34,085 matches
-
nu înțelegeau mai nimic. Chiar dacă ar fi înțeles, asta n-ar fi schimbat mare lucru căci, în realitate, de când începuseră să-l fileze și până-n momentul interpelării, nu știuseră în nici un chip ce să facă cu el; să-l mai urce o dată într-o mașină și să-l arunce în natura Franței, să-l oprească și să-l închidă într-una din închisorile aeroportului, să-l trimită în Canada, să-l trimită-n România, să-l lase în plata Domnului? - Și
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
lui, a altuia și a lucrurilor în general nu putea fi decât rezultanta compromisurilor, a subterfugiilor, a mistificărilor, a vicleniilor și a încăpățânărilor reciproce, dar, dată fiind situația și raportul de forțe față-n față, știința lui era inutilă. Sângele urcă brusc în obrajii și în capul chel al spânului, dar, bine dresat, nu făcu nici un gest deplasat. Chiar îi acordă un zâmbet domnului Carol, primul după debutul întâlnirii lor. Erau amândoi așezați, spânul în spatele unui birou de metal care, probabil
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
zâmbitor și peremist. Fiecare din cele două camere ale micului său apartament conține câte o fotografie uriașă a lui Vadim, idolul îmbrăcat în cămăși bicolore. E seara lui 21 noiembrie 2002 și ne aflăm pe palierul blocului. El coboară, eu urc (nici un fel de metaforă!). în timp ce-mi caut cheile, îl urmăresc tăcut cu privirea. Continuă să zâmbească. Un zâmbet mai puternic decât obscuritatea densă de pe scara de bloc. în fine, dibui cheile, pierdute pe fundul genții-sac. Cu toate că știu la
Tratament NATOrist by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14509_a_15834]
-
toate colțurile bântuite de fantomele divertismentului, provocând mare înghesuială acolo unde informația e în suferință, iar redundanța - din belșug. Desigur, la un festival de muzică nouă (în care predomină primele audiții) te duci însoțit de un anume risc: este ca și cum urci un munte pentru a vedea de sus răsăritul de soare. Iar când ai ajuns, poți avea surpriza unui cer înnorat; chiar dacă ai ratat răsăritul, ai parcurs totuși drumul. Un drum ca al celui mai frumos imn, care se naște din
Barrie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14527_a_15852]
-
zâmbitor și peremist. Fiecare din cele două camere ale micului său apartament conține câte o fotografie uriașă a lui Vadim, idolul îmbrăcat în cămăși bicolore. E seara lui 21 noiembrie 2002 și ne aflăm pe palierul blocului. El coboară, eu urc (nici un fel de metaforă!). în timp ce-mi caut cheile, îl urmăresc tăcut cu privirea. Continuă să zâmbească. Un zâmbet mai puternic decât obscuritatea densă de pe scara de bloc. în fine, dibui cheile, pierdute pe fundul genții-sac. Cu toate că știu la
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
de la putere, dar și partidului din opoziție cu viitorul cel mai glorios" (p. 61). Discuția de taină purtată la Palatul Cotroceni între Enescu și președinte este, dincolo de tematica fictivă, înspăimîntător de verosimilă: " - ...Eu mă întîlnesc cu președintele Franței și Rădulescu urcă în sondaje fiindcă un nebun omoară țigani prin București. Ați putea, de exemplu, să-i dați o notă mică lui Rădulescu la emisiunea dumneavoastră de duminică... - Pe ce motiv? - Fiindcă a ridicat problema cu țiganii... fiindcă a propus chiar suspendarea
Măști ale tranziției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14541_a_15866]
-
marcată de indiferență, blazare și nepăsare. "Marginalul" este chiar Omul, în sensul de ultim luptător al rezistenței, pe bastionul umanității, afectat de o amnezie temporară. El poate fi eroul cuceritor, de a cărui forță profită niște personaje frivole pentru a urca ierarhia socială (piesa Discurs pentru un fotoliu confortabil), Sisif însuși, a cărui dramă începe cu adevărat atunci când stânca nu mai vrea să se rostogolească la vale (Idolul de ceară) sau cerebralul, intelectualul inadaptat, care discută problemele artei înalte într-un
Aleea debutanților întârziați by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/14590_a_15915]
-
mediată, o adevărată comunicare, nu limba golită, pietrificată de convenții sociale [...] Am fost smulși dintr-o unitate naturală, acel Prim Regat. Ceva din acea uniune fundamentală revine în meditație, în extaz, în plăcerea erotică... Aș vrea ca Ultimul Regat să urce etapele filogenezei pînă la noi, cei "inorientați". Fiecare volum să fie ca o rotire de uliu în jurul acestei teme, la nivele diferite, descoperind alte și alte lucruri: grota, rîul, sălbăticiunile"... Pascal Quignard recunoaște că întreaga sa operă nu e o
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
undiță, peștii se sufocau în aer. Ajuns acolo, piciorul teafăr, întreg, rămânea nefolositor, suspendat, în vreme ce celălalt, altoit în trunchiul de salcie, se nutrea, furnicător într-o comuniune cu vegetația și cu apa, și cu aerul proaspăt al înălțimilor. Din rădăcini urca sângele împreunat cu seve, în ramuri brațe se iveau noi muguri. Cu glasul retras în cercurile ce marchează anii, cu pleoapele fremătând a frunze, Anton nu mai vedea în fiecare mișcare o luptă, o urmărire, ci numai siguranță și împăcare
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
Constantin Țoiu Doamnei Doris Jurgea Colombina și-a scrântit glezna; pe teren plat, se descurcă, însă când urcă și trebuie să îndoaie articulația piciorului drept, mai greu... Așa-i spun în gând, ca servantei agere și poznașe din teatrul italian. Pe față, nu mi-ași permite... La început, ce-i drept, nu înțelegeam de ce Gh. Jurgea-Negrilești, autorul volumului
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
materie de pictură, ea jura doar pe Corot, al cărui peisaj ciuruit de raze - văzut împreună la parter cu puțin înainte - o fascinase: un copac bătrân bătut de soare aruncând prin frunzișul stufos scăpărări dumnezeești de lumină în iarba franceză. Urcând anevoie scările de fier incomode ca de incendiu, gâfâind cu opriri dese în torentul gălăgios de turiști sub acoperișul bătrânei Gări dezafectate dixneuviemsiècle, m-am oprit sus de tot la mansardă, - pe impresioniștii săraci urmărindu-i și aici soarta lor
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
întâmpinase întâi și întâi vrăjitoarea de șerpi a lui Rousseau Douanier pitită în frunzișul copacului, cu ibisul roz alături, cu fluierul dus la gură cântându-și melopeia. Dar Van Gogh, Van Gogh! Unde este Van Gogh? mă întrebam nervos. Dacă urcasem până aici, o făcusem în primul rând pentru el... La Monnet, m-am eclipsat repede ca o impresie. Mă îndepărtam grăbit. La Cezanne, n-am putut să nu mă opresc, fixându-l câteva minute pe Achille împărat, piticul hidrocefal albastru
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
au folosit, începând cu 1989, tactici diverse. Mai întâi, au luat prizonieri o mână de comuniști reformați, epuizați de așteptare, dar ahtiați după putere ca-n prima zi a vieții lor staliniste. Le-au pus hățurile în mână, i-au urcat pe capră, însă n-au catadicsit să atașeze și caleașca. Aceasta, împinsă în porumbiște, a fost lăsată pe seama echipelor specializate în devastarea sistematică: în patru-cinci ani, n-au mai rămas din biata căruță economică decât niscaiva cuie ruginite ( acelea pe
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
un sentiment/ de doi bani și cînd mă gîndesc că altă dată/ mi s-ar fi făcut milă și l-aș fi împins încet cu piciorul/ pentru a salva ce se mai poate salva/ un sentiment de doi bani îmi urcă în gît/ și dacă aș vorbi acum s-ar auzi pînă pe fundul apei/ unde stau liniștit" ( un sentiment de doi bani). E vorba de un suflet spontan dilematic. Dacă damnații mai vechi manifestau o generalitate a deznădejdii, se revendicau
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
reacțiile la ea, nu există nici un plan doi al intențiilor sau la gândurilor, totul e pe față, de la început până la sfârșit. O singură excepție: Mosbie, sluga înălțată în grad se folosește de patima ce o inspiră doar pentru a mai urca pe scara socială și intenționează să scape cât mai curând de partenerii la crimă. Marius Stănescu joacă duplicitatea rece a personajului, absolutul ticăloșiei, intențiile macabre considerate adeseori inteligență. E, ca de obicei, precis în interpretare și, datorită reflexivității care îi
Un vechi fapt divers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14044_a_15369]
-
impresii de fericire victorioasă, sigur că autorul ar fi bine să revină asupra primei forme și să îndrepte câte ceva, să renunțe la cuvintele în plus, înlocuindu-le cu altele, la fel de puternice, egale cu ceea ce a fost bun de la bun început. "Urcă și coboară/ ușoară,/ sare ca o scânteie/ din creangă în creangă,/ aleargă/ ca o idee,/ prin oaza poienii/ cu soare,/ să urce/ și iar să coboare.// Fulgerul mărgeluțelor/ iscoditoare;/ coada stufoasă/ ca un pampon/ de mare sărbătoare;/ conuri de molid
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14050_a_15375]
-
cuvintele în plus, înlocuindu-le cu altele, la fel de puternice, egale cu ceea ce a fost bun de la bun început. "Urcă și coboară/ ușoară,/ sare ca o scânteie/ din creangă în creangă,/ aleargă/ ca o idee,/ prin oaza poienii/ cu soare,/ să urce/ și iar să coboare.// Fulgerul mărgeluțelor/ iscoditoare;/ coada stufoasă/ ca un pampon/ de mare sărbătoare;/ conuri de molid/ și coji de alune,/ cântecul pădurii/ să adune,/ să ( s)une". Singur vă luați măsura de protecție a pseudonimului, dacă "procentul de
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14050_a_15375]
-
și premiate autoare ale tinerei generații, revine în atenția cititorilor după o absență de doi ani cu un volum de proze scurte intitulat Doar niște fantome Nichts als Gespenster ( Fischer Verlag). Imediat după lansare a avut cronici elogioase și a urcat în fruntea topului întocmit de "Der Spiegel". Recomandate călduros de către cronicarii literari sînt și alte scrieri ( aparținînd beletristicii ori eseisticii) care rămîn tangente la actualitatea politică. Între acestea, frumosul eseu al lui Rudiger Safranski, în care autorul, obișnuit să opereze cu
Literatura în vremuri de război by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14047_a_15372]
-
cântecele bătrânești ale lui Nicolo Giuvara - cel din secolul al XVII-lea ) o văduvă Djuvaris. Deci numele datează de atunci, dar ca să fac o legătură genealogică este imposibil; precum spuneam, mai sus de mijlocul secolului al optsprezecelea nu mă pot urca, așa că nu-i o familie cu adevărat veche. - Dar din partea mamei? - Din partea mamei, în schimb, ne tragem din boieri mari, din boieri vechi - Grădiștenii - și sunt înrudit cu aproape toate marile neamuri din țară, inclusiv cu Basarabii, cu Mușatinii, cu
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
înainte de toate, cu sine. Ceea ce ediția oferă ca lectură în perspectivă, din chiar interiorul poeziei. Fiindcă abia acum s-ar putea realiza joncțiunea spirituală între versuri cum sunt cele din ciclul Moartea Ceasului (1966): "Aș vrea/ Pe gândurile mele/ Să urc până sus de tot,/ Unde e posibilă liniștea,/ Pentru că viața și moartea s-ar întâmpla/ Mai jos de mine,/ Ca ploaia sub nori" (Sus) și deja intratele în conștiința măsurii morții, peste intuițiile de până atunci, versurile: "Un fir de
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
mea de desene sub braț. Doar gîndindu-mă la fata tuberculoasă și mă și simțeam abătut și febril, de parcă nu mai aveam aer și eram deja vag contaminat. Sus, pe deasupra vilei Susanei, fumul din coș, pe care îl ura Blay, nu urca direct în cer ci se împrăștia ca niște bale negre în jurul gurii lui, rămînînd o vreme suspendat, într-o respingătoare fierbere, risipindu-se apoi pentru a cădea peste acoperișurile și grădinile din apropiere. I-am întâlnit pe frații Chacón expunându
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
o variantă românească de o tîmpenie fără margini. Nu reușesc. Căldura ne-a topit pe toți, ne scurgem, ne prelingem. E drept, în vagoane nemțești second-hand. Altfel, totul este civilizat. Ajung la Brașov, sînt așteptată de un domn amabil, mă urc cu mare greutate într-un Aro ciudat, probabil pentru persoane sărite de o anumită vîrstă, mă cazez, mă spăl, mă schimb, mă duc la teatru, văd două spectacole, mănînc ceva și mă culc. A doua zi, 8 Martie. Orașul în
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
leg o conversație. "Eu sărbătoresc prin muncă, stimată domnișoară." Și eu tot prin muncă, că doar nu mă lăfăi în patul meu de acasă. Nu i-am mai spus. Am început să mă bucur cînd cineva îmi spune "domnișoară". Mă urc în acceleratul de Sibiu la amiază. Verific de vreo cinci ori. Clasa întîi?! Totul este delabrat, canapelele căzute, o mizerie și un miros destul de greu de descris. Peste asta, o căldură mortală. De ziua femeii, cei trei bărbați cu care
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
vitrină ca - acum, vizibilă - reclamă pentru măiestria lui și astfel creează orizontul de așteptare potrivit momentului de glorie. Pe care îl menește a fi apoteoza lui, nu a Olympiei. Olympia e destinată doar ca, în clipa aleasă de Coppelius, să urce pe scenă și să-și spună rolul. Rol pe care nu ea l-a creat și nici nu l-a ales. Ceea ce ar fi urmat e limpede. După ce, extrem de epatați, musafirii ar pleca, lăudîndu-l pe Coppelius, Olympia ar fi pusă
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
deoparte indispoziția pe care mi-o produce această infamie arhitecturală ori de cîte ori am de-a face cu ea. Nu intru în detalii care ar trebui să ne sperie ca plătitori de impozite. Mă opresc asupra "mirosului insuportabil" care urcă din subsoluri. Acest miros nu există. Alta e, dacă vreți, problema. Se simte un vag miros de igrasie, provocat de țevăria cu apă caldă și rece și de conductele pentru dejecții. Gunoaiele de care se plîng deputații că le strîmbă
Tricolorul și gunoaiele Parlamentului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14155_a_15480]