108 matches
-
parte, asupra celui tînăr, potențînd ceea ce, latent, În vinele acestuia exista moștenit de la Thomas: spiritul viking, cel rus și cel german; numai cuceritori, dacă priveai În urmă. Luptători! Dar lumea se schimbase; peste tot, supușii de odinioară, doar cu o valijoară În mînă sau chiar cu mîinile În buzunar, veneau peste foștii stăpîni În metropole, În casele lor, În paturile lor, cucereau implacabil ceea ce cîndva părea invincibil, lumea se Întorcea pe dos și nu se mai putea face nimic. America era
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
tăcut atîtea nu-uri..., că-mi era rușine să mă mai întorc acasă de la spectacol... Căcat! (sonerie ușă) Ei, acum iar mă culc și... noapte bună... (se ghemuiește în fotoliu; ușa se deschide și intră Gh. P. doi; cu aceeași valijoară; același joc din prima intrare; scoate toate pachețelele, sticla cu vin; se așează în fotoliu) Gh. P. unu: (cu ochii închiși) Cînd pleci de-aici, îmi lași cheia... Gh. P. doi: Bine, am să ți-o las..., dar tu o să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
zonă de cunoaștere, de capacități și de aptitudini pe care școala ți le formează la diverse discipline și cu care rămâi în momentul în care uiți ceea ce ai învățat la disciplina respectivă. Este un fel de sâmbure, este ceea ce numim valijoara cu care mergi toată viața și în care porți o serie de lucruri: cunoștințe fundamentale, dar nu în sens de cunoaștere de fapte, date, evenimente, ci, mai degrabă, cunoașterea de tip procesual. Psihologia cognitivă din ultimii 10 ani merge (...) pe
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
de către binevoitori. Cât despre mine, la începutul anului școlar din 1952 trebuia să mă prezint în termen la Iași pentru a mă înscrie în clasa a XI a la Liceul Național, pentru a nu pierde continuitatea. Mi-am încropit o valijoară cu câteva schimburi, după care am luat-o pe jos până la Ciofeni pentru a-mi lua rămas bun de la mama și de la frate meu, după care am plecat spre gara din Bârzești pentru a mă urca în trenul de Iași
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
cap, să nu mă faceți de râs că nu știu ce vă fac! Zis si făcut. Au plecat fiecare la casele lor. Ajuns acasă, Dumitrică se duse la nevastă-sa, o săruta și Îi spuse că trebuie să-și pregătească valijoara că pleacă la un congres, la județ, Împreună cu Mărin și Stănică. - Bine, dragul meu, vezi că este În debara, poți să mergi să o iei de acolo. Eu, Între timp Îți pregătesc două cămăși; una să te Îmbraci pe drum
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
râzând. Un copil o ține de mână. Soțul ei o cuprinde cu brațul peste umăr. În spatele lor pe șezlonguri o mulțime de alți oameni. Fericiți și ei. Către capătul punții apare căpitanul. Poza ai găsit-o În pod Într-o valijoară plină cu rujuri de buze consumate și cutiuțe de pudră, goale. În pod se găsesc de toate. Mirosul de mosc se amestecă cu mirosul de lemn Încins. În tabla acoperișului Începe să răpăie ploaia. Ești și tu fericit. Seara, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
suferit importante stâlcituri, datorită impactului cioburilor de cărămidă cu regiunea vulgar numită fesier. În ceea ce-l privește pe vânzătorul de bilete, servitorul, el a mirosit ce urma și, ca să nu stârnească viesparul, s-a retras Înainte de vreme, salvând Într-o valijoară de fibră banii Încasați. Drumul mi-era clar: să caut o vizuină, un cuib, un refugiu greu de localizat, unde să stau la umbră pe când practicienii de buzunar de la spitalul Durand aveau să externeze rănitul. La stăruințele unui bucătar negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să-i fac pase Juanei Musante. Mulți ani după aceea, la Western Bar, am fost surprins de Antarctide A. În fața unei cafele cu lapte și cornuri. Deși Își revenise de pe urma leziunilor, el a avut delicatețea să nu face aluzie la valijoara de fibră și ne-am reluat fără Întârziere Înveterata prietenie, la căldura unei a doua cafele cu lapte, plătită și ea din fondurile lui. Dar de ce să tot evocăm trecutul, când prezentul intră În vigoare? Vorbesc, după cum se prinde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Parodi mi-a răspuns indiferent: — Pe ce lume te crezi, don Pro Bonu? Eram la 273 din Penitenciarul Național când, Într-o bună zi, am observat că ușile rămăseseră pe jumătate deschise. Întregul patio era plin cu deținuți eliberați, cu valijoare În mâini. Gardienii nu ne dădeau nici o atenție. M-am Întors să-mi strâng ceaiul mate și ibricul și m-am rezemat de ușa de intrare. Am ieșit În strada Las Heras și uite-mă aici. — Și dacă vin să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-s plecată. În acel moment, era singura soluție viabilă pentru cariera mea instabilă. E atât de reconfortant să fii capabil să iei deciziile corecte într-o situație de criză. Patrick a sunat la interfon la cinci fix. Mi-am înșfăcat valijoara și am zburat pe scări în jos. Un Mercedes închis la culoare mă aștepta în stradă, cu motorul torcând. M-am așezat pe locul din spate. —Ești sigură? mă întrebă Patrick. Sigură, i-am răspuns. Mașina a prins viteză. Interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ai lui Julie. Uitase de ei, dar jur că-mi pusesem în gând să-i înapoiez de secole (de mai bine de nouă luni), și era cât pe ce să rezolv problema de câteva ori. Am cercetat fiecare colțișor al valijoarei. Mi-am golit trusa de toaletă. Am cotrobăit printre haine. Am luat geanta și i-am golit conținutul pe pat. Am răvășit totul, dar nici urmă de cercei. Descurajată, mi-am băgat mâinile în buzunare și le-am scotocit. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
decolorată atîrnînd deasupra curții. Pe un cadru pentru uscat rufe era expusă la soare o colecție de bluze vulgare și lenjerie ieftină. — Mă Întorc În zece minute. Ăștia au nevoie de oarece consiliere artistică... Băgă mîna În geantă și scoase valijoara cu minicamere video și produse farmaceutice. La intrarea În vilă Îl așteptau colocatarele, două femei În costume de baie. În ciuda căldurii apăsătoare, erau machiate complet, cu ruj, roșu de buze și fard de gene, parcă pregătite pentru o sesiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se decidea Într-o pîrÎială generală de walkie-talkie-uri și telefoane mobile purtată prin aer de amplificatoare, am observat-o pe Paula Hamilton pășind către balcon. Purta un costum Închis la culoare, cu bluză albă, și Își ducea Într-o mînă valijoara medicală. Bucuros s-o revăd, i-am făcut cu mîna de la fereastra biroului - deși, cu expresia aceea pe chip, dezaprobatoare și copleșită de vinovăție, semăna tot mai mult cu un medic-cerșetor care rătăcea prin Împărăția sănătății În căutarea vreunui bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de pocinog, făcând-o să roșească. La fel precum o doamnă ce purta eșarfa mov a zburdalnicei inimi, care preluase din mers o pungă de kivi, cumpără și el, de amorul artei, o cunună de usturoi. Înghesui grăbit usturoiul în valijoara cu rufe murdare, se supuse supliciilor intrării în aeroport și ale controalelor de rutină, trecu prin poarta de scanare a buzunarelor cu mărunțiș și a bagajelor cu posibile fleacuri contondente de terorist. Din toate câte le avea asupra sa, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de curiozitate, dar n-ar fi recunoscut-o nici în ruptul capului. „Ce nu vă convine? Totul e plătit, actele sunt în regulă, ne-am ales cu-o săptămână de vacanță.“ „Cine-a plătit?“, s-a interesat Mihnea. Căra o valijoară mică, neagră, pe role și-o servietă de umăr unde păstra laptop-ul. Trecuse vremea papornițelor turcești, cadrilate, în care călătoreau clandestin sarmalele, murăturile, țuica sau baxurile de țigări fără timbru. „Te crezi în filme?“, i-am întors-o, ocolind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
șpriț, cum se zice pe la noi.“ „Nu, serios.“, m-a apucat Maria de braț. „Ce căutăm la Viena?“ „Vă spun pe tren. Toată povestea.“ Nu mințeam decât pe jumătate. Am urcat primul și i-am ajutat și pe ei. În afară de valijoara și servieta lui Mihnea, nu trăgeam după noi decât o sacoșă de umăr și-un geamantan gol. În sacoșă, îndesasem actele și niște țoale de schimb, nu multe, să nu atragă atenția vameșilor. Cât despre geamantan, mă inspiram din experiențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rusesc, fugărit de-obuzele unui Tiger. Sus, în vârful de pantă, fleorpăia o talpă de șlap, prinsă între trepte și cant; prea subțire ca să treacă peste bordura de-oțel, prea groasă ca să intre sub ea. Ne-am tras sacoșele și valijoarele și-am ieșit la Schottentor-Universität, unde se întâlneau două linii de metrou și vreo unsprezece de tramvaie. Am privit cu atenție în stânga și-n dreapta, Mihnea și Maria erau prea obosiți ca s-o mai facă. Nu ne urmărea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui Mihnea. A sărit cât colo, izbindu-se de perete. Toate hainele erau răvășite pe jos. Dulapul spart, noptierele răsturnate. Patul vraiște, cu așternuturile atârnând. Un cablu electric sucit pe pernă. Niște bucăți de cauciuc sub picioare. În baie, nimeni. Valijoara cu role zăcea în mijlocul camerei, despicată cu un cuțit pe toată lungimea. Nici o mișcare, nicăieri. Doar pe pat, în mijlocul așternuturilor răscolite, laptop-ul lui Mihnea, bâzâind ușor, pe wireless. Ecranul atârna strâmb, cu fața la geam. Pornise singur, automat, probabil când intrasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu-mi amintesc, am primit salariu. Doamne, ce fericire mare dăduse peste mine să iau eu bani, banii mei ! Cum așa ? nu-mi amintesc bine, 250 sau 300 lei. Era mult, foarte mult ! m-am dus, mi-am cumpărat o valijoară mică, o băscuță albă - vai de mine, - un ceas de mână, un pește mare Crap, săndăluțe noi, două pâini și bomboane pentru frățiori. Mi-au ajuns banii că luasem ce era mai ieftin, peștele era mai scump, că era mare
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
o creatură extraterestră și venise de pe o planetă îndepărtată. Ea se hrănea prin piele. Substanțele nutritive erau ascunse în creme cosmetice. De aceea nu mirosea. Vitaminele și mineralele erau băgate în creme ca să nu bată la ochi. Deștepți șefi avea. Valijoara ei șic nu era decât un laborator secret cu mâner. Era bucătăria portabilă, dar conținea și aparate cu ajutorul cărora primea și transmitea informații. Dintre toate accesoriile, pieptenele cu ștecher în coadă era cel mai suspect. Ea, femeia artificială, venise să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
Andi, cândva o să înțelegi...». Terminat transmisia.“ „Știam noi că ești o fată deșteaptă. Te-ai descurcat de minune. Pentru asta primești ca bonus două vieți din partea noastră. Te așteptăm cu drag! Terminat transmisia.“ După acest dialog, spioana și-a deschis valijoara șic și s-a uns cu o cremă specială. N-au trecut douăzeci de secunde și i-au crescut o pereche de aripi mari, de toată frumusețea. Apoi s-a urcat pe pervazul ferestrei cu atenție, ferindu-se de chiștoacele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
crescut o pereche de aripi mari, de toată frumusețea. Apoi s-a urcat pe pervazul ferestrei cu atenție, ferindu-se de chiștoacele strivite unul lângă altul, și și-a luat zborul către planeta sa îndepărtată. Bineînțeles, și-a luat și valijoara cu ea. Și-o fi pus-o pe sub vreo aripă pe undeva. Simțeam nevoia să râd. Să-i strivesc amintirea. Să o ridiculizez. Dar n-aș fi făcut asta cu voce tare, în fața altora. Era răfuiala mea personală cu ea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
i se întâmplase lui Damian, dar nimeni nu scotea o vorbă. Orice om știa că așa se petreceau lucrurile pentru că nu departe de el, în vecinătate, sau printre cei cunoscuți, cineva fusese ridicat în toiul nopții, ducând cu el vestita valijoară pe care fiecare o păstra la îndemână, în acea vreme. Bătrânul Damian dispăruse pentru a doua oară și am continuat să locuim cu nevasta lui, singură, ca mai-nainte. Șocul arestării o adusese la o muțenie aproape totală. Se închidea
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
miez de noapte, ci la orice oră a zilei. Această inovație a regimului a însoțit, în materie de progres, sfârșitul anilor ’50. Odată percheziția terminată, am avut dreptul să mă ridic de pe scaun. Vlad a întrebat dacă poate lua o valijoară și polițiștii au zis că da. Atunci am știut că e rău de tot. Și totuși, nu bănuiam - în clipa când Vlad a ieșit pe ușă, încadrat de cei doi polițiști - că nu va fi eliberat decât patru ani mai
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
să protesteze, dar cei doi i-au ordonat să stea liniștită pe pat și să nu se amestece. Le-am cerut voie să iau o mică valiză. Cunoșteam procedura. Pe vremea aceea, erau persoane care aveau în permanență pregătită o valijoară, în eventualitatea unei arestări. Era practic să poți avea strictul necesar la tine. Așa că m-am grăbit să iau câteva lucruri și, evident, n-am luat tocmai ce ar fi trebuit. Apoi am plecat. Totul se petrecuse pe tăcute, ca să
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]