164 matches
-
toată tristețea dintr-odată nu mai face doi bani nici cât o virgulă rău pusă nu mai face durerea nu mai cântărește nici cât un fulg păcatul dar ei erau prinși în cântec și cântecul murea într-un vacarm de tropăituri gemete râgâituri doar vântul își mai excita organele pe luciul gheții definitive și hohotea hohotea
Poezie by Ion Tudor Iovian () [Corola-journal/Imaginative/12086_a_13411]
-
de stradă! Fetișism? O, nu, e un vis de-al meu să deschid o prăvălie de lenjerie intimă feminină, într-un orășel de provincie, într-o piațetă obscură, cu intrarea printr-un gang subțire și umed. Aș auzi, de la tejghea, tropăitul minuscul al cumpărătoarelor, le-aș aștepta cu sufletul la gură, le-aș servi cu o nesfîrșită grijă și delicatețe. Dinescu mă întreba dacă nu am numărul dumneavoastră de telefon. Îl am. Dar ce-aș putea spune? Nu sînt deloc în
Iar pentru femeile cu sînii nebuni aș avea sutiene de forță! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13925_a_15250]
-
roșie a camerei, o voi străbate, voi păși ușor în aerul pur, în încăperea mai mare... proaspătă, infinită... voi adormi în culorile unui curcubeu zemuind de îngeri geloși, mă voi trezi fericit , leoarcă de rouă, auzind în mușuroaie ,sub ureche, tropăitul migălos al cîrtiților... mirosind cu nara larg deschisă izul izvoarelor scîrțîitoare pe prundul fin încrețit de undele verzi ale apei...voi bate cu fruntea în clapele unei mașini uriașe de scris... de cleștar rotitor...
Rugăciune Laică by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12774_a_14099]
-
razant deasupra casei mele sunt ghimpele de trandafir în care își zgârie tălpile noapte de noapte De fapt, îmi dau seama că nu sunt decât cauza propriei mele existențe pe cale de-a se curma la fiecare adiere de pleoapă Aud tropăitul greu al eroilor lui Homer pe strada mea înconjurând ca un șanț de apărare cetatea lui Priam iar Elena pe care o strâng noaptea în brațe privește încrucișat în oglinda ochilor mei cu ochiul morții spre ochiul strălucitor pâlpâind al
Poezie by Radu Ulmeanu () [Corola-journal/Imaginative/7403_a_8728]
-
de scînduri, largă, îndemînoasă, cu ziare vechi, îngălbenite, înfipte într-un cui puternic... Mă tolăneam într-un șezlong, alături era încă unul, gol... Cădeau mere... le mîncam cu tot cu viermișorii albi, fragili... scriam atent la orice fiță de flutur, la orice tropăit de furnică... În amurg, audiam vacile sosind cu ugerele siliconate de la pășune... mersul trenurilor marfare... țipetele de copii excitați de înserare... De cîteva ori, poate doar de două, m-am... am devenit dealul pe care îl priveam... cu un soi
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
tricoul și fustele unei tinere care asculta de mata nu din afecțiune, de frică și pesemne că te detesta tot de frică, inertă lângă mata auzind cum se legănau copacii în noapte și pământul care urca și cobora în funcție de nori, tropăitul calului înconjura casa oprindu-se în locul unde loveau porcii făcând să se creadă că sângele animalului sau al mamei când m-am născut continua să picure în lighean așa că în momentul când tata - Să nu mă lași am căutat-o
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
Binder putea s-o deschidă în orice moment cu o izbitură, despicînd lemnul în așchii ca șrapnelul, în urma cărora trupul lui avea să se catapulteze către cer. Dar trapa nu se mișcă din loc și de sub ea auzi doar un tropăit de pași, mai întîi puternic, apoi slab, ca tunetul rostogolindu-se și pierind în depărtare. O întrebare îi săgetă prin minte: „Oare ăsta sînt eu ?” Pentru un puști de treisprezece ani care tocmai își etichetase conducătorul religios drept ticălos - și
La revedere, Columbus by Philip Roth () [Corola-journal/Journalistic/4614_a_5939]
-
pretinde că au un «suflet» și o «istorie» de neșters, în timp ce postumanii vor susține că sunt parte din tot ce există și că orice lucru are un lucru al său, inclusiv rețeaua pe care o pun actualmente în trepidații cu tropăitul lor indignat. Este o ceartă fără rost, iar dacă cineva se simte inconfortabil când este numit «postuman», vă rog să vă numiți cum vreți.” Din paradox în paradox, se ajunge la următoarea definiție convenabilă: „o ființă postumană este o ființă
Când dadaiștii joacă șah (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5751_a_7076]
-
păstrează însă caracterul de exterioritate neasimilabilă, corespondentă narațiunii, anecdotei, sumei de asprimi ale concretului care-i acordă nota intrinsecă. în felul acesta, grotescul nu e numai o marcă a percepției, ci și una a distanțării morale: "Lovituri de tobă, răgete, tropăituri, furnicile/ aleargă la stînga, la dreapta, în/ față, în spate, în jurul unui clovn, se mișcă brusc la stînga la/ dreapta împrejur,/ Ťsting parcă var la mănăstireť. E/ o turmă, căreia el îi datorează strălucirea și/ afirmarea de odinioară. Este o
Realul fictiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10640_a_11965]
-
invizibilă, într-o bună seară de sabat: "Margareta se ridică la un metru în văzduh și lovi în lustră. Două lămpi făcură explozie, aruncînd în toate părțile țurțuri de cristal. Strigătele de la intrare amuțiră și pe scară se auzi un tropăit. Margareta pluti pe geam afară și făcîndu-și ușurel vînt, își repezi ciocanul în geamul ferestrei, care scînci în timp ce pe peretele exterior, îmbrăcat în marmură, al clădirii, se prăvăli o cascadă de cioburi." Fragmentul face parte din episodul mai amplu al
Femeile mănîncă bărbați? by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15672_a_16997]
-
legitimate savant pentru vinuri și țuici, de mizanscene minuțios proiectate pentru diferite ospețe, de anecdote, citate și interpretări - literare, istorice, geografice, mitologice, etnografice și antropologice, de amintiri de călătorie, fotografii etc., R.A. Roman se mișcă în voie, ba chiar cu tropăitul unei bune dispoziții molipsitoare. Cartea își trece pe lista calităților sale evidente un umor robust și suculent, o limbă românească cum destul de rar îți mai e dat să citești și s-auzi, și o combinație fericită dintre o cultură arborescentă
Cartea poftelor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16801_a_18126]
-
Emil Brumaru Doamne, părăsește-mă! Roua-n jgheaburi mi se strică Fără îngerul de-amiază, Lasă-mă să-mi fie frică Dac-aud, des, tropăitul Viermilor pe-o scîndurică. Doamne, părăsește-mă, Lasă-mă să-mi fie frică...
Rugăciune laică by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/9790_a_11115]
-
din țară, și nu se va mai auzi glasul solilor tăi. $3 1. Vai de cetatea vărsătoare de sînge, plină de minciună, plină de silnicie, și care nu încetează să se dedea la răpire. 2. Auziți pocnetul biciului, uruitul roților, tropăitul cailor, și durduitul carălor! 3. Se aruncă năvalnici călăreții, scînteiază sabia, fulgeră sulița. O mulțime de răniți! Grămezi de trupuri moarte! Morți fără număr! Cei vii se împiedică de cei morți! 4. Din pricina multelor curvii ale curvei, plină de farmec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85120_a_85907]
-
zile, ți-ai serbat ziua de naștere! Oroare!!! Păi cum să nu te biciuiască, nenorocitule, zeul Colesterol și nimfele trigliceride? Cum să vii la eprubetă cu sângele doldora de delicii interzise!?! Atmosfera o știți: luni dimineața, figuri buhăite, cearcăne, scrâșnet, tropăituri nerăbdătoare, țâfnă, nimeni nu vede pe nimeni, am venit să mă rezolvați, nu mă interesează pe mine că n-aveți doctori, eu ce să fac cu copilul ăsta care urlă? ș.a.m.d. Brusc, însă, urechile mi se-mpiedică în
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
să țipe și nereușind, cu Porumbel după el. Văzu deodată scările și se năpusti-n jos pe ele, sărind câte două-trei trepte o dată. Palierele pe lângă care zbura erau de asemenea fără uși, din beton grosolan, ca de bloc nefinisat. Auzea tropăitul lui Porumbel tot mai aproape în susul scărilor. Când se simți apucat de cravată (acum își dădu seama că e-mbră-cat în pionier din cap până-n picioare), se prăbuși pe trepte. Nodul cravatei îl sufoca, îi intrase adânc în carne. Porumbel era
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu chipul puternic, de țăran. într-o clipă, apucând-o cu forță de braț, o examină cu o privire rapidă, de parcă ar fi vrut să se convingă că era bine, dar întoarse imediat ochii spre întunericul de unde venise. Auziră un tropăit de pași grăbiți și glasurile celor doi barbari împletindu-se într-un dialog aprins în dialectul lor de neînțeles. în întunericul străpuns doar de reflexele incendiului ce pătrundeau ici și colo prin frunziș, cei doi nu se puteau orienta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
parter până la etajul patru, ca să fie obosit, nu numai să pară, apoi intra, arunca buzduganul pe care îl prindea din zbor și dădea replica. Într-o zi îi dă drumul la alergare, ăia jucau în scenă și se auzeau niște tropăituri strașnice sus, jos, în fine, intră el în scenă, zvârle buzduganul care se duce la dracu’, până în podul scenei, omul vede stele verzi de oboseală, cine știe ce-o fi avut în ziua aceea, ratează buzduganul care i se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nu-i prevedeam, de altfel, o iminentă implozie), rămânând totuși conectat la drama depărtatelor locuri. Asediatul evadase, până la urmă, din Colonia Rino. Obosise, În cele din urmă, să strige, de unul singur, ghemuit În celula camerei sale și asurzit de tropăitul santinelelor străzii: voi rezista, voi sta până la capăt, orice-ar fi, până la capăt. Fugise, până la urmă, de vântul negru al urgiei, nu rezistase, marile vorbe fugiseră, și ele, vinovate, ca și el. Captivul nu se dovedise un om „superior”, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Weber. Mark îl măsură din colțul ochiului. —Nu-i evident? Karin se așeză la piciorul patului, cu părul ca o mantie înfășurându-i umerii. Fratele ei se lăsă într-un scaun, bătând cu tenișii în podea și bucurându-se de tropăitul pe care-l scoteau. Îi făcu semn lui Weber să se așeze pe scaunul din fața lui. Weber se lăsă în jos, pe perne. Mark chicoti. Se presupune că ești bătrân sau ce? — Au. Nu-i subiectul meu preferat. Deci cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ei. Pe urmă, tata a executat niște mișcări de legănare pe tălpi, s-a sculat de pe scaun și a tropăit mărunt. În încheiere, a simțit nevoia să umble și a făcut câțiva pași. Eu îl priveam gândindu-mă că legănatul, tropăitul și umblatul acela făceau parte din însușirile obligatorii ale bărbatului adevărat. Dacă tata n-avea dureri la mers, era bine. Atunci îi rămâne mintea limpede, ca să se gândească la America. Terminând cu pantofii lui, tata s-a apropiat de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
karacalpaci, uiguri, țigani, inguși, găgăuzi, unguri, turvini, populații din nord, adâghei și cerkeși, komi-permiaci, kalmâci, kareli, karaceaevi, români, kurzi, turci abhazi, finlandezi, hakași, balkari, altai, dungani, persani, abazini, asirieni, tați. Vine o iarnă Îngrozitoare. Tatăl pleacă nopțile de acasă. Aude tropăit de cisme, clinchetul rece al pistolului. Mereu același clinchet afon, având ceva din gingășia morții.Voci Întretăiate. Și plânsetele. Ale mamei. Tata s-a născut În anul 1923 În orașul Reghin. A luptat pe frontul antihitlerist În cadrul aviației române. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
al pădurii. Dincolo de pădure, casa aceea acoperită cu viță sălbatică, cu băiețelul și tatăl lui. Toată viața și-a dorit să cânte la pian. În copilărie visase să devină cântăreț celebru, pianist și cosmonaut. Pe scara de lemn se auzeau tropăituri și gălăgie mare, o bătrână zbiera ca o apucată, parcă ar fi blestemat: „Maică! A zburat un om În cer! Îl cheamă Gagarin! Da, cum stă maică, acolo sus În cutia aia?” Și vecinii se uitau la ea cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de apă, se simțea slăbit. Îi venea să urle, să țipe să afle toți: „Este cea mai frumoasă, dar eu nu o mai doresc, nu o mai doresc!” Vedea arzând ochii celorlalți bărbați care așteptau ținând cuminte isonul doar din tropăitul cizmelor și era sigur că ochii lui sunt reci. O milă cumplită îl cuprinse. Îi era milă de ea, de el, de Nicos mirele, de Sofula nu. Sofula învinsese. Și-o amintea venind spre el seara, șchiopătând, în brațe cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
voștri deja angajați în luptă. Poate chiar mai buni. Vom începe instrucția specifică printr-un marș de antrenament. Subofițer, preia comanda. Am înțeles! Atenție! Cu cântec, înainteeee marș! Soldații întind brațul pentru a verifica distanța regulamentară și cântecul răsună în tropăitul cadențat al bocancilor pe cimentul curții: "Ce veseli suntem noi/ Când mergem la război, Victoria-i cu noi/ Și gloria-i cu noi Ce veseli suntem noi..." În fruntea coloanei, Marius meditează la stupiditatea versurilor. Este oare cineva bucuros că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o respirație horcăită, la intervale rare. Apoi încetează de tot. Murise. Iovuț caută sub vestonul pătat de sânge plăcuța de identitate. În ultimele minute nu auzise nimic, ca și cum urechile iar fi fost înfundate, dar acum zgomotele îl asaltează din nou. Tropăituri, frânturi de conversație, un râgâit sonor, urmat de râsete înfundate, uși trântite, înjurături. Strânge în pumn bucata metalică cuprins de furie și deznădejde, până când simte cum marginile metalice îi intră în piele. Domn locotenent! Domn locotenent! Ce-i Mâțule? Întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]