296 matches
-
decât primele două legi naturale, dar legiferarea trebuie să țină cont de toate. Astfel, pentru a nu da decât un exemplu, "orice pedepsire a supușilor inocenți, fie ea mare sau mică, este împotriva legii naturale; căci pedepsirea este numai pentru transgresarea legii, și de aceea nu poate fi pedepsire a unui inocent. Aceasta este mai întâi o violare a acelei legi a naturii care interzice tuturor oamenilor să caute, în răzbunarea lor, altceva decât un bine viitor. În al doilea rând
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
serie compactă, volumele de proze scurte Închiderea ediției (1984) și Parcul Ioanid (1986). H. primește aproape din oficiu „naturalizarea” optzecistă, astfel încât în 1987 romanul Sala de așteptare este consemnat ca un succes al generației. Scriitorul propovăduiește despărțirea de livresc și transgresarea literaturii, reclamându-se de la un program autenticist sui-generis. Romanul Sala de așteptare (Premiul Academiei Române) începe în punctele unde se sfârșește experiența prozei interbelice. Aceasta din urmă trebuie neapărat inclusă printre antecedentele cărții lui H. Nu întâmplător o serie de personaje
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
compromisă. Pretenția naratorului de a-și recompune trecutul ca pe un puzzle, convertind o serie de incidente într-un Destin - și, de ce nu, într-o Carte -, e sortită eșecului. Ipotezele narative ale scriitorului nu deconstruiesc doar literatura, ci și viața. Transgresarea literaturii nu procură certitudinile mult așteptate. Cea mai importantă metaforă (de fibră textualistă) a cărții - „ sala de așteptare” - nu se referă doar la scris, ci și la viață. Asemeni literaturii, viața nu e depozitara unui sens pregnant, ci se află
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
1964) Don Quijote = prima operă literară modernă întrucât în interiorul său siguranța similitudinii este înlocuită prin diferență, iar râsul lui Borges este un "râs care zguduie" (Foucault) Parodia = constestare și distorsiune (Macherey) Parodia = comic (și parodia modernă = pseudo-transgresare), în timp ce carnavalescul (cf. Bahtin) = transgresare serioasă (contribuie și la dialogismul sau intertextualitatea tradițiilor menippee și polifonică) (Kristeva) Parodia = critică a realității (Foucault) Parodia = nesănătoasă (Hassan) Parodia = lipsa forței, intenționalitate și diferență (Baudrillard) Parodia = lipsa autorului (Derrida) Parodia = intertextuală, dar uneori crudă (Todorov, în prelungirea teoriilor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dar le modifică esențial]); • devierea sensului anterior al acelui text-matrice; relația cu textul precedent este una "de alter(n)are, distorsiune, schimbare, diferență"338; de aici rezultă caracterul paradoxal al parodiei postmoderne, duplicitar pentru că unește continuitatea și schimbarea, autoritatea și transgresarea ei; • intenția distorsiunii este, de obicei, umoristică, satirică, ironică; sunt găsite modalități pentru a-l implica pe cititorul ce decodifică textul astfel încât acesta să nu se simtă plictisit, ba chiar să se amuze. Semnificația de închidere a textului e generată
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
implicaturilor conversaționale, H. P. Grice deosebește implicaturile conversaționale standard de cele non-standard. Implicaturile conversaționale standard fac apel la capacitatea destinatarului de a amplifica prin deducții ceea ce spune destinatorul în cadrul unei enunțări care respectă principiul cooperativ, implicaturile conversaționale non-standard constînd în transgresarea sau exploatarea deliberată a unor anumite maxime conversaționale (figurile de stil). Implicaturile standard pot fi generalizate, asociate expresiei lingvistice, declanșate doar de materia lingvistică și independente de context, sau particularizate, declanșate de relația dintre enunț și context, așadar dependente de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
încălcări ale principiului cooperării, situații în care emițătorul intenționează ca receptorul să le perceapă ca atare (și acesta este chiar modul în care receptorul le percepe). Pentru Herbert Paul Grice, ironia, metafora, litota și hiperbola pot fi analizate plecînd de la transgresarea maximei calității. Grice evidențiază faptul că, pe lîngă maximele conversaționale, se impune și respectarea altor reguli: estetice, sociale, morale. Importantă este cerința de a fi politicos. Aceasta înseamnă să nu-ți impui cu orice preț ideile, ci să dai alternative
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dacă apar combinațiile stereotipice semantice, acestea au finalitate expresivă. La nivelul structurii textuale, creația literară se caracterizează, cel puțin în genurile considerate clasice, prin stereotipii canonice care induc subordonarea unui conținut la o anumită formă - sonet, povestire, roman, dramă etc. (transgresarea formelor canonice este o trăsătură inerentă discursului postmodern). Tot în spațiul literaturii însă se dezvoltă și se valorifică în maniere diferite stereotipiile semantice, concretizate în recurențe tematice, multiplicări de motive, în general, în preluări intertextuale, generatoare de dialog între epoci
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dramatic, și actualizabile în trei moduri de enunțare - narațiunea pură, narațiunea mixtă, imitația dramatică -, dar o asemenea taxonomie nu face decît să determine ipoteze și problematizări suplimentare, atunci cînd, de exemplu, textul povestire este considerat mod, iar romanul gen, chiar dacă transgresarea genurilor și modurilor este habituală. În orientările de tip cognitivist, care propun modele de analiză modulară, se consideră îndreptățită identificarea secvențelor prototipice narative, descriptive, argumentative, explicative și dialogice (instructive, procedurale etc.), constituite pe baza unor reguli compoziționale de tip secvențial
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Și voi apune-n regii plopi./ Mai la zenit va fi plecarea mea din urmă.../ Presimt singurătatea mea în zbor.” O etapă a acestei lirici este transformarea poetei în „preoteasă a luminii”; ființa care avusese oroare de solar încearcă o transgresare a „condiției de lut”, o trecere în NUMĂR (sugestie pitagoreică, pe filiera poeziei lui Nichita Stănescu), ca în ciclul Cele nouă cercuri ale spiralei. Dar realitatea corosivă, urâtul agresiv nu sunt abolite definitiv și încă mai persistă groaza de vacuitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
locul violenței fizice ca mod de confruntare între rivali. În democrație, se discută (cu prietenii), se negociază (cu partenerii), se polemizează cu adversarii; dar nu se întrebuințează coerciția pentru a învinge. Acolo unde cultura democratică este înrădăcinată de mult timp, transgresările acestui tabuu au devenit extrem de modeste"11. Dezbateri prezidențiale în România postdecembrista Dezbaterile prezidențiale din țara noastră sunt legate de alegerile organizate după revoluția din decembrie 1989, revoluție care a dus la răsturnarea regimului comunist. Primele alegeri democratice au avut
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
permanentizarea inspirației, la realizarea unei neîntrerupte reverii, a unei stări de grație care să permită - ca să folosim expresia blagiană - o „supremă intimitate cu Totalul”. Formula lui Breton, a „vaselor comunicante”, nu lipsește de altfel din vocabularul poetului nostru, iar năzuința transgresării frontierelor dintre Înalt și adînc, real și imaginar etc., Într-o coincidentia oppositorum concentrată În conceptul de suprarealitate, apare și la el, parafrazată bunăoară În Radiografie: „Scriu [...] pentru posibilitatea, oricît de redusă, de a suprima cu o cizelare de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu ierți. Doar cuvîntul libertate e tot ce mă mai exaltă. [...] Singură imaginația Îmi dă socoteală de ceea ce poate fi, și e destul pentru a ridica puțin teribila interdicție”. Deoarece și pentru poetul român imaginația Înseamnă Înfruntare a legii interdictive, transgresare a constrîngerilor, eliberare; și, În nu mai mică măsură, reconstrucție de sine și Înnoire a lumii, - Însă sub semnul unei permanente tensiuni. Valoarea imaginației e apreciată, Înainte de orice altceva, În funcție de refuzul, Într-un prim moment, al realului opresiv, al „legilor
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
prozaice”. Considerată atent, dincolo de spectacolul imagistic ce fură ochiul cu Înscenările sale neobișnuite, proza lirică a lui Voronca se organizează, credem, În jurul a două teme fundamentale. Una acoperă cîmpul semantic al Închiderii, limitării, opacității, stagnării - cealaltă circumscrie seria deschiderilor, a transgresării frontierelor, a mișcării perpetue, a transparenței revelatorii de substraturi primordiale, a Înnoirii structurale a universului. Cea dintîi este echivalentul, Într-un fel, a rimbaldienei „réalité rugueuse à étreindre”, În timp ce tema secundă aparține nivelului transfigurator, prin excelență poetic, ce restaurează, grație
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
unei atari „comuniuni, libertăți, egalități și abundențe”, și - pe de altă parte - impulsul de a interveni În ordinea stagnantă a realului, În sensul dinamizării, „deschiderii”, transformării sale. Bucuria „Îngăduită” de a surprinde metamorfozele universale Își găsește complementul necesar În actul transgresării prin verbul poetic, a ceea ce, neîngăduit fiind („le terrible interdit” suprarealist etc.) se opune ca obstacol social, natural ori subiectiv. Amintita obsesie a deschiderii vizează, În ultimă instanță, realizarea Între ființele și obiectele lumii a unei situații de „vase comunicante
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
explicăm scena cu adevărat scandaloasă, chiar și pentru veacul al XXI-lea, la care se vor deda Claude și Nicolas sub enorma masă din Grande Salle. Toate comandamentele epocii fuseseră încălcate: rațiune, bun-simț, evlavie, castitate, ca să nu mai vorbim de transgresarea barierelor sociale, păcat impardonabil pentru care represaliile nu mai pot zăbovi. Claude este consemnată într-o mănăstire, astfel încât să rămână neprihănită, cuvioasă, demnă de numele familiei și al viitorului soț. Totodată, licornul de Nicolas este și el "ascuns", adică trimis
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
să-l jignesc pe destinatar sau să mă desconsider (vezi cap. 2, noțiunea de "fațetă"). În plus, dat fiind că genului îi sînt asociate un număr de drepturi și îndatoriri pe care fiecare le cunoaște, este posibil să fac unele transgresări purtătoare de sens: dacă trimit de la malul mării o carte poștală cu Turnul Eiffel cuiva care locuiește în Paris, pot să mă aștept ca acesta din urmă să caute o semnificație ascunsă a acestui gest. Transgresarea unei reguli implicite a
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
posibil să fac unele transgresări purtătoare de sens: dacă trimit de la malul mării o carte poștală cu Turnul Eiffel cuiva care locuiește în Paris, pot să mă aștept ca acesta din urmă să caute o semnificație ascunsă a acestui gest. Transgresarea unei reguli implicite a genului "carte poștală de vacanță" permite dirijarea destinatarului către un subînțeles, variabil în funcție de situație (vezi cap. 2). 5. Cum să concepem un gen? Opere și rutină Noțiunea tradițională de gen a fost elaborată mai întîi în cadrul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
de constrîngeri "exterioare", ci de ceva constitutiv. Să presupunem că un preot ține o slujbă într-o piață publică sau că un învățător își ține cursul într-un bar; sînt locuri nelegitime pentru acest gen discursiv. Din această cauză, orice transgresare este semnificativă: în primul exemplu, poate fi vorba de legitimarea unui spațiu nelegitim (care arată că Biserica trebuie să se deschidă lumii); în al doilea poate fi vorba de un protest față de lipsa de spații de predare. Noțiunile de "moment
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
a numelui autorului e una dintre tehnicile preluate de acești poeți de la generațiile anterioare și ea conturează un avertisment dat poetului, căci și el este supus trecerii și accentuarea numelui nu limitează la o persoană această amenințare, ci dimpotrivă, prin transgresarea granițelor dintre real și ireal, își întinde umbra și asupra cititorului. Tonul senin, repetițiile, aspectul de joc inocent pun în evidență tragismul, dar ajută și la constituirea unei lecții despre trecerea în neființă, trecere încărcată cu aceeași doză de erotism
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Aspectul parodic și pamfletar e mult mai sesizabil decât cel elogios. E o odă dedicată celor care și-au văzut idealurile frânte, "răsună toate basmele lui Don Quijote". E o poezie a acțiunii pe care o propune aici Geo Dumitrescu, a transgresării limitelor, dar și una a revoltei chiar și împotriva scrisului însuși. Ironia e și aici prezentă "Nu vă temeți, prieteni, zburăm/ iată-ne sus, peste timp, peste om,/ în curând îi veți vedea pe Dante și pe Adam/ mâncând alegorii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Anularea granițelor e tehnică poetică, între animat și inanimat nu există limite și cele două categorii se confundă, nici moartea de viață nu se delimitează clar ("omul galben străpuns venea spre mine ca o stea marină" - apariția obsesiei acvaticului denotă transgresarea limitelor dintre conștient și inconștient, tehnica e apropiată de cea a suprarealiștilor, fără să se intenționeze destructurarea lumii într-atât încât să redea universul tulbure al inconștientului, ci, mai degrabă, să se creeze impresia de lume absurdă, ieșită din tiparele
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se exercită, în personalitatea profundă a teroristului, ca și în voința de putere a unei forțe străine într-un război sfînt, în influențele pe care le primește, pe care le acceptă. Vom întîlni aici o constantă, cea a sentimentului de transgresare în sensul cel mai strict al termenului: deviantul trăindu-și în acest caz respingerea ca pe o alegere, transformînd-o într-o misterioasă voință de putere, care-i permite trecerea peste limitele condiției umane pentru a se afirma, pentru a se
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
imaginea Mamei Rele, în ochii lor Societatea este responsabilă de toate durerile lor, de toate eșecurile lor. O societate care trebuie nimicită cu orice preț, la nevoie prin distrugerea umanității și chiar a lor, prin băutura magică a puterii, prin transgresarea limitelor sociale, cel puțin a celor aflate la îndemînă perversiunile sexuale, rătăcirea apoi ruina cetății oamenilor, prin refuzul tuturor formelor instituționale și disprețul de sine împins pînă la ura față de ceilalți. Același sentiment al eșecului este întreținut, cultivat, de o
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
și căreia nu îi vor mai fi stăpîni. Ei simțeau cum le scapă o putere aparținînd acum altor etnii favorabile albilor, altor oameni însemnați, noilor regi. Urgia și stînga Aceste elemente de noapte, de respingere a condiției umane și de transgresare a limitelor vin să se adauge unei alte date: întoarcerea la Mamă. Thugii, care au însîngerat India din 1326 (data primei mențiuni scrise) și pînă la începutul secolului XX, nu erau asasini ocazionali împinși la crimă de profituri mai mult
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]