52,672 matches
-
Gara de Nord cu unul mai În vârstă, cu prestanță și ton civilizat. Am acceptat un preț foarte apropiat de prima lui strigare. Pe drum, am vorbit mai Întâi despre vreme și starea drumurilor din țară, apoi despre nou Înființata legătură cu trenul dintre Otopeni și Gara de Nord, pe care omul mi-a prezentat-o ca pe-o glumă, o pierdere de vreme. În continuare, ca să umplu golul din conversație, i-am povestit despre cei trei țigani care călătoriseră În avion pe rândul din fața
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]
-
dragoste a unei fete (care trăiește "în alt film"!) și povestea de supraviețuire în stil "3 păzește" (care e a lumii din jur)! Cea mai strălucitoare idee regizorală a filmului e montarea aceleiași scene (prima întîlnire El-Ea, la fereastra unui tren), văzută din unghiuri diferite, în momente diferite, cu sensuri diferite, cu efecte diferite. Iar cea mai izbutită secvență rămîne, cred, plimbarea fetei cu "bodyguard" prin piață, printre tarabe, trecînd de la un puișor la o rățușcă și de la o rățușcă la
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
an. Cum nouă deceniile ne păreau veacuri, ca oricărui copil care n-are prea mulți ani de pămîntean la activ, ne lăsam imaginația să construiască cele mai minunate lucruri cu putință: circulația cu rucsaci zburători, biciclete și trotinete cu motor, trenuri aeriene, patine cu propulsie automată și schiuri care nu te lasă să cazi, drumul cu "racheta", pe Lună și retur, în fiecare seară. Luna, desigur, pe care oamenii ajunseseră deja, era toposul favorit al compunerilor noastre științifico-fantastice, la concurență cu
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
cenușii, crăpate, blocuri în care se simt aceleași mirosuri de mîncare, apa care se oprește cînd ți-e lumea mai dragă, pentru că țevile sînt putrede și pleznesc o dată pe săptămînă. Oameni care nu salută cînd intră într-un compartiment de tren, într-un ascensor în care mai sînt și alții, într-o încăpere. Oameni care nu salută la plecare. Oameni care nu răspund la salut. Oameni care se îmbrîncesc și nu spun pardon sau mă scuzați, care au uitat să spună
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
despoți, unii cu pistoale, alții cu poeme omagiale la adresa "marilor conducători". Satisfacția lor supremă fusese faptul că ajunseseră să ia decizii în privința vieții și a morții celor care își permiteau să gândească altfel decât ei. Jigodiile știu că au pierdut trenul istoriei, știu că, în final, aceasta se va șterge la fund cu ei, dar gudurându-se pe lângă puterile trecute (când sugeau sexul partidului unic) și actuale (când continuă să le lingă și voma), trăiesc cu speranța că "dincolo" "divinitatea, cu
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
Marina Constantinescu N-am mai fost de ani și ani de zile cu trenul spre Sinaia. A fost drumul favorit al copilăriei și adolescenței mele, cel care m-a purtat mereu într-o realitate suspendată, secundă, fascinantă, încărcată de imagini minunate, poate cele mai frumoase amintiri. Mă uit pe geam și-mi dau seama
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
o Dacie veche cu un set motor nou - nu puteam depăși 60 de km pe oră. Nu mai aveam nici o altă variantă să ajung la București, decît să mă întorc, din nou, la Brașov și să iau de acolo un tren mai departe. Dacă totul decurgea normal, puțin după miezul nopții aș fi fost acasă. Viteza mașinii, asupra căreia fusesem avertizată, nu mă deranja aproape deloc. Frigul, însă, mă anula, mă înfricoșa. Silueta neagră a munților se cățăra acum agresiv pe
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
Frigul, însă, mă anula, mă înfricoșa. Silueta neagră a munților se cățăra acum agresiv pe biata noastră Dacie neputincioasă. O defecțiune nedepistată de șofer făcea ca în mașină să fie ca într-un cavou. Blestemul conductorilor apostrofați de mine prin trenurile supraîncălzite mă ajungea neînchipuit de repede. Extremele pot crea și senzații tari. Pentru unii, pentru mine, doar panică. Nu-mi mai simțeam deloc corpul. Oprim la o benzinărie luxoasă și încep să-mi pun pe mine, în văzul tuturor, unele
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
pulovărul, basmaua și căciula peste. Chiar și fusta mea elegantă pe care mi-o pregătisem pentru cina de la celebrul restaurant sibian "Împăratul romanilor". Au trecut trei ore, am ajuns în gară la Brașov. Ora 19 și 50 de minute. Un tren tocmai plecase, altul, internațional, de la Budapesta, ar trebui să sosească la 20.30. Se anunță o întîrziere de patruzeci de minute. Mă îmbrățișez și-mi iau rămas bun de la șoferul care se întoarce, grabnic, la Sibiu. Singură în holul unei
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
a ciupit oarecum de fund și m-am bucurat că nu a făcut, în cele din urmă, pipi pe mine ca pe o statuie în mărime naturală. Nici acum nu știu cum am ajuns pe peron și cum m-am suit în tren. În fine, vagon curat, civilizat, nemțesc de la second-hand. Singură în compartiment. Mă așez, nu mă dezbrac. Nu simt decît fierbințeala lacrimilor de pe obraji. La Predeal realizez că sînt vie. Pe hol, pustiu. Nu văd nici-un chip, aud numai niște voci
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
Traiana Necșa "Eu nu am fost dus la Auschwitz de trenul din roman, ci de cel adevărat." (Imre Kertész, Le refus, p. 72) Nu este deloc inutil să afirmăm că opera lui Imre Kertész aparține în exclusivitate literaturii. Este opera unui scriitor, în sensul în care există la el o permanentă
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
ca "eul" povestirii și "eul" autorului să se separe, ținînd cont de incompatibilitatea dintre amintire și scriitură. Această stranie alienare este formulată de Imre Kertész într-un mod emblematic în termenii următori: "Eu nu am fost dus la Auschwitz de trenul din roman, ci de cel adevărat." Oare Imre Kertész îi dă dreptate lui Sartre? Da și nu. Nu, în sensul în care un al treilea "eu" își face apariția, un fel de meta-eu, necomunicabil și din acest punct de vedere
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
Mona, tocmai e plecată într-o delegație. 11 febr. La TVR: Salvați copilul. Ăsta nu! Să se înece... Că am salvat anul trecut unul și după-aceea mi-a spart geamurile fiindcă nu l-am lăsat să se sinucidă. Pro Tv: Trenul terorii. Voi merge pe jos la socri. Desculț ca Zaharia Stancu sau cu opinci ca Badea Cârțan. Gata cu lăfăitul prin comodele vagoane ale SNCFR-ului! Per pedes... apostolicește. 12 februarie. La TVR: Scufundarea vaporului Rainbolw. Nu, nu e regizat
Jurnal de cobai cine-telefil by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14153_a_15478]
-
putem ocupa de asta? O scenă de despărțire la gară. Ea, mult mai mică decât el, aleargă alături de-a lungul peronului. El îi duce geanta. Se țin de mână, totuși pasul ei ezită, de parcă colo, în față, la capătul trenului înfierbântat, îi așteaptă judecata de apoi. Se îmbrățișează și i-o simte cum îi apasă burta, puțin rușinat și întreabă: "Simți?" Ea zâmbește și scoate un "da" euforic. Și pe urmă, într-o supremă disperare și convinsă că totul s-
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
o stoarce de tot, o face lividă și goală ore în șir, jumătăți de zile. Să-l citească pe Dostoievski! Deși neliniștea interioară a lui Raskolnikov se îmbină într-a ei ca o roată zimțată. De nesuportat. Să citești în tren. Fiind în tren să-ți ridici ochii din cartea lui. Își imaginează cum ar fi, dacă, să spunem că nu l-ar cunoaște încă și el, cu totul întâmplător, ar sta vizavi de ea în compartiment. Ea s-ar afla
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
tot, o face lividă și goală ore în șir, jumătăți de zile. Să-l citească pe Dostoievski! Deși neliniștea interioară a lui Raskolnikov se îmbină într-a ei ca o roată zimțată. De nesuportat. Să citești în tren. Fiind în tren să-ți ridici ochii din cartea lui. Își imaginează cum ar fi, dacă, să spunem că nu l-ar cunoaște încă și el, cu totul întâmplător, ar sta vizavi de ea în compartiment. Ea s-ar afla pe locul de lângă
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
acelea care circulă între Innsbruck și Viena. El, cum spuneam, vizavi puțin într-o parte, pe un loc dinspre culoarul de trecere. Aglomerație mare, dar datorită vagonului deschis toți călătorii par izolați unul de celălalt. De fapt, în compartimentul de tren dai mai curând peste oameni neinteresanți. Le arunci o privire în treacăt și constați că nu te interesează. Între timp te pomenești provocat de un gest, un cuvânt, un foșnet să-ți mai arunci o dată privirea în direcția aceea și
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
în sus și-n jos sau se reazemă cu capul dat pe spate de fereastră și din profil arată ca împăratul Franz Josef. Până și cu cei neinteresați se creează la un moment dat, după o călătorie mai lungă cu trenul, un soi de familiaritate, chiar dacă nu discuți cu ei. Când cobori, le cunoști cel puțin căscatul, un fel anume de a deschide necontrolat gura când dorm, intervalul de timp în care își pun când piciorul stâng peste cel drept, când
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
piciorul stâng peste cel drept, când cel drept peste cel stâng, le cunoști felul studiat de a roade un morcov. Te miri de inactivitatea lor pe parcursul atâtor ore sau de insistența cu care comentează punctualitatea sau lipsa de punctualitate a trenului și, în cele din urmă, te miri că nici nu salută când coboară. Dar ce te faci când stai vizavi de cineva care te interesează. Doar nu poți să te uiți întruna la el, chiar dacă e adâncit în lectură. Ar
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
își abate repede privirea. Aici e ceva masiv și gingaș, ceva solid și incert, se gândește și privește din nou peisajul în mișcare. Afară vede un bărbat care stă într-o grădină pe-o scară și sprijină un copac. Pe măsură ce trenul înaintează, observă că grădina se află în centrul unui loc pustiit de străzi. Vede părți disparate de treierători și semănători în culori țipătoare zăcând pe câmpuri, apoi un grup de căprioare păscând la marginea unei liziere de pădure. Se gândește
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
în culori țipătoare zăcând pe câmpuri, apoi un grup de căprioare păscând la marginea unei liziere de pădure. Se gândește la iepurii pe care i-a văzut odată pe celălalt terasament țopăind între șine și surâde, pentru că vederea animalelor din tren o emoționează întotdeauna. Brusc tresare. El a scos un oftat adânc, pe jumătate dureros, pe jumătate voluptuos. Și întrucât el nu-și ia ochii din paginile cărții, ea s-a întors din nou spre el și cu o privire scurtă
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
nu, le-am răspuns, traducătorul ar strica totul. Și apoi, eu cunosc piesa. Credeți-mă pe cuvânt. - Aveți vreo preferință printre regizorii sau filmele românești? - Da. Mă gândesc la Pintilie. Mai cunosc filmele lui Ciulei, Dan Pița, Mircea Daneliuc... Și Trenul vieții, de Mihăileanu, e un film foarte interesant, dar e în limba franceză. E turnat aici, dar e mai mult un film franțuzesc, căci actorii vorbesc franțuzește. Mi-a plăcut apoi foarte mult filmul Occident al lui Cristian Mungiu. E
Interviu cu Ron Holloway by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14206_a_15531]
-
Da dar crezi că... Nu. Habar n-am dar nu cred nimic. Cred că era țeapăn și a căzut, asta-i tot. Fumați în tăcere. Panourile publicitare pâlpâie și se sting de-a lungul șoselei de centură. Unul dintre primele trenuri de la periferie lunecă printre luminițe, jos, în vale, spre Austerlitz. O bați ușor cu palma pe ceafă, sub păr. Te gândești că peste câteva zile va fi primul solstițiu din secolul XXI. Și după? După, nimic. Plecăm, nu vă faceți
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
păcate, ziarul nu mergea. N-avea difuzare. De pildă, la Gara de Nord, dacă un vânzător voia să-l pună pe tejghea era amenințat că va fi înjunghiat de către cel care conducea mafia difuzorilor de presă din gară. - Era vremea când din trenuri se aruncau în plin câmp publicațiile neconvenabile guvernanților. - La un moment dat, Petre Stoica s-a retras din redacție, a avut o ieșire ca urmare a epuizării la care ajunsese. Eu am rămas și pe vremea când a fost director
Barbu Cioculescu by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14201_a_15526]
-
și a venit lângă mine. "Piața Venceslav!" mi-a spus, și am fost mirat cât era de circulată, de centrală. Mai țin minte o statuie - nu știu a cui - dar pe un soclu destul de mare. Când ne-am urcat în tren, s-a apropiat, ne-am dat mâna și mi-a spus că a vorbit cu șoferul să facă un ocol - drumul de la hotel nu trecea pe acolo. Am povestit această întâmplare de câte ori am relatat vizita mea la Praga. Am mai
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14265_a_15590]