297 matches
-
oamenilor, șșiț este astfel inseparabilă de însăși viața socială”6. Plecând de la o interpretare augustiniană a naturii decăzute a omului, Morgenthau sugera, citându-l pe Luther, că „nu poate fi biruită concupiscența” și, în consecință, că dorința arzătoare de putere, ubicuă condiției umane, trebuie recunoscută ca „sursa corupției și a păcatului care inserează și în cele mai bune intenții măcar un pic de rău și deci le murdărește”7. În cele din urmă, politica ar fi rea numai deoarece constituie o
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a fi cândva scrisă 4, chiar dacă astfel Își contrazicea o rapidă și mai corectă afirmație din 1930: „foarte interesante observații s-ar aduna cercetând metodic istoria spiritului asiatic În Înțelegerea Europei”5. Dar nici „podurile” Orient-Occident nu sunt mai puțin ubicue decât „centrele”, aleatorii și infinite. Într-un text apărut În 2002, Marlène Laruelle a punctat rapid În favoarea unui mic clasament al realității (și construcției ei retorice) a „podului”, „răscrucii”, „interferenței” euro-asiatice exprimate de culturi și civilizații aflate la frontiera orientală
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
semnificativ, Ann Jefferson intitulează acest segment The Idiom of the Age pentru a sublinia difuzarea nediscriminatorie a reprezentărilor genialității. Autoarea alege să trateze tocmai în spațiul literaturii una dintre caracteristicile dificile ale genialității în secolul al XIX-lea, prezența sa ubicuă, faptul că oricine pare să poată folosi cuvântul pentru a denumi cam orice, în afara unor reguli stricte de utilizare. Altfel spus, folosește literatura pentru a ilustra lipsa de focalizare și exploatarea transgresivă a noțiunii. De altfel, "idiom al secolului" amintește
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
orice ocazie și în orice domeniu vorbește despre prea plinul unei societăți care se simte dintr-o dată capabilă pe toate planurile. E un fenomen de saturație care constă tocmai în mulțimea celor care se afirmă. Oportunismul, multiplicitatea domeniilor vizate, prezența ubicuă, participarea neselectivă sunt teme ale debordării, nu ale absenței. Heliade Rădulescu nu vede formele care s-au importat și rămân goale, ci o materie umană care excede cadrele de manifestare ale spațiului public. Ceea ce denunță sarsailismul e o încredere nemăsurată
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
împlinit. Focul aprins de el s-a răspândit astăzi pretutindeni. Oricine poate vedea că nihilismul nu mai este doar obscurul experiment al unor avangarde intelectuale extravagante, ci face parte de acum din chiar aerul pe care îl respirăm. Prezența sa ubicuă și multiformă îl supune atenției noastre cu o evidență comparabilă numai cu dificultatea de a-l cuprinde într-o definiție clară și univocă. Cât privește diagnosticarea nihilismului, anamneza patologiilor și a disconfortului cultural pe care îl reprezintă, părerile sunt împărțite
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
consecințele sale. După cum recunoaște Heidegger, aceasta depășește prin originalitate și eficiență copioasa literatură de inspirație nietzscheană asupra temei. Într-adevăr, pornind de la Nietzsche și Dostoievski, Jünger trasează o viziune pătrunzătoare asupra nihilismului ca proces al "dispariției valorilor", deja generalizat și ubicuu. Originalitatea sa, față de modelul nietzschean, stă în faptul de a recunoaște caracterul nu doar european, ci și planetar al nihilismului, și în faptul de a oferi chiar și în perspectivă optimistă o terapie împotriva nenorocirilor pe care le-a produs
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
care, mai mult, o dată realizat, va genera propensiunea spre consolidarea poziției privilegiate obținute, precum în cazul oricărei practici a dominării. În schimb, încheie McKerrow, Michel Foucault, care nu privilegiază absolut nimic, pare scutit de o astfel de amenințare. În ce privește caracterul ubicuu al puterii, McKerrow semnalează faptul că analiza lui Foucault nu se concentrează exclusiv asupra chestiunii legitimității statului. O astfel de opțiune este, cu siguranță, una limitatoare, în orice analiză a puterii. Foucault, în schimb, își propune să urmărească caracterul insinuant
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
fi parcursă în mod independent. Aceasta deoarece, reamintește McKerrow, "într-adevăr, puterea statului există, este represivă și este disponibilă criticii. Și, în aceeași măsură, este adevărat că puterea este nu numai represivă, dar și, potențial, productivă, că efectele sale sunt ubicue, în viața socială și că aceste efecte sunt disponibile analizei"763. Cu toate că, remarcă McKerrow, practica critică nu trebuie să se concentreze asupra amândurora, fiecărei dimensiuni trebuie, totuși, să i se acorde un minimum de atenție, pentru a nu eluda anumite
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
extrasele din dosare surprind prin multitudinea de dovezi de agramatism și platitudine. E paradoxal că o instituție poate controla, în mod rudimentar, dar radical, destinele a zeci de mii de oameni anual, dar nu prea are mijloacele de a controla, ubicuu, jocul gîndirii. "E evident și ciudat, în același timp, că textele de acest tip nu sînt fundamental informative și obiective, nu sînt deci interesate în a oferi cu o cît mai mare exactitate un adevăr care să slujească ulterior scopurilor
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
succesive, chiar interminabile acumulări. Ceea ce este trist nu este cantitatea acumulărilor ci refuzul acesteia de a face saltul în calitate. Uneori excesul trece în monstruos. Iar oamenii își doresc să devină monstruoși. Dovadă că unii nu se sfiesc să apară ubicuu la interfața realității, adică în presă. Chiar în cea de scandal sau mai ales în aceea. Asta și pentru că imaginea secundă, aparența, a devenit idolatrizantă. Important a devenit ceea ce apare, nu ceea ce este. Jocul sofisticat al luminii dirijate profesionist pe
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
produc și se reproduc cel mai sigur. Luana Pop (2003) are pentru cazul României o explicație mai holistă, pe care autoarea o înscrie în tradiția gândirii neoinstituționaliste. A stabili un model de gândire și de acțiune normat înseamnă instituționalizare. Corupția ubicuă din România presupune că a fi corupt este, în țara noastră, ceva considerat îndeobște o practică normală și recomandabilă. Cum s-a ajuns la această situație? Sociologul bucureștean consideră că două fenomene dau seama de această realitate instituțională sumbră: rezistența
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
fi conectat la lume, iar aceasta este posibil numai prin intermediul corpului, care este cel care ne individualizează, care ne dă o perspectivă asupra lumii, din punctul de vedere al "eu-lui și al lui aici". Spune Sábato: "Nu observatorul imparțial și ubicuu al științei sau al literaturii obiectiviste, ci eu-l concret, învelit în corpul său. În acest corp care ma transforma într-o ființă muritoare. De unde importantă metafizica a corpului"20. Concretizarea acestei noi filosofii, reluată în literatura, îi restituie omului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și ea cu apreciabilă generozitate monstre de prostie aristocratică. Am reținut în această carte doar exemplul jurământului stâmb, cu mâna pe Biblie, rostit ferm și apăsat de Mircea Geoană și Traian Băsescu. 6. Prostia ca insuficiență mentală. Este și ea ubicuuă. Ar putea explica bolile sistemului educativ, dar și tragedia savuroaselor perle secretate de elevi la recentul bacalaureat. 7. "Prostia ca încremenire în proiect" (Gabriel Liiceanu). Este specia de prostie care presupune blocarea în limitele unei singure perspective. Este imposibitatea de
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
pe o anumită distanță (de fapt, perioadă). Revine însă la suprafață tot mai bogat și mai puternic - în ciuda unei tectonici istorice improprii (iconoclasmul, raționalismul) -, așa cum se întâmplă în lumea și în științele contemporane, unde ajunge să fie chiar un termen-valiză ubicuu și tocmai de aceea folosit indeterminat: Succesul de care se bucură termenul de imaginar în epoca noastră postmodernă se explică fără îndoială și prin tendința de a face să dispară subiectul ca autor al reprezentărilor sale, în favoarea unor procese ludice
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
lecția politică și cea metafizică sunt conduse foarte abil și persuasiv de către Socrate (stimulând la interlocutorii săi, cum se știe, imaginile Peșterii, Liniei și Soarelui). Dificultatea insurmontabilă în abordarea imaginii provine tocmai din statutul ei ambiguu și din prezența sa ubicuă, în chiar corpusul demonstrației și al discursului "iconoclast". Desconsiderarea imaginației și, implicit, a întregii rețele de imagini care organizează planul simulatoriu al realității are la bază, printre altele, și diferența dintre dēmiourgós (Timaios 29d-30c), meșteșugarul divin, și cel uman, care
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Broadway (nu pe Broadwey). Februarie, 1998 Declanșarea oficială a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 22 martie, aduce în prim-planul existenței noastre zilnice diverse personaje, o galerie foarte bogată de indivizi: de la cei pitorești, viguroși, expansivi, cu o prezență ubicuă, pe care nu-i poți evita oricât te-ai strădui să faci acest lucru, până la cei de o coloratură ușor exotică, care au un discurs debil, timid, ridicol, neconturat. Invadând mass-media basarabeană, care s-a pus servil - fără excepție și
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
lăcomiei”, cu toate tonalitățile elegiei. Detașată de modele literare în curs, fără orgoliul inovației sau al deplinei originalități, poeta își asumă monologul în „singurătatea spectacolului”. Tot în registrul asincron al modernității clasicizate, romanul Parfumul rochiei mixează două scriituri cu narator ubicuu - un realism ironic-sordid al banalității, cu etalonul în Dimineață pierdută a Gabrielei Adameșteanu, și un realism magic, cu bune pagini în linia V. Voiculescu, Mircea Eliade, Ștefan Bănulescu. Se juxtapun mutațiile situării în lume din conștiința a trei generații, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
va dovedi unul suprafiresc, deasupra competenței și voinței forțelor reunite ale comisarului, procurorului, judecătorului de instrucție, grefierului, doctorului, avocatului ș.a.m.d. În fond, întreaga viață a protagoniștilor, "ciupiți" de morbul ficțiunii și problematizării, pivotează în jurul cazului declanșat de victimă, ubicuă și evanescentă, umană și angelică, identică și multiplă. Întru decelarea acestui vânat miraculos se întrec personajele romanului, probându-și fiecare permeabilitatea la dimensiunea invizibilă a realului, și implicit credința într-o nouă descindere a sacrului printre oameni. Ce-ar fi
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sa ucigașă de autostopiști), de la romanul antitotalitar și exorcist, cu clare accente anticomuniste sau antifasciste (Kadare, Herta Müller, António Lobo Antunes, Le Clézio Paolo Maurensig, Bernhard Schlink, Andres Trapiello) la căderea omului în istorie (Jean d'Ormesson cu al său ubicuu protagonist Ahasverus), o veritabilă sarabandă a măștilor narative oferită de unul și același martor-actor, de la răstignirea și învierea lui Iisus până în zilele noastre. Narațiunea postmodernă se deapănă și se edifică prin însumarea algebrică a vocilor-personaje (Tracy Chevalier, Lobo Antunes), prin
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
atât de atrăgătoare celebrarea unei generozități de împrumut? Fără îndoială, am putea vorbi aici despre produsele unei gândiri obosite, credincioasă luminilor sale spectrale. Pentru o audiență ingenuă, revizuirea „autocritică” la care invită postmodernismul pare să aibă marca „autenticității”. Se promulgă ubicuu dialogul eviscerat de sens. Noua sofistică mizează pe efectele memoriei prescurtate. Evocarea ororilor din secolul extremelor blochează accesul la raționamentul istoric în cheia longue durée. Este adevărat: redactat în Occidentul celor două conflagrații mondiale, manifestul consensului social urma să vindece
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
psihologii anacronice - „raționalistă, romantică și pozitivistă”. În contrast cu rigiditatea deterministă a scriiturii de tip mimetic, Proust introduce în literatura europeană, scrie P. în Noua structură..., onestitatea absolută a propriei conștiințe, înlocuind, prin cultivarea asociațiilor capricioase ale memoriei involuntare, omnisciența auctorială tradițională - ubicuă și falsificatoare - cu „autenticitatea halucinantă” a subiectivității și trăirii individuale. Neajunsurile, de extracție iluministă, ale abordării raționaliste fuseseră puse în discuție încă de Wilhelm Dilthey - amintit de eseist între exponenții de marcă ai „noii structuri” -, cel care, teoretizând diferența inaugurală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
a mai tranzacționa. În astfel de cazuri, ne plasăm în afara unei situații de acord privat între actori și intrăm în domeniul public, justificându-se intervenția guvernamentală pentru a corecta imperfecțiunile pieței. Problema este însă că situații de acest gen sunt ubicue, iar criteriul e cu greu operant în contexte concrete. Un alt criteriu de stabilire a caracterului public îl constituie importanța bunului ori serviciului respectiv pentru realegerea politicienilor sau a partidelor politice. Foarte multe lucruri influențează însă șansele de reușită politică
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
transpuneri din Giovanni Pascoli (traducător: G. Cifarelli), Giosuè Carducci, Théodore de Banville, Gabriele D’Annunzio și se prezintă scrieri de Ernest Renan, John Ruskin, Théodore de Banville, Walt Whitman. Unele note de la „Clepsidra cu venin” sunt scrise de F. Aderca, ubicuul redactor al revistei, sub pseudonimul Ghiță Pristanda. M. Pp.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289839_a_291168]
-
hibridă a celor două spectre într-o singură imagine, cea a "toreadorului halucinogenic". Zeița continuă astfel să trăiască în toreador, fără să își piardă identitatea și frumusețea. Salvador Dalí imaginează o lume guvernată de o ordine misterioasă, de o simetrie ubicuă, pe care doar "metoda paranoico-critică" le-ar putea pune, cu adevărat, în lumină. Numai ea îi permite să surprindă cele mai ascunse impulsiuni ale ființei sale, cărora încearcă să le dea o expresie artistică cât mai convingătoare și mai emoționantă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
publicistică la granița cu proza alertă, degajată; secvențe citadine, contraste pitorești (patosul aclimatizării la metropolă, maliții de blochaus și tramcar) nasc replici de un haz destins, spumos, șarje duios vitriolante „à la nenea Iancu” alteori, o satiră subțire a vulgului ubicuu, în „fișe”, schițe de portret, „momente”. Dany, protagonistă într-o altă încercare de roman (din care s-au păstrat fragmente), lua asupra sa ceva din acest duh sarcastic, incisiv. Lirismul și tendința psihologizantă domină și în prozele antologate, în 1940
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]