235 matches
-
vorba de Rodion, dar la fel procedează toți eroii lui Dușan Baiski, în exclusivitate bărbați (femeile, mult mai puternice, în general, se află, mereu, într-o anumită penumbră, în planul secund al tabloului). Protagoniștii, așadar, în ordinea derulării sumarului: Dungă, Vatmanul, Mariș, Teoharie Napoleon, Ivan Alexeevici, soțul din O aspirină pentru Emily Brontë, Vameșul, Antonie, Iovan, Toma, Preda, Rodion, Eleazar), contemplă, cu o întunecată ferocitate, “realitatea imediată”, ambianța nemijlocită în care viețuiesc, în vreme ce, uimitor de exact, în detașata sa empatie, autorul
PROZA LUI DUŞAN BAISKI SAU DESPRE IREALITATEA IMEDIATĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1788 din 23 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342878_a_344207]
-
ce dau în vileag, ce lasă să se vadă, sau, măcar, să se bănuiască, vacuitatea din spatele eșafodajului iluzoriu ce se dădea drept realitate. Încât, brusc, singura certitudine pare a fi eul însuși. El, personajul, eul, zămislitorul propriei lumi. De pildă, Vatmanul din Luna și tramvaiul 5, terorizat de un Necunoscut, a cărui apariție subminează și demolează contingența dură, dar stabilă, în care își ducea zilele. Acum, misterul, abisalitatea nebănuită a “realității imediate” modifică profund viața sărmanului ins, care, fascinat de noua
PROZA LUI DUŞAN BAISKI SAU DESPRE IREALITATEA IMEDIATĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1788 din 23 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342878_a_344207]
-
deosebit, nici un impact, mai avea puțin până la punctul unde se terminau șinele, până unde se găsea copia sa fidelă și opri în clipa când nu mai rămăsese decât imaginea lui. Ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic. Ușa unui vagon - vatmanul nu știa care vagon, al cărui tramvai - se trase în lături și coborî necunoscutul. Acesta o luă pe femeie de braț și dispărură împreună într-o străduță lăturalnică. Șuieră o locomotivă. Răgușit” (p. 19 - 20). În altă parte, nu doar
PROZA LUI DUŞAN BAISKI SAU DESPRE IREALITATEA IMEDIATĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1788 din 23 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342878_a_344207]
-
a propus utilizarea așa-ziselor „probe de lucru” în care, evident, poate fi apreciată întreaga personalitate a aplicantului. J. M. Lahy, împreună cu G. Guyot a conceput și realizat o astfel de probă de lucru pentru șoferi iar H. Munsterberg, pentru vatmanii din Londra. Entuziasmul de la începutul secolului a scăzut foarte mult din cauza rigidității metodelor, a inflexibilității examinatorilor, a costurilor ridicate pentru realizarea unor dispozitive, etc. Pregătirea „psihotehnicienilor” la așa zise cursuri rapide, nepotrivirea unora dintre acești examinatori, au creat de multe
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
Liniile paralele, ca două trese argintii se pierd în zare. Tramvaiul se apropie cu legănări de rață leșească, mânat de neobositul său suflet electric. În tramvai, câțiva pasageri, câteva doamne. Evantaiele improvizate din gazete, mănuși și batiste se agită ritmic. Vatmanul oftează la fiecare țâșnitură a frânei automate și lasă pașnic să circule în fața tramvaiului un camion cu lăzi, fără să semnalizeze măcar. Am ajuns în centru. Cocleala smoalei îți pătrunde în plămâni ca o inhalație de gudron și amoniac [...]. Ajung
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
-i plăceau nici tramvaiele. Avea probleme când era vorba să deosebească liniile Între ele. Tramvaiele cu toane, mânate de duhuri nevăzute, făceau Întotdeauna viraje neașteptate și se trezea În cartiere necunoscute ale orașului. Când se oprise primul tramvai, strigase la vatman: ― Centru? Acesta dăduse din cap. Se urcase, rabatase un scaun și scosese din geantă adresa pe care o notase Lina. Când trecuse controlorul, i-o arătase. ― Strada Hastings? Acolo vrei să ajungi? ― Da. Strada Hastings. ― Mergi cu tramvaiul ăsta până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
un nas. Când recunoscu banda diagonală a liniei Gratiot, se ridică și strigă cu o voce sonoră: ― Firăsăfie! Habar n-avea ce Înseamnă acest cuvânt. O auzise pe Sourmelina folosindu-l de câte ori trecea de stație. Ca de obicei, acesta funcționă. Vatmanul frână tramvaiul, iar pasagerii se dădură repede la o parte ca să-i facă loc să treacă. Părură surprinși când ea le zâmbi, mulțumindu-le. În tramvaiul din Gratiot Îi spuse vatmanului: ― Vă rog, vreau la strada Hastings. ― Hastings? Sigur? Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de câte ori trecea de stație. Ca de obicei, acesta funcționă. Vatmanul frână tramvaiul, iar pasagerii se dădură repede la o parte ca să-i facă loc să treacă. Părură surprinși când ea le zâmbi, mulțumindu-le. În tramvaiul din Gratiot Îi spuse vatmanului: ― Vă rog, vreau la strada Hastings. ― Hastings? Sigur? Îi arătă adresa și spuse tare: ― Strada Hastings. ― Bine. O să vă anunț. Tramvaiul porni spre Greektown. Desdemona se uită la silueta ei oglindită În geam și Își potrivi pălăria. De când cu sarcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
peste registre. Tramvaiul trecu pe lângă McDougal, Jos. Campau și Chene, iar apoi, cu un tremurat, traversă strada Hastings. În acel moment fiecare pasager - toți fiind albi - făcu niște gesturi talismanice. Bărbații Își pipăiră portofelul, femeile Își controlară fermoarul de la poșete. Vatmanul trase de maneta care Închidea ușa din spate. Desdemona, observând toate acestea, se uită pe geam și văzu că tramvaiul intrase În ghetoul din Groapa Neagră. Nu era nici o graniță, nici un gard. Tramvaiul nici măcar nu se opri când trecu peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
albi, capitală a crimei sub administrația Coleman Young, negrii vor locui În sfârșit unde aveau ei chef...) Dar acum, În 1932, se Întâmplă ceva curios. Tramvaiul Încetinea. Se oprea În mijlocul Gropii Negre, și - nemaiauzit! - Își deschidea ușile. Pasagerii se frământau. Vatmanul o bătu pe Desdemona pe umăr. ― Doamnă, asta-i. Hastings. ― Strada Hastings? Nu-i venea să creadă. Îi arătă din nou adresa. Acesta Îi făcu semn spre ușă. ― Fabrică de mătase aici? Îl Întrebă ea pe vatman. ― Habar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Pasagerii se frământau. Vatmanul o bătu pe Desdemona pe umăr. ― Doamnă, asta-i. Hastings. ― Strada Hastings? Nu-i venea să creadă. Îi arătă din nou adresa. Acesta Îi făcu semn spre ușă. ― Fabrică de mătase aici? Îl Întrebă ea pe vatman. ― Habar n-am ce-i aici. Nu-i cartierul meu. Așa că bunica mea se dădu jos la strada Hastings. Tramvaiul se Îndepărtă, iar fețele albe se uitară după ea: o femeie aruncată peste bord. Începu să meargă. Ținându-și strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
istețule? — Bine, spuse George. Cu noi ce faceți după aia? — Depinde, spuse Max. Ăsta-i un lucru de ăla despre care nu poți ști nimic dinainte. George privi ceasul. Era șase și-un sfert. Ușa restaurantului se deschise. Intră un vatman. — Salut, George. Ce-mi dai să mănânc? — Sam lipsește un pic, spuse George. Se-ntoarce cam În juma’ de oră. — Păi, mai bine mă duc În partea ailaltă, spuse vatmanul. George privi ceasul. Era șase și douăzeci. — Te-ai descurcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
șase și-un sfert. Ușa restaurantului se deschise. Intră un vatman. — Salut, George. Ce-mi dai să mănânc? — Sam lipsește un pic, spuse George. Se-ntoarce cam În juma’ de oră. — Păi, mai bine mă duc În partea ailaltă, spuse vatmanul. George privi ceasul. Era șase și douăzeci. — Te-ai descurcat excelent, istețule, spuse Max. Ești un domn cu acte. Știa că dacă face ceva Îi zbor creierii, spuse Al din bucătărie. Nu, nu-i vorba de asta. Istețu’ e amabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din lună cu clorofilă de miere avea genuchii umezi precum partiturile stropite de ploaie îți făcea semne disperate în limbajul surdo muților mâine oamenii or să-ți pară niște muște care bâzâie eram doi călători ultima nervură avea o bifurcație vatmanul a aprins felinarul ca un coșar pierdut în timp apoi a desfăcut bordul clipind de cadrane a glisat capacul și ne-am trezit toți trei într-un observator vezi calea lactee? în partea dinspre norul lui magellan este un dulăpior
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de la măgura buzăului oprind avalanșa de statui în acest timp tăiau orice cadru în care noi puteam fi aproape iasomia mirosea a revoltă dar ei credeau că este o sticluță de parfum scăpată pe dalele de piatră albă un alt vatman aprinde felinarele uitând de tramvaie ceasurile își mușcă turbate limbile mergem ținându-ne de mână în sens invers pe strada plină de mașini de epocă în vitrina aceea este un băiat tuns chilug pregătit pentru școala de corecție hai să
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
clipa care, simți asta, doar ție îți este dată într-o nesfârșită dărnicie. Începuse să picure. Am întins mâna și mi-am lăsat-o udată. Apoi mi-am răcorit obrajii. Îi simțeam încinși. Un tramvai opri. Orbul porni spre el. Vatmanul așteptă până bărbatul acela reuși să se urce, apoi tramvaiul se desprinse din stație și începu să suie lent dealul, scrâșnind și fulgerând. Îl urmăream cum urcă greoi spre cimitirul din vârful dealului și îmi repetam că, într-adevăr, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
țigani, cu ciuleandre înfocate și cu acea nepăsare a timpului pe care îl trăiam. Dimineața, când s-a spart cheful, am plecat spre casă, gândind să mă duc pe la prânz la vot. Am adormit însă în tramvai. La capătul liniei, vatmanul m-a trezit. Se lumina de ziuă. De undeva se auzea un taraf. Instinctiv am pocnit din degete, zvâcnind spre o țopăitură. N-am mai apucat să chiui. Vatmanul m-a scos afară din vagon. Un fel de șut, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prânz la vot. Am adormit însă în tramvai. La capătul liniei, vatmanul m-a trezit. Se lumina de ziuă. De undeva se auzea un taraf. Instinctiv am pocnit din degete, zvâcnind spre o țopăitură. N-am mai apucat să chiui. Vatmanul m-a scos afară din vagon. Un fel de șut, cu învârtitură pe loc. L-am întrebat unde am ajuns. Mi-a spus că acolo era capul. Trecusem cu o stație de aceea unde ar fi trebuit să cobor. Muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
singur, apostrofându-i pe șoferi. Odată și odată, avea să i se Înfunde. Un singur pas greșit și Întreaga făptură a lui Bikinski avea să se transforme În terci. Unele semne ale unui posibil accident pluteau În aer. Când Împărțea vatmanilor ziare vechi, Bikinski putea luneca sub roți... Nici icoanele pe care le ținea sub braț nu l-ar fi putut salva. În afară de aceasta, Satanovski, ca o piază rea, se ținea și el de capul pictorului, Încercând să-l determine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dar era atât de înaltă, că mama trebuia să mă ridice în brațe ca să mă pot apuca de bara de alamă lustruită. Ne urcam de obicei prin față, căci era mai puțin aglomerat, așa că de multe ori nimeream chiar în spatele vatmanului, care în acele tramvaie n-avea cutiuța lui de tablă și geam ca acum, ci stătea pur și simplu pe un scaun din care ieșea buretele, în partea din față a tramvaiului, la grămadă cu călătorii; îmi plăcea să mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Doamne ferește, vreun picior ; pe podeaua asta de cauciuc mergi printr-un noroi subțire. S-a stricat și vremile, s-a stricat și oamenii, s-a stricat toate și nici măcar iarna nu mai e iarnă. — Mai stai oleacă, îl roagă pe vatman. Se ține strâns cu mâna de bară și pune primul picior cu teamă jos. Dacă nebunu ăsta de vatman pornește acu ? Vatmanul scuipă-ntr-o parte, a pus mâna pe manetă, atâta doar că n-o trage. — Ce n-oi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a stricat și oamenii, s-a stricat toate și nici măcar iarna nu mai e iarnă. — Mai stai oleacă, îl roagă pe vatman. Se ține strâns cu mâna de bară și pune primul picior cu teamă jos. Dacă nebunu ăsta de vatman pornește acu ? Vatmanul scuipă-ntr-o parte, a pus mâna pe manetă, atâta doar că n-o trage. — Ce n-oi sta acasă ? o întreabă. Poate a auzit, poate n-a auzit, dar nu-i răspunde ; tocmai își pune și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
oamenii, s-a stricat toate și nici măcar iarna nu mai e iarnă. — Mai stai oleacă, îl roagă pe vatman. Se ține strâns cu mâna de bară și pune primul picior cu teamă jos. Dacă nebunu ăsta de vatman pornește acu ? Vatmanul scuipă-ntr-o parte, a pus mâna pe manetă, atâta doar că n-o trage. — Ce n-oi sta acasă ? o întreabă. Poate a auzit, poate n-a auzit, dar nu-i răspunde ; tocmai își pune și al doilea picior
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dar nu-i răspunde ; tocmai își pune și al doilea picior jos, cu grijă, și se ține strâns cu mâna de bară. — Ce n-oi sta acasă, ha ? Te caută p-acasă moartea, și tu umbli brambura pân oraș, zice vatmanul. E-un puștan negricios, nici n-a-ntors măcar capul. I se vede ceafa acoperită de un păr negru și creț : un păr prea lung, ca de zlătar, unsuros și creț, i-ajunge până la umeri. Are pe el o cămașă bălțată și-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
singură acasă, părinții ei sînt de serviciu la spital. Tudor Își Încalță adidașii Lotto și iese. Ca să ajungă la prietena lui, trebuie să schimbe tramvaiul În centru, chiar În Piața Operei. Dar centrul e Închis, așa că nu mai schimbă nimic - vatmanul le cere pasagerilor să coboare cu o stație mai devreme, fără alte explicații. Coboară, Împreună cu ceilalți călători, și pleacă mai departe pe jos. E deja Întuneric și primăria a uitat iar să aprindă lămpile stradale, și așa chioare. Oamenii vorbesc
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]