880 matches
-
Însă pipăind contururile beznei, Înfășurat Într-o cădere fără de sfârșit. E noapte. Plouă și, din când În când, În depărtare, nervul luminos al unui nor Înțeapă pământul. Bătute de vânt, tufișurile din spatele peretelui de sticlă se căinează, prinzându-și frunțile tremurătoare În palme de nuiele, iar foșnetele lor Îngrijorate se Împletesc cu miriadele de frunze care colportează zvonuri de furtună. Cu fracul scoarței tras peste tulpină, agitându-și coroana superioară, Încă păstrătoare de șuvițe verzi, salcia din grădină pare că ar
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
vârfurile degetelor. E udă. Lanternele supraveghetorilor Încep din nou să se-agite și cei doi se Îndepărtează, astfel că sala rămâne cufundată În lumina difuză, gălbuie, a lămpilor de veghe. Privesc În jos. Pe podea, firele de apă subțiri și tremurătoare se unesc Într-un pârâiaș. Mă uit la Édouard. Aidoma celorlalți, plânge. În sală, câțiva oameni au sărit În picioare și, asemenea mie, trag de câte cineva, Încercând să-l ridice, implorându-l, strigând la el ori la ea. Apoi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și scoase un suspin prelung. Palmer dădu drumul mâinii lui Georgie, iar eu i-am făcut semn să o ia înainte. Când Palmer s-a îndreptat spre Antonia, am împins-o pe Georgie spre ușă. Antonia scoase un vaiet lung, tremurător, sfâșietor și se lăsă pe scaun într-un hohot de plâns. Am condus-o pe Georgie afară, lăsându-l pe Palmer să-i aplice Antoniei cele mai noi metode psihologice de a liniști o femeie isterică. 13 Pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
printre Întăritură și mătasea lucioasă, spre portjartiere elastice, care erau Întinse și se terminau În clame metalice ce susțineau ciorapii. Ca să mai Întârzii chinul acesta sălbatic, amețitor, care mă Învăluia ca un nor fabulos, am evitat să-mi ating sexul tremurător și mi-am plimbat mâna În sus, pe cealaltă coapsă, lângă șold, pe arcuirea rigidă a taliei, până mi-a atins pieptul bombat și subrațul fierbinte. Amețit de plăcere și de frică, așteptam să aud În sfârșit scaunul din răchită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ceva nu e În regulă. M-am gândit la felul În care Își așeza maică-mea hainele; ciudat, nu-mi aminteam nimic. Și acum, adăugă Dora, vreau să aflu totul despre chestia aia roșie, dureroasă. Chestia roșie, dureroasă? În tramvaiul tremurător, În drum spre casă, mă gândeam la ce aș putea răspunde. Uneori durerea era atât de prezentă, de parcă n-ar fi fost al corpului meu ci, dimpotrivă, de parcă trupul ar fi fost o prelungire a durerii. Mușchii, nervii și sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
marmorat, însângerând frumos de tot - oricum am da-o, tot la sânge ajungem! și la cuțit! - însângerând, dar, cu măiestrie vanilia cu jetul de ciocolată, performanță ce mi se pare la fel de miraculoasă ca și piersicile ce rămân suspendate în jeleul tremurător. A terminat spălatul și a făcut checul; a frecat dușumeaua la baie și la bucătărie și a acoperit-o cu ziare; a șters, bineînțeles, și praful; e de prisos să mai adaug că a dat cu aspiratorul; a strâns masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
voi spune „Am trecut doar ca să-mi prezint demisia.“ Repetă fraza cu voce tare ca să audă cum sună. „Am trecut doar ca să-mi prezint demisia.“ Dar zgomotul trenului Îi reduse bravada la un sunet echivalent mai degrabă cu un văl tremurător. — Scuzați-mă, Îi spuse el domnului Peters, care moțăia În colțul lui, puțin unsuros la gură după cina ce-o servise. El Își Întinsese picioarele de-a curmezișul compartimentului și-i bloca intrarea. — Scuzați-mă, repetă ea, iar domnul Peters
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și sticlos. Niște bucăți ascuțite din ceva care atârnă mi se înfășoară în jurul gâtului și mi se înfig în păr. — Candelabrul, Carl! zice Helen. Ai grijă! Cu fundul îngropat în mijlocul mărgelelor și cioburilor de cristal, sunt cuprins de o caracatiță tremurătoare și zornăitoare. Tentaculele reci de sticlă și lumânările false. Brațele și picioarele mi se încâlcesc în ghirlandele și lanțurile de cristal. Pendulele prăfuite de cristal. Fuioarele de pânză și păienjenii morți. Un bec încins mă arde prin mânecă. La înălțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
lui Alan era liberă să hoinărească. Era liberă să stimuleze scula surprinzător de subțire a lui Bull, abdomenul masiv, sfârcurile ca mușcăturile de insectă. Alan era transfigurat. Bull era doar o femeie pentru el. Mai întâi isteria, apoi această capitulare tremurătoare. Ce putea fi mai feminin de atât? Din punctul de vedere al lui Alan, erau doi supraviețuitori ai unei catastrofe aviatice, care se împreunează printre rămășițele în flăcări, afirmând în delir triumful vieții înseși. Și cât de frumos se freca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
alunga cu un șut în fund certitudinile, după care să te duci liniștit la culcare. Numai când mă gândesc de câte ori dispărea pila de unghii a mamei, fără ca ea, în inocența ei de mamă, să presimtă pașii hoțești, rânjetul diabolic, mâna tremurătoare și vicioasă care înșfăca pila ca pe un obiect sacru de pe policioara ei din baie (aceeași mână care osândea la moarte, fără milă, hoarde întregi de omuleți de plastic), mă ia cu amețeală și mi se înmoaie genunchii. Numai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o ură monstruoasă, insuportabilă la privit pentru orice ființă vie înzestrată cu rațiune, să se repeadă în raftul înțesat cu făpturi nevinovate și gingașe (fete și fetițe cu fuste și rochițe, cu obraji bucălați și ochi galeși, cu gene lungi, tremurătoare, pe care vederea înfricoșătoare a pilei de unghii ațintite asupra lor nu le va împiedica să clipească inocent, poate pentru ultima oară, toate aceste făpturi, Arădeanca, Oana, Luana și Sânziana, condamnate să piară de către un Rahan nebun, înarmat cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
deosebească silueta doamnei Bellairs, o femeie corpolentă, Îmbrăcată În ceva care aducea cu o rochie de doliu - sau poate era un veșmînt țărănesc. Glasul puternic, adînc și convingător al doamnei Bellairs Îl surprinse; se așteptase mai degrabă să audă vocea tremurătoare a unei cucoane din genul celor ce-și folosesc timpul liber pictînd acuarele. — Ia loc, te rog, fă-mi o cruce În palmă cu o monedă de argint. — E atît de Întuneric! Dar acum Începea să deslușească prin Întunericul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
la dispoziție...“ Închise telefonul. Abia acum Începea să-și dea seama de dificultățile ce-l așteptau: cum să-l găsească pe clientul domnului Cost? I-ar fi trebuit un al șaselea simț! Formă un nou număr și auzi o voce tremurătoare, de bătrîn: — Alo? — Cine-i acolo, vă rog? — Cine sînteți dumneavoastră? Îi Întoarse cu Încăpățînare Întrebarea vocea - o voce atît de bătrînească, Încît nu puteai ști dacă era a unui bărbat, sau a unei femei. — Aici e Bursa, răspunse prompt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cantine non-stop, birouri de transport marfă și stații de benzină. Aerul de seară era străbătut de luminile de navigație ale avioanelor de pasageri și ale vehiculelor de întreținere, de mii de faruri care străbăteau Western Avenue și podul rutier. Lumina tremurătoare de pe fața lui Catherine o făcea să pară ca fiind parte a acelei seri de la mijlocul verii, o adevărată creatură a aerului electric. O coloană de mașini își așteptau rândul să treacă prin spălătoria automată. În întuneric, cele trei role
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
vrăjitoare Își Întrerupsese brusc ceremonia vodoo, făcîndu-i să tacă pe cîntăreți și oprindu-i pe dansatori atunci cînd Îl văzuse. Se aruncase la picioarele lui, obligîndu-i și pe ceilalți să o imite, căci, așa cum Îi asigura ea cu o voce tremurătoare și Într-o franceză pitorească, de negresă născută pe coasta africană, bărbatul acela alb, diform și roșcat care tocmai intrase În coliba ei nu era altul decît imaginea Însuflețită a zeiței Elegbá, așa cum i se Înfățișa aceasta În fiecare noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
balot incapabil să facă singur un gest, Îi astupă gura cu un căluș dintr-o bucată ruptă din propria-i cămașă și Îl obligă să se rostogolească pînă În fundul cavernei, unde rămase Întins cu fața În jos, ca o zdreanță tremurătoare. - Dacă Încerci să scapi, mă-ntorc și te fac bucăți, a fost tot ce i-a mai spus, Înainte de a camufla cu pietre și crengi intrarea În peșteră. CÎnd se simți mulțumit de treaba pe care o Încheiase, convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu privire la cuvinte spaniole pe care Oberlus nu le pricepea și le sublinia cu multă grijă, iar dacă ar fi existat un observator, probabil că l-ar fi trecut toate nădușelile de groază, descoperind umbra acelei ființe diforme și cocoșate micșorîndu-se tremurătoare prin jocul flăcărilor pe Înaltul perete de stîncă al peșterii presărate din loc În loc cu stalactite, cu capul aplecat deasupra unei cărți și murmurînd mereu cuvinte ininteligibile care sunau ca niște formule magice. Afară - nopțile calde ecuatoriale, cu cerul micșorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În mintea lui, dar trecură minute Întregi, noaptea ecuatorială tăbărî asupra vaporului și a insulei ca o pasăre de pradă, fără ca barca să se Îndepărteze de lîngă María Alejandra, iar farurile ei timide Începură să strălucească la bord, reflectîndu-și sclipirile tremurătoare În apele liniștite. Din liniștea serii ajunseră pînă la el glasuri, rîsete și zăngănit de farfurii și tacîmuri, umbrele omenești se micșorară pe pereții despărțitori de pe vas, iar un mus urină cu zgomot de pe punte. Timpul trecu, cina luă sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trecut în locul domnișoarei Sofie, morții cu morții, viii cu viii !) nu putea fi decît un "model princiar" de neatins, de neatins. Era, cine s-ar fi putut îndoi de asta, un ideal care strălucea palid și îndepărtat, asemenea unei stele tremurătoare, dar totuși veșnice. Și lui Radul Popianu îi plăceau aceste întîmplări, anecdote, povești, care încet, dar sigur se împămînteneau în lutul galben al Vladiei, încît după o vreme, trecuseră de acum cinci ani, păreau a fi la fel de adevărate pe cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sa, cu cît înainta, cu atît jur-împrejurul său era tot mai întunecat, iar firul de lumină pe care îl urma, care se năștea întotdeauna cu o clipă înaintea pasului ce-l avea de făcut, devenea tot mai subțire și mai tremurător. Știa că la capăt se afla ceva care nu poate fi nici bănuit, nici aproximat, ceva despre care nu se poate afla nimic, nici măcar el, tartorul tartorilor, nu era în stare să iscodească, pentru că în întuneric nu poți decît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
i lăsă În jos, coborându‑și genele, și ele roșiatice la vârfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii binecuvântat! Sunt sclavul tău și al stăpânului tău!“ Oare și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătânde și bărbia tremurătoare? „Decie nu e stăpânul meu!“ se pronunță el, așteptând să audă răgetul leilor. Numai că iată, de cum Închise ochii să poată auzi mai bine răgetul leilor, chipul tânărului cu barba roșiatică se făcu nevăzut, iar deasupra sa se ivi iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ei. După cină, pentru care făcuse mari eforturi împreună cu mama ei și cu cele mai bune prietene, fata se ridică în picioare și lasă că fustița din frunze și flori să-i alunece până pe nisip, rămânând complet goală în lumina tremurătoare a focului. Apoi lua o centură pe care și-o împletise singură din pene colorate, și-o puse împrejurul mijlocului și îi înmâna capetele lui Tapú Tetuanúi, care se află la dreapta ei. — Fă un nod, îl ruga. Acesta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
navei. Zile și nopți întregi, valurile acelea incredibile veneau unul după altul, precum tonii vară, împingându-ne mereu spre sud, fără să-nțelegem cum de nu ne scufundăm. Trebuie să fi fost o experienta teribilă, spuse Vahíne Tipanié cu voce tremurătoare. Unchiul meu a fost unul dintre cei care au murit atunci. Mi-aduc aminte de Mai, răspunse Miti Matái. Era un barbat viteaz, dar, nu știu din ce motiv, s-a sculat într-o dimineață cu tot părul alb. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
argintiu care se ițește din buzunarul cămășii, cu micul microfon acoperit cu o grilă metalică, și spune: Nu scrie păr vopsit. Femeile fie își accentuează, fie își nuanțează culoarea părului. Lângă ei stă domnul Whittier, ținând strâns cu mâinile lui tremurătoare și acoperite de pete scheletul cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nu poți spune un lucru greșit. În mintea ta ai mereu dreptate. Fiecare acțiune - ce faci sau spui sau cum alegi să te prezinți - e automat corectă în clipa în care acționezi. Ducându-și cana la buze cu o mână tremurătoare, domnul Whittier spune: — Chiar și dacă ți-ai spune în sine: „Astăzi am să beau cafeaua în mod greșit... dintr-o cizmă murdară“. Și asta ar fi corect, pentru că decizi să bei cafeaua astfel. Pentru că nu poți greși. Ai întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]