285 matches
-
au nici o clipă de pierdut, dând de înțeles vizitatorului că prezența sa este deranjantă. Dar cea mai la îndemână și uzuală modalitate de a scăpa de un oaspete inoportun este invocarea oboselii sau a unei suferințe. Ținuta neglijentă și câteva văicăreli bine spuse au efecte sigure în îndepărtarea musafirului. Am cunoscut o familie care avea o puzderie de prieteni pe care îi vizita la rând, săptămânal sau la două săptămâni, după informațiile pe care le culegea, astfel ca vizita lor să
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
și-l pun pe Voinescu să le arate copacul de care l-a legat pe ăla și-l pun, dom’le, să spună cât l-a ținut legat și cât l-a bătut. Și dă-i bocete și dă-i văicăreli. „Aoleu, iertați-mă, iertati mă că am fost prost, că nu mai fac, aoleu”... Și tot așa se văicărea Voinescu, de ziceai că-ți rupe inima, dom’le. Și ce i-au făcut, dom’ șef?, întrebam noi curioși, provocându-l
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
îmi merge așa bine... Anul ăsta parcă a fost blestemat, îți jur, Cristiane. Parcă nu s-a legat nimic, pe nicio parte. — Că bine zici ! Așa-i și la mine. Așa-i la toți de fapt ! — Auzi, hai să lăsăm văicărelile, că nimeni nu duce lipsă de probleme pe criza asta. De câteva pahare ai acuma, nu ? — Ei, pentru așa o ocazie specială... Păi, se poate ? Dar ce, vrei să și mergem ? — În câteva ceasuri, ziceam. Pân-atunci mai vreau să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
și cu bareta unei sandale ruptă. Când m-am întors, l-am văzut pe Gilbert alunecând și târându-se anevoios pe stânci, în pantofii lui londonezi, lustruiți. Dintr-o dată a dispărut într-o râpă. Au răsunat câteva cuvinte îndepărtate de văicăreală și blestem. Am intrat, peste pragul de piatră, în interiorul turnului. Lizzie m-a urmat și dintr-o dată ne-am găsit împreună în lumina verzuie, cu ochiul rotund, albicios, al cerului deasupra capetelor noastre, și iarba răcoroasă încercuindu-ne gleznele. Atmosfera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o trebui să te leg în lanțuri... — Iartă-mă, te rog, iartă-mă, nu fi atât de furios pe mine, nu pot îndura, încetează să mai fii furios, mă îndurerezi atât de mult, mă sperii atât de tare... — Termină cu văicărelile! M-am săturat până peste cap de lacrimile tale. De ce-a venit aici, asta-i totul, asta vreau să știu, Dumnezeule, nu poți și tu să-mi spui o dată adevărul? Am obosit să trăiesc un coșmar, pretinzând că totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trebuie să scap de aici... — Hartley, păstrează-ți calmul. Dacă insiști să pleci, am să te conduc eu... Nu! Trebuie să mă lași singură, nu trebuie să ne mai întâlnim niciodată! Ah, Doamne, cum aș vrea să mor! — Termină cu văicăreala asta! Nu pot s-o mai suport! În timp ce striga, Hartley alerga de colo-colo prin bucătărie, ca un animal turbat, ba repezindu-se spre ușă, ba năpustindu-se înapoi la masă. În agitația de care se lăsa răvășită, apucă la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o hărmălaie insuportabilă și un haos înfiorător. Imaginați-vă: douăzeci de locuințe la parter, douăzeci de familii cu părinți, copii, bunici, socri, cuscri și alte soiuri de rubedenii. În curtea strâmtă era o zarvă perpetuă: strigăte, plânsete, râsete, înjurături și văicăreli, încât odihna și liniștea erau surghiunite pe întreaga durată a zilei, ele având regim de "flotant" doar în timpul nopții, când toată plodărimea asta care alcătuia Babilonul imobilului se retrăgea la culcare. Dar omul se obișnuiește și cu răul. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu tuburile lui. Mă uitam la Andrei care mă pândea la rându-i circumspect pe sub genele blonzii. Un cuvânt de-al meu ar fi fost de-ajuns, l-ar fi convins, ar fi contat infinit mai mult decât valul de văicăreli și promisiuni ce deborda din Laur. I se aplecase desigur și lui Andrei de tuburi, deși spre deosebire de văr-miu pe el Îl legau interese mai trainice de combinația asta cu Unitatea și moș Victor. La o adică și lui i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
contopeau Într-un amurg perpetuu purtându-mă printr-un oraș subteran pe care-l dărâmam și-l reclădeam neîncetat și-l populam cu mii de figuri familiare și necunoscute. Ele mă asaltau și dădeau să mă strivească sub gemetele și văicărelile lor, mă-mpresurau cu chiotele și hohotele lor de râs, râdeau de mine, mă scuipau și-mi trăgeau șuturi În dovleacul de căpățână, se ușurau pe masa mea și-n patul meu, abia de mai puteam respira de duhorile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
inflamatorii, estrogenul ar antrena o vasodilatare, o inflamare și ar putea intensifica senzația de durere (Dao, Knight și Ton-That, 1998). Factori socio-culturali... În societatea noastră, bărbații sunt învățați încă de la cele mai fragede vârste că expresiile tristeții, ca plânsul sau văicărelile sunt pentru fete și pentru răzgâiați... Astfel, când un băiețel cade și rana trebuie dezinfectată, unii părinți spun: „Nu te mai bâțâi atât, nu ești fată...”. Probabil că bărbații își exprimă mai puțin durerea pentru că au fost învățați să se
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
gânduri, pozitive sau negative. Suntem creatorii propriei armonii sau dezordini interioare. Noi creăm binele sau răul. Noi alegem să ne impregnăm cu frumos sau urât, cu bine sau rău. Efectul benefic sau destabilizator al vorbelor noastre este sesizabil în timp. Văicăreala pentru necazurile noastre, gândurile obsesive referitoare la o situație ce ne-a marcat în trecut și nu o putem uita, frica de boală care ne aduce în minte, iar și iar, imaginea noastră de oameni bolnavi, sunt toate rodul “muncii
Momentele zilei : oportunităţi de vindecare şi armonizare a inimii şi a minţii : exerciţii practice by Moisoiu Mihai () [Corola-publishinghouse/Science/91878_a_92803]
-
eu! [...] Poeții se ocupă cu treburi mai profunde. Nu și inocente. Simpatic, Liviu (Antonesei n. red.)! Și soția lui (Irina n. red.). În scrisori e ceremonios și filozof! Mi-au plăcut "boala" care-l sîcîia și zîmbetul tău subtil la văicărelile-i. Mă simt tare bine cînd sînt cu oameni ca voi. Mai mult ca oricînd atunci binecuvîntez POEZIA și indestructibilele prieteni pe care le leagă. Cînd mai apare DIALOG, trimite-mi și mie! Atunci am ajuns bine și repede acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
au ieșit altfel. Dar nu numai sora noastră se ocupa de mezinul familiei. După ce veneam de la școală, o schimbam rând pe rând, oferindu-i posibilitatea să mănânce, să se joace și să se odihnească după atâtea ore de neodihnă și văicăreală infantilă din partea bebelușului. Dintre toți frații mei, cel care s-a ocupat cel mai mult de copil cu o dragoste deosebită a fost fratele nostru Radu. O făcea din instinct; cu o pricepere și o dichiseală de om calificat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mari suferințe în ce mă privește și să creadă că doresc cu disperare să mă-ntorc, să fug cât mai repede din pământul acesta barbar. Trebuie să mă plâng în așa fel, în Tristia și în Epistulae ex Ponto, încât văicărelile mele să-i convingă pe toți de inospitalitatea acestui loc. Dacă voi reuși să fiu convingător, cu siguranță că nimeni nu va mai veni să mă vadă. Numai astfel voi putea să-mi petrec liniștit ultimele mele zile în oaza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Simion. - Bineînțeles, dar altceva mă frământă acum. - Hai, continuă! - Mă gândesc că din clipa asta soarta noastră se va schimba etapă de etapă, dar nimeni nu ne va considera lași. Cel puțin am încercat. În același moment, Mihu porni o văicăreală de credeai că i-ar fi smuls cineva inima din trup. - Vai, mă simt teribil de rău! Cred că am să mor! - Nu vorbi prostii, nu poți muri, căută să-l liniștească Alin. Vom găsi un adăpost, o casă în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
doare ici, că-l doare colo și mă pune să-l calc! Moartea-l cată acasă și el o găsește la rezbel! Nu-ți ajunge cât te-or străpuns, cât te-or tăiat varvarii?! se pune ea pe boceală, pe văicăreală. O să-ți bage turcii o țapă-n cur și-o să mă lași vădană, singură-singurică, vai și-amar de bătrânețile mele! Ufff!! Dumitre, sufletu' mi l-ai mâncat! Să nu vorbești cu pacat, fa muiere! se burzuluiește el atins în mândria lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am resimțit deosebirea de climă. Geruri atât de cumplite, întețite de viscole pustiitoare, nu mai trăisem. Și încă, prilejuindu-mi o veritabilă dovadă de bravură: am izbutit să înving cerbicia părinților mei, care mi-au permis, firește după plânsete și văicăreli, să port și pe vreme de iarnă ciorapi trei sferturi, astfel ca genunchii să rămână goi, la dispoziția frigului năprasnic și a vântului de gheață. Cum putea să fie însă altfel, dacă și colegii care veneau pe la mine se purtau
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
comparabilă cu triumfurile erotice, răsplătind cu dobândă uzurară toate chinurile, exasperările și pierderile de încredere. „Cine m-a pus, cine m-a blestemat să scriu ? Ce rost are ?” - toate aceste vituperări sunt uitate atunci, sau rămân în amintire ca niște văicăreli derizorii, ca niște mofturi de cochetă bătrână. Eventualul succes al produsului scris mă bucură, firește, căci e omenesc lucrul acesta, dar e mult mai prejos de voluptatea faptului ca atare și de sentimentul, poate iluzoriu, al reușitei artizanale. Nu pot
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
să te văd... dar așa, îi spun inimii mele: Poți să crăpi, na, că n-ai s-o mai vezi. Să știi asta, să-ți porți crucea. Și mi-o port. Uite că iar sunt lașă și termin scrisoarea cu văicăreli. Te iubesc, zilele trec repede, vezi, deja sunt aproape patru luni de la plecarea ta, mai rămân 20... (Dumnezeule!) M. 27/1948 I 3 ianuarie 1948, sâmbătă, ora 5 p.m. [...] Eri seară a sosit aici la noi Sabina. Nu a venit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de fabula lui La Fontaine, Animale bolnave..., ei bine, ca să înțelegi atmosfera de aici, recitește-o până la versul: „Leul a ținut sfat și a zis... “ Primesc rareori vizite și asta mă supără mai mult sau mai puțin. Dar gata cu văicărelile; avem lucruri serioase de discutat, Monica. Fiecare scrisoare mi se pare a fi ultima, atât de puțină siguranță avem de azi pe mâine. Ieri am fost chemată la sector pentru autobiografie; am spus că părinții mei au fost boieri, și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
multora care se așteptau probabil la un plus de detalii biografice, sentimentale, la o mai vivace luare de poziții - nu numai sociale! -, la o mai radicală dezgolire a persoanei autorului, indiscreții și portrete În vitriol, dezvăluiri infamante, reglări de conturi, văicăreli personale, reproșuri făcute societății, secolului și zeilor! Eul meu, dacă vreți, mai ne-inhibat, cu adevărat liber, se află În cărțile mele de ficțiune. Am vorbit mai sus, pe larg, despre libertate și-mi arătam preferința nu pentru cea socială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
laș și tată iubitor, o pildă a adaptării Înalte, a „pactului cu existența” și cu cei puternici ai ei! E greu s-o apăr, să mă așez de „partea ei”, să-i găsesc rațiuni și virtuți În vuietul enorm al văicărelii aproape generale și nu rareori a blestemelor care o acoperă și o defăimează pentru fiecare Înainte chiar de a ajunge să-„i” treacă pragul, Încât orice tânăr, dar și fiecare copil, aproape, e „avertizat” că viața se termină cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
continuă să se plîngă de lipsuri și după ce, pe căi ocolite, și-au făcut rost de cele trebuitoare. Criza a creat și această formă de perversitate. De aceea, cînd am în față pe cîte unul dintre cei atinși de boala văicărelii, îmi vine să-l reped, să i spun că-și merită soarta de cîrtiță, de vierme în rahat! Pentru că în felul lui de a se purta nu-i numai lașitate, ci și multă șmecherie. Cere-i săși spună răspicat nemulțumirea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fost mereu oropsiți: de popoare migratoare, de turci, de austro-ungari, de ruși: victime ale unui fel de viol istoric colectiv. Eterni nedreptățiți. Reacția formală o găsim în imn: „croiește-ți altă soartă”. Reacția comună este însă alta: o strategie a văicărelii. 4. Neajutorarea. Un lung exercițiu al infantilizării, datorat faptului de a avea alt „cap” decât cel propriu produce un sindrom al neajutorării. Victime și neajutorați fiind, avem nevoie de protectori: soți, părinți, partid, stat. Acest comportament este încurajat politic; de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
vor întrista puțin, gândindu-se la rezistența privată sau la faimoasa rezistență prin cultură. Nu cred în societăți elitist-excepționaliste. În societățile cu o mânuță de intelectuali mesianici. În societățile în care, odată ieșiți din totalitarism, intelectualii purced oficial la marea văicăreală exhibându-și frustrările și proiectele ca fiind general-umane. Dacă ne analizăm cât de cât lucid, ceea ce vedem este, cred, tocmai castrarea personală în sensul capacității de a ne face proiecte individuale de viață și de a trăi în comunitate cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]