1,736 matches
-
care ieșea congestionat ca o sfeclă, gâfâind, ștergându-și sudoarea cu batista lui unsuroasă. Grotesc înseamnă, ca și pentru Baudelaire, ciocnirea idealității cu diabolicul. Doar că, în cazul poetului român, ceea ce s-ar fi vrut sublim eșuează în macabru. "Bufoneria transcendentală" (Fr. Schlegel) este o luare în derâdere a râsului: Eu am râs de el o singură dată. Și atunci în circumstanțe cu totul speciale. Și am râs, drept vorbind, nu atât de el, cât de moartea lui, croită pe măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
poeți pentru că ei se folosesc de imaginație și entuziasm"; or, "entuziasm" însemnează a vedea și a trăi extatic în Dumnezeu. În adevăr, ce evaziune pur rațională, pur silogistică se ridică până la culminația spirituală unde are loc prin viziune și impuls transcendental zborul lui Hyperion spre Absolut sau Deschisul hölderlinian? Evaziunile marilor poeți, ale marilor creatori ai artelor sunt vii, și nu abstracte, împărtășite, pătimite, și nu teoretice. Pe de o parte, pentru că sunt revelații ale unor vizionari, ale căror momente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
evalua lumea, și pentru a primi dicteul în vederea transvaluării Ființei cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se pare că parcurge următorii timpi indisociabili: Viziunea: o țâșnire originară incontrolabilă, un văz insolit al ochiului interior ochiul transcendental receptând imaginea unei lumi superioare ontologic latentă în rezervele axiologice ale spiritului universal (vidul cuantic, un preaplin de potențialități, despre care vorbesc fizicienii), și care folosește pe poet ca o portavoce. Impulsul pentru fructificare, constituit de energia descărcată de revelația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este o stare de grație a conștiinței axiologice-martor. Astfel, a doua Facere a ființării se înfăptuiește tot de Natură prin intermediul chematului său poetul, artistul. Poezia este Teotihuacan-ul* sacru unde omul devine zeu. Dicteul este prepersonal, el este primit de conștiința transcendentală a unei misiuni cosmice. Prin geniul poetic, Spiritul Universal, Deus sive Natura, se află în creație continuă, în reesențializare neîntreruptă a lumii. Natura naturans își privește în conștiință valorizantă propria natura naturata și creează pe aleșii pentru o nouă zidire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fie co-dumnezeiesc. Poezia, crearea sa, este o experiență solitară, unică, intransmisibilă, incomunicabilă. Nici poetul nu o poate trăi coincident a doua oară. Unde se înscrie ea în totalitatea spirituală cosmică ? Ne vom reîntâlni cu ea vreodată în istoria veșniciei ? Ochiul transcendental Trebuie să mergem din creastă în creastă. Empedocle Eminescu consideră geniul o entitate care nu face parte din lumea noastră, nu se află în planul genezei, astfel că, fiind "scrieri străine", Dumnezeu nu-l poate descifra. Este gând pur, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dumnezeu din Dumnezeu"; mai sus încă, substituie spiritul etern din ajunul creației: transa din contopirea dragostei este o "jertfă adusă Marelui Spirit". Pentru asemenea deschideri spre un dincolo ne mai relevat, este nevoie de un al treilea ochi, un ochi transcendental, fiind astfel vorba de viziuni unice. Este actul unei supra conștiințe. S-a vorbit recent de o "conștiință transneuronală", sau ar avea loc un impuls din spațiul cuantic accesibil comunicării pentru unele spirite. Tot cu ochiul transcendental vede Eminescu drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ochi, un ochi transcendental, fiind astfel vorba de viziuni unice. Este actul unei supra conștiințe. S-a vorbit recent de o "conștiință transneuronală", sau ar avea loc un impuls din spațiul cuantic accesibil comunicării pentru unele spirite. Tot cu ochiul transcendental vede Eminescu drumul lui Hyperion către Demiurg, acel dincolo de dincolo, unicat în lirica lumii: Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște/ Și vremea 'ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște.// Nu e nimic și totuși e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
n-a mai fost altă", zidește Manole, Brâncuși construiește "Coloana Infinitului"), și nu șerpuirea ezitantă din debutul Mioriței, balada aflându-se în primordialitatea înălțării din cultura noastră, ea suie perpendicular pământului, către "munții mari", soare, lună și "stelele făclii". Ochiul transcendental al intuiției anonime originare a văzut cu uimitoare revelație adevărurile fundamentale ale Ființei. Eternul feminin din Frumoasa fără corp, postuma eminesciană inspirată de un basm popular, este lumină pură, imaterialitate, este puritate absolută "O idee ce-i menită etern să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ochi al său este evocat de Eminescu în postuma Mureșanu. "Un ochi e treaz în noapte", scrie poetul: este vorba de noaptea de dincolo de ființă, precum și de dincolo de gând "gândire ne'nființată". Ca atare, întâlnim aici o extremă a văzului transcendental: În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se sbate miază-noaptea..., iar prin a lumei vamă Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies: Și somnul, frate-al morții, cu ochi plini de eres Prin régia gândirii ne 'nființate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suflete nu intră, nici suflete nu ies: Și somnul, frate-al morții, cu ochi plini de eres Prin régia gândirii ne 'nființate trece... Cu gând fără ființă a lumii fruntea-atinge În minte fericirea, mizeria i-o stinge. În continuare, ochiul transcendental eminescian respingând multitudinea de vorbe filozofarde vane despre înțelesul vieții și al morții, își pune două întrebări opuse de mare adâncime: pe de o parte, viața noastră, oricât de neagră o vedem noi, nu împlinește vreo solie în lume ? Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
diversele sale "intuiții metafizice", cum singur le definește, Eminescu introduce în patrimoniul spiritual al culturii noastre spiritul hyperionic simbol și energie de transmutare a lumii în sublim și sacru. Și totodată transcenderea spre supremele piscuri ale gândirii. * Ca atare ochiul transcendental vede dincolo, în sfera principiilor ultime, a unei logici originare, dar poate vedea și dincolo de ea, de înțelegerea noastră, așa cum are loc în Imnul creației din Rig Veda. Acesta se termină straniu și bulversant: Cine știe care este adevărul ? Zeii s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a luat început;/ Și fie că a făcut-o, fie că nu a făcut-o, el care sus din ceruri asupra-ne privește / El știe... Dar poate că el însuși nu știe", traduce Eminescu. Cât de înalt vede aici ochiul transcendental decantarea cauzelor până se ajunge la cea dintâi, la Causa sui...neștiutoare de ea însăși !... Și tot din gândirea hindusă, ochiul din Bhagavad-Gîta vede cea mai înaltă etică a faptei în a o dărui, dar apoi să te desprinzi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
putea metamorfoza ființa umană făcând-o "mai profundă, mai magnifică". Indienii, pentru a salva principiul absolutului valoric, au așezat mai sus de Brahma, creatorul lumii empirice (în conlucrare cu Maya, destructivă), pe Brahman. De partea Europei, Magister Eckhart cu ochi transcendental a conceput o supraentitate divină Deitatea (Gottheit), aflată mai sus de Dumnezeu (Gott), deci care nu se contaminează de crearea lumii umane cu nereușitele ei. Și tot el afirmă că "omul poate crea pe Dumnezeu" (concepție care va fi reluată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
însuși absolutul este oprire. Și Eminescu afirmă că "absolutul este frate cu moartea", așa încât poetul a fost nemulțumit de finalul din Luceafărul și intenționa "să-i înalțe cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno". Deci în sensul întrevăzut de ochiul transcendental al filozofului-poet italian. Cu un ochi transcendental a sculptat autorul reginei Nefertiti acea expresie transfigurată, unică în arta tridimensională, care pare a spune: Nimeni nu poate vedea ceea ce văd eu dincolo"; sau Leonardo da Vinci expresia, de asemenea unică, inimitabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
că "absolutul este frate cu moartea", așa încât poetul a fost nemulțumit de finalul din Luceafărul și intenționa "să-i înalțe cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno". Deci în sensul întrevăzut de ochiul transcendental al filozofului-poet italian. Cu un ochi transcendental a sculptat autorul reginei Nefertiti acea expresie transfigurată, unică în arta tridimensională, care pare a spune: Nimeni nu poate vedea ceea ce văd eu dincolo"; sau Leonardo da Vinci expresia, de asemenea unică, inimitabilă a Giocondei: conștiința omului de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unică, inimitabilă a Giocondei: conștiința omului de a fi o taină lăuntrică în marea taină universală. Dar mai înalt, îngerul din varianta de la Londra (National Gallery) a tabloului Fecioara printre stânci, care privește dincolo de dincolo, în transposibil. Cu un ochi transcendental a văzut Amenofis IV, Akhenaton, că toți oamenii sunt egali în fața unui Dumnezeu universal unic, transzoomorf. Prin un al treilea ochi a introdus Socrate rațiunea în circuitul valorilor supreme, iar Iisus iubirea universal dăruită. Ochiul transcendental al lui Buddha a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transposibil. Cu un ochi transcendental a văzut Amenofis IV, Akhenaton, că toți oamenii sunt egali în fața unui Dumnezeu universal unic, transzoomorf. Prin un al treilea ochi a introdus Socrate rațiunea în circuitul valorilor supreme, iar Iisus iubirea universal dăruită. Ochiul transcendental al lui Buddha a văzut că esența lumii umane dar și celei divine este suferința și că mântuirea de suferință trebuie să fie scopul omului. Cu un ochi transcendental a intuit autorul vrâncean al baladei Miorița moartea ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rațiunea în circuitul valorilor supreme, iar Iisus iubirea universal dăruită. Ochiul transcendental al lui Buddha a văzut că esența lumii umane dar și celei divine este suferința și că mântuirea de suferință trebuie să fie scopul omului. Cu un ochi transcendental a intuit autorul vrâncean al baladei Miorița moartea ca pe o nuntă de înveșnicire cu întreaga natură, o apoteoză feerică transvaluată mitic. Omar Khayyam, după ce în majoritatea robaiyatelor vorbește despre adevăruri cunoscute de toți privind iluzia existențială și deșertăciunea universale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
baladei Miorița moartea ca pe o nuntă de înveșnicire cu întreaga natură, o apoteoză feerică transvaluată mitic. Omar Khayyam, după ce în majoritatea robaiyatelor vorbește despre adevăruri cunoscute de toți privind iluzia existențială și deșertăciunea universale, în unele catrene văzul său transcendental trece dincolo: La cei răi nu-mi voi spune, nici celor buni secretul, A gândului esență în verb sărac ar fi. Eu văd un loc mirific, dar nimănui nu-ncredu-l O taină am pe care n-o pot dezvălui. Iar Hafiz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dezlegat aici este următoarea: "desăvârșirea este o sclavie, dar este cea mai pură". Pentru că armonia este o finitudine, dar iubirea o transmută în sacralitate și inefabil. Prin urmare, Hafiz postulează un adevăr fundamental: pentru a înțelege ceea ce creează un văz transcendental este nevoie de un ochi cu deschidere afină. Poemele lui Hölderlin se află pe crestele gândirii de unde nu coboară niciodată. Prin excelență, tot ce el a scris sub semnul sublimului la cea mai înaltă tensiune a intelectului, a fost văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un ochi cu deschidere afină. Poemele lui Hölderlin se află pe crestele gândirii de unde nu coboară niciodată. Prin excelență, tot ce el a scris sub semnul sublimului la cea mai înaltă tensiune a intelectului, a fost văzut cu un ochi transcendental. Cel de "al treilea ochi" atribuit de poet lui Oedip în finalul poemul In lieblicher Blaue, este de fapt ochiul lui Hölderlin. Cu ochiul său trans empiric a văzut Hölderlin "o lumină filozofică" la fereastra sa. Că viziunea autorului Imnurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe Hölderlin. Analog, nici românii, nu sunt pregătiți să-l înțeleagă integral pe Eminescu. Dovadă pletora de critici aberante sau confuze, până la negare. Există însă trei nume de excepție ale căror studii eminesciene se disting prin revelații făcute cu ochiul transcendental al unor vizionari: Dumitru Caracostea Arta cuvântului la Eminescu (1938) și Creativitatea eminesciană (1943), Rosa del Conte Eminescu o del' Assoluto (1961), Svetlana Paleologu Matta Eminescu și abisul ontologic (1988). După o lungă istorie de filozofie "sistematică", Nietzsche face "filozofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
puternică energie care cheamă prin contrast comutarea axiologică: izbucnirea unei afirmații, a unei pozitivități a vieții, a existenței în general, o reînnoire superioară radicală, al cărei chip nu-l putem prevedea. Există logica unei cauze neidentificabile care cheamă un ochi transcendental. Poezie și filozofie Poezia este demnitatea filozofiei. Dante, Infernul, IV,102 Când a apărut în univers conștiința de sine a omului, acesta a avut două reacții: pe de o parte, uimirea de a exista și fiorul cosmic în fața nemărginirii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vraja basmului mereu să ardă". Poetul primește de la Marele Anonim "diferențialele divine", asemenea razelor Unului din viziunea lui Hölderlin, și cu acestea creează un univers transfigurat, ca răspuns la disanalogia ontică dintre misterul avar și realul uman, exercitată de "frânele transcendentale" divine. În volumele "Poemele luminii", "Pașii profetului" -apolinicul (Lumina raiului, Din copilăria mea), se asociază cu dionisiacul (Vreau să joc, Dați-mi un trup, voi, munților) învăluite în clarobscur. În culegerile "În marea trecere" (Psalm) și "Lauda somnului" (Somn), "La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
iradierile nemărginite din Luceafărul. Este ciudat și ține de mania asociațiilor erudite sonore, faptul că s-a căutat peste hotare originea viziunii spațiale infinite eminesciene, viziunea cosmică a autorului Luceafărului. În realitate, această origine nu se află nici în Estetica transcendentală din Critica rațiunii pure nici în Vedele sacre. Filozofia kantiană a spațiului și timpului precum și gândirea veche indiană, impregnată de spiritul incomensurabilului, au venit în consonanță cu viziunea cosmică a poetului. La Eminescu perspectiva spațio-temporală nu reprezintă un fundal inert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]