218 matches
-
72. [289] TĂTARU, IERONIM, Tudor Arghezi: “Două stepe”. în: LL, nr. 4, 1981, p. 585-591. [290] TEȘELEANU, MARIA, Povestirile repovestite copiilor, mijloc de perfecționare a limbajului în vederea integrării în activitatea școlară, lnspid-Constanța, 1981 [291] TOHĂNEANU, G.I., M.Eminescu: “Pe aceeiași ulicioară...” în: MITL, p. 137-147. [292] TRANDAFIRESCU, ILEANA, Exprimarea expresivă în orele de compunere, ȘA/ LLRCP, 1981, 246-256. [293] TUDOSE, PETRE, Idealul caligrafic și scrisul personal, ȘA, 1981, 29-38. [294] UNGUREANU, CONSTANȚA, Manuale de limba și literatura română tot mai bune
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
te legeni... de Mihai Eminescu; Joc de toamnă de Elena Dragoș; Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri. „Se-nșiră rândunele în zare și se duc... Furnica i foarte mândră de tot ce-a strâns în vară... Și n sat, pe ulicioară, lucind ca o beteală, Copiii zburdă veseli pe când se duc la școală.” (Elena Dragoș, Joc de toamnă) „Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele Părăsit-au a lor cuiburi și-au fugit de zile rele...” (Vasile Alecsandri, Sfârșit de toamnă) Iarna
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
II-a în funcția sintactică de subiect; în consecință, prezența lor marchează stilistic enunțul sintactic: „Voi, pierduți în gânduri sunte, convorbeați cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri.” (M. Eminescu, I, p. 35), „Pe aceeași ulicioară/Bate luna în ferești,/Numai tu de după gratii/Vecinic nu te mai ivești.// Altul este al tău suflet,/Alții ochii tăi acum,/Numai eu rămas același,/Bat mereu același drum.” (Ibidem, p. 113) b. caracterul, în general obligator, al întrebuințării
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
le azvârliseră pe jos, în cursul percheziției, m-am apropiat de fereastră, l-am revăzut pe camaradul lor cel ghinionist întins pe stradă și, în umbra tot mai cuprinzătoare a serii, cele două siluete furișe care, ivindu-se dintr-o ulicioară, s-au apropiat de cadavru, au pus mâna pe prada risipită în praf și s-au făcut nevăzute, în bezna de unde ieșiseră. Ai venit alături de mine și, zărind detaliul care-mi scăpase, ai șoptit zâmbind: „Privește, albumul nostru...“ Era un
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
la pământ... Erai pe undeva prin oraș. Îți ghiceam în mod dureros prezența, poate acolo, în partea bogată a orașului, cu mănunchiul turnurilor din sticlă dintre care două aveau acum vârfurile pline de fum, sau în partea de jos, pe ulicioarele de lângă canalul împotmolit în gunoaie. Ieșeam iarăși, mă năpusteam spre orice înghesuială care se forma în jurul câte unei persoane căreia îi erau ascultate ordinele sau îi era pregătită execuția. Într-o curte, ca și cum spațiul ei pătrat ar fi fost smuls
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Dionis (1870-1872); Călin-Nebunul; Miron și frumoasa fără corp, Fata în grădina de aur (1872-1874); Crăiasa din povești, Lacul, Dorința, Călin (file din poveste) (1874-1877); De câte ori, iubito... ; S-a dus amorul..., Pe lângă plopii fără soț, Departe sunt de tine, Pe aceeași ulicioară, O, rămâi..., Rugăciunea unui dac (1878-1880); Revedere; Scrisorile, Glossa, Odă (în metru antic); Luceafărul (1880-1883); volumul Poezii, sub îngrijirea și editarea lui Titu Maiorescu. TEME ȘI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE a. natura și iubirea tema romantică fundamentală a liricii eminesciene
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fantastic al evocării: vezi acea aruncare la pământ (din poezia Nicicând te-nvinse noapte-așa senina) ce reamintește printr-un calc rafinat de și-n țărâna / m-arunc din Seara zilei de sărbătoare; sau războiul de țesut bătea-n ograda (Ulicioara) ce imediat ne duce cu gândul la pânză țesuta cu truda din Silviei: două exemple demonstrează îndeajuns asemănarea de natură muzicală și realistă dintre poeziile lor.6 În încheiere autorul sugerează că poetul din Modica s-ar putea înscrie pe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
umane constituie punctul terminus al frecvențelor reîntoarceri imaginare. În mod similar cu unele contexte leopardiene imaginile auditive însoțesc aici deplasările, asemenea unor șoapte venite din vechime: Mă cheamă din nou uneori glasul tău / și nu știu ce ape și ceruri / se deșteaptă-nlăuntru-mi (Ulicioara, trad. MB).324 Anulând dimensiunea spațială prin unirea înaltului cu întinderea apei, ermeticul introduce imaginea sonoră a nostalgiei: vocea ulicioarei. Că o epifanie, glasul drumului deschide în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
asemenea unor șoapte venite din vechime: Mă cheamă din nou uneori glasul tău / și nu știu ce ape și ceruri / se deșteaptă-nlăuntru-mi (Ulicioara, trad. MB).324 Anulând dimensiunea spațială prin unirea înaltului cu întinderea apei, ermeticul introduce imaginea sonoră a nostalgiei: vocea ulicioarei. Că o epifanie, glasul drumului deschide în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și tavernelor puștii. Alteori succesiunea imaginilor sonore trasează o linie invizibilă ce unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și tavernelor puștii. Alteori succesiunea imaginilor sonore trasează o linie invizibilă ce unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată pe drumul în formă de cruce: Ulicioara: o cruce de case / ce se cheamă încet (idem, trad. MB). Aceste linii ce țin de un geometrism tipic quasimodian constituie un punct de originalitate și îl distanțează de poezia lui Leopardi din care preia contaminarea dintre motivul sunetului și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de natură auditiva, peisajele ce apar în amintire au, s-a văzut, trăsături sonore. Imaginea acustică utilizată că vehicul al reîntoarcerii nu este o apariție singulară în poezia quasimodiană: parfumul și răpăitul ploii din Rugăciune către ploaie, creație ulterioare poeziei Ulicioara au aceeași funcție: Mireasma bun-a cerului / peste ierburi, / ploaie pe fruntea serii. Voce nuda, te-ascult: și inima scurmată-ncearcă trufandale dulci / de sunet și-alinare; / și mă deștepți, adolescent tăcut, / surprins de-o altă viață, emoția / unor învieri
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
bara pernei și mi-am ferit capul de curent, în spatele finului Vasile. Prin sat n-am putut vedea decât umbre de oameni care alergau de-o parte și de alta a drumului, în sens invers. Când am ajuns în capul ulicioarei pe care era casa, la poartă și în curte nu era loc de intrare. Finu’ Vasile striga cu autoritate: Dați-vă la o parte! A venit nașu’. Mi se făcea rușine și simțeam că-mi ard obrajii. Toată lumea era nedumerită
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
pe neașteptate în fața fermei Amorne, loc evitat, în general, de mine. Am trecut repede, însoțiți de corul unor dulăi întărâtați, și tocmai încercam o senzație de ușurare când, deodată, Bob Arkwright, patronul „Leului Negru“, s-a ivit de după colțul unei ulicioare. S-a apropiat de noi, cu expresia îndârjită a unui câine care-ți iese în cale tăcut, dar gata să mârâie și să muște. — Urâtă treabă, domnule Arrowby! — Da. — Eu te-am prevenit cu privire la mare, ții minte? — Da. — N-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Cutremurul trecuse, dar groaza de pe chipuri mia trezit alta, asemenea celei stârnite de scorpia din basme. Colț cu Palatul telefoanelor, străduța care lega Râpa Galbenă cu Lăpușneanu dispăruse. În drumul nostru către bunicii care ședeau pe strada Fătu, treceam pe ulicioara asta, pe lângă o sinagogă. A doua zi după cutremur Soltana nea dus să vedem ce era cu bunicii. Chiar dacă pare curios, pe vremea aceea nu puteam comunica prin telefon, pur și simplu pentru că noi nu aveam așa ceva. Acoperișul sinagogii zburase
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată Că-ndărătu-i și înainte-i întuneric se arată. (M. Eminescu) Casa bunicilor mei era situată undeva la ieșirea din sat, la capătul unei ulițe strâmte și sinuoase. În partea opusă gardului curții, dincolo de ulicioara îngustă, se ridica un alt gard din nuiele împletite. Aici, lângă gard, se afla fântâna săpată de bunicul cu feciorii lui mai mari. Avea o apă rece, proaspătă și bună încât așa cum se spune ținea și de foame. Vorbă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ca o alinare, draperiile peste ferestrele sufletului său chinuit. Dumnezeu să-l odihnească! Atât. M-am dus la bunica și i-am spus: Bunicul a adormit. Undi o adormit bunicu-tău, măi, țâcî? Hai di-ni aratî sî-1 videm. Am traversat ulicioara și am trecut dincolo de gardul de nuiele. Bunicul, privegheat de o lumânare, dormea. Dormea somnul drepților. Bunica l-a fixat câteva secunde cu ochii ei pătrunzători, apoi a decretat pe un ton ce nu suporta comentarii: Apăi, di-amu, n-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cât de atroce era suferința lui? Prin ce chinuri cumplite trecea? Însă ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat." Nu reproduc atrocea poveste a uciderii câinelui de către bunică, reproduc doar fragmentul în care ea comentează moartea bunicului: "Am traversat ulicioara și am trecut dincolo de gardul de nuiele. Bunicul, privegheat de o lumânare, dormea. Dormea somnul drepților. Bunica l-a fixat câteva secunde cu ochii ei pătrunzători, apoi a decretat pe un ton ce nu suporta comentarii: Apăi, di-amu, n-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care domnea În cartierul evreiesc din Iași, mulți au scris pagini docu mentare, de la Iuliu Barasch În 1842 („maidanul din Cracovia - nota el - este un rai față cu Târgul Cucului din Iași”) <endnote id=" (194)"/> până la F. Brunea-Fox („Iașul [...] cu ulicioarele evreiești, triste, sărace, scufundate parcă Într-o veșnică beznă”) <endnote id="(792, p. 233)"/> și Tudor Arghezi În epoca interbelică: „La Iași, am cercetat vastele cartiere [evreiești] de mahala, construite din moloz, muca vale și mucegai, Încleiate cu materiale umede
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mâncare: 2 la 12 ore și 2 la orele 6 sau 7. Dimineața nu luam nimic pe stomacul gol. La birt prânzeam fără vin și fără desert, iar abonamentul varia între 30 și 40 lei lunar, după calitatea birtului. La ulicioara, la Sf. Nicolae 228, între str. Lipscani și strada Doamnei, era un birt încă și mai ieftin, se mânca cu 20 lei pe lună. După războiul din 1877 am făcut cunoștință cu alte birturi mai săltate... Era birtul lui Enache
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
P. Bandrabur); Victor Hugo, Mizerabilii, I-V, București, 1954-1955 (în colaborare cu Lucia Demetrius), Marion Delorme, București, 1957; G. Boiko, Vom fi mineri, București, 1954, Surorile ștrengărițe, București, 1960; Anna Seghers, Nuntă la Haiti, București, 1955; Pavel Antokolski, Pe-o ulicioară dincolo de Arbat, București, 1956 (în colaborare cu Anton Antonescu); Racine, Teatru. Fedra, pref. Elena Vianu, București, 1959; S. I. Marșak, Despre un hipopotam. Cum să te porți. Poveste despre doi pisoi, București, 1960; Marțial, Epigrame, București, 1961; La Fontaine, Fabule
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
în stradă și învățau cum să fie derbedei, cum să bată pe cineva și, mai ales, cum să fie golani prost crescuți. Grupul care bîntuia strada l-a observat pe Tudorel. Acesta își lăsase Mercedesul în strada mare, că pe ulicioară nici tancurile n-ar fi avut curaj să meargă. Coborînd, fredona încet un cîntecel de inimă albastră. Derbedeii au găsit ocazia de a face exerciții de măgării pe acest frumos și parfumat băiat. Raj, este rîndul tău, să vedem de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pentru care fapte mărețe, În afară de discursuri, li s-au ridicat monumente prin piețele publice sau li s-au Închinat bulevarde centrale, În timp ce adevărații creatori, poeții și oamenii noștri de știință, răsfoiți mereu de noi, sunt urgisiți prin Cișmigiu sau cu ulicioare dos nice purtând numele lor pe la periferie. Despre această culegere de discursuri a lui Nicolae Filipescu Noua Revistă Română a publicat o recenzie, judecându-le din punctul de vedere al genului literar respectiv, al elo cinței (artă amăgitoare, mai amăgitoare
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
din pustietate. Spre seară ajunsese Într-o margine de luminiș și ca de obicei dormise prost. Coșmarul lui obișnuit nu-l cruțase nici de data aceasta. De câte ori Închidea ochii, vedea parcă aievea marea albastră și cupolele aurite ale Bizanțului, forfoteala ulicioarelor Înțesate de negustori, soldați și prostituate. Simțea În nări mirosurile ascuțite ale mirodeniilor și pe cele sărate ale mării. și retrăia pentru câteva clipe acea perioa dă liniștită din viața lui când ucenicise la cioplitorul Tzamblakis, pentru care piatra nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
casei cu numărul 14 din strada Gheorghe Asachi, unde între anii 1874-1876 a locuit familia Micle, pe când profesorul Ștefan Micle era rectorul Universității ieșene. Mergând apoi pe firul legendei, aflăm că poetul ar fi avut un „idol blond” pe o ulicioară liniștită din Tătărași, unde la umbra plopilor din poartă se ascundea o căsuță cu cerdac. Al treilea loc ar fi cel aflat pe șesul de dincolo de Hanul Trei Sarmale. Acești plopi provin cu siguranță din vestiții codri ai Iașilor, care
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
lor, idiomatice și universale, și care este, e drept, speculat cu abilitate și insolență de stăpânii zilei. Când Goma și Liiceanu „se supără pe Români” acablându-i cu toate relele - mi se pare că și dl Patapievici a călcat pe această ulicioară, invocându-l pe maestrul său, scepticul Al. Paleologu, ambii nemulțumiți de prestația istorică a acestor populații de pe ambii versanți ai Carpaților! - se Înșală, o spun cu toată răspunderea. Ei trebuie, la urma-urmei, dacă sunt consecvenți cu sine și suficient de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]