de piele și pe ceafă se prelingeau în voie picături de sudoare până sub betelia pantalonilor. Curtea de pe Candiano Popescu i s-a părut neîncăpătoare pentru atâția oameni care se mișcau în grabă, în timp ce alții păreau a fi toropiți de o așteptare lungă, nejustificată... A intrat aparent degajat, după ce a reușit să arboreze zâmbetul "de lucru", cum îl numea el mai în gluma ori mai în serios, a salutat cu respect exagerat secretara și a dat ocol încăperii cu
ISPITA (8) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 263 din 20 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356493_a_357822]
-
înaintea mea, aruncâdu-mi, din când în când, câte-o privire. Rostea mereu, Fa Caldo. Zâmbeam. Nu din cauza mersului lui zorit. Îmi amintea de-o reclamă la ceai*, cu doi protagoniști italieni. Foarte discutată la acea vreme. Ea, o brunetă focoasă, toropită de căldură îi spune iubitului: Antonio, fa caldo! El, tipul clasic de italian seducător, îi întinde o sticlă cu ceai, luată direct de la gheață. După un timp, ea răcorită bine își ațâță partenerul: Antonio, fa freddo! In România anilor ‘90
JURNAL VENEŢIAN (1) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 601 din 23 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355141_a_356470]
-
căutarea Și te întorci în zile mai bătrân, Chiar sufletul te simte mereu tot mai străin Dar pașii tăi spre mine știu doar calea. Spre-un loc ce-a fost numai al tău, odată, Și unde focul dragostei te-a toropit Și-apoi spre alte locuri ai fugit Sperând ca focu-n suflet să se-ntoarcă. Dar anii zboară cernând și bun si rău ȘI căutand aiurea pierduși ce-a fost al tău. Referință Bibliografică: A câta oară la mine te întorci
A CÂTA OARĂ LA MINE TE ÎNTORCI de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 244 din 01 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356155_a_357484]
-
aud vorbind în șoaptă la urechea mea, în timp ce-și plimba alene degetele răsfirate prin părul meu. Poate este mai răcoare acolo... - Și cine pescuiește în locul nostru? - Lasă-i ca să ia și ei o pauză! Nu simți cum te toropește căldura și te îndeamnă la somn? Hai, ridică-te, să iau pătura s-o mut sub pini. Anevoie și parcă fără chef, m-am ridicat, în timp ce ea, grăbită, a luat pătura și a mutat-o la câțiva metri sub umbra
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1237 din 21 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/370233_a_371562]
-
Le-am privit fugar și am urmărit mișcările precise prin care și-au conectat telefoanele să asculte muzică. Foarte curând, privirile lor arătau o mare plictiseală. Soarele își arunca razele pe fereastra de lângă mine și, cu tot aerul condiționat, mă toropea vizibil. Ca să nu adorm, am intrat în vorbă cu fetele. Erau din Slatina. Irina mergea la prietene, în București. Era fericită că trecuse în anul doi de facultate. Adriana, mai tăcută, era îngrijorată, precum s-a destăinuit. Urma să susțină
PRINTRE PLĂCUTE AMINTIRI... de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 2012 din 04 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370562_a_371891]
-
bucurie pentru turiști. Meteorologii garantează o medie de nici mai mult nici mai puțin decât 300 de zile însorite pe an! Sezonul de ”senderismo” (trekking) începe deci în luna septembrie și se sfârșește în luna mai, când dogoarea verii ne toropește așa de tare încât e de preferat să ne mutăm cu toții în primitoarele valuri ale Mare Nostrum (numele latin al Mediteranei). Îmbinare mai plăcută între efort și relaxare nici că se putea! Acolo, în adâncime și în larg, muntele nu
LOCUL UNDE MUNTELE IESE LA... MARE de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354454_a_355783]
-
Almei. Cu părul desprins din legătură părea un mic indian. Capul băiatului alunecă ușor pe pieptul guvernantei. Alma îl sărută ușor pe creștet și-l ajută să pună tâmplă pe genunchii ei. Alergase și se jucase toată ziua. Oboseala îl toropise, era frânt. Își sprijini ceafa de peretele trăsurii și închise ochii. Lady Mary îi povestea ceva lordului și lui Eustace. Acaparase discuția. Râdea cu poftă la remarcile lui Eustace. "Era bine să bea din licoarea mătușii, poate nu mai vorbea
MY LORD (IX) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 2169 din 08 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/352699_a_354028]
-
și le putea explica. Adeseori, zâmbetul îi dispărea de pe față rămânând pe gânduri ore în șir...Simțea o chemare, ceva o îndemna să meargă la cascada de lângă poienița cu flori. Într-o noapte cu lună plină, pe când somnul o cuprindea, toropită de miresmele fânului cosit, cu ochii pe jumătate deschiși, a zărit printre bătrânele trunchiuri de arbori seculari, o ființă fantastică ce strălucea, de-i lua ochii. Ca la o poruncă, somnul i-a sărit, devenind fetița vioaie și curioasă de
LEGENDA INOROGULUI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347104_a_348433]
-
ele în legătură cu economia națională, cu inflația ori cu fenomenul plagiatului -, am coborât din pat hotărât să-mi rezolv toate obiectivele planificate, ca de obicei, seara, înainte de culcare. N-a fost să fie așa.... Era o altă zi caniculară. Eram mai toropit. Mai învins decât simțeam că sunt ieri. Am băut cafeaua indiferent, fără poftă, fără să simt plăcerea acea unică din fiecare început de zi. Am mers la televizor. Nimic deosebit. Se reluau știri de genul care mă agasaseră toată ziua
CINE EŞTI TU, PLAGIATORULE? de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 540 din 23 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358348_a_359677]
-
chefuit, m-am ghiftuit Și, Doamne, Tu stăteai deoparte, La Tine nici nu m-am gândit. Însă Te-am chemat, oh, Doamne! Când prietenii m-au părăsit Și-atunci când îmi era foame, Să-mpart cu Tine un covrig, Când mă toropea căldura Ori nu mai puteam de frig. Cât de singur ești Tu, Doamne, Cât de singur poți să fii!... Ca o slugă mincinoasă Mă grăbeam să-mi plec genunchii, Dar nu te-am chemat în casă, Te-am ținut, mereu
CÂT DE SINGUR EŞTI TU, DOAMNE!... de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 1121 din 25 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359915_a_361244]
-
încă o vară se desprindea zi după zi, dintre filele calendarului... Era atât de strălucitoare așa cum plutea senină, cu rochia ei de muselină celestă neumbrită de nici un petic de nor! Zina tocmai reușise să se ridice cât era de lungă, toropită de atâta soare, de pe cearceaful întins pe nisip, pe care stătuse până atunci sprijinindu-și fruntea pe palme, până când simțise că o frige toată pielea și devine somnolentă. Era și momentul, pentru că deja o cuprinsese o amețeală ușoară și i
NEVAZUTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 745 din 14 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345151_a_346480]
-
de dorința venită din ecou. E var-acum, iubito, pădurea-i amorțită sub valul de căldură ce urcă tropical, și-aștept un glas de mierlă să-mi fluiere romanța cu aripi de lumină venită din astral.. La ceasul, când amiaza își toropește glasul sub vămile albastre arzând cu dor sub frunți, te-aștept pe potecioara care-ți cunoaște pasul, să urci, să urci, iubito, în munții mei cărunți. Leonid IACOB Referință Bibliografică: vis de vară / Leonid Iacob : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
VIS DE VARĂ de LEONID IACOB în ediţia nr. 586 din 08 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/340864_a_342193]
-
că mă vede, îi adapă că mă veeedeee. El îi aruncă o uitătură scurtă. Ea tace.. Ies din pădure, în câmp, de-acolo trec Lunca Streiului, apoi Dealul Bercului și intră în sat. Căldura lui iunie, după răcoarea pădurii îi toropește pe-amândoi. Ea adunase niște ochiul-boului din câmp și flori de sânzâiene. - De parcă n-ai fi pus destule flori pă lângă casă, îi spune după atâtea ceasuri de tăcere. Nu-i răspunde. ***** Mă-ntorc acasă pe-același drum, acum asfaltat
BICIUL de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341425_a_342754]
-
de biscuiți, iar un tânăr îmi adusese la urechi căștile unui casetofon în care se auzea melodia săltăreață a unui buzuki. Asta da muzică, părea să-mi spună, legănându-și cu grație mâna în ritmul ei. În cele din urmă, toropit de soare, obosit, mă așezasem să mă odihnesc pe iarbă la umbra firavă a unui tulipier. Gestul meu stârnise nedumerire. Ba chiar îngrijorare. Pe loc se adunaseră câțiva laolaltă ca să aprecieze situația. Păreau să dezbată asupra motivului care mă determinase
POPAS ÎN CICLADE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 360 din 26 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341482_a_342811]