903 matches
-
Începu subit să cînte Într-o dimineață, cu toate că avea buzele crăpate de sete, iar cîntecul i se părea, probabil, foarte amuzant, de vreme ce din cînd În cînd izbucnea În rîs, agitîndu-și scandalos, cu gesturi mari, brațele. În cele din urmă, azvîrli vîsla În apă și, cu toate că Oberlus Îl lovi cu furie, o aruncă din nou după ce a recuperat-o și i-a pus-o din nou În mîini. Dădură la o parte vîsla și Îi dădură să bea o Înghițitură de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu gesturi mari, brațele. În cele din urmă, azvîrli vîsla În apă și, cu toate că Oberlus Îl lovi cu furie, o aruncă din nou după ce a recuperat-o și i-a pus-o din nou În mîini. Dădură la o parte vîsla și Îi dădură să bea o Înghițitură de apă, așteptînd să-și recupereze mințile și să-și vină În fire, dar el continuă să-și urle cîntecul ininteligibil, fără să se oprească nici o clipă toată ziua și noaptea următoare. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Ibarra se prăbuși, Învinsă, pe fundul bărcii și Începu să plîngă cu sughițuri, căci nu mai putea Îndura. CÎt despre Iguana Oberlus, aruncă În apă leșul norvegianului, Își Încărcă iarăși arma, o puse la adăpost cu mare grijă și, Înșfăcînd vîslele care aparținuseră celor de-acum morți, Începu să vîslească foarte Încet, În acel ritm lent, monoton și constant pe care-l impusese din prima clipă. Portughezul Ferreira, care asistase la desfășurarea scenei cu indiferența unui somnambul, se ciuci pe banca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ocean apatic, fără pic de elan. Plouă. Plouă. Plouă. Și odată cu ploaia se Întoarseră la viață. Și la truda lor. Ferreira era deja o umbră inutilă și Învinsă, În pofida apei și a odihnei, dar Iguana Oberlus, cu mîinile Încleștate pe vîsle, se apleca Înainte și Înapoi, Înapoi și Înainte, neobosit, indestructibil, de neînțeles aproape, avînd În vedere că de mai bine de trei zile nu pusese gura pe mîncare. Niña Carmen, trîntită pe pat, incapabilă să facă un singur gest, Învinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată acel... - Răsăritul a murit, șopti ea, iar el o privi sever, Între două lovituri de vîslă. Răsăritul a murit, iar tu știai asta cînd ne-am Îmbarcat. Își scutură părul cel negru. Nu mai există nimic... Nici nordul, nici sudul, nici estul, nici vestul... iar tu nu ești altul decît Caron, luntrașul morții, care mă conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
am făcut... Tăcu, dar el o grăbi cu o voce răgușită: - Vorbește, Îi porunci. Spune prostii În continuare, dar spune ceva, orice... Dacă n-o faci, o să cred că am murit și eu și că sînt condamnat să trag la vîsle, ducîndu-te pe tine spre nicăieri... Spune ceva! Îi trase un șut lui Ferreira. Portughez nenorocit, spune ceva, sau te arunc și pe tine În apă. Nu ești decît o povară. Vorbește sau vîslește, dar fă ceva... Celălalt abia deschise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
e foame... Fu ultimul lucru pe care Îl mai spuse. Puse fruntea pe marginea bărcii, rămase foarte liniștit și Încetă cu totul să mai respire. CÎnd nu mai Încăpu nici o Îndoială că era mort, Iguana Oberlus lăsă la o parte vîslele cu mare grijă, ca să nu cadă În apă, și Își scoase Încet cuțitul. Niña Carmen Îl privi Îngrozită. - O să-l mănînci...? Întrebă aproape fără să poată articula cuvintele. El tăgădui: - Nu, dacă nu e absolut necesar - arătă În jur. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
convingere că Împlinește un ritual de care depinde Însăși viața lui. Baleniera, Între timp, devia foarte Încet spre nord-est, dar Oberlus știa asta și nu părea să dea importanță faptului, pentru că, recăpătîndu-și forțele, avea să pună din nou mîna pe vâsle și să recupereze terenul pierdut; avea să continue să vîslească, neobosit, pînă la mult visatul țărtm peruan. Oricît de departe ar fi fost purtați, În oricît de multe capcane ar fi Încercat să-l prindă zeii din Olimp și oricît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că Oberlus era singura ființă omenească din această lume capabilă s-o scoată din acea mare liniștită și s-o conducă, vie și nevătămată, pe mal. Ceas după ceas, de la căderea nopții și pînă În zori, se auzi, monoton, sunetul vîslelor intrînd și ieșind din apă, ca și cum o mașină s-ar fi lipit de ei și nimeni și nimic n-ar fi cunoscut vreo formulă care s-o oprească. Apoi, cînd se făcu ziuă și soarele Începu să se ridice la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu Încăpea Îndoială că Oberlus era o ființă captivantă, cu privire la care Niña Carmen - Carmen de Ibarra pentru toți de multă vreme - nu se simțea În stare să Își clarifice sentimentele. Se trezi la prînz, urină, puse mîna În tăcere pe vîsle, verifică direcția și Începu din nou să vîslească, fără să se mai oprească din treabă decît pentru a mînca ceva la căderea verii și a continua, nepăsător și tăcut, tot restul nopții. CÎnd soarele răsări din spatele munților Înalți, lumină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o luptă diferită, În care va trebui să mă pun la Încercare zi de zi... ZÎmbi și fu chiar pe punctul de a o face cu plăcere. Voi Învinge...! Voi Învinge, pentru că eu, Oberlus, Iguana, Înving mereu... Puse mîna pe vîsle și mai Înfruntă o dată marea, care nu era nemărginită. Lungi, blînde, leneșe, valurile se spărgeau fără furie sau putere pe o plajă interminabilă; valuri fără chef de luptă, dar capabile, prin dimensiunea lor și prin ciocnirea curenților, să scufunde o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de pe partea cealaltă, să-l treacă. Era întuneric de nu-ți vedeai mîna, dar era cald și simțeai în aer miros de ploaie. Bine, chiar foarte bine ar fi fost să se pornească ploaia, nimeni n-ar mai fi auzit vîslele, nici scîrțiitul furcheților. Ora de întâlnire trecuse, nu cu mult, dar trecuse și era neliniștit. Să mai stea o zi ascuns în mal era de negîndit. Întîi pentru că trebuia să ajungă cît mai repede la "ai săi", deținea știri noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înțelegea că Serviciul lui Mihail nu se ocupa de cele mai curate afaceri dintre cele posibile, înțelegea, cu toate că și pînă atunci știuse asta. Cine știe la ce se mai gîndise el atunci cînd aproape simultan cu clipocitul apei lovite de vîslă, alt clipocit decît cel al apei care se bate de mal, aproape în aceeași secundă urechea lui încordată, țiuindă de atîta efort și așteptare, a sesizat și alt zgomot. Era sunetul pe care îl face călcătura de om în iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fără planuri, calibre sau calcule matematice, era ceva ce l-ar uimi și pe cel mai priceput inginer naval din ziua de astăzi, dar acesta era adevărul. În clipa când pretențiosul omuleț se considera mulțumit de primă lui inspecție, lua vâsla cea mare, care avea să folosească și drept cârma, si i-o oferi lui Miti Matái. Prin acest simplu gest dădea de înțeles că, din acel moment, responsabilitatea navei trece asupra lui. Navigatorul-Căpitan al insulei Bora Bora așeza vâsla pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lua vâsla cea mare, care avea să folosească și drept cârma, si i-o oferi lui Miti Matái. Prin acest simplu gest dădea de înțeles că, din acel moment, responsabilitatea navei trece asupra lui. Navigatorul-Căpitan al insulei Bora Bora așeza vâsla pe punte, îngenunche în dreptul ei, se aplecă până când o atinse cu fruntea și apoi o fixă la locul ei, ținând-o cu mâinile lui puternice. Făcu un semn discret și cei mai buni zece oameni ai lui se urcară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se aplecă până când o atinse cu fruntea și apoi o fixă la locul ei, ținând-o cu mâinile lui puternice. Făcu un semn discret și cei mai buni zece oameni ai lui se urcară la bord, purtând fiecare câte o vâsla. Începură să vâslească ritmic, îndreptându-se către gură golfului, unde o primă adiere de vânt le permise să ridice pânzele. Cei mai mulți oameni se urcară pe un mic deal, de unde se vedea aproape în întregime laguna și strâmtoarea care ducea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-o stăpânească, iar Navigatorul-Căpitan își demonstra încă o dată profunzimea cunoștințelor, atunci când trebui să corecteze derivă, nelăsând fragilă ambarcațiune să se depărteze nici măcar cu un metru de cursul pe care și-l propusese. Zi și noapte, bărbații se înlocuiau la vâsle, iar femeile la aruncat apă, astfel că timp de cinci săptămâni tăiară oceanul că o săgeată uriașă pornită din arcul puternic al zeului Oró, iar Tapú Tetuanúi și prietenii lui trăiră că într-un vis, prinși de amețeala acestui vârtej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Pafa’ité, care, după cum știți, este un vânt care bate în direcția inversă față de Mara’amú, însă nu e cu nimic mai slab, fiind vântul care domină cu forța lui toate marile care se-ntind la sud de Tubuai. Dar vâslele? întreba Chimé din Farepíti. De ce nu vâsleați? —Să vâslim? se miră celălalt. Abia dacă mai puteam aruncă apă, care pătrundea prin toate îmbinările... Eram că un smoc de iarbă cu care vântul și marea se jucau în voie și vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Mi se pare în continuare o prostie. În ziua când l-ai compus ar fi trebuit să-ți taie limba, concluziona, convins, căpitanul Mararei, în timp ce se ridică în picioare, bătând de două ori din palme și ordonând: Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre oceane, în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
bătând de două ori din palme și ordonând: Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre oceane, în același timp cel mai adânc și mai înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că putură să dea drumul vasului, iar vâslașii îl îndreptară imediat spre larg, prin strâmtoarea vestică, înainte să intre în câmpul vizual al celor care soseau dinspre răsărit. La patru mile depărtare de coastă, Miti Matái ordona oamenilor să lase vâslele și să aștepte. Tapú Tetuanúi ar fi dat oricât ca să le vadă fetele dușmanilor lor, atunci când aveau să descopere că asupra insulei lor se abătuse un blestem sub forma unui uragan, urmat de altul și mai cumplit, în chipul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe apă. Încet, vasul începu să alunece către est, împins de curentul puternic, care îl purta mult mai repede decât pe greoiul catamaran și, când se convinse că urma direcția la care se așteptase, Miti Matái ordona zâmbitor: — Toată lumea la vâsle! Prova spre sud! —De ce-ai făcut asta? întreba imediat Tapú Tetuanúi, a cărui sete de cunoștințe nu se potolea niciodată. — Pentru că Te-Onó să meargă după ea, răspunse. Și ca să-i facem să vâslească până li se rup spinările! adaugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-o cum înoată, spuse. E vorba de o femelă plină de ouă, în căutarea unei plaje unde să le îngroape. Știe, din instinct, unde se află, oricât de deasa ar fi ceață... Arată punctul înspre care înota țestoasă. Toată lumea la vâsle și atenție la derivă! Oamenii începură să vâslească acum cu entuziasm. Pe la miezul nopții se auziră primele croncănituri deasupra capetelor lor, pe la trei dimineața îi învălui o aroma dulce de pământ ud, și puțin după aceea se ivi în fața lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că noi. Dacă Miti Matái n-ar ști să gândească așa cum o face, probabil că astăzi am fi căzut în mâinile sălbaticilor ălora... Apoi adaugă: Marea Damă Solitara e pe punctul să dispară... În curând va răsări soarele. — Femeile la vâsle! Bărbații la arme! Ordinul Navigatorului-Căpitan îi puse pe toți în mișcare, căci, așa cum spusese Tapú Tetuanúi, zorii își anunțau prezenta. În clipa când la orizont apăru lumină difuza de dinaintea răsăritului, iar silueta insulei se ivi din întuneric, putură vedea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vor măcelari pe bărbați și le vor violă pe femei. Victoria finală era aproape. Între Octar și pupă Mararei nu mai rămăseseră decât trei sute de metri, cănd Miti Matái ordona cu un calm absolut: —La o parte femeile! Bărbații la vâsle! Schimbarea locurilor lua câteva secunde și, în timp ce femeile istovite se trânteau pe punte, până și ultimul bărbat puse mâna pe o pagaya, făcând astfel că Peștele Zburător să avanseze rapid și să ia din nou distanță față de urmăritorii săi. Octar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]