431 matches
-
nu te văd...doar oameni trec grăbiți, Și ploaia cade crudă peste-ale noastre roze. E toamnă, iubite...și-i trist, și pustiu... Și cerului parcă îi vine a plânge. Plâng teii pe-alee, și-n tei un scatiu, Cu glas tremurat ce inima-mi frânge. M-așez printre frunze, pe bancă, sub măr, Iar vântul alungă și frunze, și vise, O frunză stingheră mi se-agață de păr, Privind către ramul de unde venise. O mângâi tăcută și-i plâng trista soartă
E TOAMNĂ, IUBITE! de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2133 din 02 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383464_a_384793]
-
mic zgomot făcut de pașii vreunui trecător întârziat, eram disperat când mai lătra vreun câine sau miorlăia vreo pisică și... în sfârșit... așteptarea nu mi-a fost zadarnică. La miez de noapte, în ploaia de petale și lumină, Zefirul, boarea tremurată a nopților de primăvară, s-a întrupat într-un frumos trubadur cu haine de mătase moale, muiate în fir de raze, iar în pletele-i negre ninsoare de flori. La cingătoarea bătută în nestemate purta o sabie din care țâșneau
CAP.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382849_a_384178]
-
căsuța de chirpici: -De ce nu ai avut grijă de fete?... urlă Alexandru ca ieșit din minți. - Am fost la fântână, am lăsat-o în curte cu mama ta, dacă știam ce-o să se întâmple...răspunde Magdalena cu un glas tremurat. -Acuma dai vina pe mama?... nu ești bună de nimic!?... și o lovește peste față cu putere... Nu ești bună de nimic, ești cea mai proastă femeie... apoi o trântește la pământ și o lovește cu piciorul peste tot corpul
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL II de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382942_a_384271]
-
curiozitatea și emoțiile au înflorit pe fețele unor oameni trecuți de șapte decenii, iar bucuria recunoașterii cât și uimirea ori deziluzia trasformărilor fizice ale timpului au fost afișate fără disimulare. Exclamații, saluturi, îmbrățișări, strângeri de mâini, înfiorări, întrebări și răspunsuri tremurate și câte o lacrimă imperceptibilă în colțul ochilor exprimau bucuria revederii și nostalgia anilor de liceu cu tot ceea ce avut-au ei mai frumos și înălțător. Programul a fost unul dens și a conținut toate ingredientele necesare pentru reușită. La
Podul Turcului – Sărbătoare, nume mari şi amintiri! [Corola-blog/BlogPost/93445_a_94737]
-
stufăriș, era acoperit de o mâzgă puturoasă în care ciubotele domnești intrară până la glezne. Barzovie-Vodă se uită în jur, căutând o bucată de pământ mai zbicită, dar nu găsi. Atunci se hotărî: căzu în genunchi și strigând cu glas înalt tremurat: „Fii binecuvântată, glie străbună!”, plecă barba în noroi. Mișcare sublimă, dar stângace: pierzându-și firescul centru de greutate aflat în zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână și Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
călugării. „Da”, răspunse și Iovănuț. „Atunci dă-i drumul!”, spuse îngerul către cel ce aștepta în picioare. Omul înalt își masă puțin ochii, se aplecă asupra cărții și începu să citească rar. Iovănuț recunoscu imediat vechea limbă și cu scris tremurat, trecu pe foaie și pe limba lui, cot la cot cu ceilalți, primele cuvinte auzite: „Capitolul întâi. Facerea lumii. La început a făcut Dumnezeu cerul...”. Apoi se trezi. Episodul 166 VISUL BĂTRÂNELULUI TOTO în culcușul său zdrențuit de sub scara ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
amintirea este proiecția acelor fapte petrecute demult sau ele Însele nu sînt decît proiecția În trecut a imaginilor de acum. Te afli Între două ficțiuni, Între două desene pe care le crezi identice, Încerci să le suprapui, prea multe linii tremurate, nu se mai potrivește nimic. Această trudnică lucrare de reconstituire. Chipurile, vocile, detaliile, lumina de atunci - cine e această umbră atît de blîndă acum În declinarea timpului, altădată tiranică În incandescența ei orgolioasă și aceste mișcări tandre, docile, care-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
liber. Singurul scaun liber. Oribila geantă neagră ce îmi provoca atât de multă teamă am îndesat-o sub el, dându-i un șut. - Vă rog să începem, toată lumea atențieee, nimeni nu vobește, începeemm... anunță ceremonios John Euripide cu o voce tremurată bizar, în falset. Tara-ta-ta-ta-taaa... începe cenaclul... John Euripideeee, cântă apoi, imitând cât se poate de serios o trompetă, ceea ce mă înfioră până în străfunduri. Tipul nu glumea absolut deloc, iar cenaclul îi purta pur și simplu numele, ceea ce mi se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dureros în partea de sus a stomacului, care, brusc, părea că se îmbolnăvise. În drum spre florărie, am hotărât, nu știu de ce, să intru în holul unui hotel scump și la modă. Împingând ușa batantă în care se oglindi imaginea tremurată a casei din față, am intrat și am străbătut vestibulul. Dar la bar era atât de pustiu și mirosurile de țigară, de apret, de aramă, de piele și de cafea sugerau atâta singurătate, încât, simțind că nu voi putea rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ei pe acolo, iar pe la chindie, după ce priponesc caii, se întorc aici ca să doarmă peste noapte. Așa! dădu Toma aprobator din cap. No, iaca, păcatele mele! Alaltăieri seară, unul dintre ei nu s-a mai întors! rosti bătrânul cu glas tremurat. Înghiți un nod din gât și continuă: Când i-am luat la descusut, ceilalți plozi ne-au povestit că au plecat împreună de la căruțe. Pe drum, s-au luat la întrecere care ajunge primul. S-au fugărit ei unul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în cimitir. Cristian era sigur că socrul său făcuse uz de toată influența lui ca să obțină acel loc. Era o moviliță de pământ, cu o cruce simplă de lemn la cap. Pe ea, numele lui Calistrat era trecut cu litere tremurate, scrise cu vopsea neagră. O coroniță de flori era atârnată de vârful crucii iar jos, într-o cutie de conserve tăiată, se vedeau trei lumânări arse pe jumătate. Atât. În rest, nici o floare nu se vedea pe mormânt, doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
recentul divorț al unuia dintre ei, toată condusă prin jumătăți de cuvinte ca să nu incite curiozitatea celor din apropiere și care se încheiase în acest fel, cu un pic de ranchiună, cu un pic de resemnare, dar pe care suspinul tremurat ieșit din pieptul bărbatului care divorțase, dacă sensibilitatea era cel mai mare atribut al meseriei de spion, trebuia s-o facă să încline în mod clar spre cadranul resemnării. Că spionul nu-l considerase demn de a fi notat, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Familia, desigur, Bourrache, soția lui pe care trebuia să o țină ca să nu cadă, și cele două surori ale fetiței, Aline și Rose, care păreau că nu înțeleg ce se întâmplă. Era, de asemenea, nașa fetiței, Adălaïde Siffert, care vorbea tremurat, îmbrăcată în paltonul ei, și le repeta tuturor celor din cimitir: „Dacă aș fi știut... dacă aș fi știut“. Problema e că nu știm niciodată. În biserică, noi nu eram prea mulți. Spun „noi“ pentru că mi se părea că suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu un genunchi îndoit și, lângă el, un cocoș galic, imens și tare mândru, surprins în clipa în care cântă, ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare. Primarul inaugură statuia pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu voce tremurată, rostind cuvinte înălțătoare și dând ochii peste cap, apoi citi numele celor patruzeci și trei de bieți flăcăi din orășel care muriseră pentru patrie, lăsându-i după rostirea fiecărui nume destul timp lui Aimă Lachepot, soldatul de gardă, ca să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ia un taxi - și hai la teatru. ― De ce? ― Păi azi ai spectacol. E marți, e ora 18.00, ar trebui să încep, dar o mai lungesc eu un pic dacă tu o scurtezi acolo și vii. Ai înțeles? ― Da, răspund tremurat, căci îmi pierise glasul. Era adevărat, aveam spectacol și eu dormeam ca prostul. ― Alo, mai spune Pompi, esențial este să nu te pripești. Hai, te aștept. Nu mai țin minte cum am coborât, chiar mă întrebam de ce să nu iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Am ceva important de discutat acum, așa că du-te tu frumușel mai Încolo“. Tonul vocii ei era mult mai blând decât cel folosit cu mine. — Dar și Gan a spus că nu știe nimic, am bâguit eu cu o voce tremurată. — Ce vorbiți? se enervă Keiko Kataoka. Gan nu e decât un neisprăvit care a prins și el niște resturi aruncate de Yazaki. Trăia din vânzarea unei mici părți din drepturile de autor asupra filmelor și comediilor muzicale realizate de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
șopti Weisthor. Și că unul dintre acești doi oameni nu este deloc părintele ei real. Am înlemnit. Ar fi putut să fie adevărat până la urmă? Chiar avea Weisthor puteri de medium? — Eu sunt mama ei vitregă, zise Hildegard cu voce tremurată și m-am întrebat dacă ea își dăduse seama că Weisthor ar fi trebuit să spună că nici unul dintre noi nu era părintele adevărat al Emmelinei. — Ea zice că îi este dor de cursul ei de dans. Dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
turnul țuguiate! Urzite căi, neverosimil var, Prin dimineața ierbii înmuiate. Spălări împrăștiate! Înnoiți Arginturile mari botezătoare Și inima călărilor - spuziți De dreaptă ziua-aceasta suitoare. - Ei vor sălta, la drum cu Novalis, Prin Șvabii verzi, țipate în castele. Să prade tremuratul plai de vis, Prielnic potrivirilor de stele! EDICT Această pontifică lună Cuvânt adormiților e, Din roua caratelor sună Geros, amintit: ce-ru-le. O sobă, cealaltă mumie. Domnește pe calul de șah, La Moscova verde de-o mie De turle, ars idol
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
este pur sintactic, cum a apărut unora; el este dictat de o mecanică spirituală evidentă. Cu o asemenea structură abstractă, nu vom găsi în poezia sa un inefabil scos din muzica îngînată a unui lirism emoțional; inefabilul devine un contur tremurat al ideii, o vibrare a esenței care se caută în expresie. Lirismul este, cum spuneam, subiacent; circulă în însăși tensiunea spiritului, fiind implicat în idee. Poezia noastră modernă a cunoscut un lirism de notație, un altul muzical, apoi unul imagist
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
o face fulg de nea și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi, dar în adâncul firii trăiește-o lumânare ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare, sub raza tremurată citesc în mine, scriu, „De ce-nțelegem rostul iubirii prea tîrziu?”. Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul șaten, lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ținutul Goshen. Zâmbești ca un prunc înaintea descătușării din vis, zadarnic aș vrea doar
INIMA RECE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362825_a_364154]
-
-De ce să am răbdare?șopti Silvica,respirând greu. -Până termină ăștia.Să vedem cum rezolvă problemele.Pe urmă... Gigi o masează,o sărută,o mângâie,o strânge-n brațe...Silvica înflorește.. Ochii îi lucesc,respiră sacadat și-i șoptește tremurat: -Ce...bi...ne...e...e. Se lipește tot mai mult de Gigi.Trupul i se încordează și se destinde în zvâcniri repetate.Deodată,sare ca arsă,parcă trezită din acel extaz: -Aoleu,Gigi,cum am uitat? -Ce-ai uitat,mă?sare
FRAGMENT 3 DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362388_a_363717]
-
pentru că într-un anume sens favorizase împrejurările. Era dreptul său să decidă ce va face în cele din urmă. Ca să rupă lâncezeala ce coborâse asupra discuției și încordarea creată de nervii săi întinși la maxim, Desire le propuse cu glas tremurat: - Ce-ați zice voi de o cafea bună fetelor? Eu dețin un secret în materie de făcut cafea și vă las pe voi să apreciați singure, dacă am dreptate să mă laud. În acest timp se îndepărtează către bucătărie și
PETRECERE NEFASTĂ(5) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2030 din 22 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368499_a_369828]
-
doi. În carte era descris un sărut și ce simțeau cei doi. “Încercăm și noi?” aud parc-a fost acum. “De ce nu?”am răspuns neînfricată. Nu m-am temut niciodată de băieți sau de experiențe noi. Dar sărutul acela, ușor tremurat, n-o să-l uit cât trăiesc. Chiar nu știam “ cu ce se mănâncă”. Îmi amintesc doar că după...m-am ridicat și am plecat acasă. O săptămână n-am vrut să ies la joacă. Am zăcut, ca și bolnavă. Mama
VACANŢELE DE ALTĂDATĂ de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367384_a_368713]
-
1446 din 16 decembrie 2014 Toate Articolele Autorului De zile-ntregi își perie cosița regina, în oglinda fermecată privește lung și-o roagă înc-odată: - Știi cine mi-a răpit mironosița ? Răspunsu-i doar o simplă tulburare de ape, spus cu voce tremurată: - Nicicând nu vei afla pe mândra fată de stăruiești cu astfel de-ntrebare ! Zăpadă-Albă, mândra ta copilă, pierdută-i pe vecie de când Zmeul, o ispiti, țesându-i curcubeul ca nadă. Și-a răpit-o fără milă. O ține în castel
POVESTE DE DEMULT de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1446 din 16 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367780_a_369109]
-
Bucuriile fac mariaj cu suferința - care domină, în acest registru, poemele (Iubire nu, o, nu cari să nu doară... Nici bucurie, nu făr' de tristețe) și lecția se însușește temeinic pentru că e propusă antimetatetic (altă formă de mise en relief): Tremurat crîmpei de cer / Care vine să mă-nvețe / Că tristețea e iubire / Și iubirea e tristețe... Neumanul Dar cea care l-a sedus iremediabil și față de care autorul versurilor are sentimente puternice și de neșters este fascinanta Doamnă cu Coasa
„CĂTINEL, MOARTE, NUMÁ...” de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367129_a_368458]