667 matches
-
văzut un stol de pițigoi gălăgioși. Ei ciuguleau mugurii mici. Gândacii stăteau ascunși sub coaja arborilor bătrâni și găunoși. O ghionoaie cenușie ciocănea în coaja unui fag cu ciocul ei lung și puternic. Plopul mlădios își tremura frunzele foșnitoare. Stejarul vânjos își întinse ramurile groase împodobite cu nea imaculată. Pârtia se întindea netedă până în depărtări, scârțâind din greu sub tălpicii nărăvași care prinseră a zbura... Alexandru Căciulă, clasa a III-a C Iarna Decembrie a sosit cu cerneri mari din văzduhul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
va lumina cu ele eternitatea. Iubesc acest pământ pentru frumusețea lui eternă, dar și pentru faptele mărețe și înălțătoare petrecute pe el. Poporul român, podoaba cea mai aleasă între podoabele țării este marea mea familie. Asemenea unui stejar falnic și vânjos, cu rădăcinile adânc înfipte în pământul scump al țării din care-și trage viguroasa sevă, a crescut de-a lungul mileniilor, înfruntând tot mai mândru vicisitudinile sorții. Pretutindeni aici, călătorule străin, munții, grânele și apele vorbesc despre istoria acestui popor
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nou Magazinul și se cufundă Într-o lectură ușoară, dar plină de satisfacții intelectuale. Adolescenta strabică se pregătea să coboare și Încă nu știa ce culoare aveau ochii vânătorului de munte care dormea cu bascul căzut pe nas, cu brațele vânjoase Încucișate pe piept. Bocancii grei, bine lustruiți, păreau Înfipți În mijlocul podelei ca niște pietre de hotar. Domnul În vârstă Îi privea cu dragoste, În timp ce un gând pios se Îndrepta spre generalul Mociulski. Pe neașteptate, trenul pierdu din viteză și, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
albé am pus la genunchi, cu ulei bun și cu sare fiarté, sé nu treacé elicopterul reumatic sé taie cu elicea arborii În floare, am scos copacii și am sédit cuptoare, sé aibé ce mînca aviatorii cînd ies cu umerii vînjoși sé sape. - Kineticus Îi zice și e roșu, ce face el În ploaie, ciupercarul? - Sé nu mai dém la copii bilete, céci este galbené și macaraua, sé nu le cadé sacii cu ciment În cap. Sé ungem cu ulei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
leneș, în țara binecuvântată a eternelor lucrătoare. Caravana de vele se scurgea lent și surd pe lângă umărul meu, iar eu îmi imaginam cum tocmai trecea Împărătița Furnică, cu coroana de sârmă pe cap, într-o lectică purtată de patru furnicoi vânjoși, în zale. Capul i se bălăbănea oriental, la fel ca cel al țestoaselor de jucărie mexicane (jugetes), colorate viu și pointilist. Mișca din gâtul grațios, subțire și inelat ca un șurub, prin fereastra-hublou a lecticii. S-a oprit pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și semnalizându-și trecerea cu piuituri, se cățărau pe stâlpii de telegraf. Tramvaiele își modificau traseele, luând-o direct pe caldarâm, cu pantograful bălăngănind, trecătorii își schimbau brusc atitudinea. Din oameni pașnici pe care îi știa, se încăierau, cel mai vânjos făcea pârtie printre grupurile curioase și nepăsătoare pentru trecerea ei, ultimele deveneau, la rându-le, interesate de eveniment și, ca o undă de șoc, își transmiteau voința și adulmecând pe lași îi aduceau la realitate citând tare din clasicii fruntași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ceea ce vedea personajul meu fugit din carte. Mioara Alimentară. Pagini de jurnal Scrisoare în do roșu E ra ora 5 dimineața și rapper-ul Soare, cu blugii bufanți ai nopții lăsați pe șolduri, refuza să apară. Un câine întârziat, mușcând vânjos aerul, lătra în semicerc de la stânga la dreapta. În seceta verii, copacii orașului își cereau dreptul la moarte. Mamă, de ce m-ai născut, când tu te oglindești acum în mine și tinerețea mea se veștejește ca tu să te hrănești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
umane care traversau destinul înfocat al Mamei, nețărmurita ei sete de a oferi și de a primi. Dar ce este aceasta? Ochii Mamei se uitau prin ochii ei prin vizetă, apoi alți ochi, mereu alții și dacă închidea vizeta mâini vânjoase o apucau prin clapeta de jos a pisicii, era văzută, cineva se interesa de ea, înseamnă că Mioara Alimentară nu era o amintire a altor ființe, cărți sau lucruri, era o ființă cercetată, analizată, discutată, era o dimensiune a timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
virușii nu fuseseră inventați, pentru că forma orașului era desprinsă parcă din filmele lui Tarkovsky, tremurând în aburii de alcool ridicați din hăurile stomacale ale Brăilei și topindu-se într-o masă vâscoasă ca melasa Fabricii de bere. Am luat-o vânjos pe Mioara de mână și am fugit spre locul nostru lăsând în urmă pe vizionarii Bau, Ghiborț și Cargobot. Încă puțin mi-am zis și totul se va acoperi de uitare. Viitorul e la fel de nesigur și prevăd un drum îngust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
asudați, din nări ies aburi, din carnea tremurândă, lacrimi de sudoare, din copite, neliniștea trepidațiilor, pocnetul genunchilor fragili, tibia de balerină, linia fină a botului alungit după depărtări, adulmecând parfumurile de mânze cu coame zburate a chemări la dragoste, pulpe vânjoase care despică aerul, gâturi încordate, urechi aplecate cu gura spre zare, în urma lor căruța cu trupurile ciopârțite ale copacilor în care zace ideea de flacără și în spatele atelajului spectrul calului mirat că aleargă după un șir de spectre de cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
haine de schimb civile și se debarasau de cele ostășești în tren, iar la terminarea permisiei se relua procesul invers. Și mai ales nu ți-am spus de cei legați cu funia de picior, la capătul căreia se afla mâna vânjoasă a destinului. Erau cei ce nu trebuiau să plece mai departe de casă. Evident, bieții de ei nici nu știau unde se află portul sau gara. Și i-a ținut zdravăn destinul, slăbind încet strânsoarea, până în clipa în care lama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pândă și plevușca le venea direct în gură fără efort. De la Șantierul Naval, Dunărea se oprea brusc, ca retezată, și curgea nevăzută până la Cotul Pisicii, unde se întrupa din nou în apă curgătoare vizibilă. Bărcile pluteau în gol, vâslele băteau vânjos aerul, vârșele le urmau pline ochi cu pește. Înecații se mișcau duși de curentul nevăzut înainte și înapoi, în poziții pe care numai moartea le poate inventa. Hainele, mulate pe trup, nu mai fluturau în unde. Erau țepene, ca turnate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aceștia Îi urmărea copilul, la Început numai cu ochii săi mari iar după o perioadă de acomodare depășită cu brio și cu mânuțele, Încă de pe atunci, dotate cu degete butucănoase. Această urmărire, plină de interes. dura până când o altă mreană vânjoasă era aruncată de Mamaia În preajma nepotului. Acesta Îi urmărea salturile de poveste, iar zbaterile sălbatice executate pentru o eventuală Întoarcere În apa tulbure, erau interpretate de către Va, ca o veritabilă agresiune. Între timp, echipajul ajuns la o altă porțiune a
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
se Îndrepta către un segment nou plin de neprevăzut, durere și frumusețe. Victor Olaru, cu fața Împietrită, cu gândurile Împărțite În cel puțin trei locuri diferite, mergea hotărât și tăcut iar pasu-i apăsat zdruncina câte puțin comoara din brațele-i vânjoase, comoară ce se legăna În primitorul imperiu al somnului. Alături, prinsă Într-un hățiș de gânduri negre și cenușii, din care nici ea măcar nu putea să mai lămurească ceva, mergea cu certitudinea că odată ajunși În gara din apropiere
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
el este sfântul Bartolomeu cel fără de pulă? Te omor, mizerabilo! Te omor, îl omor pe el, te omor pe tine, omor copii și gata cu viața asta de căcat! Dumnezeii mamei ei de viață! Dora era o vâlceancă roșcată, dolofană, vânjoasă, obeză, gușată; se rostogolea când cobora scările; când le urca, fundul rămânea cu patru trepte mai jos. Zâmbetul Dorei semăna cu o desfăcătoare de păpușoi sau cu o greblă știrbă, rezemată lângă grămada de gunoi, sau cu o spărtură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
toți mi-ați spus că este pământ bun, că este alesul Domnului, că este sămânță roditoare. Of, Cătălina, cum nu mi-am dat eu seama că ți s-a aprins sângele după mucos?! Tânăr, frumușel, ochi negri, păr creț, brațe vânjoase, deștept, "mai rar așa sămânță roditoare"... mama mă-ti de curvă, cu așa sămânță ți-ai umplut pizda! Starețul tremura din toate balamalele: era bătrân, 86 de ani, reumatism, osteoporoză, hepatită, diabet, ulcer, gută, angină, astmă, hernie, lombosciatică, nevroză. Starețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
una, Cleopatra, la hotel "Speranța": aere de franțuzoaică, face sport, mănâncă fructe de mare, bea șampanie și smotocește pula mai ceva ca ghițălu țâța vacii. Pe ea să o cauți când ajungi. Obrajii mortului erau încă roșii, umerii drepți, brațele vânjoase, palma stângă încleștată pe cârja episcopală, cea dreaptă indicând parcă drumul Feleacului, fruntea fără nicio cute, pieptul umflat ca de curcan. A plesnit inima în el. Acesta, dacă avea ceasul bun, mai ducea încă vreo 10 ani. Uită-te, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Isus.” Voi încheia amintind o povestire „apocrifă” a lui Vasile Voiculescu, publicată în culegerea postumă Toiagul minunilor. Ea se numește „Copacul lui Iuda”. Imediat după predarea lui Isus, Iuda, ajuns „pe culmile disperării”, începe să caute prin Ghetsimani un copac vânjos de care să se spânzure. Dar nu găsește decât un cedru multisecular „sub care David își cântase psalmii, la umbra căruia judecase Solomon și proorocise Isaia”. Acesta, înduplecat de a mia rugăminte a ucenicului pierdut, pleacă o creangă, iar sinucigașul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
când îl vedea în carne și oase. Fostul electrician, fostul lider de sindicat, fostul agitator comunist interbelic trecut prin lagăre și închisori, ajuns la cârma țării în urma tancurilor sovietice arăta exact așa cum trebuie să arate un lider proletar din România: vânjos, bine legat, nu prea chipeș, dar totuși înzestrat cu o anumită carismă pentru ochii și inimile mulțimii. În locul salopetei de electrician, pe care o agățase de mult în cui, purta un costum de lucru, de culoare deschisă, care se încheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai întâi cu dumneavoastră, știți bine!... Stelian clătină din cap și-i spuse că nu se înțelesese cu nimeni în privința vânzării casei. Atunci ce mai atâta vorbă, să batem palma! îi propuse directorul școlii cu vioiciune, întinzându-i brațul său vânjos, de fiu de țărani. Când află însă că Stelian nu mai voia să plece la oraș, se posomorî și plecă fără să-l mai salute, bombănind că, dacă nu avusese de gând să vândă casa, de ce îl mai încurcase degeaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
chiar pe omul despre care aflase de la tatăl său că s-ar fi făcut partizan anticomunist și ar fi fost omorât în timpul unor lupte cu trupele de Securitate. Fănel îi scutură mâna bucuros de întâlnire, cu mâna lui aspră și vânjoasă, și stătu vreo jumătate de ceas de vorbă cu el la marginea pădurii, lângă niște stejari mari și bătrâni, cu crengile coborâte protector peste ei, în timp ce însoțitorii săi stăteau tăcuți la câțiva pași mai încolo, cu mâinile vârâte în buzunarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
licorile de must de prin cramele locului, după care au făcut pântecăraie și, în sfârșit, au ieșit să-și facă nevoile pe la margine de șanțuri. Și moldovenii hăcuiau în voie ca la abator. Apoi încălecau pe caii lor sprinteni și vânjoși pentru a descoperi alte locuri de hăcuială. Ai noștri n-au apucat nici măcar să pună mâna pe săbii ori să-și potrivească armura. Cât despre încălecat pe cai, nici pomeneală. Lovitura a fost ca un fulger, mărite rege! Ea fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
aproape că înclina să aprobe propunerea, dar până la urmă tot lui Gheo i-a dat dreptate. Păcat, mare păcat! Că așa cal blând și cuminte nici că s-a aflat în gospodăria noastră... a ținut să adauge un mulgător. Și vânjos, și vârtos, și răbdător... Vedeți voi... ceilalți cai au ajuns ca niște gloabe, de le plângi de milă, în doar câteva luni... Numai piele și os... Asta a mai rămas din bietele animale! În timp ce Roibu... Da, da! Doar că lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
trup imperfect și beteag, plămădit de niște mâini distrate și grăbite. Omul este doar o ființă experimentală și lăsată neterminată, tocmai de aceea îmi și provoacă mie atâta greață! Totodată, privit la prima vedere, omul pare, îndeobște, foarte ager și vânjos, mai ales când este vorba despre acei reprezentanți ai speciei, pentru care natura a fost darnică. Însă, dacă o să privim mai atent, vom observa numaidecât că asta-i doar o aparență ticăloasă și extrem de înșelătoare; în realitate, nu-i deloc
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
vorba doar de cărți de specialitate. Pentru ei literatura nu are nici sens și nici valoare pentru că nu produce nimic concret, material, care să le fie util în carieră. La piață urcă două categorii de persoane: mai întâi sunt matroanele vânjoase care aprovizionează, gătesc, fac ordine în casele lor și ale altora și vorbesc cu pricepere gospodărească despre prețuri, politicieni și VIP-urile de la televizor. Croncăne sudălmi retorice la adresa celor care nu le sunt pe plac și își rotesc regal privirile
Să nu vinzi pianul! by Mirela Stănciulescu () [Corola-journal/Journalistic/7863_a_9188]