206 matches
-
6). A încerca să privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima lemă, aduce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu adevărat metafizice.<ref id="53">Cf. Pierre Aubenque, Problema ființei la Aristotel, traducere de IoanLucian Muntean, Editura Teora, București, 1998, pp. 80 sq.</ref> Alte paradoxuri privesc cele „prime“ și „ultime“, „geneza lumii“, cauzele celor exis tente, ideea de vacuitate și cea de limită, toate discutate în aceeași scriere. Sunt în ultimă instanță situații aporetice, insolubile, însă tocmai prin aceasta fascinante. Aporetică prin excelență îi apare întrebarea cu privire la ceea ce este întrucât este, to on he on (Metafizica, IV, 1). Regăsești
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
6). A încerca să privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sale, mereu dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dependent și convențional. Nu e vorba aici de o doctrină, să zicem a vacuității universale. Pentru Năgărjuna, vacuitatea celor existente, reală într-o privință, nu reprezintă un nume ultim. Altfel spus, vacuitatea însăși e vacuă, de unde ideea de vacuitate a vacuității. Însă nici această din urmă afirmație nu e în vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima lemă, aduce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu adevărat metafizice.<ref id="53">Cf. Pierre Aubenque, Problema ființei la Aristotel, traducere de IoanLucian Muntean, Editura Teora, București, 1998, pp. 80 sq.</ref> Alte paradoxuri privesc cele „prime“ și „ultime“, „geneza lumii“, cauzele celor exis tente, ideea de vacuitate și cea de limită, toate discutate în aceeași scriere. Sunt în ultimă instanță situații aporetice, insolubile, însă tocmai prin aceasta fascinante. Aporetică prin excelență îi apare întrebarea cu privire la ceea ce este întrucât este, to on he on (Metafizica, IV, 1). Regăsești
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ai fi fost În stare să alegi Ocazia justă? Cine știe câți dintre cei care astăzi au acceptat lupta au făcut așa? Dar o ocazie falsă nu e Ocazia potrivită. Poți fi oare laș deoarece curajul altora ți se pare disproporționat față de vacuitatea Împrejurării? Atunci Înseamnă că Înțelepciunea ne face lași. Și deci Ocazia bună o pierzi Îți petreci viața pândind marea Ocazie și meditând asupra ei. Marea Ocazie o alegi din instinct, iar În momentul acela nu știi că a venit. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
A ieși dintr-un sine îngrădit în identitatea lui, funcția lui, ideologia lui, profesia lui, pentru a participa, în momentele festive sau în banalitatea vieții comunitare, la figuri atemporale, arhetipice ce ghidează demersul într-o căutare spirituală niciodată încheiată. Există vacuitate în atmosfera epocii. Con-simțire la lume ca loc matricial. Creuzet unde se elaborează un raport la celălalt punctat. Nu plinul rațiunii, ci vidul simțurilor. Interstițiul permițând, tocmai pentru că este "vid", primirea celuilalt. Înlocuirea certitudinii (dogmatice) selective prin îndoială, sursă a
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ai fost nu-mi pasă/Dragoste provincială în curent cu mișcarea literară/ Sufletul tău e curat și e bine informat - asta-i/Partea principală pentru cîntarea sentimentală” („De-ai fi fost croitoreasă“). Frapează, în „primele poeme” ale lui Tzara, exhibarea vacuității convenției (ceea ce e sinonim cu conștiința ei...), percepția jucat-infantilă a provincialului/provincialei ca mecanism stereotip, păpușă mecanică, marionetă: „Fii păpușă/Să-ți înțeleg mecanismul/Fii pisică/ Să mă joc cu tine altfel/Fii soră mai mică/ Să mă îngrijești/Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt pe masa oricărui om de teatru. Pe scenă însă, spiritul lor nu pătrunde”. În nr. 75, un text anonim - „Cronica circului“ - lansează un pamflet mascat contra teatrului canonic. Interactiv și contagios, „clownul, demonul circului” demască - printr-o răsturnare comică - vacuitatea speciilor tradiționale „grave”, „înalte”: „Știe pe Victor Hugo pe dinafară. Îl interpretează în comedie și îl găsește genial. Susține că a fost un humorist. - Am fost și la Teatru. La Roma, la Paris, la București. Da, da, e amuzant. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
le voi prezenta în continuare insistă asupra caracterului spiritual-religios al operei, fiind mai aproape de sensibilitatea „tinerei generații” a anilor ’30 decît de avangarda propriu-zisă: „Ca valoare explicativă, este în apropierea enigmaticelor Saisons en Enfer (sic!), Igitur sau Coup de des.”; „Vacuitatea de gîndire: primul lucru care te izbește. Fervoarea aderenților va descifra totuși în curînd simboluri”; „Opera lui Urmuz este semnificativă pentru că însăși lipsa de speculație teoretică este o atitudine cugetată. Dar opera urmuziană, superbă teratologie a intelectului, trimisă spre edificarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în fața unuia dintre mecanismele secrete prin care se constituie și se impun unele autorități”, opinînd că fervoarea avangardei românești a fost una „ideologică și politică”. Deținător doar al unui „absurd logico-formal”, „Urmuz rămîne (și aici e «valoarea» lui) tocmai prin vacuitate un excelent semn convențional căruia avangarda îi substituie propriile ei avataruri și incertitudini”. Exemplele pot continua. Într-un text apărut în numărul 3/1975 al revistei Manuscriptum („Per aspera ad astra”), George Muntean dă o replică avenită „opiniei curente” conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atenții, dovezi ale unei fidelități reciproce. Hotărât lucru, vara trecea, strategiile comerciale anunțau toamna; cerul rămânea totuși superb, În fond era abia Începutul lui iulie. Tânăr fiind, Michel citise romane ce gravitau În jurul temei absurdului, a disperării existențiale, a imobilei vacuități a zilelor; această literatură extremistă nu-l convinsese decât În parte. Pe vremea aceea, se Întâlnea des cu Bruno. Bruno visa să devină scriitor; Înnegrea sute de pagini și se masturba În draci; datorită lui, Michel Îl descoperise pe Beckett
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
alții un surmenaj, o oboseală adâncă sau o iluminare. În orice caz, prezența lor este fecundă, hotărâtoare, căci răspândește o fluiditate insesizabilă care te asimilează și te cuprinde ca în niște mreje imateriale. Pentru astfel de oameni nu există goluri, vacuități sau discontinuități, ci o comuniune, o participare, rezultate din acea neîncetată transfigurare în care culmile sânt nu numai amețeli, ci și voluptăți. Trebuie însă atâta frământare, atâta energie de interiorizare pentru a te putea exterioriza într-o prezență hotărâtoare, încît
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
naționalist acel ce nu dorește fanatic saltul transfigurator. România nu poate fi iubită naiv, neproblematic, pătruns de exigențele unei iubiri evidente, fiindcă nu este atât de evident că România trebuie iubită. Câți dintre acei care au încercat să pătrundă sensul vacuităților și discontinuităților noastre, al labilității formei noastre de viață și al inorganicității stilului nostru istoric - n-au mărturisit o viață întreagă disprețul penru forma românească de existență, o neîncredere totală și un scepticism ironic! Este un semn de aspirație profetică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
orizont de așteptări. Când canonul marxist al istoriei filozofiei propunea, prin vulgata manualelor, un salt de aproape 1800 de ani, trecând de la prezentarea stoicismului direct la momentul cartezian al gândirii europene, tendința de a considera teologia creștină ca moment al vacuității în istoria spiritului, resorturile tradiției slăbiseră deja. Ideologia revoluționară luase locul unei pronunțate conștiințe istorice. Cum, în timpul comunismului, milioane de oameni au stat sub raza neagră a acestei influențe, imunitatea rațiunii la deciziile uneori absurde ale veacului nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Finanțatorii academici promovează studiul doctoral al telenovelei mai curând decât fenomenologia memoriei la Augustin. Exaltând curiozitatea fără discernământ, tot mai multe centre de cercetare acceptă să devină orfelinate ale gândirii asistate. Politețea a ajuns să însemne o preferință oarbă pentru vacuitate (i.e. non-judgemental opinions). Chemarea la întemeiere epistemologică îndură alegația de „integrism”. Susținerea validității unor principii sau valori universale relevă, în chip sibilinic, niște pusee „antidemocratice”. Indiferența dizolvă, ca într-o falsă apocatastază, viziunea clasică despre lupta dintre bine și rău
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ca eu și a-și da un destin, el are nevoie să împlinească gestul, cel nehotărât cunoaște melancolia infinită ce izvorăște din luciditatea și neputința sa. Orice rămânere în spațiul ruminativ al conștiinței este însoțită de melancolie. Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care toate deciziile se întîlnesc și se anulează, oboseala finală a celui care-a făptuit, distanța dintre faptă și răstălmăcirea ei. Cel nehotărât nu are încredere
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în acvaforte și stările evanescente, toate acestea îi punctează mitologia subiectivă, profilul de veșnic personaj unduitor. Singurătatea interioară a acestuia e o succesiune de miraje, de neliniști și suspensii, o alergare fără odihnă între centru și margine, între plenitudine și vacuitate, între iluzionism pasager și adevărul artei. Unde este atunci mortarul, fluidul, factorul pulsator care unifică părțile? Între atâtea modulații antinomice, nota de freamăt neistovit, de perpetuă căutare, de ne-stare existențială, e singura sa permanență. Un liant în acțiune... Cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]