605 matches
-
Holul lung și întunecat aducea cu peronul gării. Mirosul de mucegai îi înțepă nările de cum intră în cameră. În zadar încercă să aprindă lumina neonului din perete, trebuia să se mulțumească cu lumina unui bec ce își trimitea razele de la veioza de pe noptieră până spre igrasia ce fusese expusă asemeni unui tablou de mari dimensiuni într-un muzeu. Își turnă într-un pahar prăfuit din lichiorul dulceag și roșiatic de pe masă. Se trânti în pat și rămase cu privirea în tavan
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
figuri la "De trei ori femeie", că ce mare succes a avut ea la Milano, dă nu mai știa să să ascundă dă paparați. Sanchi! Cred că mai repede o urmărea ăia dă la hotel că fugise cu prosoapele și veioza. Umblă vorba prin târg că șade barmanii și bodigarjii cu ochii pă ea că pă nu știu ce, fi'ncă ciordește scrumierele și cănile dân localuri. Cică are colecție acasă, vai dă capu' ei dă cleptomancă!" "Mai termină-te, mă, odată! Tu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
un oraș mort ca acela (de televizor nici nu mai vorbesc, urma să-mi achiziționez unul Lux, în rate, după vreo câțiva ani). Așadar stăteam cu Mona sorbind liniștiți cafeaua, într-o lumină cât mai difuză, obținută prin camuflarea becului veiozei cu un ziar îngălbenit, aproape maroniu de atâta căldură, și gândul mă ducea la chipul Iozefinei și la degetele ei delicate, de pianistă. Avea degete mult mai fine decât Mona. Mi se părea, pe parcursul întâlnirilor cu Mona, că Iozefina stătea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
respecta anumite tabieturi de seară, de om normal, adică servirea unei cine oficiale. Iau din mers, câteva dumicate de pâine unsă cu ceva și un măr. Le înfulec rapid, ca și cum aș pierde trenul, intru repede în pat și, la lumina veiozei, mă apuc, mai flămând decât oricând, de o a nu știu câta lectură a nuvelei, extrăgând citate și numerotându-le meticulos pe fișe. Reiau apoi incipitul piesei mele, mai cu seamă scenele în care Mihai e singur și caut replicile
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
gros, ca de femeie fumătoare, al doamnei General, care, chiar dacă nu-l observase, îl simțise intrând. Într-adevăr, n-avea cum să-l vadă, deoarece ea stătea în pat, cu ceafa spre ușa dintre camere. Karin-tante îl aștepta citind la veioză. Îl aștepta ca și cum cineva ar fi anunțat-o că va veni. Nu exagera cu nimic, deoarece toate ușile erau descuiate. Probabil că așa dormise. Gerard își atârnă bocceluța și hanoracul în cuierul de pe hol și intră în așa-zisa sufragerie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
melc, plutind Într-un nor de făină, mă aștepta o grămăjoară de fulgi, iar un gând insidios m-a săgetat: nu cumva urmăream un pui pane? Am zărit la tot pasul scene bizare: Într-un ungher, un tip biciuia o veioză, ceva mai Încolo, un altul, costumat În bebeluș, Îi făcea curte doicii sale; eu Însă rămâneam credincios obsesiei mele, care din când În când Îmi oferea din depărtare străfulgerări de-o clipă. La capătul unui lung coridor, atârnat de clanța
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ciulit urechile. Malacul și-a dezlipit ochii de pe nud și a trântit ușa, ghilotinând unul din moțurile gazdei, apoi s-a rotit spre mine cu agilitatea unui cilindru acoperit cu kebab. M-am gândit cum i-ar sta mușcat de veioza masivă de lângă canapea - compoziția ar fi primit cu siguranță unele Îmbunătățiri, dar Boț Împuțit l-a oprit la timp, cu un gest scurt din mânuța la fel de scurtă, iar apoi a emis un rânjet complex, frumos ca o dimineață de iunie
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
umărul și o porțiune din braț, iar cearșaful era mototolit și adunat la o margine a patului. Tocmai atunci, soldatul mai trase cîteva rafale puternice de pistol automat, care semănau izbitor cu niște bătăi În ușă. Maiorul se ridică, aprinse veioza și merse să vadă cine e. CÎnd deschise, În prag stătea soldatul din vis, atîta doar că arăta cu totul altfel. Nu mai avea nici armă, nici chipiu, nici veston. Pe cap purta șapcă. Îl recunoscu din prima clipă, deși
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
boarfe agățate unele peste altele, aruncîndu-și ochii pe masa din bucătărie pe care zac conserve desfăcute, coji de pîine, pahare murdare, tacîmuri soioase. Se opri în pragul sufrageriei, rezemîndu-se de tocul ușii. Bătrînul dormea dus, întins îmbrăcat pe canapea, cu veioza aprinsă la cap. Își aminti că uneori cînd pica răpus de prea multă băutură sughița și horcăia în somn fără să-și dea seama și fără să se trezească. Nu de puține ori cînd venise să-l viziteze în ultimul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
părăsește țeava la orizontală, zboară peste toată lungimea bustului și îmi aterizează cu un plescăit jilav, cleios, dogoritor, drept în ochi. Fir-ar mă-ta a dracu’ de jidan împuțit! țipă Bubbles. Mi-ai încleiat toată canapeaua! Și pereții! Și veioza! — Mi-a intrat în ochi! Și să nu mă mai faci tu pe mine jidan, băi, asta! Ești jidan, un jidan împuțit! Ai încleiat totul, măscăriciule, nenorocitule! Uite ce-ai făcut cu pernițele astea! Este exact cum m-au prevenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pot înțelege ce le-o fi venit să mă bage așa de tare în sperieți, dacă toți suntem oricum evrei. Nu-i greu de interpretat, nu-i așa? Ajuns în cameră, sar rapid din pantaloni și chiloți și, la lumina veiozei, mă apuc să-mi examinez penisul. Organul mi se pare impecabil și fără urmă de boală și, cu toate astea, nu simt vreo ușurare. Se poate întâmpla ca în unele cazuri (probabil chiar în cele mai grave) să nu apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de vioaie, se afla la celălalt capăt al firului și, tot ce se putea, la celălalt capăt al lumii. Unde? am Întrebat-o somnoroasă. —Aeroportul Narita din Tokyo. M-am ridicat În capul oaselor În pat și am aprins o veioză. Poate că aventurile lui Lauren puteau să mă scoată din starea de Îngrijorare. Ce cauți tu la Tokyo, Lauren? am Întrebat-o. —G.M. Ce să-ți mai spun? Ne-am sărutat În toaleta de la clasa I a Liniilor Aeriene Nipone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
care au pierdut un copil în leagăn să se apuce de un hobby. Este uimitor cât de simplu e să o rupi cu trecutul. Oricât de nemiloasă ar fi viața, poți să mergi mai departe. Înveți să brodezi. Faci o veioză de sticlă colorată. Duc formele în bucătărie; pe lumină, văd că sunt albastre, gri și albe. Sunt din plastic rigid și casant. Niște cioburi minuscule. Șindrile, obloane și uluci minuscule. Trepte, coloane și tocuri minuscule. Nu-ți poți da seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și cel roz, și cel galben, au tocurile bătucite și făcute praf. Pantofii distruși zac în mijlocul camerei. Helen stă în colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prin somn viscolul ce se aude tot mai slab prin stratul gros de zăpadă, în care se îngroapă vagonul. Aura! sare din pat Radu, direct în mijlocul încăperii, uitîndu-se buimac în jur. Ce-i, dragă? întreabă Paula, întinzînd mîna să aprindă veioza. Stinge-o dracului! țipă Radu, căutînd ceva să îmbrace, pornind o avalanșă de înjurături la adresa băuturii. Alo, alo! strigă în telefon, după ce formează 09 v-am rugat o convorbire cu Sălcii... Dați-mi-o urgent! Ce naiba, e-aproape cinci... V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
șnițel vienez și varză roșie. La etaj, Carol făcea același lucru. Se băgase în pat cam pe la unsprezece și jumătate. Dan o sărutase pe obraz și îi spusese „Noapte bună, iubito“. Se cuibăriseră în așternut, stingându-și concomitent cele două veioze de la capul paturilor: somnolență simultană. La un moment dat, în timpul nopții, armonia aceasta involuntară se tulbură. Carol, care se obișnuise să doarmă cu picioarele ușor desfăcute și întoarsă pe trei sferturi pe o parte, simți o mână stângace alunecându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
diferite forme, ca sub efectul mișcărilor tectonice. Un portar cu față de iobag medieval - plin tot de negi și posesor al unui nas de Cyrano - îl direcționase către locul unde se păstrau registrele și îi descuiase ușa de plasă. Margoulies aprinsese veioza așezată pe biroul mic de metal și pornise printre rafturi, căutând atent printre cotoarele groase ale lucrărilor și jurnalelor medicale de referință, scoțând din când în când câte un exemplar de la locul său. Era în timpul pauzei sale de masă. Restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Băiuț nu era un palat. Pereții și mobilele trosneau, lampa se balansa de parcă m-aș fi suit pe-un scaun și i-aș fi dat vânt cu mâna, jucăriile, caietele, cărțile, creioanele tropăiau pe rafturi, pe policioare și pe masă, veioza sălta pe noptieră, chiar și eu, oricât m-aș fi străduit să stau locului, alunecam către marginea patului, dar cel mai cumplit era zgomotul, clănțănitul geamurilor în cercevele, bâțâitul ușilor, niște bufnituri, apoi o bufnitură mare, un vacarm care răzbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
5. Iubitul meu Matei, câteva lucruri trebuie lăsate deoparte - eu care devin tu atunci când scriu, tu care o să devii eu peste 20 de ani, timpul ăsta stupid: atunci sau cândva, cel mai bine e acum: dormi Matei, mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, BauBau te-a pândit ce te-a pândit de acolo, după colțul umbros al camerei lui tata (veșnic așa, întunecos, de acum până pururea și-n vecii vecilor amin) n-are nimic a face dacă tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un sac de box. În Abecedar scria așa: „Tata merge pe tractor/ Mama cozonaci ne face/ Și noi învățăm cu spor/ Când e pace“. Ce minciună! 9. Patria e un borș cu știr Sunt ca un fel de ceață. Lumina veiozei, scara blocului, chipul lui Filip. Ceața aceea mohorâtă care apare dintr-o văgăună a muntelui, mai întâi furișându-se, încă plăpândă, încă străvezie, ca apoi, pe nesimțite, să se umfle, să se ridice, rece, sticloasă, opacă, până te acoperă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
scaune și dulapuri prin apartamentul 40. Acolo, jos, era o ceață stătută, rea, poate de la țigările pe care le fuma tata, poate apăruse din senin din vreun cotlon neștiut al bibliotecii sau poate să fi fost o simplă nălucire (lumina veiozei? chipul împietrit al lui Filip? un bec pâlpâind din ce în ce mai stins pe scara blocului?), țin minte că abia mă mai distingeam prin aburul acela irespirabil, încremenisem pe un fotoliu roșu, îmi vedeam de undeva de la înălțimea tavanului doar creștetul capului, respiram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de fasole. Ei bine, eu cu acel puști umblam pe munți, cu micul licean care tocmai își încrustase numele pe masa unei cabane și care, întâmplător, își înlocuise fratele (ca partener alpin) cu primul lui nepot. Serile erau altfel. Stingeam veioza, ușa de la balcon rămânea întredeschisă (oricât de frig ar fi fost afară), foșnetul copacilor se amesteca deseori cu fâșâitul focului din sobă, umbrele crengilor se împreunau pe pereți cu umbrele obiectelor, întunericul se umplea cu povești (nu cu zmei, prințese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mai aduc aminte că inima strălucea nebunește și că nici vorbă să fi văzut în ea bara lui Augustin și golul insipid al lui Graham Souness. M-am trezit în casă. Dormeam. În noaptea aceea în care mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, iar Bau-Bau (un fel de om cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, un fel de bucată de întuneric mișcătoare) m-a pândit după colțul umbros al camerei lui tata, așteptând să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
atât de înfricoșător, putea fi învins, putea fi aruncat pe geam, putea să încaseze un ditamai pumnul în bot, clipa aceea părea să fi trecut, pentru că dintr-odată Matei se așezase lângă mine în lumina difuză, liniștitoare și verde a veiozei, îmi cerea să-l iert pentru tot felul de lucruri nemaiauzite, o carte și un capitol cinci, încerca, nu știu de ce, să mă înduioșeze, îmi vorbea scriind despre dragul meu Filip (care părea să fie și fratele lui și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și de a te supune regulilor ei și alte teorii culese din broșurile la modă. Și pentru că îi păcăneau urechile și își simțea venele pulsând, pentru că undele i se încrucișau undeva prin corp, o luam de la capăt: saltele, rafturi, ficus, veioză, pește de sticlă cu botul căscat, pui de rață în jumătatea regulamentară de ou, statuetă primită la un premiu literar, o momâie gânditoare, cu multe riduri, ținând în mâini o carte, trandafiri prinși într-un passpartout ocru, un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]