83 matches
-
ale unei categoriilor morfosintactice, compuneri: introducerea, cuprinsul, încheierea. a mijloacelor de îmbogățire Organizarea unui text propriu (rezumat, caracterizare de a vocabularului și a personaj). categoriilor semantice Ortografia și punctuația. Scrierea corectă a cuvintelor. studiate, a ortografiei și Consoanele duble, diftongii, triftongii, apostroful, punctuației trunchierea. Contexte de realizare: a) Scrierea funcțională: scrisoarea, invitația. Analiza. Conspectul. Eseul structurat. b) Scrierea imaginativă: compuneri libere după un plan dat. Eseul liber. Scrierea despre textul literar sau nonliterar. Povestirea scrisă a unor fragmente din text. Comentarea
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]
-
când ca [ə], când ca [ɨ], când ca o vocală situată între ele, în funcție de graiuri. Semivocalele din aromână sunt aceleași ca în română, formând diftongii [e̯a], [o̯a], [j] + vocală, vocală + [j], [w] + vocală, vocală + [w] și triftongi. Există și două vocale asilabice (sau scurte), la sfârșit de cuvânt, după vocală + consoană: [ʲ] (i asilabic), ca în română, și [ʷ] (u asilabic) în aceeași poziție. Acesta nu este prezent în toate graiurile. Îl prezintă Caragiu Marioțeanu 1997, apare
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
aws də t͡ʃjɛvrəs blant͡ʃəs] și scrisă în franceza de astăzi "des peaux de chèvres blanches", cu pronunțarea [de po d(ə) ʃɛvʁ blɑ̃ʃ]. Între timp au dispărut din pronunțare marca -s a pluralului, iar triftongul [e̯aw] s-a redus la /o/. Grupurile de litere vocalice din cuvintele "fou" [fu] „nebun”, "voir" [vwaːʁ] „a vedea”, "feu" [fø] „foc”, "saut" [so] „săritură”, "chaise" [ʃɛːz] „scaun”, în franceza veche redau diftongii [ow], [oj], [ew], [aw], respectiv
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
pronunțare, s-ul desinență a pluralului era pronunțat. Sistemul vocalic era mult mai bogat decât cel al francezei moderne. La începutul perioadei, el cuprindea 9 vocale orale, 5 vocale nazale, 11 diftongi orali (toți descendenți), 5 diftongi nazali și 3 triftongi. Vocala [ə] transcrisă e se pronunța și în situațiile în care astăzi nu se pronunță. Vocalele nazale s-au format înaintea consoanelor nazale [n] și [m], acestea din urmă fiind și ele articulate, spre deosebire de pronunțarea modernă: "bon" [bõn], "bonne" [bõnə
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
twelə] > [twal] (franceza modernă). Apare și semiconsoana [ɥ]: "nuit" [nyi̯t] > [nɥit] > fr. mod. [nɥi] „noapte”. Prin același fenomen, și [i] evoluează în [j] în aceeași situație: "pied" [pie̯] > [pje] „laba piciorului”. Tot deplasarea de accent afectează și triftongii: "eaue" [ɛa̯u̯ə] > [ɛ̯au̯ə] > fr. mod. "eau" [o] „apă”. Unii diftongi se reduc la o vocală simplă, de exemplu [ai̯] > [ɛ]. Tot în cursul secolului al XII-lea evoluează și unele consoane
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și prințesei Maria, fiica acestuia (1530); tratatul de gramatică al lui Louis Meigret (1550). Principala schimbare în fonetismul francezei medii față de cel al francezei vechi este reducerea diftongilor și a triftongilor la câte o vocală. Structura gramaticală se simplifică prin dispariția totală a declinării, ceea ce favorizează stabilizarea topicii propoziției în structura subiect + predicat + complement, și relativa regularizare a conjugării. Dispariția din pronunțare a mai multor desinențe personale duce la generalizarea subiectului
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
confruntă partizanii redării cât mai fidele a pronunțării, ca de exemplu Louis Meigret, cu tradiționaliștii precum Robert Estienne, care țin la păstrarea grafiilor încetățenite în Evul Mediu, ce nu mai corespund pronunțării, de exemplu redarea vocalelor provenite din diftongi și triftongi. Totodată, ei preconizează oglindirea originii latinești sau grecești a cuvintelor, prin litere care nu se pronunță sau care corespund unor sunete redate și de altă literă (vezi Ortografia limbii franceze, În epoca Renașterii). Încă nu se ajunge la normarea ortografiei
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
împărțite în vocale și consoane. Sunt recapitulate cele 10 cifre arabe. Următoarele lecții ale primei părți (11-23) se refereau la grupuri de litere cu rol special în formarea silabelor și pronunțare: consoane „nedespărțibile”, "i" și "u" semivocalice în diftongi și triftongi, grupurile "ce - ci - ge - gi". Partea a doua era intitulată „Cuvinte de mai multe silabe și propuseciuni” și cuprindea inițial 18 lecții (numărul acestora a crescut în edițiile de mai târziu). În cadrul lor erau învățate alte grupuri de litere cu
Metodă nouă de scriere și cetire () [Corola-website/Science/333976_a_335305]